Versiunile de urmărire penală
| Comentarii |
|
Pe parcursul cercetărilor într-o cauză penală, un fapt sau mai multe fapte, care pot avea legătură cu cauza, permit explicații diferite. În aceste situații, organele de urmărire penală elaborează versiunile de anchetă, adică presupuneri bazate pe datele stabilite privitor la explicația unui anumit fapt sau unei grupe de fapte, precum și importanței acestora pentru cauză.
Versiunile elaborate în timpul anchetării infracțiunilor se referă întotdeauna la fapte sau evenimente concrete, care au avut loc în trecut, uneori destul de neînsemnate, și se bazează pe o sferă relativ restrânsă de observații. Cunoașterea, determinarea lor precisă, este posibilă prin verificarea fiecărei presupuneri ce ar putea explica fapta săvârșită. Astfel, versiunile prezintă o foarte mare însemnătate pentru planificarea anchetei. Versiunea aleasă determină direcția în care se va desfășura ancheta. Este absolut evident că dacă în întocmirea planului de anchetă se va pierde din vedere versiunea justă, atunci infracțiunea nu va putea fi descoperită, ba mai mult, se va naște și pericolul tragerii la răspundere a unui nevinovat.
Subliniem faptul că în niciun moment nu trebuie să se piardă din vedere că versiunea este numai o presupunere și că reprezintă numai una dintre câteva presupuneri posibile. De aceea, orice versiune, oricât ar fi ea de verosimilă, atât timp cât rămâne versiune (adică una dintre presupunerile posibile), nu poate servi ca temei pentru concluzii procesuale, printre care și aceea a considerării anchetei ca fiind terminată. Orice versiune trebuie verificată. În urma acestei verificări, trebuie înlăturate toate versiunile, cu excepția uneia singure care, dimpotrivă, trebuie să-și găsească confirmarea. Odată confirmată, aceasta încetează de a mai fi versiune, devenind rezultatul dovedit al anchetei, care exprimă adevărul obiectiv.
în concluzie, versiunea de urmărire penală poate fi definită drept o presupunere, o supoziție (ipoteză), elaborată în urma unui proces complex de analiză, pe baza unor date deținute într-un anumit moment al urmăririi penale, date prin care s-ar putea explica faptele și împrejurările unei cauze, urmând ca, ulterior, să facă obiectul verificării de către organul de urmărire penală.
Criterii de clasificare a versiunilor
Versiunile pot fi generale sau particulare, cele dintâi fiind presupuneri privind caracteristicile generale ale infracțiunii cercetate, ale obiectului și subiectului acesteia, ale conținutului constitutiv, pe când versiunile particulare privesc părțile componente ale versiunii generale emise ca: locul și timpul unde s-a comis infracțiunea, mijloacele folosite, numărul infractorilor și identitatea acestora în funcție de aceste versiuni, se organizează și se planifică întreaga activitate a organului de urmărire penală. Materialul obținut în cursul cercetărilor va fi grupat în jurul versiunilor elaborate, care vor fi astfel verificate pas cu pas cu realitatea faptelor.
Versiunile principale sau generale
Versiunile principale sau generale se referă la faptă, în ansamblul ei, la natura acesteia și, în măsura în care se stabilește că este vorba despre o infracțiune, la elementele constitutive ale acesteia. Prin elaborarea versiunilor principale se încearcă să se determine, în primul rând, dacă fapta intră sau nu sub incidența legii penale și dacă atrage răspunderea penală a unei persoane.
Versiunile principale trebuie să fie interpretate într-un sens mai larg, întrucât acestea includ și versiuni referitoare la elementele constitutive ale infracțiunii:
- versiunile privind latura obiectivă a infracțiunii. Aceste versiuni sunt, prin natura lucrurilor, și cele mai numeroase. În esență, versiunile privind latura obiectivă servesc la determinarea ele-meritului material al infracțiunii, a urmărilor socialmente periculoase ale faptei, precum și la determinarea legăturii de cauzalitate dintre faptă și urmarea sa;
- versiunile privind latura subiectivă. Acestea sunt elaborate în legătură cu forma vinovăției și cu scopul urmărit prin săvârșirea faptei de către autor și ceilalți participanții
-versiuni referitoare la subiectul infracțiunii. Uneori se formulează și versiuni privind obiectul infracțiunii, împrejurare întâlnită în puține cazuri în practică, întrucât obiectul unei infracțiuni este, în majoritatea cazurilor, cunoscut încă de la începutul cercetărilor.
