Formularea cererii de chemare în judecată (civil)
| Comentarii |
|
formularea cererii de chemare în judecată (art. 148-151 NCPC), cererea adresată instanţei de judecată trebuie formulată în scris şi să cuprindă indicarea instanţei căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor, numele şi prenumele, domiciliul şi reşedinţa reprezentanţilor lor, dacă este cazul, motivele cererii, precum şi semnătura, respectiv adresa electronică sau coordonatele indicate de părţi, numărul de telefon, numărul de fax şi altele asemenea. Cererile pot fi formulate şi prin înscris sub formă electronică, precum şi oral, în şedinţă, în faţa instanţei, în condiţiile prevăzute de lege.
Atunci când cererea urmează a fi comunicată, ea se va face în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare, precum şi un exemplar pentru instanţă. La fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea înţelege a se folosi în proces.
Când cererea este formulată prin reprezentant (mandatar, avocat, consilier juridic etc.), se va depune procura, împuternicirea sau actul doveditor în original sau în copie legalizată.
Competenţa materială şi teritorială a instanţelor de judecată [art. 94, art. 95 C.proc.civ. şi art. 74 din Legea nr. 273/2004; art. 107, art. 108, art. 112, art. 113 alin. (1) şi art. 114 alin. (1), art. 915 C.proc.civ.)
în primul rând, stabilirea competenţei de soluţionare a litigiilor deduse judecăţii se determină după materie şi valoare, adică în funcţie de obiectul cauzei şi valoarea acesteia.
în cele ce urmează, vom prezenta în special prevederile care interesează competenţa de soluţionare a litigiilor de dreptul familiei. Astfel, conform art. 94 pct. 1 lit. a) şi b) C.proc.civ., judecătoria judecă cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel, precum şi cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii, iar conform art. 95 pct. 1 şi 4 C.proc.civ., tribunalul judecă, în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date în competenţa altor instanţe şi orice alte cereri date de lege în competenţa lor. Conform art. 74 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, sunt date în competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul adoptatului toate cererile prevăzute în această lege; cauzele pentru judecarea cărora nu se poate determina instanţa competentă se judecă de Tribunalul Bucureşti.
În al doilea rând, cu privire la competenţa teritorială art. 107 C.proc.civ. stabileşte ca regulă de principiu că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. în cazul în care pârâtul nu are domiciliul cunoscut, cererea se introduce la instanţa de reşedinţă a acestuia, iar dacă nici aceasta nu este cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul, conform art. 108 C.proc.civ. în cazul în care sunt mai mulţi pârâţi, cererea va putea fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia (art. 112 C.proc.civ.).
Dispoziţii speciale cu privire la competenţa teritorială sunt cuprinse în art. 113, art. 114 şi art. 915 C.proc.civ., şi anume:
-cererile privitoare la stabilirea filiaţiei sunt de competenţa instanţei de domiciliu a reclamantului, conform art. 113 alin. (1) pct.l C.proc.civ.;
- dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, conform art. 114 alin. (1) C.proc.civ.;
- cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, conform art. 915 C.proc.civ. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul. Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
