Natura juridică a ofertei de a contracta
| Comentarii |
|
natura juridică a ofertei de a contracta, în legătură cu temeiul juridic al angajării răspunderii ofertantului, în doctrina juridică anterioară intrării în vigoare a actualului cod, au fost elaborate mai multe teorii. O parte din acestea se dovedesc astăzi inutile, în condiţiile noii reglementări care acordă o importanţă deosebită actului juridic unilateral, izvor de obligaţii civile, precum şi al unei reglementări destul de minuţioase a fazei formării contractului. Totuşi, o trecere în revistă a acestor teorii este necesară pentru a determina noutatea adusă de legiuitor prin noua reglementare:
A. Teoria antecontractului1. în concepţia unor autori, obligaţia ofertantului de a menţine oferta este de natură contractuală. Astfel, se afirmă că între ofertant şi destinatarul ofertei s-a încheiat un antecontract. Oferta ar fi alcătuită din două elemente: fondul ofertei - care se referă la conţinutul contractului ce se propune a fi încheiat prin acceptare - şi propunerea accesorie, pe care o face ofertantul de a menţine oferta înăuntrul unui termen expres sau tacit. Cea de a doua parte a ofertei fiind de natură a da naştere la o obligaţie unilaterală în sarcina ofertantului şi în beneficiul destinatarului se prezumă că acesta din urmă a acceptat-o imediat. Deci între cei doi s-a realizat un acord de voinţe, un contract secundar sau un antecontract. Aşadar, s-ar putea afirma că obligaţia ofertantului de a menţine oferta în timpul tennenului propus se fondează pe un veritabil contract secundar. Neîndeplinirea acestei obligaţii angajează astfel răspunderea contractuală a ofertantului.
Deşi, într-adevăr, irevocabilitatea ofertei de a contracta poate să rezulte dintr-un „antecontract , adică dintr-un contract preparatoriu [şi regăsim o asemenea situaţie între cazurile de irevocabilitate a ofertei cu termen prevăzute de art. 1191 alin. (1) teza I C. civ. ], nicidecum un asemenea contract nu este unul tacit şi considerat ca fiind, de fiecare dată când este vorba de o ofertă cu termen, ca fiind încheiat. Teoria nu este nicidecum satisfăcătoare, motiv pentru care a fost criticată şi abandonată. încheierea antecontractului este o pură ficţiune deoarece acceptarea prezumată a destinatarului este „cu totul ipotetică şi deci îndoielnică . Este foarte greu de admis că cei doi, ofertantul făcând propunerea de a contracta, iar destinatarul ofertei receptând-o, au voinţa şi conştiinţa faptului că între ei s-a încheiat un antecontract. Acesta este motivul pentru care apreciem că teoria antecontractului este lipsită de o acoperire în realitate, deoarece între ofertant şi destinatarul ofertei, până la acceptarea ei integrală şi fără rezerve, nu există un acord de voinţă, iar antecontractul, fiind un contract, nu se poate încheia fără să existe o întâlnire concordantă a voinţelor individuale conştiente ale părţilor.
B. Teoria răspunderii delictuale. Potrivit acestei teorii, retragerea intempestivă a ofertei constituie o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii care angajează răspunderea civilă delictuală a ofertantului. Astfel, se va face aplicaţia art. 1357 şi urm. noul cod civil (în contextul anterior se facea referire la art. 998 şi urm. vechiul noul Cod Civil) unde se prevede că orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă la reparai ea lui pe acela din a cărui greşeală s-a produs. După cum se poate observa, prin această teorie nu se explică nicidecum de ce o oferta nu ar putea fi revocată în anumite situaţii, ci doar se găseşte un temei pentru reparaţia prejudiciilor cauzate de o revocare intempestivă a ofertei. în cazurile în care o asemenea revocare este astăzi posibilă -adică în ipoteza ofertei adresate unei persoane absente şi fară termen de acceptare [art.
1193 alin. (1) noul Cod Civil] şi revocarea intervine anterior momentului primirii acceptării de către ofertant — singurul temei al daunelor-interese datorate în condiţiile art. 1193 alin. (3) noul Cod Civil rămâne tot răspunderea delictuală. în această privinţă, teoria poate fi utilizată în continuare. Pentru restul cazurilor în care o ofertă irevocabilă este „revocată”, teoria nu are niciun sens din moment ce declaraţia de revocare „nu produce niciun efect” [art. 1191 alin. (2) noul Cod Civil].
