Obligaţiile asociaților în societatea simplă
| Comentarii |
|
obligaţiile asociaților în societatea simplă, a) Obligaţia de aport b) Obligaţia suportării pierderilor c) Obligaţia de loialitate şi neconcurenţă
Asociaţii contribuie la formarea capitalului social al societăţii, prin aporturi băneşti, în bunuri, în prestaţii sau cunoştinţe specifice.
Capitalul social astfel format, se divide în părţi egale, numite părţi de interes, care se distribuie asociaţilor, de regulă, proporţional cu aporturile fiecăruia (art. 1894 alin. 2 Noul Cod Civil).
Principalele obligaţii ale asociaţilor sunt: obligaţia de aport, obligaţia suportării pierderilor şi obligaţia de loialitate.
a) Obligaţia de aport
Aportul social, element specific societăţii civile, exprimă contribuţia fiecărui asociat la alcătuirea fondului comun (după cum s-a stabilit prin actul constitutiv).
Aportul reprezintă obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat în baza contractului de societate de a contribui la fondul comun, prin aducerea unei contribuţii cu valoare patrimonială sau a unui serviciu.
Aportul mai are şi semnificaţia faptului juridic al predării efective a bunurilor sau a prestaţiilor promise (în condiţiile clauzelor contractuale).
Potrivit art. 1895 Noul Cod Civil, fiecare dintre asociaţi răspunde faţă de societate şi faţă de ceilalţi asociaţi pentru vărsarea aporturilor la care s-a obligat. Până la vărsarea aporturilor la capitalul social, drepturile conferite de părţile de interes sunt suspendate.
în cazul unei societăţi fără personalitate juridică, aporturile devin coproprietatea asociaţilor, afară de cazul în care au convenit, în mod expres, că vor trece în folosinţa lor comună (art. 1883 alin. 1 Noul Cod Civil).
Aportul trebuie să fie determinat sau determinabil, licit, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri. Conţinutul aportului trebuie alcătuit numai din bunuri aflate în circuitul civil.
Aportul social poate avea ca obiect: o sumă de bani, alte bunuri, prestaţii sau cunoştinţe specifice (art. 1882 alin. 3 Noul Cod Civil)
Aportul în bani. Dacă aportul social este „în numerar", obligaţia asociatului constă într-o sumă de bani, stabilită de părţi la încheierea contractului (art. 1898
Noul Cod Civil).
în cazul nedepunerii sumei de bani subscrise, asociatul în culpă datorează dobânzi legale, „fiind de drept pus în întârziere” (dies interpellat pro hominem), din ziua în care trebuia să o plătească.
Aportul în bunuri. Când asociatul aduce ca aport un lucru, acesta poate fi: un bun mobil sau imobil, corporal sau incorporai, cert sau bunuri generice, fungibile sau nefungibile, consumptibile sau neconsumptibile.
Ca principiu, aportul în bunuri (altele decât cele fungibile) se efectuează prin transferul drepturilor asupra acestora şi predarea efectivă a bunurilor în stare de funcţionare potrivit destinaţiei sociale (art. 1896 alin. 1 Noul Cod Civil).
întinderea drepturilor conferite societăţii asupra lucrurilor - aport social al asociaţilor variază după cum acestea au fost aduse în proprietate sau numai în folosinţă.
Asociatul care aportează proprietatea sau un alt drept real asupra unui bun răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui vânzător faţă de cumpărător, iar asociatul care aportează folosinţa răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui locator faţă de locatar, (art. 1896 alin. 2 Noul Cod Civil).
De precizat că, aporturile constând în bunuri fungibile sau consumptibile nu pot fi subscrise cu titlu de aport în folosinţă, ci devin, în toate cazurile, proprietatea asociaţilor, chiar dacă în contractul de societate nu s-a stipulat aceasta în mod expres, (art. 1896 alin. 3 Noul Cod Civil).
