Invocarea uzucapiunii pe cale de excepție
| Comentarii |
|
invocarea uzucapiunii pe cale de excepție, „prescripția poate fi opusă în cursul unei instanțe până în momentul când curtea de apel va pronunța definitiva sa decizie, asupra căreia nu mai poate reveni după lege, afară numai de cazul când cel în drept a o opune ar trebui să se prezume, după împrejurări, că a renunțat la dânsa". (Articolul 1842 VCC)
Rezultă din aceste dispoziții ale vechii reglementări, care instituie termenul de decădere pentru exercitarea dreptului de a invoca uzucapiunea, că ea poate fi invocată și pe cale de excepție, pe timpul judecății în fond, dar și în apel, până la momentul pronunțării deciziei de către instanța de apel, indiferent de poziția procesuală a posesorului uzucapant, de reclamant (într-o acțiune al cărei obiect nu a fost însăși constatarea dobândirii dreptului prin efectul uzucapiunii) sau de pârât în acțiunea în revendicare a proprietarului cu titlu al imobilului sau într-o altfel de acțiune care ar pune în discuție dreptul real invocat de uzucapant.
Din perspectiva dreptului procesual civil, așa cum s-a arătat, invocarea uzucapiunii nu este o excepție, ci o apărare de fond. Cu această calificare, ea trebuie invocată întotdeauna în scris și nu este supusă timbrării.
Dacă uzucapiunea este invocată în acțiunea în revendicare a adevăratului proprietar, care nu este depusă în termenul prevăzut de art. 209 alin. (4) NCPC, sancțiunea este decăderea din dreptul de a formula cererea reconvențională, însă, în cererea principală, având ca obiect revendicarea, invocarea uzucapiunii ar trebui reținută cu titlu de apărare de fond (care, în temeiul art. 1842 C. civ., poate fi formulată și ulterior împlinirii termenului de drept procesual de depunere a întâmpinării) și analizată inclusiv prin prisma probelor ce se impun a fi administrate pentru soluționarea acestei apărări, ceea ce face ca invocarea sancțiunii decăderii să nu creeze niciun avantaj procesual părții care o invocă.
Invocarea uzucapiunii pe cale de excepție prezintă avantajul formulării chiar direct în apel și chiar după închiderea dezbaterilor în apel (după formularea din art. 1842 C. civ.), spre exemplu prin concluzii scrise formulate în termenul pentru care pronunțarea a fost amânată. Într-o astfel de situație, se impune repunerea pe rol pentru dezbateri asupra apărării de fond nou-invocate.
Chiar dacă este invocată pe cale de excepție, dobândirea dreptului trebuie constatată prin dispozitivul hotărârii care se pronunță.
Potrivit principiilor relativității efectelor hotărârii și opozabilității hotărârii, invocarea uzucapiunii atât pe calea cererii, cât și pe calea excepției (apărării de fond) produce aceleași efecte.
Sancțiunea pentru neinvocarea în termen, pe cale de excepție, a uzucapiunii (până cel mai târziu la pronunțarea hotărârii în apel) este decăderea din dreptul de a o mai invoca în raport cu partea colitigantă.
