Probleme ivite la executarea pedepselor privative de libertate
| Comentarii |
|
probleme ivite la executarea pedepselor privative de libertate, executarea pedepselor privative de libertate presupune mai multe probleme, cum sunt:
- executarea durează în timp şi presupune să fie observată, îndrumată şi supravegheată de educatori şi de poliţişti însărcinaţi cu paza condamnaţilor;
- executarea se face într-un anumit loc de deţinere, numit penitenciar, care presupune clădiri speciale, paza deţinuţilor, securitatea lor, munca desfăşurată de personal calificat.
Referitor la această problemă, trebuie spus că. în ceea ce priveşte clădirile, s-a constatat că imobilele mari, cu efective numeroase de condamnaţi, sunt incompatibile cu un tratament eficient. Este de preferat ca penitenciarele să deţină un efectiv de condamnaţi de până la 200 de persoane, organizat într-un sistem pavilionar. Poziţia acestor clădiri trebuie să se afle în interiorul aglomeraţiilor umane (oraşe), evitându-se ca, pe întreaga perioadă a executării pedepsei închisorii, condamnaţii să încerce un sentiment de exilare, care în mod obişnuit dezvoltă relaţiile agresive.
Personalul angajat al penitenciarului trebuie să aibă o vocaţie educativă, să ştie să caute şi să valorifice acele situaţii privilegiate sub raportul eficacităţii procesului de îndreptare a comportamentului deviant. Această preocupare trebuie să fie zilnic îmbinată cu cea privind asigurarea securităţii şi siguranţei instituţiei. Este de preferat să existe un mediu de linişte, de cooperare între condamnaţi şi de înţelegere, deoarece orice situaţie insuportabilă pentru ei va determina o situaţie deosebită şi pentru personalul penitenciarului. De aceea, supraveghetorul trebuie în primul rând să asigure desfăşurarea vieţii din penitenciar (viaţa carcerală) în sectorul de care răspunde. Aceasta presupune o implicare activă şi responsabilă pentru a garanta exigenţele crescute ale vieţii comunitare faţă de subordonările specifice mediului penitenciar.
Zilnic trebuie asigurate apelurile şi controalele de efectiv, plimbările, numeroasele deplasări spre diferite activităţi de grup sau individuale cu caracter socio-educativ,
cultural, sportiv, şcolar, profesional, ca şi diferitele distribuiri, cum sunt mesele, presa, medicamentele, cumpărăturile etc.
Alături de supraveghetori, un rol important îi revine şi gardianului, care are funcţia de a păzi. Această funcţie este mai amplă decât cea de supraveghere, deoarece ea înglobează întotdeauna acţiunea de supraveghere cu cea de pază. Paza este necesară pentru a împiedica evadarea. Gardianul asigură condiţiile necesare desfăşurării şi finalizării procesului penal în cazul detenţiei preventive, iar în cazul condamnării definitive, asigură executarea pedepsei.
Paza exterioară a penitenciarelor, supravegherea şi escortarea condamnaţilor se fac cu personal anume instruit, luându-se măsuri pentru preîntâmpinarea sustragerii condamnaţilor de la executarea pedepsei.
in timpul executării pedepselor privative de libertate, locurile de deţinere prezintă momente vulnerabile şi devin locuri vulnerabile care necesită măsuri suplimentare de pază şi supraveghere. Aceste momente se pot constata în următoarele situaţii:
- la plecarea şi înapoierea condamnaţilor spre locul de muncă şi de la locul de muncă la penitenciar;
- la servitul mesei în grupuri mari, în săli sau spaţii neamenajate corespunzător şi fără supraveghere;
- la îmbarcarea şi debarcarea condamnaţilor escortaţi la punctele de lucru, la instanţele de judecată şi la organele de urmărire penală, pe timpul spitalizării şi pe timpul efectuării apelului de seară şi de dimineaţă;
- posturi de control insuficient asigurate împotriva folosirii forţei;
- lipsa supraînălţării corespunzătoare a gardurilor penitenciarului;
- curţi interioare, beciuri, magazii etc. nesupravegheate;
- camere de arest şi săli de judecată la instanţe, în spitale. în mijloace de transport, ateliere etc. nesupravegheate.
Pentru evitarea vulnerabilităţii locurilor de deţinere şi a momentelor, este necesară o studiere atentă a fiecărui loc pretabil producerii unor evenimente negative, urmată de stabilirea măsurilor adecvate, precum şi de cunoaşterea tuturor condamnaţilor din subordine.
Populaţia penitenciară este instabilă ca număr (comunitate), eterogenă ca vârstă, sex şi prin infracţiunile care implică supraveghere şi îndrumare. Având în vedere diversitatea şi eterogenitatea condamnaţilor, aceştia sunt separaţi după natura infracţiunii săvârşite, după vârstă, după sex, după durata pedepsei, după numărul infracţiunilor comise, după starea de sănătate.
