Acțiunea de uzucapiune: conținutul cererii, competența, timbrare, cazuri
| Comentarii |
|
Când posesorul uzucapant are posesia bunului, pe care nu i-o contestă nimeni, dar are un interes în recunoașterea pe cale judiciară a dobândirii dreptului invocat, ca și în situația în care are posesia bunului și este în fața unei contestații care nu a îmbrăcat încă forma unui demers judiciar, poate formula o acțiune în constatarea dobândirii dreptului real prin efectul uzucapiunii. Deși acțiunea în uzucapiune urmărește constatarea unei stări juridice, ea este calificată în jurisprudență drept acțiune în realizare, tocmai datorită faptului că efectul achizitiv al uzucapiunii nu se produce de drept și este necesară consacrarea judecătorească a existenței dreptului reclamantului.
Când nu mai are posesia bunului, cererea posesorului trebuie să urmărească și redobândirea acesteia, iar calea este acțiunea în constatarea dobândirii dreptului prin efectul uzucapiunii și revendicarea bunului de la noul posesor.
Când are posesia bunului și este pârât în acțiunea în revendicare sau în acțiunea negatorie (dacă se tinde la dobândirea prin invocarea uzucapiunii a unui alt drept real decât dreptul de proprietate) a proprietarului cu titlu, poate formula cerere reconvențională având ca obiect constatarea dobândirii dreptului real prin efectul uzucapiunii, care va avea ca efect, în cazul admiterii, paralizarea acțiunii în revendicare/negatorii sau poate invoca uzucapiunea pe cale de excepție, în același scop, al respingerii cererii reclamantului.
O cerere în uzucapiune poate fi formulată și pe calea unei cereri de intervenție principală în cadrul litigiului purtat între alte persoane cu privire la proprietatea sau posesia bunului ce se urmărește a fi uzucapat. În această situație ar fi îndeplinite cerințele impuse de noul Cod de procedură civilă (art. 61 și art. 62) pentru admisibilitatea în principiu a cererii, și anume interesul intervenientului și legătura cererii de intervenție cu cauza.
Cererea de constatare a dobândirii dreptului real prin efectul uzucapiunii (indiferent de calea procesuală pe care este formulată) trebuie să cuprindă:
- justificarea calității procesuale active, reclamant putând fi nu numai posesorul uzucapant, ci și alte categorii de persoane;
-justificarea calității procesuale pasive, în sensul indicării pârâtului ca fiind proprietarul cu titlu al bunului ce se urmărește a fi uzucapat, cu arătarea, bineînțeles, a titlului de proprietate sau în sensul indicării pârâtului ca fiind terțul nou posesor uzurpator al bunului, cu arătarea probelor asupra acestei calități; nu întotdeauna în acțiunea în constatarea dobândirii dreptului real prin efectul uzucapiunii, în sistemul Codului civil din 1864, are calitate procesuală pasivă verus dominus, adică cel care deține un titlu de proprietate asupra bunului, cadrul procesual subiectiv fiind determinat de scopul acțiunii, care poate fi, așa cum am arătat, și acela de a revendica bunul de la un terț uzurpator.
Nu este exclusă posibilitatea ca însuși proprietarul care deține un titlu asupra unui imobil, în cazul contestării acestui titlu, să formuleze o cerere în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, în scopul apărării dreptului (în cadrul comparării de titluri) prin dovedirea modului originar de dobândire, ca probă absolută a dreptului;
- identificarea bunului - obiect material al cererii, prin indicarea adresei poștale, iar în cazul terenurilor, și a suprafeței, a vecinătăților, precum și a datelor de identificare cadastrală, dacă este cazul; în cazul construcțiilor, vor fi menționate și suprafața construită, componența construcției, datele de identificare cadastrală, dacă este cazul; de asemenea, trebuie menționate dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. c) NCPC, conform cărora „Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea și județul, strada și numărul, iar în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt;”.
- motivele de fapt ale cererii, în cuprinsul cărora vor fi indicate: modalitatea intrării în posesie, data intrării în posesie, o justificare asupra posesiei utile exercitate asupra bunului - obiect material al cererii, pe timpul prevăzut de lege;
- indicarea temeiului în drept al cererii;
- indicarea probelor pe care se sprijină cererea, cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură civilă privind prezentarea mijloacelor de probă.
Când obiectul material al cererii este un imobil, din punct de vedere teritorial, competența de soluționare a cererii în constatarea dobândirii dreptului real prin efectul uzucapiunii aparține exclusiv instanței în circumscripția căreia se află imobilul. Când imobilul este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, cererea se adresează instanței de la domiciliul sau reședința pârâtului, dacă acestea se află în vreuna dintre aceste circumscripții, iar în caz contrar, la oricare dintre instanțele în circumscripțiile cărora se află imobilul (art. 117 NCPC).
