Reprezentat

reprezentat, 1. persoană în numele şi pe seama căreia o altă persoană (numită reprezentant) încheie un act juridic prin reprezentare ori participă la un proces sau la îndeplinirea oricăror acte procedurale în numele acesteia, pentru a-i apăra interesele. R. care conferă el însuşi, printr-un contract de mandat, unei alte persoane puterea de a-l reprezenta, se numeşte mandant. Are, de asemenea, calitatea de r. şi persoana lipsită de capacitate de exerciţiu (minor sau interzis) care este reprezentată în actele juridice civile sau în faţa instanţei, în temeiul legii, de reprezentantul său legal (părinţi, tutore sau curator, după caz); 2. persoană care, predecedând lui de cuius, vine la succesiunea acestuia prin reprezentare succesorală, în sensul că partea din moştenirea care i s-ar fi cuvenit dacă ar fi supravieţuit lui de cuius se atribuie descendenţilor săi direcţi, care îl reprezintă [v. şi reprezentant]. 

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Reprezentat