Reguli tactice ale cercetării la fața locului faptei în criminalistică
| Comentarii |
|
Cadrul tactic general al cercetării locului faptei
Cercetarea propriu-zisă a locului faptei presupune respectarea unor reguli tactice cu caracter general, aplicabile în întreaga cercetare, dar și a normelor de procedură penală, astfel încât să se ajungă la scopul propus. Principalele elemente tactice, de natură să orienteze activitatea echipei de cercetare a locului faptei, sunt, în esență, următoarele:
Cercetarea locului faptei se efectuează cu maximă urgență
Cercetarea locului faptei trebuie efectuată fără întârziere. În multe cazuri, cercetarea cu întârziere a locului faptei poate avea ca rezultat modificarea între timp a aspectului locului faptei, precum și dispariția urmelor și a probelor materiale din diferite cauze. Astfel, fenomenele atmosferice (ploaia, zăpada, vântul etc.) deteriorează urmele de pe sol; cu timpul, urmele digitale de pe obiecte nu mai pot fi observate sau se șterg, ca urmare a atingerii acestora de către alte persoane; probele materiale pot fi ridicate întâmplător sau intenționat de cineva; aspectul locului faptei se va modifica, datorită restabilirii situației anterioare obișnuite.
Bineînțeles că, dacă ancheta judiciară începe mai aproape de momentul comiterii crimei, cu atât șansele de descoperire și prindere a autorului sunt mai mari și, cu cât timpul trece (spune un vechi dicton criminalistic), adevărul se îndepărtează. Aceasta nu înseamnă însă că în acest scop se poate permite ca cercetările să fie întreprinse în mod empiric și intempestiv, urmărindu-se piste sugerate de inspirații subiective, nesusținute de indicii temeinice, deoarece rezultatul poate fi tocmai contrariul. Se impune deci - în mod imperios - ca aceste cercetări să fie efectuate metodic, cu multă prudență și competență.
Cercetarea locului faptei trebuie efectuată cât mai grabnic cu putință, ori de câte ori există pericolul ca scena locului faptei să sufere modificări în foarte scurt timp de la producerea faptei (de exemplu, în cazul accidentelor de circulație, a accidentelor de muncă survenite în întreprinderi a căror producție nu poate fi întreruptă pentru o perioadă mai îndelungată, în cazul descoperirii unui cadavru în stradă). Convocarea experților și a specialiștilor din diferite domenii tehnico-științifice este necesară încă din primul moment al cercetării pentru a se asigura descoperirea acelor urme care cer cunoștințe de specialitate, ca în cazul accidentelor de circulație, omor, incendii, accidente de muncă sau în cazurile când, indiferent de natura infracțiunii, urmele sunt de așa natură încât pentru descoperirea și ridicarea lor este nevoie de un specialist criminalist.
Cercetările locului faptei efectuate noaptea se continuă și a doua zi, chiar dacă s-a dispus de surse de iluminare puternice (suficiente), pentru a nu neglija descoperirea vreunei urme. Prin prezența imediată a organului de urmărire penală la locul faptei se creează posibilitatea identificării unor martori, fără a se exclude chiar surprinderea autorului la locul infracțiunii. Urgența cercetării locului faptei este, în fond, o reflectare a principiului operativității (termenul rezonabil) aplicat la întregul proces, dar și la activitățile de cercetare criminalistică. O cercetare urgentă, operativă determină o reducere a avansului de timp pe care autorul faptei îl are înaintea organului judiciar.
Cercetarea locului faptei se efectuează complet și detaliat
În general, se poate spune că la locul faptei trebuie să se descopere și să se fixeze apoi în procesul-verbal de cercetare tot ceea ce caracterizează fapta, precum și diferitele împrejurări ale acesteia, adică tot ceea ce prezintă importanță pentru anchetarea infracțiunii respective. Cercetarea locului faptei trebuie făcută în mod obiectiv, fără ca activitatea de cercetare să se limiteze numai la verificarea anumitor versiuni, iar neglijarea celorlalte să determine neridicarea tuturor urmelor infracțiunii. Cele mai mari greșeli care se fac în cursul cercetărilor sunt legate de o poziție subiectivă în aprecierea faptelor, polarizând întreaga cercetare în jurul unei singure versiuni, a cărei justificare se urmărește apoi pe parcurs.
Întrucât cercetarea locului faptei este o activitate de început a urmăririi penale, organul judiciar în acest moment încă nu știe în mod sigur care anume din datele descoperite prezintă sau nu și în ce măsură importanță pentru stabilirea adevărului în cauză. De aceea, cercetarea locului faptei trebuie efectuată cât mai conștiincios și minuțios, acordându-se atenție „lucrurilor mărunte”. Această regulă, vizând minuțiozitatea investigațiilor, impune echipei de cercetare să-și focalizeze atenția în două direcții principale:
- descoperirea și cercetarea riguroasă a urmelor, îndeosebi a urmelor latente, a celor biologice, precum și a microurmelor care sunt, de regulă, imposibil de evitat de către infractor;
- clarificarea împrejurărilor negative, respectiv a „neconcor-danței" dintre starea locului faptei și fapta săvârșită, deseori acestea reprezentând încercări de simulare a unor fapte penale.