într-o altă variantă, unii autori explică răspunderea ofertantului pe ideea abuzului de drept. Exercitarea dreptului de a revoca oferta poate avea loc numai în anumite limite, în caz contrar se săvârşeşte un abuz de drept. Aşadar, în situaţia când ofertantul revocă intempestiv oferta, el săvârşeşte un abuz de drept, trecând din sfera licitului în sfera ilicitului. în ultimă instanţă, ofertantul săvârşeşte o faptă ilicită care angajează răspunderea sa delictuală. Aşa cum se poate observa, revocarea intempestivă a ofertei poate fi calificată ca fiind o faptă ilicită, fară nicio legătură cu exerciţiul unui drept sau un abuz de drept. Ofertantul va fi ţinut să repare eventuala pagubă cauzată destinatarului ofertei. Răspunderea civilă delictuală are la bază principiul reparării în natură a prejudiciului. Este motivul pentru care se afirma în vechea doctrină, că repararea în natură a prejudiciului suferit de destinatarul ofertei constă în a consideia revocarea intempestivă a ofertei ca inoperantă, lipsind-o de efecte. Urmează că ori de câte ori este posibil, instanţele de judecată vor putea hotărî, cu titlu de reparare în natură a pagubei, că acel contract s-a încheiat1. Acest lucru este posibil însă numai dacă destinatarul ofertei a acceptat sau s-a hotărât să accepte încheierea contractului în termenul stabilit. Această ultimă observaţie poate fi aplicată mutatis mutandis ipotezei în care avem de a face cu o ofertă fară termen adresată unei persoane absente - ea reprezintă o eventuală grilă de stabilire a daunelor-interese în ipoteza prevăzută de art. 1193 alin. (3) noul Cod Civil.
c. Teoria ofertei — act juridic — izvor de obligaţii . în această concepţie se susţinea că oferta făcută cu termen expres sau tacit este un act juridic unilateral de drept civil, generator al unui raport obligaţional între ofertant şi destinatarul ofertei . Am fi în prezenţa unei obligaţii unilaterale, în care ofertantul este debitor al prestaţiei negative de a nu revoca oferta înăuntrul termenului de acceptare, iar destinatarul ofertei este creditorul acestei prestaţii.
în contextul vechii reglementări, s-a imputat acestei teorii, lipsa unui temei legal suficient, deoarece în vechiul cod, nu exista o reglementare a actului juridic unilateral, motiv pentru care se considera că acesta trebuie considerat liber revocabil. De aceea,' se considera că, manifestarea unei voinţe unilaterale are valoare de act juridic civil numai în cazuri de excepţie, expres prevăzute de lege. Or, în lipsa unei dispoziţii legale exprese care să confere ofertei de a contracta valoarea unui act juridic unilateral, rezultă că ea nu poate constitui, cu această calificare, temeiul irevocabilităţii în anumite cazuri al ofertei sau chiar, mai mult, că oferta este esenţialmente revocabilă. După cum este cunoscut, una din regulile de bază ale interpretării normelor juridice este aceea că excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare. Aplicarea unei norme juridice prin care se consacră o excepţie de la regulă, nu poate fi interpretată extensiv şi aplicată şi în alte cazuri decât acelea prevăzute expres şi limitativ de lege.
Această ambianţă legislativă (caracterizată mai degrabă prin lipsa de reglementări) s-a schimbat radical. în noua reglementare, legiuitorul stabileşte reguli precise legate de irevocabilitatea ofertei în art. 1191-1195 noul Cod Civil şi, în plus, cuprinde o reglementare de principiu a actelor juridice unilaterale, în art. 1324-1329 noul Cod Civil Raportat la noile prevederi, considerăm că oferta nu poate fi calificată decât ca un act juridic unilateral producător de efecte juridice. Din perspectiva actelor unilaterale, oferta reprezintă un act juridic unilateral supus comunicării (art. 1326 noul Cod Civil), astfel încât, el va produce efecte „din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoştinţă de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile” [art. 1326 alin. (3) noul Cod Civil]. Calificarea se potriveşte în totalitate cu regulile legate de comunicarea ofertei: aceasta poate fi retrasă (retractată) doar până la momentul ajungerii sale la destinatar sau concomitent cu acest moment, după care trebuie menţinută până la expirarea termenului de irevocabilitate (art. 1199 şi art. 1191-1193 C. civ.). Pentru a completa ideea actului juridic unilateral al ofertei, adăugăm şi că, în privinţa menţinerii ofertei pentru un anumit interval de timp, oferta de a contracta trebuie calificată şi ca un angajament unilateral - sau „promisiune unilaterală” în terminologia utilizată de art. 1327 noul Cod Civil Oferta de a contracta cu termen de acceptare, reprezintă un act unilateral prin care ofertantul se obligă să menţină această ofertă un anumit interval de timp, adică să nu o revoce. Din prisma obligaţiei de a nu revoca această ofertă, ea constituie un angajament unilateral care are regimul juridic prevăzut de art. 1327 noul Cod Civil Pentru aşa-numitul „fond” al ofertei care este conţinutul viitorului contract, nu este necesară aplicarea teoriei actului juridic unilateral. Obligativitatea fondului ofertei este generată numai de încheierea contractului, în timp ce aceea a menţinerii ei un anumit termen este generată de teoria angajamentului unilateral sau promisiunii unilaterale.
