Structura și conținutul planului de urmărire penală
| Comentarii |
|
Structura planului de urmărire penală
Elementele constitutive ale planului de urmărire penală
Sub raport tactic, planificarea anchetei este un proces unitar, ale cărui părți componente sunt indisolubil legate între ele, decurgând una din cealaltă. Principalele elementele constitutive ale planului de urmărire penală sunt:
- elaborarea versiunilor, pe baza materialului probator de care se dispune în momentul respectiv;
- formularea problemelor care necesită a fi rezolvate pentru verificarea fiecărei versiuni elaborate; determinarea faptelor care trebuie stabilite pentru verificarea fiecăreia dintre versiunile formulate;
- stabilirea activităților de anchetă ce trebuie efectuate în vederea rezolvării acestor probleme, precum și a altor sarcini ale anchetei, în diferite etape ale acesteia;
- fixarea termenelor de rezolvare a problemelor și, implicit, de verificare a versiunilor.
Momentul doborârii unui plan de anchetă
Momentul elaborării unui plan de anchetă se impune a fi astfel ales, încât acesta să nu fie conceput nici prematur și nici tardiv față de mersul anchetei. O întocmire prematură, într-un moment în care nu se dețin decât date sumare cu privire la faptă, poate conduce cercetările pe o pistă falsă, întârziind soluționarea cauzei. Consecințe negative asupra desfășurării cercetărilor poate avea și întârzierea în întocmirea planului, aspect de natură să împiedice desfășurarea unor activități organizate în stabilirea faptelor și împrejurărilor.
Planul este util anchetei penale numai dacă a fost întocmit în momentul oportun și după o analiză riguroasă a probelor deținute. Determinarea sarcinilor într-o etapă sau alta a anchetei depinde de ce anume etapă este vorba, de rezultatele obținute până în acel moment, precum și de ce se poate face în viitor, ținându-se seama de datele aflate deja la dispoziția anchetatorului. O altă problemă ridicată de planificare este organizarea în timp a diferitelor activități, pentru ca acestea să nu se stânjenească între ele și asigurarea oportunității fiecărei acțiuni planificate. Astfel, dacă într-o cauză se ridică de la începutul cercetării necesitatea efectuării unei percheziții, aceasta va fi planificată să aibă loc înaintea ascultării martorilor sau a celor bănuiți pentru a nu alarma persoanele vizate.
Planul de urmărire penală trebuie să capete o formă scrisă, deoarece numai în acest mod pot fi fixate toate elementele, toate amănuntele, a căror omisiune poate aduce prejudicii desfășurării ulterioare a cercetărilor.
Conținutul planului de urmărire penală
În determinarea sarcinilor și a conținutului anchetei într-o etapă sau alta trebuie să se pornească de la obligația stabilirii adevărului obiectiv, adică totalitatea faptelor care prezintă importanță în cauză. Caracterul acestor fapte depinde, în primul rând, de natura cauzei ce se anchetează. Apoi, aflarea adevărului presupune o investigație de o anumită întindere în care sunt descoperite, verificate și clarificate o serie de date, de împrejurări, capabile să servească la conturarea elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv la identificarea autorului faptei, la probarea vinovăției sale.
Pentru determinarea acestor elemente, deduse din planul de urmărire penală, organele penale de specialitate trebuie să răspundă la o suită de întrebări, denumită convențional „Formula celor 7 întrebări”, sau, alături de aceasta, „Formula celor 4 întrebări”, aplicabile în majoritatea cazurilor.
Formula celor 7 întrebări
Formula celor 7 întrebări („disticul lui Daries”), întâlnită mai întâi în jurisprudența romană (quis? quid? ubi? quibus auxillis? curr? quomodo? quando? qu’on?), are ca destinație clarificarea următoarelor aspecte:
- ce faptă s-a comis și care este natura ei?
- unde s-a comis fapta cercetată?
- când a fost săvârșită?
- cine este autorul ei?
- cu ajutorul cui?
- cum, în ce mod a săvârșit-o?
- în ce scop a fost comisă?
Întrebările enumerate mai sus nu trebuie privite abstract, ci în legătură organică cu elementele constitutive ale infracțiunii (subiecți, obiect, latură subiectivă și latură obiectivă). Dacă din răspunsurile obținute la întrebările arătate mai sus rezultă că în cazul respectiv lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, atunci prin aceasta sarcinile anchetei sunt elucidate. Dacă însă se vor stabili elementele constitutive ale infracțiunii, atunci în fața anchetatorului se ridică încă o serie de sarcini importante.
Formula celor patru întrebări
Formula celor patru întrebări servește la elucidarea problemelor unei cauze penale, plecând de la elementele constitutive ale acesteia. Astfel:
- determinarea obiectului infracțiunii, respectiv a relației sociale lezate prin săvârșirea faptei penale, ca și a obiectului nemijlocit asupra căruia s-a exercitat acțiunea ilicită;
- stabilirea laturii obiective a infracțiunii, în primul rând a acțiunii sau inacțiunii incriminate de lege, a raportului de cauzalitate între acestea și urmările faptei, precum și a locului, a timpului, a modului, a altor circumstanțe în care a fost săvârșită fapta;
- identificarea subiectului activ al infracțiunii, a tuturor participanților (complici, instigatori, tăinuitori), ca și identificarea subiectului pasiv al faptei penale;
- determinarea laturii subiective a infracțiunii, prin stabilirea formei vinovăției (intenție directă sau indirectă, culpă simplă sau cu previziune), ca și a mobilului ori a scopului faptei.
De asemenea, este necesar să se lămurească împrejurările care au favorizat săvârșirea infracțiunii, în scopul adoptării măsurilor de prevenire a săvârșirii unor infracțiuni asemănătoare în viitor. În ceea ce privește conținutul planificării cercetării penale,
Întreaga activitate se constituie într-un proces complex de gândire care evidențiază, pe de o parte, nivelul de pregătire al celor care efectuează investigarea, iar, în al doilea rând, capacitatea acestora de a analiza și sintetiza toate datele, împrejurările și aspectele pe care le oferă cauza aflată în lucru.