Versiunile secundare
Alături de versiunile referitoare la conținutul infracțiunii, se elaborează și versiuni ce privesc anumite situații care nu au legătură directă cu fapta. Unele din aceste versiuni pot să intereseze diferite acțiuni ale făptuitorului sau ale victimei, desfășurate înainte de săvârșirea infracțiunii, care însă, fiind confirmate prin probe, ajung să fie utile la verificarea versiunilor ce interesează fapta în mod nemijlocit, cum ar fi, de pildă, mobilul ori scopul. Versiunile secundare sunt presupunerile referitoare la unele aspecte izolate ale faptei, dar cu o anumită semnificație în cauză. Firește că o versiune secundară este subordonată direct unei versiuni principale, datele obținute prin verificarea celei dintâi servind la conturarea explicațiilor cu privire la elementele de fond ale cauzei. Aceasta explică și împrejurarea că versiunile secundare sunt elaborate și verificate înaintea versiunilor principale.
Tactica elaborării versiunilor de urmărire penală
După natura sa logică, orice versiune este asemănătoare cu ceea ce în știință se numește ipoteză (presupunere întemeiată din punct de vedere științific, fie despre un fapt observat indirect, fie despre o ordine logică ce explică o anumită totalitate de fenomene). Astfel, elaborarea versiunilor de urmărire penală se înscrie printre activitățile de maximă importanță, cu largi rezonanțe în desfășurarea anchetei. Ordinea elaborării versiunilor nu are caracter general obligatoriu, nu este dinainte stabilită. Versiunile se elaborează în funcție de datele avute, de situația concretă a fiecărei infracțiuni, precum și de modul desfășurării, în continuare, a urmăririi penale. Pentru elaborarea unor versiuni care să servească pe deplin aflării adevărului sub raport tactic, este necesar să fie întrunite mai multe condiții:
Deținerea de date și informații corespunzătoare cantitativ și calitativ
Calitatea și cantitatea datelor reprezintă o premisă esențială pentru formularea de versiuni plauzibile și verosimile, de natură să servească cu adevărat soluționării cauzei. Sub aspect cantitativ, un minimum de date este absolut necesar pentru formularea versiunilor, fie ele referitoare la natura faptei. Cantitatea insuficientă ori inexistența unor astfel de date poate conduce la elaborarea unui număr mare de versiuni (câteodată fără niciun temei), având ca efect desfășurarea unui volum sporit de activități și, implicit, tergiversarea cercetărilor.
Din punct de vedere calitativ, informațiile care stau la baza versiunilor trebuie să fie precise și concrete, să provină din fapte sigur determinate. Prin urmare, aceste informații trebuie să provină, în principal, din activitățile desfășurate până în acel moment și care au avut ca scop descoperirea și valorificarea urmelor și a mijloacelor materiale de probă ori din activități operative, specifice organelor de poliție Simplele supoziții sau presupunerile lipsite de un suport real nu fac decât să creeze dificultăți în desfășurarea anchetei.
Versiunile se deosebesc după întindere și gradul lor de complexitate, dar natura logică a versiunilor, metodele elaborării și verificării acestora sunt aceleași în toate cazurile. Deosebirea între diferitele variante constă numai în volumul și gradul de complexitate a activității intelectuale pe care o are de efectuat anchetatorul. În toate cazurile, cu prilejul elaborării versiunilor, anchetatorul operează cu două categorii de date: în primul rând, cu fapte concrete, care se referă la cauză, în al doilea rând, cu câteva date generale cu care aceste fapte sunt comparate. Întrucât versiunea este numai o presupunere care urmează să fie verificată, cunoștințele despre faptele concrete care stau la baza diferitelor versiuni pot fi culese nu numai din mijloacele de probațiune prevăzute de normele procesual penale (cercetări la fața locului, declarații, expertize, înscrisuri, mijloace materiale de probă), ci și din oricare alte surse. Însă, pentru elaborarea versiunilor nu pot fi folosite orice fel de probe, ci numai acelea care, prin conținutul lor, se leagă de faptele stabilite.
A doua grupă de date folosite în elaborarea versiunilor (diferitele date generale) pot avea de asemenea un caracter extrem de variat. Asemenea date generale pot fi obținute din experiența de viață a anchetatorului, din experiența sa profesională, din datele științifice criminalistice, iar în unele cazuri și din alte ramuri ale științei (medicină judiciară, chimie, fizică și altele).
