Indiciu
| Comentarii |
|
indiciu - împrejurare de fapt care nu are valoare probatorie proprie, dar care, prin coroborare cu alte împrejurări poate servi la aflarea adevărului într-o cauză penală.
indiciu, faptă, împrejurare, situaţie care, luată în sine, nu are valoare probatorie, constituind numai temeiul unor bănuieli susceptibile de a orienta activitatea judiciară, dar care, atunci cînd se încadrează într-un sistem de elemente în perfectă concordanţă, între ele precum şi în raport cn probele existente în cauză, pot servi la cunoaşterea adevărului într-o cauză penală. În literatura de specialitate i. sînt considerate uneori probe indirecte. În Codul de procedură penală anterior, i. erau enumerate printre mijloacele de probă. C.p.p. în vigoare, pornind de la constatarea justă că i. nu sînt mijloace de probă, ci cel mult probe indirecte, nu le-a mai trecut în enumerarea exhaustivă din art. 64, C.p.p., în care sînt indicate toate mijloacele legale prin care se poate face dovada într-o cauză penală. I. temeinice, cînd bănuielile au o bază serioasă, convingătoare, din care se pot desprinde concluzii corespunzătoare. Pentru luarea măsurii preventive a reţinerii pe 24 ore trebuie să existe probe sau i. t. că învinuitul a săvirşit o infracţiune. Potrivit legii, sînt i. t. cînd din datele existente in cauză rezultă presupunerea foarte serioasă că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvirşit fapta (art. 143, alin. 2, C.p.p.). Pot constitui i. t., de exemplu, surprinderea unei persoane in condiţii suspecte de loc şi timp, avind asupra sa obiecte a căror provenienţă nu o poate explica sau cu instrumente folosite în mod obţinut la săvîrşirea infracţiunii.
