incident de plată, neîndeplinirea întocmai şi la timp a obligaţiilor participanţilor, înaintea sau în timpul procesului de decontare a unui instrument de plată, obligaţii rezultate prin efectul legii şi/sau al contractului care le reglementează, a căror neîndeplinire este adusă la cunoştinţa CIP de către persoanele declarante, pentru apărarea interesului public [art. 2 lit. b) din Regulamentul B.N.R. nr. 1/2001]. I. de p. survine în cazul unor neregu-larităţi în valorificarea unui instrument de plată, precum: completarea greşită a unei menţiuni obligatorii, existenţa unor ştersături sau adăugiri pe titlu, alimentarea greşită sau insuficientă a contului beneficiarului, iar în cazul în care instrumentul a fost refuzat la plată de banca trasului, din lipsă totală sau parţială de disponibil, apare un i. de p. major. V. incident de plată major; anularea incidentului de plată; CIP, instrument de plată.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Incident de plată