Momentul şi locul încheierii contractului
| Comentarii |
|
momentul şi locul încheierii contractului, deşi atât momentul încheierii contractului, cât şi acela al locului sunt determinate de legiuitor în acelaşi text legal - art. 1186 noul cod civil şi implicit, în art. 1200 alin. (1) noul Cod Civil, în cele ce urmează, preferăm să facem o analiză separată a celor două aspecte, datorită consecinţelor diferite pe care le au asupra regimului juridic al contractului cele două chestiuni. Ca regulă de principiu, contractul trebuie considerat format în momentul şi în locul în care oferta şi acceptarea concordă1. Deşi simplu, acest principiu se dovedeşte greu de explicat şi soluţia este dependentă de teoria adoptată cu privire la efectele comunicării acceptării. Vom analiza aceste aspecte în cele ce urmează.
Marea majoritate a contractelor sunt consensuale. Urmare a acestui fapt, momentul încheierii contractului coincide, de regulă, cu momentul realizării acordului de voinţe. Fac excepţie contractele solemne, care se încheie în momentul îndeplinirii formalităţilor prevăzute de lege pentru validitatea lor (data autentificării înscrisului). Determinarea momentului încheierii contractului prezintă interes practic din următoarele motive:
a) din momentul încheierii contractului operează principiul forţei sale obligatorii şi oferta nu mai poate fi revocată; de asemenea, nici acceptarea nu mai poate fi retrasă sau revocată;
b) capacitatea părţilor de a contracta se apreciază în funcţie de momentul încheierii contractului; în general, toate elementele de validitate a contractului se apreciază în funcţie de acest moment (consimţământ, obiect şi cauză, pe lângă capacitate, în cazul căreia, momentul încheierii prezintă relevanţă imediată); pe cale de consecinţă, prin raportare la acest moment, se pot constata cauzele de nulitate sau anulare a contractului;
c) în caz de conflict de legi în timp, momentul încheierii contractului constituie uneori criteriul după care se va stabili legea civilă aplicabilă1 sau norma conflictuală aplicabilă în dreptul internaţional privat;
d) momentul încheierii contractului constituie momentul din care încep să curgă anumite termene legale şi convenţionale, cum sunt: termenul de prescripţie extinctivă şi termenul suspensiv sau extinctiv de executare a contractului;
e) în contractele translative având ca obiect bunuri mobile, momentul încheierii contractului marchează transferul dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale de la înstrăinător la dobânditor;
f) constituie criteriul de determinare a locului încheierii contractului.
Pentru operaţiunea de determinare a momentului încheierii contractului este absolut necesar să distingem, în primul rând, între două ipoteze: ofertantul şi acceptantul se află în acelaşi loc, faţă în faţă, unul în prezenţa celuilalt (ipoteza persoanelor prezente); ofertantul şi acceptantul nu se află în acelaşi loc, fiind vorba de contracte care se încheie prin corespondenţă (ipoteza destinatarului absent). In plus, mai putem avea în vedere şi ipoteza în care contractul se încheie printr-o acceptare tacită realizată prin executarea contractului de către acceptant sau în alt mod care indică intenţia sa de a accepta (ipoteza acceptării implicite).
A. Determinarea momentului încheierii contractului între persoane prezente. Sunt asimilate acestor contracte, din punct de vedere al determinării momentului încheierii lor, şi contractele perfectate prin telefon, deoarece părţile îşi percep, direct şi nemijlocit, declaraţiile de voinţă. Stabilirea momentului încheierii acestor contracte este lipsită de dificultăţi. Momentul coincide cu acela al declarării acceptării ofertei, integral şi fară rezerve. Dacă oferta nu este acceptată de îndată, atunci ea rămâne fară efecte juridice [art. 1194 alin. (1) noul Cod Civil]. Fără efecte presupune că ofertantul nu mai are obligaţia de a menţine oferta un anumit termen. Bineînţeles că, face excepţie situaţia în care oferta, chiar adresată unei persoane prezente, este cu termen de acceptare sau prevede în orice alt mod că este irevocabilă un anumit interval de timp (art. 1191 noul Cod Civil). Declararea acceptării trebuie să intervină imediat, astfel încât ofertantul o cunoaşte în chiar momentul exprimării ei de către cealaltă parte. Prin urmare, în acel moment contractul este încheiat.
