verificare de scripte, examen făcut asupra unui înscris sub semnătură privată, cu scopul de a constata dacă acesta, în mod real, a fost scris sau semnat de persoana căreia i se atribuie. Faţă de înscrisurile sub semnătură privată, partea căreia înscrisul i se opune trebuie să adopte o atitudine clară: să-l recunoască sau să-l conteste. Aceasta înseamnă că ori de câte ori una din părţi invocă un înscris sub semnătură privată ce se pretinde că emană de la partea adversă, instanţa are obligaţia de a stabili şi consemna atitudinea acesteia din urmă faţă de acel înscris: recunoaşterea sau tăgăduirea scrisului sau a semnăturii. în acest scop, instanţa de fond trebuie să chestioneze partea căreia înscrisul i se opune, deoarece numai ea -mandatarii fiind excluşi - este în măsură să declare dacă recunoaşte scrierea şi semnătura sau le contestă. La necesitatea v.s. se ajunge, evident, când partea căreia înscrisul i se opune tăgăduieşte că scrisul sau semnătura ar fi ale sale. în mod obişnuit, v.s. se cere şi se face, pe cale incidenţă, în cadrul procesului în care înscrisul contestat urmează a fi folosit ca mijloc de probă. în privinţa metodelor, v.s. se poate face: a) prin confruntarea înscrisului contestat cu scrierea şi semnătura făcută după dictare, în faţa instanţei; la această metodă se poate recurge numai când partea care contestă înscrisul este prezentă în instanţă. Aceasta deoarece instanţa păşind la v.s. prin comparaţie, preşedintele completului de judecată o poate obliga să scrie şi să semneze, sub dictarea sa, părţi din înscris; b) prin confruntarea de către instanţă a înscrisului tăgăduit sau nerecunoscut cu alte înscrisuri, denumite piese de comparaţie; la această metodă se recurge - fără ca prima să fie exclusă - când instanţa are la îndemână, în dosarul cauzei, alte înscrisuri cu ajutorul cărora, folosind acelaşi procedeu - al comparaţiei - ar putea să-şi formeze o părere prin propriile mijloace de apreciere, dacă înscrisul contestat urmează a fi reţinut sau înlăturat ca mijloc de probă în acea cauză; c) prin expertiză; la această metodă se recurge de regulă, atunci când se pretinde că scrisul sau semnătura părţii au fost falsificate, fără ca partea să se înscrie în fals împotriva acelui înscris. în acest caz, instanţa va obliga părţile să depună piesele de comparaţie, şi anume: înscrisuri autentice, înscrisuri private netăgăduite de părţi, partea din înscris netăgăduită, precum şi scrierea sau semnătura făcută înaintea instanţei; înscrisul contestat se semnează spre neschimbare de preşedinte, grefier şi părţi. Efectuarea expertizei grafice se face potrivit regulilor procedurale privitoare la administrarea acestui mijloc de probă, iar pe baza raportului de expertiză şi eventual şi a altor probe, instanţa va hotărî asupra autenticităţii înscrisului, menţinându-l sau înlăturându-l din cauză ca mijloc de probă [v. şi înscris sub semnătură privată; înscriere în fals; expertiză]
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Verificare de scripte
