Individualizarea pedepsei
| Comentarii |
|
individualizarea pedepsei - principiu al răspunderii penale care constă în aceea că pedeapsa care se aplică pentru o infracţiune săvârşită în concret trebuie să fie corespunzătoare nivelului de periculozitate socială pe care aceasta îl prezintă. în funcţie de organele care realizează individualizarea pedepsei, aceasta poate fi: ~ legală - se realizează de către legiuitor însuşi prin prevederea de pedepse variate ca natură şi cuantum în funcţie de nivelul abstract de periculozitate socială pe care îl poate prezenta o anumită categorie de fapte incriminate, precum şi prin prevederea de pedepse alternative. ~ judiciară - realizată de instanţă prin folosirea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (dispoziţiile părţii generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate de partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală). ~ administrativă - realizată de organele de executare prin folosirea mijloacelor de sancţionare şi stimulare a condamnaţilor, prin liberarea condiţionată, pe care o poate propune comisia de propuneri şi pe care o dispune instanţa de judecată, prin graţierea individuală sau colectivă pe care o poate acorda Preşedintele României.
individualizarea pedepsei în dreptul execuțional penal, pentru a lămuri problema regimului penitenciar, precum şi a regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate, trebuie să pornim în analiză de la scurte consideraţii privind individualizarea administrativă a executării acestei pedepse principale.
în baza studiilor efectuate pe eşantioane de deţinuţi, s-a conturat concluzia că reeducarea şi îndreptarea condamnatului reprezintă un proces anevoios şi complex, care se poate desfăşura numai dacă se respectă un principiu al dreptului execuţional penal, unanim recunoscut de practica şi teoria penitenciară, şi anume principiul individualizării executării pedepsei, mai corect definit principiul personalizării regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
Potrivit acestui principiu, în procesul de executare a pedepsei privative de libertate trebuie să se ţină seama de personalitatea condamnatului, de conduita acestuia, de sârguinţa în procesul de reeducare şi reinserţie socială. De fapt, în acest proces complex şi de durată privind prevenirea şi eradicarea fenomenului infracţional, identificăm trei faze, care corespund celor trei forme de individualizare a răspunderii penale:
a) legală;
b) judiciară sau judecătorească;
c) administrativă.
a) Individualizarea legală o face însuşi legiuitorul, ţinând seama de gravitatea infracţiunii, prin limitele de pedeapsă, prin modul de sancţionare a tentativei infracţiunii respective, precum şi prin criteriile de individualizare. Această individualizare constituie o expresie concretă a principiilor legalităţii şi individualizării pedepselor. Ea se materializează în prevederea cadrului general al pedepselor, a naturii şi limitelor generale ale fiecărei pedepse, în prevederea pedepsei pentru fiecare infracţiune în parte. în raport de gravitatea infracţiunii, precum şi în prevederea cadrului şi a mijloacelor legale în care se vor realiza celelalte forme de individualizare judiciară şi administrativă.
în doctrină s-a apreciat că operaţiunea de individualizare nu poate fi decât o una post delictum, deoarece numai după săvârşirea infracţiunii apare problema răspunderii penale, căci lipseşte obiectul de analizat, infracţiunea. De aceea, se consideră că individualizarea poate fi doar judiciară şi administrativă.
Pedepsele constituie un barometru sensibil al perioadei pe care o traversează un stat: „în timpurile de criză, când organizarea statului şi a societăţii în structura lor sunt puse în discuţie şi în pericol, atunci pedeapsa revine la formele ei primitive, intimidante şi severe. Dacă statul este puternic, prescrie pedepse blânde pentru infractori, dacă statul este dezorganizat, încearcă să îşi ratrapeze lipsa de ordine, să îşi amelioreze şi să îşi tonifice slăbiciunea prin pedepse severe".
b) Individualizarea judiciară sau judecătorească se realizează cu ocazia procesului penal, prin aplicarea pedepsei de către judecător (art. 74 C. pen.).
Codul penal a consacrat, în materia individualizării pedepselor, sistemul pedepselor relativ determinate. în care judecătorului îi revine un rol exclusiv01. Pentru a evita anumite neajunsuri ale acestui sistem, prin aceea că pedeapsa fiind determinată, condamnatul nu putea să fie deţinut mai mult, nici liberat mai devreme, oricare i-ar fi fost conduita, ceea ce nu era stimulator deloc pentru condamnat, legea penală reglementează anumite modalităţi de individualizare judiciară sau administrativă, de aplicare a circumstanţelor atenuante, de amânare a executării, de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei închisorii sau de liberare condiţionată şi schimbarea regimului de executare. După cum se poate lesne constata, individualizarea judiciară are un rol principal în raport cu cea administrativă.