Dacă cererea în constatarea dobândirii dreptului real prin efectul uzucapiunii are caracter accesoriu sau incidental, soluționarea ei va reveni în competența instanței învestite cu judecarea cererii principale (art. 123 NCPC).
Dacă obiect material al cererii este un bun mobil, competența de soluționare aparține instanței de la domiciliul pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanța reședinței sale din țară, iar dacă nu are nici reședința cunoscută, la instanța domiciliului sau reședinței reclamantului (art. 107-108 NCPC).
Din punct de vedere material, competența de soluționare în primă instanță aparținea, sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, judecătoriei, conform art. 1 pct. 1, dacă valoarea bunului era de până la 500.000 lei, peste această valoare competența aparținând tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. b). Sub imperiul noului Cod de procedură civilă, competența de soluționare în primă instanță revine judecătoriei, dacă valoarea bunului este de până la 200.000 lei inclusiv și tribunalului, dacă valoarea bunului este peste valoarea menționată [art. 94 pct. 1 lit. j) și art. 95 pct. 1],
Cererea se va timbra întotdeauna la valoare, conform art. 3 din O.U.G, nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru [aceeași era situația și anterior, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997], având un obiect evaluabil în bani, respectiv privind constatarea existenței unui drept patrimonial. Taxa de timbru se plătește odată cu depunerea cererii sau, cel mai târziu, în cadrul procedurii de regularizare a lipsurilor cererii prevăzută de art. 200 NCPC. Timbrarea se realizează potrivit art. 104 NCPC, la valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislației fiscale, iar în cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită, se aplică prevederile art. 98, conform cărora valoarea obiectului cererii este cea arătată de reclamant, iar în caz de contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți. În legătură cu aplicarea acestor dispoziții, trebuie ținut seama și de prevederile art. 31 alin. (3) teza finală din O.U.G, nr. 80/2013, conform cărora, dacă valoarea impozabilă este contestată sau apreciată de instanță ca vădit derizorie, taxarea se va face prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăților imobiliare.
Uzucapiunea, mod de dobândire a drepturilor reale. „Acțiune în constatare”, acțiune în realizarea dreptului.
Uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății, față de dispozițiile exprese ale Codului civil, respectiv art. 1837, care definește prescripția ca mijloc de a dobândi proprietatea și art. 645, potrivit căruia proprietatea se dobândește, între altele, și prin prescripție. Prescripția achizitivă privește numai drepturile reale, respectiv dreptul de proprietate și pe cele construite după modelul său, cărora le atribuie același caracter absolut la care se referă expres art. 480 C. civ. Așa fiind, acțiunea formulată, deși poartă denumirea de „acțiune în constatare”, este o acțiune în realizarea dreptului și, deci, evaluabilă în bani asemenea acțiunii în revendicare (I.C.C.J., s. civ., decizia nr. 8605/2005, în Jurisprudența Secției civile pe anul 2005, nr. 20, p. 50-51).
5.1. Invocarea uzucapiunii pe calea cererii. Cazuri. Conținutul cererii. Competența de soluționare. Timbrare
Când posesorul uzucapant are posesia bunului, pe care nu i-o contestă nimeni, dar are un interes în recunoașterea pe cale judiciară a dobândirii dreptului invocat, ca și în situația în care are posesia bunului și este în fața unei contestații care nu a îmbrăcat încă forma unui demers judiciar, poate formula o acțiune în constatarea dobândirii dreptului real prin efectul uzucapiunii. Deși acțiunea în uzucapiune urmărește constatarea unei stări juridice, ea este calificată în jurisprudență drept acțiune în realizare, tocmai datorită faptului că efectul achizitiv al uzucapiunii nu se produce de drept și este necesară consacrarea judecătorească a existenței dreptului reclamantului.
Când nu mai are posesia bunului, cererea posesorului trebuie să urmărească și redobândirea acesteia, iar calea este acțiunea în constatarea dobândirii dreptului prin efectul uzucapiunii și revendicarea bunului de la noul posesor.
Când are posesia bunului și este pârât în acțiunea în revendicare sau în acțiunea negatorie (dacă se tinde la dobândirea prin invocarea uzucapiunii a unui alt drept real decât dreptul de proprietate) a proprietarului cu titlu, poate formula cerere reconvențională având ca obiect constatarea dobândirii dreptului real prin efectul uzucapiunii, care va avea ca efect, în cazul admiterii, paralizarea acțiunii în revendicare/negatorii sau poate invoca uzucapiunea pe cale de excepție, în același scop, al respingerii cererii reclamantului.
O cerere în uzucapiune poate fi formulată și pe calea unei cereri de intervenție principală în cadrul litigiului purtat între alte persoane cu privire la proprietatea sau posesia bunului ce se urmărește a fi uzucapat. În această situație ar fi îndeplinite cerințele impuse de noul Cod de procedură civilă (art. 61 și art. 62) pentru admisibilitatea în principiu a cererii, și anume interesul intervenientului și legătura cererii de intervenție cu cauza.