B. Determinarea momentului încheierii contractului între persoane neprezente. Este vorba de acele situaţii când oferta se trimite prin poştă, curier, telegraf, telex, e-mail etc. sau în cazul în care, în general, între ofertă şi acceptare trece un interval de timp. Dificultatea determinării momentului încheierii contractului1 constă în faptul că momentul manifestării voinţei de acceptare a destinatarului ofertei nu coincide cu acela al cunoaşterii acceptării de către ofertant.
In literatura de specialitate clasică au fost propuse, pentru a se determina momentul încheierii contractului în aceste ipoteze, mai multe teorii sau sisteme:
a) sistemul emisiunii sau declaraţiunii acceptării, potrivit căruia contractul se consideră încheiat în momentul când destinatarul ofertei s-a hotărât să o accepte4, chiar dacă voinţa de acceptare nu a fost expediată ofertantului. Ca temei legal se invoca, în dreptul nostru, textul fostului art. 1533 vechiul Cod civil care prevedea că: „primirea mandatului poate să fie tacită şi să rezulte din executarea lui din partea mandatarului”. Aşadar, contractul de mandat este încheiat din ziua în care mandatarul a început să îl execute, fară ca mandantul să aibă cunoştinţă despre acest fapt. Susţinătorii acestui sistem generalizau textul articolului citat şi pretindeau că toate contractele se formează prin acceptarea ofertei de către destinatarul ei. Cu toate acestea, natura specială a contractului de mandat, în opinia noastră, nu permitea o asemenea generalizare5. Adoptarea sistemului emisiunii ar fi creat numeroase dificultăţi de ordin practic în operaţia de determinare a momentului încheierii contractului. Astfel, momentul încheierii contractului ar fi depins numai de voinţa acceptantului ofertei „care, deşi a semnat înscrisul cuprinzând acceptarea, ar putea să-l trimită mult mai târziu, ori să nu-1 trimită deloc” sau să-l distrugă.
b) sistemul expedierii acceptării constituie o atenuare a sistemului emisiunii; potrivit acestui sistem, momentul încheierii contractului este considerat acela în care destinatarul ofertei a expediat acceptarea prin scrisoare, telegramă etc., chiar dacă nu a ajuns la ofertant. Numai în momentul respectiv, voinţa de acceptare se definitivează. Deşi prezintă anumite avantaje, sistemul este criticabil deoarece, până în momentul când ajunge la destinaţie, acceptarea poate să fie retrasă, împiedicându-se încheierea contractului. Totodată, ofertantul nu poate şti faptul că acel contract s-a încheiat, neavând cunoştinţă de acceptare;
c) sistemul recepţiunii acceptării. Contractul se consideră încheiat în momentul când acceptarea a ajuns la ofertant, fiind suficient ca scrisoarea sau telegrama să fie pusă în cutia poştală, predată la poartă, secretariat sau serviciul de curier al întreprinderii. Numai într-un asemenea moment, acceptarea se definitivează, neputând fi revocată;
d) sistemul informării sau luării la cunoştinţă, potrivit căruia pentru încheierea contractului este absolut necesară întâlnirea efectivă şi conştientă a celor două voinţe individuale. Cu alte cuvinte, momentul încheierii contractului este acela în care ofertantul a luat la cunoştinţă despre conţinutul acceptării. în dreptul nostru, acest sistem era consacrat în materia contractelor comerciale, prin fostul art. 35 alin. (1) din
C. com. (astăzi abrogat prin intrarea în vigoare a Codului civil), şi se considera aplicabil prin analogie şi contractelor civile. El prezenta inconvenientul că încheierea contractului se afla de această dată la discreţia ofertantului care, deşi a primit înscrisul cuprinzând acceptarea, nu ia cunoştinţă de ea2. Ba mai mult, este posibil şi arbitrariul constând în faptul că ofertantul, încercând să fraudeze interesele acceptantului, ar putea susţine că deşi a primit scrisoarea sau telegrama, nu a luat la cunoştinţă de conţinutul său. De aceea, se considera că, din moment ce ofertantul a receptat acceptarea, operează prezumţia simplă că a luat la cunoştinţă imediat de conţinutul acceptării.
