interpretarea legii străine, obligaţia instanţei de judecată de a aplica normele juridice în strictă conformitate cu litera şi spiritul lor, chiar dacă acestea au fost edictate de autorităţile competente ale altui stat. Normele conflictuale ale fiecărui stat permit, în anumite condiţii, aplicarea legii străine cu privire la raporturile juridice având un element de extraneitate. Ori de câte ori norma conflictuală obligă instanţa de judecată să aplice legea străină, aceasta urmează să fie interpretată după conţinutul său şi ţinând seama că ea constituie un element de drept, iar nu unul de fapt. Legea străină se aplică de instanţele române în considerarea interpretării date în statul care a edictat actul normativ respectiv; procedeul contrar ar putea conduce la deformarea conţinutului legii străine şi, în final, la ignorarea normelor noastre conflictuale. în dreptul nostru instanţa de judecată are largi posibilităţi de a se informa asupra conţinutului legilor străine; la aceasta contribuie rolul activ al instanţei, care se îmbină armonios cu iniţiativa părţilor. I.l.s. poate fi cenzurată, în dreptul nostru, prin intermediul căilor legale de atac; astfel, de pildă, prin exercitarea apelului sau a recursului se poate desfiinţa hotărârea pronunţată ca urmare a interpretării greşite a legii străine.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Interpretarea legii străine