Când asociatul aduce aport o creanţă, el răspunde pentru existenţa acesteia la momentul aportului, dar şi de încasarea ei la scadenţă, fiind obligat să acopere:
cuantumul acesteia, dobânda legală care începe să curgă de la scadenţă şi orice alte daune ce ar rezulta, dacă creanţa nu se încasează în tot sau în parte (art. 1897 alin. 1 Noul Cod Civil).
în aceleaşi condiţii răspunde şi asociatul care aportează cambii sau alte titluri de credit care circulă în comerţ (art. 1897 alin. 3 Noul Cod Civil).
în acest context precizăm că bunurile care fac parte din domeniul public nu pot fi aduse ca aport în proprietate, deoarece sunt inalienabile. Dacă totuşi contractul prevede ca aport transferul dreptului de proprietate publică, actul va fi sancţionat cu nulitatea absolută pentru fraudarea legii (aportul în proprietate publică fiind ilegal).
în schimb, bunurile proprietate publică pot fi aduse în societate ca aport în folosinţă, întrucât nu se aduce atingere dreptului exclusiv de proprietate publică al statului sau al unitătilor administrativ-teritoriale.
Particularităţi prezintă bunurile aduse de soţi ca aport la constituirea societăţii.
Oricare dintre soţi poate aduce ca aport social bunurile sale proprii. Astfel, fiecare soţ poate folosi, administra şi dispune liber de bunurile sale proprii (art. 342
Noul Cod Civil).
Aportul de bunuri comune este permis „cu acordul ambilor soţi” (art. 346 alin. 1 şi art. 348 Noul Cod Civil). Astfel, un soţ poate aduce drept aport social şi bunuri comune, însă numai cu acordul expres al celuilalt soţ (art. 1182 alin. 1 Noul Cod Civil).
Precizăm că, în materia actelor de dispoziţie ale soţilor, mai trebuie făcută şi distincţia dintre bunurile mobile şi imobile.
Ca excepţie, bunurile comune mobile pot fi aduse ca aport social de către unul dintre soţi, fără acordul celuilalt soţ. Astfel, „oricare dintre soţi poate dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune” (art. 346 alin. 2 Noul Cod Civil).
în schimb, bunurile comune imobile pot fi aduse ca aport numai cu acordul ambilor soţi şi cu respectarea condiţiilor privind formele cerute de lege ad validitatem şi pentru publicitate (art. 1883 alin. 2 şi 3 Noul Cod Civil).
în concluzie, sintetizând problema bunurilor ce pot fi aduse ca aport în societatea civilă, ne raliem opiniei potrivit căreia „orice lucru care prezintă o utilitate pentru asociaţi este susceptibil a fi adus în societate”.
Aportul în prestaţii sau cunoştinţe specifice este datorat în mod continuu, atât timp cât asociatul este membru al societăţii (art. 1899 alin. 1 Noul Cod Civil).
Cunoscut în doctrină şi ca „aportul în industrie”, aportul în prestaţii sau cunoştinţe specifice constă în desfăşurarea unor activităţi concrete şi prin punerea la dispoziţia societăţii a unor informaţii, în modalităţile şi condiţiile stabilite prin contractul de societate (art. 1899 alin. 2 Noul Cod Civil).
în schimbul acestui aport, asociaţii participă, potrivit actului constitutiv la împărţirea beneficiilor şi suportarea pierderilor, precum şi la luarea deciziilor în societate (art. 1894 alin. 3 Noul Cod Civil).
Potrivit art. 1899 alin. 3 Noul Cod Civil, neexecutarea aportului în prestaţii sau cunoştinţe specifice dă loc numai la o acţiune în excludere împotriva asociatului (cu daune-interese, dacă este cazul).
în doctrină, aportul în industrie a fost calificat şi ca o activitate prin care o asociatul se obligă să execute o muncă manuală sau intelectuală, în scopul obţineri de beneficii (dar care nu reprezintă livrări de bunuri).
