Uzucapiunea de 30 ani
| Comentarii |
|
Uzucapiunea de 30 ani, Codul civil din 1864 recunoaște posesorului, în art. 1890, posibilitatea de a prescrie prin 30 ani, fără să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință. Deci, condițiile cerute în acest caz sunt:
i. să se posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, adică 30 ani și
ii. posesia să fie utilă, neafectată de vreun viciu.
În doctrina veche se mai adaugă o condiție, inacțiunea adevăratului proprietar (în sensul că nu a tulburat posesia uzucapantu-lui), interpretată ca o renunțare la bunul său. Însă aceasta nu este neapărat o condiție a uzucapiunii, deoarece acțiunea adevăratului proprietar pentru apărarea dreptului său este cauză de întrerupere naturală sau civilă a termenului de prescripție achizitivă.
În doctrina nouă se adaugă și condiția ca împlinirea uzucapiunii să fie invocată de posesor, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepțiune.
În sistemul Codului civil din 1864, uzucapiunea lungă este singurul mod originar de dobândire a proprietății imobiliare, modul originar implicând dobândirea unui bun fără să fi tratat cu un alt subiect de drept, deci fără ca proprietarul actual să fie ayant cause-ul niciunui alt proprietar, care să-i fi transmis bunul.
Deși doctrina clasică indică și accesiunea și ocupațiunea ca moduri originare de dobândire, accesiunea nu este un mod de dobândire originară, ci un mijloc de modificare a limitelor materiale ale proprietății imobiliare, iar ocupațiunea nu poate constitui un mod originar de dobândire, mai ales la imobile, pentru că nu pot exista imobile vacante și fără stăpân.
Drepturi reale susceptibile de dobândire prin efectul uzucapiunii
Articolele 645 și 1837 C. civ. prevăd că prescripția este un mod de a dobândi proprietatea. Deși textele de lege arătate se referă expres numai la dreptul de proprietate, este general admis că sunt supuse prescripției de 30 de ani și celelalte drepturi reale principale corespunzătoare tipului de proprietate privată: uzufruct, uz, abitație, superficie, servituti continue și aparente, care toate constituie dezmembrăminte ale dreptului de proprietate privată. Motivația rezidă în aceea că, dacă se poate uzucapa dreptul real cel mai deplin, care conferă titularului suma celor trei atribute: posesia, folosința și dispoziția, în egală măsură se pot uzucapa și celelalte drepturi reale principale, desprinse din dreptul de proprietate, prin separarea atributelor sale.
Deși de mai puțin interes practic, nu este însă exclus ca posesia utilă exercitată să fie oglinda unui dezmembrământ al dreptului de proprietate, iar nu a dreptului de proprietate însuși, în toate cazurile esențială fiind întinderea elementelor posesiei: animus și corpus.
Spre exemplu, așa cum s-a arătat, în materie de uzufruct această modalitate de dobândire a dreptului poate fi concepută în cazul unei posesii care are la bază un just titlu translativ de uzufruct, dar este exercitată cu rea-credință. Aceeași ar fi situația
dreptului de uz și a celui de abitație, care sunt reglementate legal ca varietăți (cu prerogative limitate) ale dreptului de uzufruct, dar și ale dreptului de superficie.
Cât privește dreptul de servitute, întrucât se bucură de o reglementare legală aparte prin art. 623 și art. 624 C. civ., rezultă că, de lege lata, pot fi dobândite prin uzucapiune numai servitutile continue și aparente, cu excluderea celorlalte tipuri de servituti (continue și neaparente, necontinue și aparente, necontinue și neaparente).
Prin aplicarea dispozițiilor art. 641 C. civ. (care, deși se regăsește topografic în cadrul secțiunii referitoare la stingerea servitutilor, este considerat a avea aplicație și în materia prescripției achizitive) rezultă că și modul de exercitare a servitutii continue și aparente poate fi dobândit prin uzucapiune. Adică, în cazul dobândirii servitutii prin uzucapiune și modul de exercitare a acesteia pe perioada prevăzută de lege va face obiectul probațiunii, urmând a se recunoaște atât dreptul, cât și modul de exercitare a acestuia, iar în cazul în care servitutea este constituită prin titlu, iar actele de exercitare au fost mai largi, pe o perioadă de 30 de ani, ar putea fi dobândit prin efectul uzucapiunii modul de exercitare a dreptului practicat, mai favorabil fondului dominant decât cel constituit prin titlu.
Se poate dobândi prin efectul uzucapiunii de 30 de ani și dreptul de coproprietate, printr-o stăpânire exercitată asupra aceluiași bun individual determinat de mai mulți posesori, concomitent, ani-mus condomini, adică cu recunoașterea dreptului coposesorului/ coposesorilor. A nega o astfel de posibilitate pe motiv că, în lipsa unui titlu care să-i îndrituiască pe uzucapanți la câte o cotă-parte din proprietate, nu poate fi exercitată o posesie asupra unei câtimi ideale din imobil, nici elementul animus neputând fi definit în legătură cu o asemenea cotă-parte abstractă, înseamnă negarea dreptului de a uzucapa al unor coposesori care au exercitat co-posesia util pe perioada prescrisă de lege. Or, elementul animus poate fi definit în legătură cu asemenea cote-părți abstracte ca și în cazul coproprietății constituite printr-un titlu, iar câtimea cote-lor-părți este dată, într-un astfel de caz, de înțelegerea părților pe timpul exercitării coposesiei, iar în lipsa unei astfel de înțelegeri (prezentată de comun acord sau dovedită), cotele-părți sunt egale, pe baza prezumției simple folosite în toate cazurile de coproprietate în care titlul nu indică și mărimea cotelor-părți.
Ca varietate a coproprietății, este de conceput și dobândirea de către soți, în devălmășie, a dreptului de proprietate, în situația exercitării în comun, în timpul căsătoriei și pe întreaga perioadă de 30 de ani, a posesiei utile asupra bunului.
Indiferent de dreptul real principal care se dobândește prin uzucapiune, dacă se referă la un imobil ipotecat, dreptul real respectiv se dobândește liber de sarcina ipotecară [art. 1800 alin. (1) pct. 4 și alin. (3) C. civ.].