În orice împrejurare trebuie să se consemneze toate aspectele care vădesc o abatere de la situația normală, obișnuită, de la locul unde se efectuează cercetarea. Totodată, la efectuarea cercetării locului faptei trebuie să se țină seama și de natura faptei. De asemenea, se vor lua informații dacă la locul faptei s-au produs modificări, precizându-se în ce constau ele și de către cine și în ce scop au fost făcute.
Conducerea și organizarea competentă a cercetării locului faptei
Tactic, această cerință se materializează prin:
Cercetarea în echipa
Cercetarea în echipă presupune, în primul rând, o conducere unică. Conducerea unitară este determinată de importanța pe care o reprezintă, în general, cercetarea locului faptei, în special, de caracterul particular, propriu cercetării în echipă. De aceea, aceasta se supune următoarelor cerințe:
- conlucrarea fără rezerve, pe toate planurile, între membrii echipei de cercetate sau de investigație;
- informarea permanentă a conducătorului cercetării, care va centraliza toate datele obținute.
Organizarea activității
Organizarea activității este privită sub dublu aspect:
- fiecare dintre membrii echipei de cercetare va avea de îndeplinit sarcini concrete și precise, potrivit atribuțiilor sale în cadrul echipei. Aceste sarcini se cer rezolvate integral și cât mai operativ posibil.
- cercetarea locului faptei trebuie efectuată organizat, res-pectându-se o anumită succesiune a acțiunilor anchetatorului penal. Cercetarea propriu-zisă a locului faptei constă în:
- orientarea în teren la locul faptei;
- observarea locului faptei, în ansamblu;
- concretizarea și fixarea cadrului în care s-a produs fapta, descoperirea și ridicarea urmelor și a probelor materiale;
- fixarea rezultatelor cercetării locului faptei.
Succesiunea acestor activități trebuie privită numai într-un sens dinamic, pentru că, așa cum se va vedea, între activitățile menționate nu poate fi vorba de o delimitare categorică, ci de o întrepătrundere.
Luarea unor masuri de ordine la locul faptei
Față de unele realități ale practicii de specialitate, pentru reușita cercetării locului faptei, este deosebit de important ca echipa de cercetare, conducătorul acesteia să fie lăsati să acționeze în liniște, fără a se interveni din afară, decât dacă este absolut necesar și, mai ales, oportun. În faza de pregătire, în câmpul infracțional pătrunde doar șeful echipei, împreună cu criminalistul, pentru a fixa căile de acces pentru ceilalți membri ai echipei, a experților, a medicului legist, a martorilor.
Evitarea pătrunderii la locul faptei a persoanelor neautorizate sau neavenite
Se constată uneori, în practică, mai ales în cazurile deosebite, cum sunt, de pildă, omuciderile, distrugerile cu consecințe grave, că, la locul faptei, pe lângă membrii echipei de cercetare, mai sunt prezente și alte persoane cu anumite responsabilități din cadrul organelor judiciare sau din alte domenii. Acestora li se adaugă tot mai frecvent reprezentanții presei sau ai televiziunii. Se recomandă să se amenajeze un spațiu destinat presei, pentru a se asigura totuși o cooperare benefică în folosul anchetei penale. Nu întotdeauna aceste persoane respectă regulile cercetării la locul faptei, unele din acestea, chiar elementare, de bun simț, cum ar fi evitarea creării de noi urme, atingerea sau modificarea poziției unor obiecte
Fixarea integrală și obiectivă a rezultatelor cercetării
Conform prevederilor art. 195 C. proc. pen., despre efectuarea cercetării la locul faptei se încheie un proces-verbal. Acesta constituie principalul mijloc procedural de fixare a celor constatate de către organul judiciar și trebuie să cuprindă descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și a stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie și pe cât posibil cu dimensiunile respective. Mențiunile cuprinse în procesul-verbal vor reflecta caracterul obiectiv, complet al cercetării, folosindu-se formulări clare, precise și concise, din care să rezulte că nu a fost omis niciun amănunt, niciun element util stabilirii adevărului, precum și evitându-se expresiile ambigue sau echivoce, de natură să conducă la confuzii sau alte interpretări. Este necesară folosirea unei terminologii conforme cu dreptul procesual penal, clare și riguroase, potrivit specificului cercetării.