Soluţia Codului civil. Aşa cum era de aşteptat, prin două texte legale, art. 1186 alin. (1) şi art. 1200 alin. (1) noul Cod Civil, legiuitorul, urmând exemplul legislaţiilor modeme, s-a oprit asupra sistemului recepţiei acceptării ca sistem aplicabil pentru determinarea momentului încheierii contractului. în conformitate cu sistemul recepţiei, pentru încheierea contractului este necesar ca acceptarea să ajungă la ofertant înainte de împlinirea termenului expres sau tacit, înăuntrul căruia se poate face schimbul între ofertă şi acceptare. De aceea, acceptarea receptată de ofertant după împlinirea acestui termen este tardivă şi nu poate avea ca efect încheierea contractului (cu excepţia ipotezelor de acceptare tardivă prevăzute de art. 1198 noul Cod Civil). Sistemul este consacrat de art. 1200 alin. (1) noul Cod Civil care se referă la momentul de la care acceptarea produce efecte juridice — adică generează încheierea contractului şi nu mai poate fi retractată/revocată: „Oferta, acceptarea, precum şi revocarea acestora produc efecte numai din momentul în care ajung la destinatar, chiar dacă acesta nu ia cunoştinţă de ele din motive care nu îi sunt imputabile”. Sistemul, se regăseşte şi mai clar în art. 1186 alin. (1) noul Cod Civil care prevede: „Contractul se încheie în momentul şi în locul în care acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunoştinţă de ea din motive care nu îi sunt imputabile”. Sistemul se bazează oricum pe o prezumţie tacită a luării la cunoştinţă a acceptării de către ofertant. Numai că această prezumţie, spre deosebire de vechea reglementare, este una absolută, niciunul din textele legale nepermiţându-ne să tragem concluzia că, dacă ofertantul ar dovedi că nu a luat la cunoştinţă de acceptare, contractul nu s-ar considera încheiat. în esenţă, conform sistemului legal corect pus în valoare de Codul civil, riscul informării aparţine ofertantului. în ceea ce priveşte însă riscul comunicării, acesta aparţine acceptantului care, conform art. 1200 alin. (2) noul Cod Civil trebuie să utilizeze mijloace de comunicare cel puţin la fel de rapide ca cele folosite de ofertant dacă din lege, uzanţe, convenţie, nu rezultă contrariul. Neajungerea în termen a acceptării, chiar dacă a fost corect expediată şi nu a ajuns la ofertant în termenul de acceptare, este riscul acceptantului [cu excepţia notabilă a acceptării întârziate, prevăzută de art. 1198 alin. (2) noul Cod Civil].
C. Momentul încheierii contractului prin acceptarea implicită. Astfel cum am arătat, încheierea contractului se poate realiza şi printr-o acceptare „implicită” a ofertei de a contracta, deoarece, art. 1196 alin. (1) noul Cod Civil prevede că „orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă Poate fi vorba, de exemplu, de o acceptare a ofertei prin
executarea contractului de către destinatarul ofertei sau prin comunicarea către un terţ a faptului că a încheiat un contract cu ofertantul sau prin nicio manifestare de voinţă, dacă există o înţelegere prealabilă cu ofertantul în sensul considerării tăcerii ca acceptare [art. 1196 alin. (2) parte finală noul Cod Civil]. Care este soluţia într-o atare situaţie? Conform art. 1186 alin. (2) noul Cod Civil „contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei săvârşeşte un act sau un fapt concludent, fară a-1 înştiinţa pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor statornicite între părţi, al uzanţelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod.” Interpretarea acestui text legal ne obligă la două variante de detenţii nare a momentului încheierii contractului:
a) dacă legea, uzanţele părţilor sau uzanţele generale sau înţelegerea prealabilă a părţilor nu prevăd nimic în legătură cu momentul încheierii contractului prin acceptare implicită, contractul poate fi încheiat numai prin înştiinţarea, în orice formă a ofertantului de încheierea contractului (de exemplu, prin transmiterea ordinului de plată a plăţii preţului prin e-mail sau prin livrarea efectivă a mărfii). Aşadar, într-o asemenea situaţie, legiuitorul a instituit (şi el, e drept, implicit) sistemul recepţiei de către ofertant a informaţiei cu privire la faptul executării sau a oricărui alt act sau fapt care probează în mod „concludent” intenţia destinatarului de a accepta oferta;
b) prin excepţie, dacă există o înţelegere prealabilă între părţi, sau uzanţele părţilor, uzanţele generale sau legea prevăd o altă soluţie pentru ipoteza acceptării implicite, această soluţie se va aplica. De exemplu, dacă există o convenţie între părţi care prevede că acceptarea ofertelor de către destinatar se va face prin executare şi că nu trebuie făcută nicio comunicare în acest sens ofertantului, momentul încheierii contractului coincide cu primul act de executare.
