Rezoluţiune
| Comentarii |
|
rezoluţiunea, este acea sancţiune ce constă în desfiinţarea retroactivă a unui contract sinalagmatic cu executare uno ictu, în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor de către una dintre părţi.
Spre exemplu, dacă la încheierea unui contract de vânzare cumpărătorul a fost în eroare cu privire la calităţile substanţiale ale bunului, atunci el va putea solicita anularea contractului respectiv; dacă, însă, contractul a fost încheiat în mod valabil, dar vânzătorul nu predă lucrul vândut sau cumpărătorul nu plăteşte preţul, atunci cel interesat va putea să ceară rezoluţiunea contractului respectiv (cel interesat poate să solicite şi executarea silită a obligaţiei ce revine celeilalte părţi contractante).
Asemănări şi diferenţe între nulitate şi rezoluţiune
Asemănările dintre nulitate şi rezoluţiune sunt următoarele:
- ambele sunt cauze care atrag ineficacitatea actului juridic civil;
- atât rezoluţiunea, cât şi, în principiu, nulitatea produc efecte retroactiv;
- ambele sancţiuni pot interveni, în principiu, fie în temeiul unei hotărâri a organului de jurisdicţie, fie în temeiul voinţei părţilor.
Principalele deosebiri dintre cele două sancţiuni sunt următoarele:
- nulitatea presupune un act juridic încheiat cu nerespectarea unei condiţii de validitate, pe când rezoluţiunea presupune un act juridic valabil încheiat;
- nulitatea se aplică oricărui act juridic civil, în vreme ce rezoluţiunea intervine numai în cazul contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu-,
- cauza de nulitate există în momentul încheierii actului juridic şi constă în nerespectarea unei dispoziţii legale referitoare la încheierea valabilă a actului, însă cauza rezoluţiunii apare ulterior momentului încheierii şi constă în neexecutarea culpabilă a obligaţiei de către una dintre părţi;
- acţiunea în rezoluţiune şi acţiunea în declararea nulitătii relative sunt
supuse unor reguli diferite în privinţa începutului prescripţiei extinctive, iar nulitatea absolută, precum şi nulitatea relativă invocată pe cale de excepţie nu sunt supuse prescripţiei extinctive.
Sub aspect procesual, apreciem că sunt utile unele precizări (care pot viza nu numai raportul dintre nulitate şi rezoluţiune, ci şi raportul dintre nulitate şi alte cauze de ineficacitate).
Dacă în legătură cu acelaşi contract sinalagmatic s-ar pune atât problema rezoluţiunii, cât şi problema nulităţii, atunci va fi analizată cu prioritate aceasta din urmă. Să presupunem că una dintre părţile contractante solicită rezoluţiunea pentru neexecutare culpabilă (eventual cu daune-interese), iar cealaltă parte formulează o cerere reconvenţională prin care solicită desfiinţarea contractului pentru o cauză de nulitate relativă sau absolută. Instanţa va analiza cu prioritate cererea reconvenţională, iar dacă o va admite (pronunţând în dispozitivul hotărârii desfiinţarea contractului pentru nulitate, adică, potrivit unei părţi a jurisprudenţei, anularea sau, după caz, „constatarea nulităţii”), va trebui să respingă ca neîntemeiată cererea în rezoluţiune, fără a mai administra probe pentru verificarea condiţiilor rezoluţiunii. Chiar şi în ipoteza în care pârâtul dintr-o acţiune în rezoluţiune nu ar formula cerere reconvenţională, dar ar invoca în mod întemeiat nulitatea contractului (ca mijloc de apărare), indiferent că ar fi vorba de o cauză de nulitate absolută sau relativă, instanţa va trebui să respingă acţiunea în rezoluţiune, fără însă a mai dispune desfiinţarea contractului. Mai mult, dacă ar fi vorba de o cauză de nulitate absolută de care pârâtul nu s-ar prevala, instanţa trebuie să invoce din oficiu nulitatea absolută a contractului şi să respingă acţiunea în rezoluţiune.