Dacă, înainte de a începe cercetarea, aspectul locului faptei a suferit modificări (s-a deplasat mobilierul, cadavrul a fost ridicat de pe podea și așezat pe pat), se fixează numai ceea ce anchetatorul penal și martorii asistenți observă în momentul cercetării locului faptei. Consemnările se vor limita strict la constatările făcute direct de organul de urmărire penală în timpul cercetării, iar nu la aspecte inexistente în acel moment. Modalitățile tehnice de fixare sunt: executarea de schițe, de fotografii, de înregistrări pe bandă video-magnetică, modalități care sunt menite să asigure evidența probatorie și să confere un plus de obiectivitate cercetărilor locului faptei.
Cercetarea locului faptei nu oferă totdeauna anchetatorului penal posibilitatea de a-și forma dintr-o dată o reprezentare clară asupra naturii faptei și a împrejurărilor în care aceasta a fost săvârșită. Concluzia asupra naturii faptei și a împrejurărilor acesteia va fi întemeiată numai dacă urmele descoperite și fixate obiectiv vor fi apreciate, în urma asocierii cu alte date ale anchetei.
Măsuri preliminare cercetării locului faptei
De regulă, măsurile preliminare sunt luate de polițiștii care se deplasează la locul faptei înaintea echipei de cercetare, formată din organul de urmărire penală competent în cauză, din specialiști criminaliști
Determinarea locului săvârșirii faptei, punerea lui sub pază și protejarea urmelor
De obicei, primii care sosesc la locul faptei sunt lucrătorii de poliție, care sunt obligați să ia măsuri în vederea restabilirii ordinii publice, a ajutorării victimelor, a reținerii infractorilor și a luării măsurilor de pază a locului infracțiunii.
Menținerea aspectului inițial al locului faptei, precum și conservarea urmelor este o măsură esențială pentru evitarea unei posibile acțiuni distructive a persoanelor curioase (așa-numitul „val al curioșilor”), a amatorilor de senzații tari care, numai în câteva momente, pot schimba înfățișarea locului faptei sau distruge urmele infracțiunii. Mulțimea curioșilor trebuie, fără îndoială, ținută la distanță de locul faptei, pentru a nu distruge urmele infracțiunii, dar acest deziderat nu trebuie interpretat mecanic, căci prin îndepărtarea tuturor persoanelor fără selectare se pot pierde unii martori oculari prețioși, unele persoane care ar putea ajuta la identificarea infractorului dacă acesta este prins sau chiar infractorul sau complicii rămași să vadă cum decurg cercetările. Se va proceda cu tact, fotografiindu-se, în mod discret, toate persoanele găsite la locul faptei, care părăsesc locul faptei sau care sosesc pe parcursul cercetărilor.
Prin stabilirea exactă a perimetrului scenei infracțiunii se previne o eventuală încercare a autorului infracțiunii de a șterge urmele faptei sale. Măsura se impune și pentru prevenirea acțiunii unor factori cu caracter obiectiv, cum sunt, de exemplu, condițiile meteorologice, mai ales dacă fapta a fost comisă într-un loc deschis.
Fixarea tuturor împrejurărilor care, cu timpul, se pot modifica sau pot dispărea
În funcție de situația concretă, organului de urmărire penală îi revine o sarcină dificilă, în sensul că va fi obligat să rețină o multitudine de împrejurări:
- ora exactă a sosirii organelor de cercetare penală;
- poziția și starea ușilor, ferestrelor și perdelelor;
- prezența unor mirosuri deosebite și, în general, caracterul acestora (parfum, tutun, transpirație);
- starea în care se găsea lumina (stinsă, aprinsă);
- poziția mobilei și a altor obiecte din încăpere;
- funcționarea unor aparate sau instrumente casnice;
- poziția telefonului, a agendei telefonice.
Acordarea primului ajutor victimelor
Prima măsură ce se întreprinde la locul faptei este, în fapt, acordarea primului ajutor victimelor, dacă acestea mai sunt în viată sau dacă nu există certitudinea instalării mortii. Victima, înainte de transportare la spital, dacă este în stare să răspundă, va fi întrebată despre semnalmentele infractorului sau alte lucruri socotite importante în legătură cu cauza respectivă. Se notează unde este condusă, cine o conduce și se transmite personalului sanitar să aibă grijă de hainele victimei, de urmele pe care le are pe haine sau pe corp. Înainte de ridicarea victimei de pe locul unde a fost găsită se conturează cu creta locul exact ocupat, indicând și poziția membrelor dacă acestea sunt îndepărtate de corp.
Prevenirea sau înlăturarea unor pericole iminente
În diverse împrejurări, se impune deseori luarea de măsuri vizând înlăturarea unor pericole, cum ar fi, de pildă, incendiile, exploziile, inundațiile în cazul unor accidente grave de muncă, al accidentelor de trafic, feroviare, navale sau aeriene, se impune degajarea rapidă a victimelor, prevenirea extinderii pagubelor.