Elaborarea versiunilor cu profesionalism
Elaborarea judicioasă a versiunilor de anchetă implică și realizarea altor cerințe care vizează direct calitățile organelor de urmărire penală:
- pregătirea multilaterală (complexă) presupune, în primul rând, stăpânirea cunoștințelor de specialitate ale celui care efectuează cercetarea penală. Deci formularea versiunilor se bazează pe o solidă formație juridică, concretizată în ample cunoștințe din domeniul dreptului penal, dreptului procesual penal, medicinei legale, logicii, psihologiei judiciare, dar și din domeniul tehnicii, tacticii și metodologiei investigării Criminalistice a infracțiunilor. În egală măsură, avem în vedere și capacitatea de a opera cu principalele forme de raționament;
- experiența profesională, câștigată în activitatea de urmărire penală, reprezintă un element de siguranță și precizie în investigare, de optimizare a întregii activități a organelor de urmărire penală. Familiarizarea cu exigențele anchetei înseamnă și un plus de calm, benefic pentru investigarea penală;
- intuiția este un factor deseori decisiv, ea reflectând capacitatea (aptitudinea) organului de urmărire penală de a descoperi și de a ajunge cu rapiditate la sensul, la explicarea unor fapte sau împrejurări. Intuiția (inspirația, flerul) nu este o însușire înnăscută, ci ea constituie o aptitudine a organului de cercetare penală de a descoperi pe cale rațională adevărul, prin valorificarea experienței și a cunoștințelor dobândite anterior. Pe bună dreptate, literatura de specialitate apreciază că spontaneitatea soluției găsite este, în realitate, „rodul unei activități intelectuale prealabile, bazată pe experiența acumulată și pe o anumită prelucrare inconștientă a datelor deținute în cauză”.
Folosirea unor forme logice de raționament
Cu prilejul elaborării versiunilor se folosesc toate formele de raționament cunoscute în logică, în primul rând inducția și deducția, care sunt indisolubil legate între ele. Pornind la anchetarea cauzei, anchetatorul are, într-o măsură mai mare sau mai mică, o reprezentare generală asupra faptelor pe care le va întâlni. Stabilind anumite fapte în timpul anchetei, anchetatorul descoperă trăsăturile asemănătoare ale acestor fapte, trăsături care îi permit să aplice acestora o anumită regulă generală. La rândul său, regula generală care se aplică particularităților concrete ale cauzei respective permite să se tragă concluzii privitoare la cauze și să fie folosite ca temei pentru elaborarea unei anumite versiuni.
Raționamentul deductiv
Raționamentul deductiv este acea operație logică în care gândirea pornește de la general, de la premisele problemei, pentru a se ajunge, printr-o înlănțuire de judecăți, la particular, deci, la o anumită concluzie ce va servi la elaborarea versiunii. Raționamentul deductiv reprezintă cunoașterea unui anumit obiect sau grupe de obiecte de un anumit gen, bazată pe cunoașterea regulii generale ce acționează asupra tuturor obiectelor din genul respectiv.
Raționamentul inductiv
Prin raționament inductiv se înțelege raționamentul care pornește de la elementele particulare ale cauzei, pentru a se ajunge, în final, la general, la aspectele esențiale; rezultatul unui asemenea raționament va reprezenta o anumită cunoștință despre toate obiectele de un anumit gen, pe baza cunoașterii fiecărui obiect al genului respectiv. În practică, îndeosebi în cauzele complexe, anchetatorul pornește de obicei de la versiuni privind diferite fapte, la versiuni privind elementele constitutive ale infracțiunii, iar de la acestea, când o serie de asemenea elemente sunt deja stabilite, la versiuni privind cauza în întregime. Totuși, nu este exclus ca aceste tipuri diferite de versiuni să fie elaborate concomitent și verificate paralel.
Raționamentul prin analogie sau asemănare
Raționamentul prin analogie / asemănare este o operație logică întâlnită ceva mai rar în activitatea organelor judiciare, datorită caracterului incert, probabil, al concluziilor sale. La baza analogiei stă presupunerea că dacă o parte din caracteristicile unui fenomen necunoscut este asemănătoare cu partea respectivă de caracteristici a altui fenomen, cunoscut integral, atunci și toate celelalte caracteristici ale acestor fenomene se aseamănă între ele. Raționamentul prin analogie conține un mare risc de a greși, deoarece dacă o parte a caracteristicilor se aseamănă, aceasta nu înseamnă câtuși de puțin că și celelalte caracteristici sunt obligatoriu asemănătoare. Raționamentul prin analogie este cu atât mai temeinic, cu cât caracteristicile asemănătoare sunt mai numeroase și mai însemnate.
