Reducţiunea

reducţiunea, este sancţiunea civilă aplicabilă în cazul actelor juridice încheiate cu nesocotirea unor interdicţii stabilite de lege pentru ocrotirea unor persoane sau pentru restabilirea echilibrului contraprestaţiilor într-un contract sinalagmatic cu titlu oneros şi comutativ.

În consecinţă, deosebim, pe de o parte, reducţiunea liberalităţiior excesive, adică a legatelor şi donaţiilor făcute de cel care lasă moştenirea (de cuius) şi care încalcă rezerva succesorală, iar, pe de altă parte, reducţiunea unei prestaţii pentru leziune sau pentru un alt viciu de consimţământ, precum şi în cazul impreviziunii.

Principalele deosebiri dintre nulitate şi reducţiune vizează următoarele aspecte:

- nulitatea este aplicabilă tuturor actelor juridice, pe când reducţiunea se aplică fie liberalităţiior excesive, fie contractelor cu titlu oneros şi comutative;

- nulitatea implică un act nevalabil încheiat, deci cauza nulităţii constă în nerespectarea unei dispoziţii legale referitoare la încheierea valabilă a actului juridic, pe când, în cazul reducţiunii liberalităţiior excesive şi al aplicării teoriei impreviziunii, actele juridice au fost făcute în mod valabil, dar, ulterior, intervine ineficacitatea totală sau parţială, din cauza încălcării rezervei succesorale sau din cauza apariţiei unor împrejurări, neavute în vedere de părţi în momentul încheierii actului juridic, care duc la ruperea echilibrului contractual.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Reducţiunea