Uzucapiunea bunurilor mobile
| Comentarii |
|
uzucapiunea bunurilor mobile, „Orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept art. 1844, potrivit căruia: „Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț’, coroborate cu art. 1837, conform căruia: „Prescripția este un mod de a dobândi proprietatea și art. 1890, potrivit căruia: „Toate acțiunile, atât reale, cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință’, rezultă că sunt susceptibile de dobândire prin efectul uzucapiunii, în primul rând, bunurile imobile, dar și bunurile mobile, cu condiția, pentru ambele categorii, de a se găsi în circuitul civil (respectiv de a nu fi fost scoase afară din comerț) - art. 1846 din vechiul Cod civil.
În categoria bunurilor imobile intră, conform Codului civil din 1864, terenurile, construcțiile, plantațiile și orice alte lucrări fixate pe sol, cu caracter permanent.
În privința terenurilor, pentru a fi supuse prescripției achizitive de 30 de ani, ele trebuie să fie susceptibile de posesie utilă și să se afle în circuitul civil. Deci, sunt excluse terenurile aflate în domeniul public al statului sau unităților administrativ-teritoriale, acestea fiind inalienabile și, deci, imprescriptibile.
Nefiind inalienabile, bunurile din domeniul privat al statului și unităților administrativ-teritoriale pot forma obiectul uzucapiunii în aceleași condiții ca și bunurile aflate în proprietatea privată a oricărui alt titular, ele supunându-se regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel. Aparțin domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite ca urmare a vacanței succesorale sau a faptului că sunt fără stăpân, cu excepția cazului în care bunul, prin natura lui, este de uz sau de interes public.
În privința terenurilor care au constituit proprietate socialistă de stat sau proprietate cooperatistă, în doctrină și în practica judiciară s-au exprimat atât opinii în sensul că aceste terenuri nu puteau fi uzucapate, fiind inalienabile și imprescriptibile, respectiv că termenul uzucapiunii fie a fost întrerupt, fie nu a început să curgă în privința acestor terenuri mai înainte ca Legea nr. 18/1991 să facă distincția dintre domeniul public și cel privat, cât și opinii în sensul că apartenența terenurilor la proprietatea socialistă de stat nu a împiedicat curgerea termenului uzucapiunii.
În opinia noastră, întemeierea caracterului inalienabil și imprescriptibil al celor două forme de proprietate amintite (proprietatea socialistă de stat și cea cooperatistă) pe așa-zisa „esență superioară”
a acestor forme de proprietate este lipsită de suport juridic. Nici trimiterile la Constituția din 1965 nu sunt de natură să sprijine ideea imprescriptibilității, deoarece aceasta împarte proprietatea socialistă în proprietate de stat și proprietate cooperatistă, fără însă să afirme inalienabilitatea sau imprescriptibilitatea bunurilor care fac parte din domeniul celor două forme de proprietate. Pe de altă parte, dispozițiile art. 1844 și art. 1845 C. civ. au rămas în vigoare în perioada vizată. Conform acestora, se distinge între domeniul public și domeniul privat al statului, acesta din urmă fiind supus regimului juridic de drept comun.
Însă în privința terenurilor aflate în zonele cooperativizate, în mod deosebit, trebuie cercetat dacă posesia a fost utilă, adică cu intenția de a poseda pentru sine (animus domini) sau actele materiale ale posesiei, în perioada respectivă, au fost numai expresia unei detenții precare exercitate cu acordul cooperativei agricole de producție.
Prin lege pot fi scoase din circuitul civil și alte categorii de bunuri.
În privința clădirilor (construcțiilor), plecând de la premisa că întotdeauna sunt edificate pe terenuri, sunt posibile mai multe situatii. )
Cea mai des întâlnită în practică este situația în care posesorul terenului, a cărui posesie îndeplinește, în privința terenului, condițiile pentru invocarea uzucapiunii, este și posesorul construcției edificate pe terenul respectiv. Într-un astfel de caz, constatarea dobândirii dreptului de proprietate poate fi urmărită în aceeași procedură atât pentru teren, cât și pentru construcție. Dacă și construcția a făcut obiectul posesiei utile timp de 30 de ani, împreună cu
terenul pe care se găsește, indiferent dacă a fost edificată anterior intrării în posesie a uzucapantului sau a fost edificată ulterior chiar de către acesta, se poate solicita constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii și asupra construcției, nu numai asupra terenului.