Aplicarea pedepsei infractorului pentru infracţiunea săvârşită se face în funcţie de gravitatea faptei, de periculozitatea infractorului, de împrejurările concrete atenuante ori agravante în care s-a săvârşit infracţiunea sau care caracterizează persoana infractorului121.
Individualizarea judiciară a pedepsei trebuie să fie compatibilă cu coordonatele individualizării legale. Totuşi, dacă individualizarea legală realizează o prevenţie generală, individualizarea judiciară realizează atât prevenţia generală, cât şi una specială, prin constrângerea şi reeducarea pe care pedeapsa concretă o exercită asupra infractorului.
c) Individualizarea administrativă se realizează la locul de deţinere, de către administraţia penitenciarului, în funcţie de sex. vârstă, conduită, antecedente, starea de sănătate, durata pedepsei, starea de recidivă, periculozitatea conduitei, receptivitatea la acţiunile socio-educative. De asemenea, în cadrul acestei individualizări administrative se decid stabilirea regimului de executare şi posibilitatea trecerii de la un regim la altul în timpul executării. Sediul materiei este Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Cu alte cuvinte, principiul individualizării se aplică atât în faza de stabilire a duratei şi cuantumului pedepsei de către judecător, a modului de executare a pedepsei (în penitenciar sau liber, cu respectarea dispoziţiilor legale), cât şi în ceea ce priveşte executarea propriu-zisă a pedepsei.
Individualizarea administrativă nu se rezumă doar la regimul de executare, ci priveşte şi durata executării efective a pedepsei, care poate fi modificată la propunerea organelor administrative, prin acordarea graţierii ori a liberării condiţionate. Individualizarea administrativă a pedepselor constituie operaţiunea efectuată de organele administrative de executare a sancţiunilor de drept penal şi care se realizează prin adaptarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în raport cu conduita condamnaţilor, cu antecedentele lor penale, cu vârsta, sexul, locul de executare etc., potrivit prevederilor Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în timpul procesului penal.
Opera de individualizare a pedepsei continuă şi în faza executării acesteia, când, în raport de receptivitatea infractorului la acţiunea de reeducare căreia îi este supus în timpul executării pedepsei, se pot constata cu mai multă certitudine posibilităţile de adaptare a acestuia la regulile de convieţuire socială.
Organizarea executării pedepsei închisorii impune un anumit regim penitenciar, ceea ce presupune un anumit regim de viaţă, în care se includ multiple elemente juridice, obligaţii şi drepturi ale condamnatului de la momentul încarcerării, pe timpul aplicării regimului de deţinere şi continuând cu regimul de muncă, de reeducare civică şi morală, cu măsurile disciplinare în caz de abateri de la regulament şi terminând cu liberarea definitivă.
Prin regim penitenciar in sens larg înţelegem felul cum este organizată executarea pedepsei privative de libertate în penitenciar, felul cum sunt organizate viaţa şi activitatea condamnatului în penitenciar pe durata executării pedepsei privative de libertate, în scopul reeducării lui şi prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Acest regim presupune drepturi şi obligaţii ale condamnatului, aşa cum rezultă din Legea nr. 254/2013. Fiecare dintre dispoziţiile legii reprezintă mijloace de referinţă pentru încadrarea condamnaţilor în programul ordonat în raport de care, cu ajutorul normelor permisive sau restrictive, sunt promovate cerinţele funcţionale ale executării pedepsei privative de libertate.
Operaţiunea individualizării administrative a executării pedepsei în cadrul regimului penitenciar este complementară procesului de separare a condamnaţilor, însă cele două operaţiuni sunt legate între ele. Regimul penitenciar aplicat condamnaţilor este un fapt obiectiv şi real coordonat prin lege şi prin regulamentul de aplicare a acesteia. de aceea, în cadrul regimului, o poziţie specială o au drepturile condamnaţilor, iar respectarea lor poate merge chiar înaintea regimului. Legat de drepturi, trebuie să „aşezăm" lângă ele şi măsurile disciplinare necesare pentru menţinerea ordinii, disciplinei, siguranţei în penitenciar şi ţinerea sub control a relaţiilor interpersonale din interiorul penitenciarului.
