Inculpat
| Comentarii |
|
inculpat - persoană care a comis o infracţiune, împotriva căreia a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi care este parte în procesul penal.
inculpat, persoană împotriva căreia a fost pusă în mişcare acţiunea penală. I. este parte în procesul penal (art. 23, C.p.p.). I. reprezintă subiectul central al procesului penal, întreaga activitate procesuală desfăşurîndu-se în jurul faptei săvîrşite de această persoană şi în vederea tragerii sale la răspundere penală. Codul de procedură penală în vigoare a dat noţiunii de i. o accepţiune nouă, superioară, care exprimă mai adecvat, drepturile şi obligaţiile în cadrul raporturilor juridice procesuale.
INCULPAT, persoana împotriva căreia a fost pusă în mişcare acţiunea penală, moment din care aceasta devine parte în procesul penal. Este figura centrală a procesului penal, deoarece întreaga activitate procesuală se desfăşoară în jurul faptei săvârşite de aceasta în vederea tragerii sale la răspundere penală. Conform textului de lege, inculpatul este parte în proces având toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acesta. De regulă, inculpatul trebuie să fie prezent la desfăşurarea procesului penal. Dacă inculpatul se sustrage, judecata poate avea loc şi în contumacie (în lipsă).