Identificarea martorilor și reținerea eventualelor persoane suspecte
Martorilor care au perceput direct un anumit act infracțional le sunt încă foarte proaspete în memorie o serie de date ce pot fi redate cu destulă exactitate, nefiind alterate decisiv de diverși factori subiectivi sau obiectivi. Eventualul autor al faptei are posibilități de a preveni identificarea sa prin distrugerea urmelor, debarasarea de obiectele de care s-a servit în comiterea faptei, crearea de alibiuri false. Reținerea sa, precum și a oricărei persoane suspecte este absolut necesară, însă în condițiile legii.
Reguli tactice specifice efectuării cercetării pro-priu-zise la locul faptei
Primele măsuri luate de organul competent să efectueze cercetarea
În ipoteza în care nu au fost luate măsurile cu caracter preliminar, înaintea sosirii echipei, este de la sine înțeles că vor fi desfășurate acele activități care reclamă o maximă urgență. La sosirea organelor de urmărire penală și a experților criminaliști, organul de poliție însărcinat cu paza locului și cu luarea primelor măsuri încunoștințează despre toate activitățile inițiale pe care le-a îndeplinit.
Situația în care cercetarea propriu-zisă a fost precedată de acțiuni premergătoare
În situația în care cercetarea propriu-zisă a fost precedată de acțiuni premergătoare, pregătirea cercetării efective va consta în:
- completarea măsurilor vizând salvarea victimelor, înlăturarea pericolelor și conservarea urmelor;
- examinarea rapidă a locului faptei, delimitarea sa exactă și întărirea măsurilor de pază;
- îndepărtarea tuturor persoanelor inutile și reținerea celor care au făcut sesizarea, a martorilor, a persoanelor suspecte, precum și a tuturor celor care pot fi selecționați în calitate de martori asistenți. Se recomandă ca martorii să nu comunice între ei, pentru a nu se influența reciproc, iar persoanele suspecte să stea separat, sub pază;
- stabilirea precisă a sarcinilor ce revin fiecărui membru al echipei și indicarea ordinii în care vor fi îndeplinite activitățile de cercetare;
- obținerea unor prime informații referitoare la faptă, la locul în care a fost săvârșită, ca și la persoanele antrenate în comiterea ei, inclusiv cu privire la identitatea celor reținuți la fața locului, indiferent de calitatea lor; acestea vor permite organelor de urmărire penală și experților criminaliști să înțeleagă cele întâmplate și să determine elementele ce trebuie cercetate, precum și măsura și succesiunea în care acestea urmează a fi cercetate.
Aplicarea altor reguli tactice specifice cercetării
În organizarea activității, șeful echipei de cercetare va trebui să aibă în vedere și aplicarea altor reguli tactice specifice cercetării ca atare:
- limitarea numărului de persoane care pătrund în zona cercetată la strictul necesar. În faza de pregătire, la locul faptei va pătrunde numai șeful echipei, însoțit, eventual, de un ajutor sau de medicul legist, dacă infracțiunea s-a soldat cu victime omenești;
- prevenirea oricărei modificări în starea sau poziția lucrurilor, paralel cu conservarea urmelor și evitarea creării altor urme care pot dezorienta cercetarea. Pentru aceasta, se va indica curățarea încălțămintei de noroi, praf, resturi vegetale, se va interzice fumatul și aducerea de obiecte ce nu servesc operațiilor de cercetare;
- fixarea căilor de acces și de deplasare a membrilor echipei în perimetrul locului faptei, precum și în locul în care urmează să fie depozitate mijloacele materiale de probă descoperite și alte obiecte ce urmează să fie ridicate și transportate la laboratoarele de specialitate;
- purtarea echipamentului de protecție (costum, mănuși, mască) pentru protejarea urmelor și prevenirea contaminării acestora, mai ales în cazul urmelor biologice;
- interzicerea comentariilor, a aprecierilor sau a discuțiilor privind natura faptei, împrejurările în care a fost săvârșită, starea urmelor, pentru a nu influența, într-un mod sau altul, desfășurarea cercetării, ca și pe martorii prezenți la locul faptei.
Cercetarea în faza statică
În faza statică, ambianța locului faptei, obiectele și urmele sunt cercetate în starea lor statică (de nemișcare), fără a se modifica poziția acestora. Trebuie să se acorde atenție poziției în care se află diversele obiecte, aspectului exterior al acestora, prezenței urmelor vizibile de pe ele, distanțelor dintre diferitele obiecte. O deosebită atenție trebuie acordată și obiectelor care au o legătură directă cu infracțiunea săvârșită. Cercetarea locului faptei trebuie începută prin observarea acestui loc, însoțită de deplasarea în jurul lui, urmată de executarea fotografiei de orientare și a fotografiei-schiță; interesează aspectul de ansamblu al locului săvârșirii faptei, pozițiile relative ale diferitelor urme și obiecte, căile de acces
O problemă ce trebuie rezolvată tot în faza statică, ținând seama de condițiile concrete ale cercetării, este aceea a stabilirii punctului de unde începe cercetarea locului săvârșirii faptei. Uneori, cercetarea locului săvârșirii faptei începe de la centru spre periferie - centrul locului faptei fiind socotit locul unde se găsesc urmele principale ale infracțiunii respective, ca: urmele spargerii, focarul incendiului, cadavrul victimei, locul accidentului de muncă sau de circulație în alte cazuri, cercetarea va porni de la periferie spre centrul locului faptei, fie urmând drumul parcurs de infractor (iter criminis), fie pornind de la o extremitate oarecare a locului. Dacă stabilirea căilor de acces ale infractorului și a căilor pe unde acesta a părăsit locul în care s-a săvârșit infracțiunea prezintă o deosebită însemnătate ori dacă este necesar să se caute cadavrul, instrumentele infracțiunii sau lucrurile aruncate de către infractori, este indicat ca cercetarea locului faptei să se înceapă dinspre margini, adică dintr-un punct situat la o distanță oarecare față de centru; deplasarea se execută în spirală, către punctul central în care s-a produs fapta principală.
