Intervenţie
| Comentarii |
|
intervenţie, posibilitate recunoscută de lege terţelor persoane de a participa, din proprie iniţiativă, într-un litigiu care se desfăşoară între alte părţi. în funcţie de scopul diferit urmărit de terţ, i. poate fi:
a) principală, având ca finalitate valorificarea unui drept propriu;
b) accesorie, care are ca obiectiv doar sprijinirea apărării uneia dintre părţi [v. şi intervenţie accesorie; intervenţie principală].
INTERVENŢIE (în procesul civil), participarea într-un proces civil, în afară de reclamant şi de pârât, a unui al treilea la iniţiativa sa sau la iniţiativa uneia din părţi ori a instanţei. Intervenţia voluntară poate fi principală, în cazul în care terţul intervine pentru a-şi realiza un drept propriu sau accesorie, dacă terţul intervine pentru a apăra fie pe reclamant, fie pe pârât. în timp ce intervenţia principală are caracterul unei acţiuni şi se poate formula numai în faţa primei instanţe, intervenţia accesorie are caracterul unei apărări, ce poate fi formulată în orice fază a procesului. După încuviinţarea de către instanţă a intervenţiei principale, terţul devine parte în proces şi se bucură de independenţă procesuală. în cazul intervenţiei accesorii, terţul are o poziţie subordonată părţii pe lângă care intervine, putând face numai acele acte de procedură ce pot ajuta acea parte. Intervenţia forţată poate îmbrăca forma: a) unei cereri formulată de reclamant sau pârât, de chemare în judecată a altei persoane, spre a-i face opozabilă hotărârea; b) a unei chemări în garanţie formulată de reclamant sau pârât, pentru ca, în caz de pierdere a procesului, terţul astfel chemat să fie obligat prin aceeaşi hotărâre să despăgubească partea care l-a introdus în pricină, c) a arătării titularului dreptului, pentru ca pârâtul care nu are calitate procesuală să poată fi înlocuit în proces cu titularul dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu.
