A.S. contra Slovaciei - Procedura privind măsurile provizorii
Comentarii |
|
CEDO, secţia II, decizia Apis A.S. versus Slovacia, 10 ianuarie 2000, 39754/98
Procedura privind o măsură provizorie nu intră sub incidenţa art. 6.
Reclamanta, o societate comercială, a introdus o acţiune prin care susţinea că este proprietar a 51 de procente din acţiunile unei alte societăţi şi a solicitat instanţei să ia o măsura provizorie prin care să interzică societăţii pârâte să vândă acţiunile până la finalizarea litigiului pe fond. Instanţa de fond a luat această măsură provizorie şi a interzis cesionarea acţiunilor pe perioada desfăşurării litigiului. În apel, Curtea supremă, a anulat măsura provizorie fără a audia părţile.
Art. 6. Domeniul de aplicabilitate. Violarea dreptului la un proces echitabil s-a produs în cadrul unei proceduri incidentale relativ la judecarea aplicării unei măsuri provizorii. Anularea ordonanţei preşedinţiale de către instanţa supremă nu a avut niciun efect asupra fondului litigiului care era examinat, la acel moment, de către instanţa de fond. De acea, Curtea a considerat că procedura incidentală nu a implicat o decizie asupra unei „contestaţii” relativă la drepturile cu caracter civil ale reclamantei, motiv pentru care art. 6 nu este aplicabil.
← WR contra Austria - Litigiu disciplinar al unui avocat | Ilhan contra Turciei - Dreptul la viaţă Lipsa decesului... → |
---|