Hotărâre definitivă

hotărâre definitivă, hotărâre judecătorească care nu este susceptibilă de a fi atacată cu apel. Au acest caracter: a) hotărârile date în primă instanţă, potrivit legii, fără drept de apel; b) hotărârile date în primă instanţă care nu au fost atacate cu apel sau, chiar atacate cu apel, dacă judecarea acestuia s-a perimat ori cererea de apel a fost respinsă sau anulată; c) hotărârile date în apel; d) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu apel. Hotărârile nesusceptibile de apel, hotărârile date în primă instanţă, care au fost atacate cu apel, dacă judecata acestuia s-a perimat sau apelul a fost respins ori anulat, precum şi hotărârile date în apel prin care s-a rezolvat fondul pricinii devin definitive din momentul în care au fost pronunţate, cu excepţia celor care nu au fost atacate cu apel sau au fost atacate cu apel peste termen şi apelul a fost respins ca tardiv, care se definitivează la expirarea termenului de apel. H.d. au o putere de lucru judecat provizorie, care se va consolida sau se va desfiinţa în funcţie de soluţia eventualului recurs; ele păstrează această putere chiar şi atunci când se află în curs de judecare o contestaţie în anulare sau o cerere de revizuire; orice h.d. are autoritate de lucru judecat până ce nu va fi înlocuită printr-o altă hotărâre. H.d. învestite cu formulă executorie pot fi puse în executare pe cale silită [v. şi hotărâre judecătorească; autoritate de lucru judecat]. 

HOTĂRÂRE DEFINITIVĂ, hotărâre judecătorească care nu este susceptibilă de a fi recurată. Au acest caracter: a) hotărârea instanţei de fond care nu a fost atacată cu recurs sau, fiind atacată cu recurs, judecarea acesteia s-a perimat sau recursul a fost respins; b) hotărârea dată de instanţa de recurs prin care aceasta rezolvă fondul pricinii; hotărârea definitivă se bucură de puterea lucrului judecat; ea păstrează această putere chiar şi atunci când se află în curs de judecare a contestaţiei în anulare sau o cerere de revizuire; orice hotărâre definitivă are autoritate de lucru judecat până nu va fi înlocuită printr-o altă hotărâre.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Hotărâre definitivă




Nina 1.06.2018
Va rog sami spuneti daca hotărârea este definitivă în sala de judecată sau va fi dosaru verificat pentru a da o hotărâre definitivă va multumesc
Răspunde
Cozma ioan mangalia 21.08.2017
In hotararea definitiva ca Inadmisibila data de judecatorul de camera preliminara la o plangere impotriva unei decizii de casare a piccj este obligatoriub sa se mentioneze daca exista cai de atac si termene ? va multumesc! 21 aug
Răspunde