Când locul faptei este un teren deschis, indiferent de metoda care a fost adoptată pentru desfășurarea cercetării, terenul va fi împărțit în parcele aproximativ egale, ținând seama de diferențierile naturale ale terenului. În cazul în care cercetarea locului săvârșirii faptei se desfășoară într-o încăpere, după cercetarea punctului principal unde se găsesc urmele mai importante, se trece la cercetarea pereților, mergând pe sensul unei mâini (stânga sau dreapta), examinându-se ferestrele, ușile și obiectele atârnate pe pereți sau situate în imediata lor apropiere; apoi se va cerceta pardoseala, terenul și diferitele obiecte din încăperi, insistându-se asupra locurilor unde urmele infracțiunii cercetate au putut să se formeze, ținând seama de natura infracțiunii și de natura obiectelor.
Distanțele trebuie măsurate exact (în metri și în centimetri) în toate cazurile în care lămurirea unor împrejurări esențiale depinde de valorile de distanță determinate (de exemplu, în cazul unui accident de circulație). Măsurarea distanțelor dintre obiectele și urmele infracțiunii (pentru fixarea poziției lor exacte) se face prin raportare la cel puțin două puncte fixe din planul locului cercetat. În această fază, organul de urmărire penală nu modifică nimic din aspectul inițial al locului săvârșirii faptei, se deplasează, dus și întors, pe o singură direcție din cuprinsul locului faptei, notând în carnet aspectele generale, precum și forma și poziția obiectelor și a urmelor întâlnite în cursul cercetării. Tot în această fază, organul de urmărire penală caută să stabilească și calea de acces și de retragere a infractorului, precum și sectoarele unde, desfășurându-și cea mai intensă activitate, a lăsat cele mai numeroase urme.
În faza statică a cercetării locului faptei se efectuează fotografia de orientare, fotografia-schiță și fotografia obiectelor principale: a cadavrului, a locului spargerii, a mașinii avariate și a altor puncte centrale (principale) ale faptei. Din întreaga echipă de cercetare, în faza statică nu intră pe terenul propriu-zis al locului faptei decât conducătorul echipei și specialistul criminalist. Tehnicianul criminalist va executa fotografiile necesare. Echipa va fi completată cu un al doilea specialist ori expert, care prin natura infracțiunii ar fi necesar, cum este medicul sau un inginer în accidente cu caracter special, ca: accidente miniere, industriale, de cale ferată.
Cercetarea în faza dinamică
Faza dinamică presupune participarea tuturor membrilor echipei la efectuarea investigațiilor și folosirea integrală a mijloacelor tehnico-științifice criminalistice aflate la dispoziția lor. Faza dinamică constă în cercetarea acelorași obiecte în mișcare, ele putând fi luate în mână, deplasate și privite cu mai multă atenție din toate părțile. În faza dinamică, se extrag gloanțele din pereți, se transplantează urmele digitale pe peliculă folio, se fac mulaje ale urmelor de picioare de adâncime și se efectuează alte acțiuni de ridicare a urmelor și a probelor materiale. Ca și în faza statică, anchetatorul penal își notează într-un carnet toate constatările, pentru ca ulterior notele să fie incluse în procesul-verbal de cercetare a locului faptei.
Într-o serie de cazuri, în cursul cercetării locului faptei, este necesar să se recurgă la ajutorul unui expert sau al unui alt specialist. Astfel, trebuie considerată obligatorie participarea medicului legist la cercetarea locului faptei, în cazul în care aici se află cadavrul ce prezintă semne de moarte violentă, deoarece fără ajutorul medicului nu este posibilă descrierea corectă a stării cadavrului, a leziunilor pe care le prezintă și a fenomenelor cadaverice care indică momentul în care a survenit moartea, precum și cauzele ei.
Cu ocazia cercetării locului faptei - în special în cazurile în care aceasta se efectuează la scurt timp după săvârșirea faptei ce a constituit temeiul de efectuare a cercetării - trebuie să se acorde atenție și să se fixeze nu numai ceea ce percepe vizual anchetatorul penal, ci și starea obiectelor (de exemplu, tare, moale, dens, fluid), mirosurile, temperatura aerului și a obiectelor (acestea pot fi la palpare calde sau reci).