în procesul de executare a pedepselor privative de libertate se impune cunoaşterea condamnatului sub toate aspectele. Cunoaşterea după dosar nu este suficientă, deşi este necesară, însă trebuie cunoscut omul. Educatorul trebuie să cunoască, totodată, cât mai exact fazele procesului educaţionalîntr-un mediu total ostil muncii de reeducare şi de redare socială a condamnatului. Aceste faze sunt următoarele:
- în prima fază a încarcerării apar fenomene de agitaţie psihică, anxietate, lipsă de apetit faţă de alimentaţia oferită, agresivitate, atitudine certăreaţă;
- în a doua fază a impactului închisorii, individul se resimte în mod dramatic prin limitarea drastică a spaţiului de mişcare şi a organizării timpului;
- în a treia fază este resimţită o frustrare in spaţiul temporal al condamnatului;
- în a patra fază se accentuează sentimentul de frustrare şi prin renunţarea impusă prin ordinul legii la o seamă de obiecte de uz personal, a căror lipsă este mereu resimţită;
- în faza a cincea se resimte impactul cu subcultura camerală.
închisoarea determină adoptarea unei atitudini ostile de către condamnat faţă de personalul închisorii, faţă de lumea „din afară" şi o atitudine de sprijin reciproc intre condamnaţi, ori de câte ori interesele reale sau imaginare ale unora dintre ei intră în conflict cu dispoziţiile autorităţii penitenciare. închisoarea este o pedeapsă severă, marcând o izolare de familie, societate, o rupere de profesiune şi de locul de muncă, iar reintegrarea este dificilă. Când durata pedepsei este mai lungă, ea determină o suferinţă psihică şi morală de durată, care poate duce la o alienare, la o înstrăinare de oameni.
în penitenciare se constată o supraaglomerare a condamnaţilor, ceea ce conduce la fenomene de lipsă a unei cazări corespunzătoare a efectivelor de condamnaţi, ceea ce. implicit, conduce şi la condiţii necorespunzătoare „de locuire”. Au apărut rânduri de paturi etajate la trei niveluri, ceea ce poate întreţine un mediu de promiscuitate, care duce la absenţa oricărui spaţiu privat fie şi numai pentru păstrarea obiectelor personale, la lipsa de aer curat şi lumină naturală.
Lipsa activităţilor recreative şi ocupaţionale nu poate realiza scopul privării de libertate - reeducarea celui condamnat. Simpla plimbare în interiorul penitenciarului timp de 30 de minute şi, după caz, pentru unii, lectura unor cărţi sau urmărirea programului la televizor sunt insuficiente şi nu întotdeauna eficiente ca activităţi de reeducare. S-a constatat, de asemenea, o lipsă de dotare a cabinetelor medicale cu aparatură şi medicamente, ceea ce nu asigură condamnaţilor o asistenţă medicală calificată şi competentă.
O altă problemă cu care se confruntă personalul penitenciar şi condamnaţii este cea a violenţei exercitate de unii condamnaţi asupra altora. De multe ori, această situaţie este ţinută sub control de către personalul penitenciarului cu multă dificultate. Odată condamnat la executarea pedepsei şi depus în penitenciar, orice condamnat suportă procesul fiziologic de ratare, proces de neînlăturat. în subcultura penitenciară şi a comportamentelor cariate de vicii şi atitudini agresive se remodelează o altă personalitate, o personalitate ratată.
Pentru evitarea acestor situaţii, legiuitorul român a dispus o serie de măsuri menite să crească gradul de suportabilitate a vieţii din închisoare. în penitenciar se iau măsuri care să nu ducă la consecinţe nedorite, cum ar fi vizite ale familiei, vizite la domiciliu, petrecerea sărbătorilor în familie etc. Condamnaţii recidivişti au o influenţă negativă asupra condamnaţilor primari şi. de aceea, se separă condamnaţii recidivişti de cei primari. Executarea pedepsei închisorii trebuie să realizeze şi o reeducare a condamnatului, şi nu stigmatizarea sa. La această activitate participă educatori şi condamnaţi.
întregul personal care trebuie să participe la procesul de educaţie a condamnatului este insuficient, în ciuda faptului că în penitenciar sunt relaţii de disciplină, de subordonare. de izolare etc. pentru condamnaţi. Un penitenciar este o instituţie cu funcţii de conducere şi execuţie stabilite ierarhic şi condusă de un director, care. la rândul lui, transmite subordonaţilor săi obiectivele şi directivele Ministerului Justiţiei. Achiesăm la opinia avansată în literatură în sensul că un penitenciar nu trebuie să aibă o organizare militară, deoarece se împiedică astfel manifestarea responsabilităţii individuale şi se reduc acţiunile personale ale personalului încadrat.
