verificarea calităţii procesuale, obligaţia instanţei de a verifica, după ce a fost sesizată, atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă; verificarea se face fie înainte de începerea dezbaterilor, dacă acest lucru este posibil (de regulă, în cazul cererilor personale, iar în cazul cererilor reale numai dacă se invocă lipsa calităţii procesuale pasive), fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului (de exemplu, dacă se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active în cazul cererilor reale). Uneori, această verificare este uşor de realizat, deoarece chiar legea stabileşte cine are calitate procesuală activă, cum ar fi în cazul: a) divorţului; b) stabilirii filiaţiei faţă de mamă; c) tăgăduirii paternităţii; d) contestării recunoaşterii de paternitate; e) stabilirii paternităţii. De asemenea, verificarea existenţei calităţii procesuale nu prezintă dificultăţi deosebite în cazul acţiunilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă, deoarece în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii sunt determinaţi atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv, în schimb, în cazul acţiunilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept real principal, pentru a se stabili calitatea procesuală activă trebuie să se administreze aceleaşi probe ca şi pentru dovedirea temeiniciei cererii; în această situaţie însă lipsa calităţii procesuale nu se confundă cu netemeinicia, deoarece în acţiunea reală introdusă de o persoană fără calitate dreptul subiectiv există, dar cererea de chemare în judecată nu a fost introdusă de titularul dreptului respectiv, pe când în cazul unei acţiuni netemeinice, nu există dreptul pretins de reclamant.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Verificarea calităţii procesuale