Acest moment al cercetării (faza dinamică) include următoarele activități:
- examinarea amănunțită a corpului victimelor, a fiecărui obiect presupus purtător de urme sau care a servit la săvârșirea infracțiunii, fiind permisă atingerea sau schimbarea poziției lor. În cazul descoperirii unui cadavru, examinarea acestuia face parte integrantă din cercetarea generală a locului faptei. Poziția cadavrului, precum și rezultatele examinării exterioare a acestuia la fața locului (cu participarea expertului medico-legist) trebuie consemnate exact în procesul-verbal de cercetare a locului faptei.
În faza dinamică se efectuează fotografia de detalii a cadavrului, a obiectelor și a urmelor, care, în vederea fotografierii, în condiții mai ușoare pot fi așezate în orice poziție. Totodată, o atenție deosebită este acordată descoperirii, fixării și ridicării urmelor infracțiunii, potrivit tipului și naturii acestora;
- executarea fotografiilor și înregistrărilor video de detaliu, a măsurătorilor fotografice bidimensionale, se finalizează schița locului faptei și se începe redactarea procesului-verbal;
- se iau primele declarații martorilor și victimei, dacă mai este la locul faptei, inclusiv persoanelor suspecte. Declarațiile vor fi luate, firește separat, fără a se face aprecieri din partea organului judiciar, fără a se influența persoanele ascultate într-un anumit mod, respectându-se regulile tactice ale ascultării specifice fazei de anchetă;
- clarificarea împrejurărilor negative determinate de necon-cordanța dintre situația de fapt și evenimentul presupus că s-ar fi produs. Cu prilejul cercetării locului faptei nu trebuie să se procedeze numai la fixarea urmelor existente; uneori apare necesar să se consemneze și absența lor, dacă aceasta constituie așa-numitele „împrejurări negative”, adică inexistența a ceea ce ar fi trebuit să existe, dacă într-adevăr s-ar fi săvârșit fapta indicată de diferite aspecte exterioare.
Constatarea împrejurărilor negative poate duce la concluzia că în cazul respectiv nu s-a produs ceea ce rezultă din prima impresie formată cu prilejul examinării scenei de la locul faptei; prin urmare, nu este exclusă posibilitatea simulării, cu scopul de a induce în eroare organele de anchetă în ceea ce privește natura reală a faptei. Infractorii recurg la asemenea simulări, de exemplu, pentru a prezenta omorul drept sinucidere (cadavrul victimei sugrumate este suspendat în ștreang), o delapidare drept furt prin spargere săvârșit de autori necunoscuți.
Fixarea rezultatelor cercetării locului faptei
Potrivit art. 195 C. proc. pen., despre efectuarea cercetării locului faptei se încheie un proces-verbal, care reprezintă mijlocul procedural principal de fixare a rezultatelor acestui act inițial de urmărire penală. În toate cazurile, procesului-verbal i se pot anexa fotografii, schițe, desene ori alte asemenea lucrări, cum ar fi, de exemplu, rolele de film, benzile videomagnetice, carduri de memorie, CD-uri
Procesul-verbal
Procesul-verbal de cercetare a locului faptei este unul dintre izvoarele de probațiune. El trebuie să redea prin expresii clare și precise scena locului faptei, urmele și probele materiale descoperite în cursul cercetării acestuia. Din citirea procesului-verbal, scena locului faptei trebuie să apară în mod clar și sugestiv. Nu trebuie să se piardă din vedere că uneori, pe baza procesului-verbal de cercetare a locului faptei, este necesar să se reconstituie aspectul locului faptei. Procesul-verbal poate să fie întocmit după terminarea întregii activități sau treptat, pe măsura desfășurării cercetării. Indiferent de metoda aplicată la întocmirea lui, procesul-verbal trebuie să fie o oglindă a întregii activități desfășurate de toate persoanele participante, prin redarea amănunțită a tot ceea ce s-a descoperit și s-a făcut pentru fixarea, ridicarea și conservarea probelor, deoarece reprezintă dovada acestei activități și în același timp este singurul mijloc de probă rezultat din cercetarea locului faptei.
Forma și cuprinsul procesului-verbal
Din punctul de vedere al formei și al cuprinsului, art. 195 C. proc. pen. dispune că procesul-verbal de cercetare a locului faptei trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 199, următoarele:
- indicarea ordonanței sau a încheierii prin care s-a dispus măsura;
- numele, prenumele persoanelor prezente și calitatea în care acestea participă;
- numele și prenumele suspectului sau inculpatului, dacă este cazul;
- descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și a stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie și pe cât posibil cu dimensiunile respective;
- activitatea desfășurată și constatările expertului.
