Bollan contra Marea Britanie - Carcera sancţiune disciplinară penitenciară Calificare Privare de libertate
| Comentarii |
|
CEDO, secţia III, decizia Bollan versus Marea Britanie, 4 mai 2000, 42117/98
În general, măsurile disciplinare din penitenciar ce au efecte asupra condiţiilor de detenţie în interiorul penitenciarului, nu pot fi considerate ca fiind o formă de privare de libertate.
A., rudă cei trei reclamanţii, s-a sinucis în perioada în care se afla în detenţie provizorie. Toxicomană pe perioada mai multor ani, aceasta fusese internată în van de mai multe ori în centre de dezintoxicare. A doua zi după internarea sa într-unul din aceste centre, A. a fost examinat de către un medic care nu a observat nici o tendinţă suicidală în comportamentul său, în ciuda dependenţei de droguri. În jurul orei 11 din ziua decesului său, A. a început să lovească cu picioarele în uşa celulei sale. Supraveghetorul i-a comunicat că urmează să fie ţinută în celulă dacă nu se calmează, astfel încât nu va putea să participe împreună cu alţi deţinuţi la activităţi în aer liber înainte de prânz. Supraveghetorul a fost chemat într-o altă unitate de centrului imediat după ora 12 şi a lăsat-o pe A. în stare agitată, fără să semnaleze acest fapt superiorului ierarhic. În jurul orei 12.30 A. a fost găsită moartă spânzurată de fereastra din celulă. Ancheta ce a fost realizată ulterior a condus la concluzia că nu exista niciun motiv serios de a crede că A. urma să se sinucidă, chiar dacă nu îşi luase doza obişnuită de droguri în acea dimineaţă.
În drept.
Art. 3. Gardienii i-au spus lui A. că, din cauza comportamentului său, urmează să fie reţinută în cele în intervalul în care ceilalţi deţinuţi erau liberi să iasă din celule. Elementele de probă adunate în cadrul anchetei au confirmat că nu exista niciun motiv serios de a crede că victima avea gânduri suicidale. În plus, Curtea a considerat că, ţinând cont de durata scurtă a sancţiunii de a rămâne în celulă ce i-a fost impusă lui A., de faptul că aceasta sancţiune s-a executat în propria celulă şi de faptul că niciun semn, observabil în comportamentul său psihic sau mental, nu ar fi putut să avertizeze personalul centrului de detenţie asupra faptului că A. este victima unor grave suferinţe de ordin psihic din cauza acestei măsuri, tratamentul la care a fost supusă nu îndeplineşte condiţiile pentru a putea fi considerat ca fiind un tratament degradant.
Art. 5. Măsurile adoptate în cadrul unui centru de detenţie sunt susceptibile de a constitui atingeri ale dreptului la libertate în circumstanţe excepţionale. Totuşi, în general, astfel de măsuri disciplinare, luate de o manieră formală sau nu, ce au efecte asupra condiţiilor de detenţie în interiorul penitenciarului, nu pot fi considerate ca fiind o formă de privare de libertate. Astfel de măsuri trebuie considerate, în condiţii normale, drept schimbări survenite în condiţiile de detenţie, astfel încât ies din sfera de incidenţă al art. 5. În speţă, ţinând cont de tipul, durata şi modalităţile de executare a măsurii, păstrarea în celulă a lui A între orele 11.10 şi 12.30 nu reprezintă decât o schimbare a naturii şi gradului privări ide libertate, astfel încât menţinerea în celulă nu constituie privare de libertate. De aceea, art. 5 nu este aplicabil.
| ← Litwa contra Poloniei - Stare de ebrietate Arest peste noapte... | Jecius contra Lituaniei - Detenţie Cadru legal Practică... → |
|---|