Aportul folosinţei drepturilor de proprietate intelectuală sau industrială se materializează prin aducerea în societate a licenţei unui brevet de invenţie.
în contextul de mai sus, serviciile trebuie să îndeplinească două condiţii:
- trebuie să depăşească cadrul activităţii comune obişnuite, în virtutea aptitudinilor speciale sau a profesiei asociatului respectiv (zidar, zugrav, electrician, tractorist, arhitect etc.);
- trebuie să fie fapte personale ale asociatului şi deci, nu pot fi efectuate de alte persoane în numele acestuia.
Potrivit art. 1899 alin. 1 Noul Cod Civil, toţi asociaţii ce-şi aduc aportul în industrie trebuie să dea socoteală „pentru toate câştigurile realizate din activităţile care fac obiectul aportului.
b) Obligaţia suportării pierderilor
Asociaţii suportă împreună pierderile societăţii, dar într-un mod particular (datorită lipsei personalităţii juridice).
în relaţiile dintre asociaţi, întinderea obligaţiei fiecărui asociat se va determina în funcţie de clauzele contractului de societate, în care se prevede, de obicei, că asociaţii vor răspunde cu propriul patrimoniu numai proporţional cu aportul adus în societate (art. 1894 alin. 2 şi 3 Noul Cod Civil).
Când contractul stabileşte numai partea de câştig, „aceeaşi proporţie are loc şi cât priveşte pierderile” (art. 1902 alin. 4 Noul Cod Civil).
De precizat însă că în relaţiile cu terţii, datoria se va divide între asociaţi proporţional cu numărul lor (pe capete) şi indiferent de aportul social adus de fiecare (pentru că terţii nu sunt obligaţi să cunoască partea fiecărui asociat).
Când se angajează răspunderea contractuală a tuturor asociaţilor, creditorul va putea urmări atât fondul social, cât şi bunurile din patrimoniul personal al asociaţilor, dar numai cazul în care creditorul social nu a putut fi îndestulat din bunurile comune ale asociaţilor (art. 1920 alin. 1 Noul Cod Civil).
Potrivit art. 1902 alin. 5 Noul Cod Civil, orice clauză prin care un asociat este exclus de la împărţirea beneficiilor sau de la participarea la pierderi este considerată nescrisă.
Ca excepţie de la regula de mai sus, precum şi de la aceea că suportarea pierderilor se face proporţional cu participarea la beneficii, asociatul al cărui aport constă în prestaţii sau cunoştinţe specifice poate fi scutit de a participa la pierderi, dacă scutirea a fost prevăzută expres în contract (art. 1902 alin. 6 Noul Cod Civil).
c) Obligaţia de loialitate şi neconcurenţă
Pe lângă obligaţiile sale patrimoniale, asociatul mai are şi o obligaţie derivată din principiul bunei-credinţe, cât şi
din existenţa unei affectio societatis, care identifică şi defineşte societatea ca o entitate juridică.
încălcarea obligaţiei de loialitate prejudiciază societatea civilă şi poate fi, în acest caz, motiv de desfiinţare (desfacere) a acesteia, iar în cazul pierderilor patrimoniale, partea culpabilă este pasibilă la plata de daune-interese.
în contextul mai larg al obligaţiei de loialitate se înscrie şi obligaţia de necon-curenţă prevăzută de art. 1903 din Noul cod civil. Astfel, asociatul nu poate face concurenţă societăţii pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane şi nici nu poate face pe socoteala sa ori pe socoteala altuia vreo operaţiune care ar putea fi păgubitoare pentru societate.
Tot astfel, asociatul nu poate lua parte pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane la o activitate care ar conduce la privarea societăţii de bunurile, prestaţiile sau cunoştinţele specifice la care asociatul s-a obligat.
Potrivit art. 1903 alin. 3 Noul Cod Civil, beneficiile rezultând din activitătile concuren-ţiale, interzise de lege, se cuvin societăţii, iar „asociatul este ţinut pentru orice daune ce ar putea rezulta”.