Dacă posesorul a edificat construcția pentru care nu este însă îndeplinit termenul uzucapiunii (așa cum ar fi cazul terenului), se poate solicita, alături de constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului prin efectul uzucapiunii, constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției prin efectul accesiunii. Acest al doilea capăt de cerere este indisolubil legat de primul, având caracter accesoriu, în sensul că depinde de soluția asupra primului capăt de cerere, iar formularea lui este posibilă, în considerarea efectului unanim recunoscut retroactiv al uzucapiunii, prin care se recunoaște posesorului calitatea de proprietar asupra terenului începând cu data intrării în posesie. Într-un astfel de caz se face aplicarea prezumției legale relative instituite de art. 492 C. civ., potrivit căruia „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contră”, iar nu a cazurilor de accesiune imobiliară artificială prevăzute de art. 493 sau art. 494 C. civ., (care reglementează situațiile edificării construcției de către proprietarul pământului cu materialele altuia, respectiv cazul edificării construcției de către altul). După cum s-a spus, art. 492 reglementează în favoarea proprietarului terenului două prezumții: a) construcțiile, plantațiile și orice alte lucrări făcute pe/în teren sunt presupuse a fi făcute chiar de proprietarul terenului și b) aceste lucrări sunt presupuse a fi făcute pe cheltuiala lui; oricine are interes a susține altceva trebuie să probeze că el este cel care a făcut lucrările și că le-a făcut pe cheltuiala sa, pentru că altfel va fi considerat că a lucrat în numele proprietarului sau pentru acesta (fiind în fața unui mandat sau a unei gestiuni de afaceri).
Aceste două prezumții pot fi folosite pentru recunoașterea calității de proprietar asupra construcției de către posesorul uzuca-pant, în același cadru procesual subiectiv care privește și capătul de cerere în uzucapiune, fără să fie necesar să existe una dintre situațiile de la art. 493 și art. 494 C. civ., respectiv să se justifice calitatea procesuală a părții litigante adverse pe aceste temeiuri.
Și proprietarul cu titlu al unui teren poate invoca dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe teren prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, dacă sunt îndeplinite condițiile arătate în debutul acestui capitol, când nu are un titlu de proprietate asupra construcției și are interes în a-și constitui unul sau are interes în a invoca acest mijloc de dobândire, ca dovadă absolută a dreptului de proprietate.
În practică poate fi întâlnită și situația coposesorilor, și ne referim în special la soți, dintre care unul posedă sub nume de proprietar terenul și, împreună cu al doilea, posedă sub nume de proprietari și construcția edificată pe teren de către ambii. Este cazul intrării în posesie asupra terenului de către un soț anterior căsătoriei și realizării construcției în timpul căsătoriei. Într-un astfel de caz, acțiunea în constatare ar urmări dobândirea dreptului de proprietate exclusivă asupra terenului și a dreptului de coproprietate (în devălmășie) asupra construcției de către soțul posesor sub nume de proprietar exclusiv al terenului, respectiv dobândirea dreptului de superficie pentru celălalt soț, constând în drept de coproprietate (în devălmășie) asupra construcției și drept de folosință asupra terenului, pe durata existenței construcției.
În privința bunurilor mobile, dobândirea lor prin efectul uzucapiunii de 30 de ani este conceptibilă în cazurile în care posesorul nu se poate bucura de dispozițiile mai favorabile prevăzute de art. 1909-1910 C. civ., care reglementează așa-numita „prescripție instantanee” - dobândirea bunului prin faptul posesiei, fără trecerea vreunui interval de timp, și anume în cazul terțului dobânditor de rea-credință, în cazul hoțului și în cel al găsitorului, adică, pe larg spus, în cazul posesorului de rea-credință.
Uzucapiunea lungă, spre deosebire de cea scurtă, este aplicabilă și bunurilor mobile, întrucât dispozițiile din vechiul cod civil care o reglementează se referă la lucruri în general, deci nu exclud de la aplicare bunurile mobile.
Universalitățile de bunuri, excluse explicit prin dispozițiile art. 1895 C. civ. de la aplicația uzucapiunii de 10 până la 20 de ani, nu pot face nici obiectul uzucapiunii lungi, întrucât, așa cum s-a arătat în doctrină, numai bunurile individual determinate pot forma obiect al posesiei.
Totuși, apreciem că uzucapiunea lungă se aplică bunurilor individual determinate, chiar făcând ele parte dintr-o universalitate juridică, așa cum este patrimoniul succesoral, dacă în privința lor este îndeplinită condiția posesiei utile pe timp de 30 de ani. Deci, prin excluderea universalităților de bunuri din domeniul de aplicare al uzucapiunii de 30 de ani se înțelege că: a) nu ar putea face obiectul unei cereri de constatare a dobândirii dreptului o universalitate de bunuri ca atare, ci numai bunuri individual determinate din aceasta și b) nu poate fi extins efectul posesiei utile exercitate asupra unora dintre bunurile din universalitate asupra întregii universalități.