Trebuie să nu se piardă din vedere că raționamentul prin analogie asigură totdeauna concluzii mai mult sau mai puțin probabile, iar nu certe. De aceea, ar fi absolut inadmisibil ca pe baza analogiei să se tragă concluzii procesuale, de exemplu, să se procedeze la punerea sub învinuire a unei persoane și cu atât mai mult la trimiterea acesteia în judecată. În planificarea anchetei, analogia prezintă o însemnătate deosebită în cazurile în care se anchetează infracțiuni săvârșite de către recidiviști, deoarece la aceștia se constată formarea unor anumite procedee obișnuite de săvârșire și ascundere a infracțiunilor.
Termenul de executare a activităților de anchetă
După ce s-au stabilit toate activitățile de anchetă care se pot prevedea în momentul respectiv, este necesar să se prevadă în plan termenul de executare a acestor activități de anchetă. Nu este deloc indiferent care dintre activitățile de anchetă prevăzute se vor efectua mai devreme și care mai târziu. Și în această problemă - ca și în general în procesul planificării - un rol hotărâtor îl joacă particularitățile specifice ale cauzei de anchetat. În primul rând, trebuie efectuate acele activități de anchetă care au drept scop fixarea probelor supuse schimbărilor sau dispariției într-un timp foarte scurt. De asemenea, trebuie efectuate activitățile de anchetă și acțiunile operative de urmărire care au scopul de a împiedica săvârșirea altei infracțiuni, distrugerea urmelor infracțiunii, precum și scopul de a împiedica persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii să dispară ori să-și ascundă bunurile.
Regulile tactice ale elaborării versiunilor
Sintetizând aspectele tratate mai sus și raportându-ne la experiența generalizată a organelor judiciare, așa cum este evidențiat de către autorii de specialitate, în elaborarea versiunilor se impune respectarea următoarelor reguli tactice:
- versiunile de urmărire penală să fie elaborate numai pentru faptele sau împrejurările ce pot avea mai multe explicații, cauzele cu o explicație în mod cert unică neimpunând o asemenea operație;
- elaborarea versiunilor să se facă, în principiu, pe baza datelor de natură procesuală, completate, în caz de nevoie, cu date sau informații obținute pe căi extraprocesuale, dar care să capete ulterior caracter procesual;
- temeiul versiunilor să îl constituie numai datele concrete, date care îndeplinesc cerințele de ordin calitativ și cantitativ;
- versiunile să fie elaborate în legătură cu toate explicațiile posibile care pot fi date în cauza cercetată;
- versiunile trebuie să fie bine construite din punct de vedere logic, iar problemele fiecăreia dintre ele, clar și precis formulate.
Modalități de verificare a versiunilor de urmărire penală
După elaborarea versiunilor de urmărire penală urmează verificarea acestora. Orice versiune trebuie verificată. Stabilirea căilor ce trebuie urmate cu prilejul acestei verificări reprezintă un element foarte important al organizării anchetei penale. Versiunea este numai o presupunere care trebuie supusă verificării. Ulterior, versiunea verificată încetează a mai fi o simplă presupunere și se transformă în anumite concluzii care sunt temeiul unor măsuri și acte procesuale, cum ar fi: punerea sub învinuire, trimiterea în judecată, stabilirea nevinovăției și încetarea procesului penal. Asemenea concluzii se pot întemeia numai pe probe, administrate în mod legal. Prin urmare, organul de anchetă procedează la o verificare atentă, aprofundată, a fiecărei versiuni în parte, pentru eliminarea acelor ipoteze, presupuneri care nu sunt conforme cu realitatea. Totodată, sunt reținute ca certe faptele din singura versiune corespunzătoare adevărului și a căror veridicitate nu mai poate fi negată în niciun mod.
Este imposibil să se indice anticipat ce anume activități de anchetă trebuie efectuate pentru verificarea uneia sau alteia dintre versiunile elaborate. În această problemă, îndrumările privind metodica anchetării diferitelor genuri de infracțiuni dau unele indicații, dar și acestea au un caracter general, întrucât fiecare cauză prezintă particularitățile sale. Criminalistica arată organelor de urmărire penală posibilitățile oferite de diferitele mijloace de probațiune. Comparând aceste date științifice cu împrejurările concrete ale cauzei de anchetat, procurorul poate hotărî întotdeauna ce activități de anchetă îl pot conduce pe calea cea mai scurtă la obținerea celor mai exacte rezultate.