Cererea de constatare a dobândirii dreptului real prin efectul uzucapiunii (indiferent de calea procesuală pe care este formulată) trebuie să cuprindă:
- justificarea calității procesuale active, reclamant putând fi nu numai posesorul uzucapant, ci și alte categorii de persoane;
-justificarea calității procesuale pasive, în sensul indicării pârâtului ca fiind proprietarul cu titlu al bunului ce se urmărește a fi uzucapat, cu arătarea, bineînțeles, a titlului de proprietate sau în sensul indicării pârâtului ca fiind terțul nou posesor uzurpator al bunului, cu arătarea probelor asupra acestei calități; nu întotdeauna în acțiunea în constatarea dobândirii dreptului real prin efectul uzucapiunii, în sistemul Codului civil din 1864, are calitate procesuală pasivă verus dominus, adică cel care deține un titlu de proprietate asupra bunului, cadrul procesual subiectiv fiind determinat de scopul acțiunii, care poate fi, așa cum am arătat, și acela de a revendica bunul de la un terț uzurpator.
Nu este exclusă posibilitatea ca însuși proprietarul care deține un titlu asupra unui imobil, în cazul contestării acestui titlu, să formuleze o cerere în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, în scopul apărării dreptului (în cadrul comparării de titluri) prin dovedirea modului originar de dobândire, ca probă absolută a dreptului;
- identificarea bunului - obiect material al cererii, prin indicarea adresei poștale, iar în cazul terenurilor, și a suprafeței, a vecinătăților, precum și a datelor de identificare cadastrală, dacă este cazul; în cazul construcțiilor, vor fi menționate și suprafața construită, componența construcției, datele de identificare cadastrală, dacă este cazul; de asemenea, trebuie menționate dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. c) NCPC, conform cărora „Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea și județul, strada și numărul, iar în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt;”.
- motivele de fapt ale cererii, în cuprinsul cărora vor fi indicate: modalitatea intrării în posesie, data intrării în posesie, o justificare asupra posesiei utile exercitate asupra bunului - obiect material al cererii, pe timpul prevăzut de lege;
- indicarea temeiului în drept al cererii;
- indicarea probelor pe care se sprijină cererea, cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură civilă privind prezentarea mijloacelor de probă.
Când obiectul material al cererii este un imobil, din punct de vedere teritorial, competența de soluționare a cererii în constatarea dobândirii dreptului real prin efectul uzucapiunii aparține exclusiv instanței în circumscripția căreia se află imobilul. Când imobilul este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, cererea se adresează instanței de la domiciliul sau reședința pârâtului, dacă acestea se află în vreuna dintre aceste circumscripții, iar în caz contrar, la oricare dintre instanțele în circumscripțiile cărora se află imobilul (art. 117 NCPC).
Dacă cererea în constatarea dobândirii dreptului real prin efectul uzucapiunii are caracter accesoriu sau incidental, soluționarea ei va reveni în competența instanței învestite cu judecarea cererii principale (art. 123 NCPC).
Dacă obiect material al cererii este un bun mobil, competența de soluționare aparține instanței de la domiciliul pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanța reședinței sale din țară, iar dacă nu are nici reședința cunoscută, la instanța domiciliului sau reședinței reclamantului (art. 107-108 NCPC).
Din punct de vedere material, competența de soluționare în primă instanță aparținea, sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, judecătoriei, conform art. 1 pct. 1, dacă valoarea bunului era de până la 500.000 lei, peste această valoare competența aparținând tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. b). Sub imperiul noului Cod de procedură civilă, competența de soluționare în primă instanță revine judecătoriei, dacă valoarea bunului este de până la 200.000 lei inclusiv și tribunalului, dacă valoarea bunului este peste valoarea menționată [art. 94 pct. 1 lit. j) și art. 95 pct. 1],
Cererea se va timbra întotdeauna la valoare, conform art. 3 din O.U.G, nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru [aceeași era situația și anterior, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997], având un obiect evaluabil în bani, respectiv privind constatarea existenței unui drept patrimonial. Taxa de timbru se plătește odată cu depunerea cererii sau, cel mai târziu, în cadrul procedurii de regularizare a lipsurilor cererii prevăzută de art. 200 NCPC. Timbrarea se realizează potrivit art. 104 NCPC, la valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislației fiscale, iar în cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită, se aplică prevederile art. 98, conform cărora valoarea obiectului cererii este cea arătată de reclamant, iar în caz de contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți. În legătură cu aplicarea acestor dispoziții, trebuie ținut seama și de prevederile art. 31 alin. (3) teza finală din O.U.G, nr. 80/2013, conform cărora, dacă valoarea impozabilă este contestată sau apreciată de instanță ca vădit derizorie, taxarea se va face prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăților imobiliare.