De asemenea, conform art. 199 C. proc. pen., procesul-verbal cuprinde:
- numele, prenumele și calitatea celui care îl încheie;
- locul unde este încheiat;
- data la care s-a încheiat procesul-verbal;
- data și ora la care a început și s-a sfârșit activitatea consemnată în procesul-verbal;
- numele, prenumele, codul numeric personal și adresa persoanelor ce au fost prezente la întocmirea procesului-verbal, cu menționarea calității acestora;
- descrierea amănunțită a celor constatate, precum și a măsurilor luate;
- numele, prenumele, codul numeric personal și adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecțiile și explicațiile acestora;
- mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.
Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de către cel care îl încheie și de către persoanele care au participat la cercetarea locului faptei. Raportându-ne la structura procesului-verbal - formată dintr-o parte introductivă, o parte descriptivă și o încheiere - subliniem ponderea părții descriptive, însăși legea procesual penală impunând necesitatea descrierii amănunțite a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și a stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie și, pe cât posibil, cu dimensiunile respective [art. 195 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.].
4.1.2. Planul tactic criminalistic
Pe plan tactic criminalistic, procesul-verbal de cercetare a locului faptei conține următoarele elemente:
În partea introductivă (preambul) se consemnează următoarele date: locul și data (anul, luna, ziua) când s-a efectuat cercetarea locului faptei și s-a încheiat procesul-verbal; numele și calitatea organului de urmărire penală care conduce cercetarea; numele și calitatea persoanelor ce au format echipa de cercetare; numele și calitatea experților care au luat parte; datele de identificare a persoanelor ce au fost martori asistenți ai cercetării; temeiul de fapt și temeiul de drept al cercetării; ora la care a început și s-a sfârșit cercetarea locului faptei; condițiile atmosferice și condițiile de iluminare în care s-a efectuat cercetarea.
Partea descriptivă vizează următoarele aspecte:
- descrierea detaliată a situației locului faptei, delimitarea precisă a acestui loc, dimensiunile și amplasarea față de punctele cardinale, particularitățile topografice, căile de acces;
- toate urmele și probele descoperite în cursul cercetării locului faptei și care prezintă importanță pentru anchetă trebuie denumite corect în procesul-verbal de cercetare a locului faptei, ară-tându-se principalele caracteristici individuale ale acestora, unde anume și în ce stare au fost descoperite aceste urme și probe materiale, precum și în ce mod au fost fixate sau ridicate. Dacă vreo urmă sau o anumită probă materială oarecare, descoperită în cursul cercetării locului faptei, nu va fi menționată în procesul-verbal de cercetare, aceasta își pierde valoarea probantă;
- diferitele particularități ale cercetării care se socotesc că trebuie să fie menționate;
- dacă există anumite observații ale experților sau martorilor asistenți cu privire la consemnarea celor de mai sus, ele vor fi inserate în procesul-verbal;
- menționarea „împrejurărilor negative” întâlnite în cursul cercetărilor și explicarea acestora;
- din cuprinsul procesului-verbal nu trebuie omise mențiunile privind consecințele sau pagubele produse de faptele infracționale cercetate, indiferent de valoarea sau natura lor.
În încheiere sunt trecute: obiectele și urmele descoperite, ridicate de la locul faptei, în ce scop și ce metode s-au folosit; ce s-a fotografiat la locul faptei, în ce scop, cu aplicarea căror metode fotografice; ce măsurători fotografice s-au executat; dacă s-a întocmit schița plan, la ce scară și în ce fel. Se va menționa ora începerii și ora terminării cercetării locului faptei, după care proce-sul-verbal va fi semnat de către organul judiciar și de către martorii asistenți, pe fiecare pagină, locurile rămase libere fiind barate.
4.1.3. Regulile tactice criminalistice
Dintre regulile tactice criminalistice referitoare la modul de redactare a procesului-verbal, menționăm:
- în procesul-verbal de cercetare a locului faptei nu trebuie să se expună diferite opinii și presupuneri ale anchetatorului sau interpretări ale martorilor cu privire la faptele petrecute, ci trebuie să se consemneze - în mod obiectiv și clar - numai ceea ce însăși persoanele care au efectuat cercetarea locului faptei au perceput direct;
- folosirea unui mod de exprimare riguros, exact, precis și concis, a unei terminologii uzuale, accesibile și unitare sub raport procesual penal, astfel încât să fie prevenit echivocul sau ambiguitatea; se vor evita termenii prea tehnici sau neologismele;
- descrierea fiecărui obiect să se facă în mod complet și clar, pentru a evita revenirile și repetările;
- descrierea celor constatate în ordinea în care s-a desfășurat cercetarea locului faptei, ceea ce impune ca procesul-verbal să fie redactat, de regulă, chiar la locul faptei, pentru a nu se omite niciun amănunt.