Verificarea versiunilor are un caracter complex, frecvent vizând mai multe aspecte sau împrejurări, astfel încât, pentru a-și atinge scopul propus, se impune stabilirea cu precizie a fiecărei probleme ce va fi clarificată, a fiecărui detaliu dintr-o versiune sau alta. Ca și în etapa elaborării versiunilor, în faza anchetei propriu-zise, când practic se procedează la verificarea fiecărei versiuni, este necesară respectarea de reguli tactice, reguli impuse de necesitatea unei juste soluționări a cauzei:
- toate versiunile elaborate trebuie verificate paralel (concomitent), prin analiza comparativă a probelor și a faptelor rezultate din probele existente, iar nu consecutiv. Dacă anchetatorul va începe să verifice mai întâi numai versiunea care i se pare cea mai verosimilă, pentru ca apoi să se convingă că aceasta nu-și găsește confirmarea, atunci se poate întâmpla ca momentul prielnic verificării celorlalte versiuni să fi trecut;
- acordarea de prioritate acelor probleme a căror amânare poate stânjeni aflarea adevărului. Această excepție privește cercetarea urmelor perisabile, a căror ridicare nu poate suferi întârziere; măsurile care trebuie luate pentru asigurarea nedispariției persoanelor bănuite sau opririi acelor efecte ale infracțiunii care ar pune în pericol viața, integritatea corporală;
- sarcina verificării versiunii poate fi considerată îndeplinită numai dacă sunt înlăturate toate versiunile în afară de una, care va fi confirmată de toate faptele stabilite în cauză.
Forma planului de urmărire penală
Planificarea activității de urmărire penală, într-o cauză concretă, capătă forma unui plan scris, ale cărui elemente principale sunt: versiunile, problemele de clarificat în cadrul fiecărei versiuni, activitățile de urmărire penală prin care se dă răspuns la problemele respective și termenul de rezolvare.
Fiecare versiune este consemnată în parte, potrivit următorului model:
Nr. crt. | Probleme de clarificat | Activități de urmărire penală și alte măsuri judiciare | Data efectuării | Persoana care execută | Observații |
Într-o cauză care comportă un material voluminos și complex pot fi necesare planuri amănunțite, întocmite sub forma unor tabele, la care se anexează diferite scheme. Astfel, se recomandă folosirea planurilor pe episoade, fiecare dintre planuri corespunzând unei anumite fapte.
În măsura în care nici planul pe episoade nu se pretează complexității cauzei, se recurge la ajutorul schemelor. Este cazul faptelor din zona criminalității organizate sau a corupției. Schemele de acest gen ușurează sistematizarea și folosirea materialului cauzei nu numai de către anchetator, ci și de către toate persoanele care trebuie să studieze cauza (procuror, judecător, avocat). Aceste scheme reprezintă grafic, de exemplu, legătura dintre diferiții participanți ai infracțiunilor care se anchetează, modul în care s-au derulat faptele Precizăm că toate aceste scheme joacă adesea un rol auxiliar, ele neavând nicidecum o valoare probatorie.
Trebuie avut în vedere că planurile de activitate trebuie întocmite întotdeauna numai în formă scrisă și să cuprindă toate elementele planificării. Modalitățile în care pot fi întocmite planurile de anchetă nu sunt stabilite de lege, fiecare anchetator fiind liber să aleagă acea formă pe care el o consideră mai comodă și mai corespunzătoare particularităților cauzei de anchetat. Din
principiul dinamismului planificării rezultă că planul de anchetă al întregii cauze nu poate fi întocmit dintr-o dată, de la început până la sfârșit. De obicei, planul se întocmește în limitele stabilite de datele de care dispune anchetatorul, precizându-se pe măsura completării cauzei cu materiale noi.
În afară de planurile de urmărire penală elaborate într-o cauză concretă, se planifică, de asemenea, și efectuarea activităților de urmărire penală. Această planificare este indisolubil legată de tactica efectuării diferitelor activități de anchetă. În această ipoteză vor fi avute în vedere problemele ce se vor clarifica prin efectuarea acelei activități, data, ora și locul activității, persoanele care participă la desfășurarea ei, metodele și mijloacele tehnico-științifice criminalistice de care se va servi organul de urmărire penală.
Nr. crt. | Suspect (inculpat) | Activități de urmărire penală și alte măsuri judiciare | Data efectuării | Persoana care execută | Observații |
În ipoteza existenței mai multor suspecți sau inculpați, în dosarele dificile, este recomandat să se întocmească fișe pentru fiecare participant, care conțin date referitoare la poziția sa procesuală, datele și probele deținute în legătură cu contribuția sa infracțională, acte procedurale și alte activități care urmează a fi efectuate, data efectuării