Schița locului faptei
De obicei, la procesul-verbal de cercetare a locului faptei se anexează schița locului faptei [art. 195 alin. (2) C. proc. pen.]. Aceasta reprezintă o completare importantă a procesului-verbal de cercetare a locului faptei. Schița locului faptei, denumită și plan-schiță sau desen-schiță, este destinată fixării și prezentării, în ansamblu, a locului faptei, a modului în care sunt dispuse, în plan, obiectele și urmele infracțiunii, precum și a distanțelor sau a raportului de poziție dintre acestea.
1. Din punctul de vedere al tehnicii, modalitățile de efectuare a schiței pot fi împărțite în două categorii, după cum se respectă sau nu proporțiile dintre dimensiunile reale și reprezentările grafice:
- planul-schiță, în care sunt respectate riguros proporțiile dintre dimensiunile reale ale suprafețelor și distanțelor, se desenează în așa fel, încât întregul teritoriu, diferitele porțiuni ale acestuia, clădirile, construcțiile, suprafața încăperilor se reprezintă micșorate de un anumit număr de ori. Scara la care se ridică planul este în funcție de suprafața și de natura locului faptei. Scara cifrică se trece în plan sub forma unei fracții (de exemplu, 1:100) care indică de câte ori dimensiunea imaginii din plan este mai mică decât mărimea naturală a obiectelor reprezentate în plan. Tehnica ridicării la scară diferă după cum planul-schiță se execută pentru un loc deschis sau pentru un loc închis. Ridicarea, prin desenare, a planului-schiță în loc deschis trebuie să se facă cu mare exactitate, îndeosebi în cazul accidentelor de circulație, la care lungimea urmelor de frână, distanța dintre cele două vehicule, ori între vehicul și victimă, sau alte urme ale accidentului trebuie măsurate cu precizie, și anume la centimetru;
- desenul schiță se realizează fără să se respecte cu strictețe proporțiile relative ale porțiunilor de teren, clădirilor, încăperilor etc. În aceste planuri se indică prin cifre numai dimensiunile și distanțele mai importante dintre obiectele reprezentate în schiță.
2. Pentru fixarea poziției unui obiect în plan, se recurge la mai multe metode, stabilite în funcție de întinderea și de complexitatea locului faptei. Astfel, acestea sunt:
- vizarea încrucișată sau metoda punctului de întretăiere, executată din două puncte diferite, denumite și puncte de stație;
- metoda triangulației (preluată din geodezie), în care punctele de dispunere a obiectelor aflate la fața locului sunt determinate pe baza distanței față de o axă de referință și a unor puncte fixe de reper, după care se formează o rețea de triunghiuri, aproximativ echilaterale, ce vor indica coordonatele punctelor din teren. În criminalistică, metoda este aplicată, mai frecvent, în cercetarea accidentelor de circulație.
Fotografiile și înregistrările video judiciare
Fotografia judiciară executată la locul faptei
Pentru fixarea fotografică a rezultatelor cercetării locului faptei se aplică metodele fotografiei judiciar operative, începând cu fotografia de orientare, trecând apoi la fotografiile-schiță, fotografia obiectelor principale, fotografia de detalii și măsurătorile fotografice. Fotografia fixează mecanic toate detaliile obiectelor fotografiate și imaginea lor de ansamblu, precum și raporturile reciproce de poziție.
Fotografia de orientare este destinată fixării întregului loc al faptei, raportat la anumite puncte de reper de natură să servească la identificarea zonei în care s-a săvârșit infracțiunea.
Fotografiile schiță servesc la redarea, în primul rând, a locului faptei, cu tot ce are el mai caracteristic, redarea în întregime sau în parte a locului respectiv, în funcție de varianta în care este executată.
Fotografia obiectelor principale, cum sunt, de exemplu, corpul victimei, armele sau instrumentele folosite de autor în săvârșirea infracțiunii, mijloacele materiale de probă
Fotografiile de detaliu, necesare punerii în evidență a urmelor, a detaliilor caracteristice ale acestora, a modului în care sunt dispuse pe suprafața obiectului purtător, a modificărilor, a degradărilor produse prin săvârșirea infracțiunii.
Înregistrarea video judiciară
Înregistrarea video judiciară se înscrie printre metodele moderne de fixare a rezultatelor cercetate la fata locului, devenite, în prezent, indispensabile în cazurile deosebite (omor, distrugeri provocate de explozii și incendieri, accidente feroviare, aeriene). Sub raport tehnico-tactic criminalistic, fixarea video presupune, ca și în cazul fotografiei judiciare, înregistrări video de orientare, schiță, în toate variantele acesteia (anume înregistrarea obiectelor principale, a urmelor și a detaliilor, inclusiv înregistrări la scară).
Înregistrările foto și video digitale
Înregistrările foto și video digitale vor deveni, în scurt timp, un mijloc generalizat nu numai de fixare a imaginilor, ci și de examinare efectivă. Ne referim la folosirea tehnicilor informatice care conduc la creșterea operativității, inclusiv în identificări de persoane sau de obiecte.
