Litwa contra Poloniei - Stare de ebrietate Arest peste noapte Legalitate detentie
| Comentarii |
|
CEDO, secţia II, hotărârea Litwa versus Polonia, 4 aprilie 2000, 26629/95
Detenţia unui „alcoolic” nu vizează doar alcoolicii în sensul restrâns al noţiunii, ci şi persoanele al căror comportament sub influenţa alcoolului reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică sau pentru ei, indiferent dacă un diagnostic medical de alcoolism a fost sa nu stabilit.
Reclamantul, un pensionar nevăzător, a fost ridicat de poliţie dintr-o unitate de poştă unde se plângea că cutia sa poştală fusese deschisă şi golită. Poliţia l-a dus într-un centru de dezintoxicare pentru alcoolici, unde a fost menţinut timp de şase ore şi jumătate înainte de a fi eliberat. Un formular completat de către personalul unităţii şi semnat de un medic indica că reclamantul se afla într-o stare de ebrietate moderată la momentul la care a fost dus. Acţiunile penale şi civile ulterioare ale reclamantului au fost respinse.
Art. 5 § 1 lit. e. Detenţia reclamantului constituie o privare de libertate, iar unicul motiv invocat de către stat este cel al detenţiei legale a unui alcoolic. Pentru a interpreta acest termen, Curtea face referire la Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor, potrivit căreia o noţiune nedefinită se foloseşte în sensul comun al acesteia. În sens comun, termenul „alcoolic” desemnează o persoană dependentă de alcool. Cu toate acestea noţiunea trebuie interpretată în raport de celelalte aspecte la care face referire art. 5 § 1 lit. e), respectiv acele persoane care pot fi private de libertate pentru a fi supuse unui tratament medical sau din raţiuni de politică socială, ori de motive sociale ori medicale în acelaşi timp. În consecinţă, Curtea a considerat legitim a afirma că acest text permite privarea de libertate a acelor persoane care fie sunt periculoase pentru alţii, fie au nevoie de tratament, internarea fiind dispusă în propriul lor interes. Această ratio legis indică că detenţia unui „alcoolic” nu vizează doar alcoolicii în sensul restrâns al noţiunii, ci şi persoanele al căror comportament sub influenţa alcoolului reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică sau pentru ei, indiferent dacă un diagnostic medical de alcoolism a fost sa nu stabilit. Nu trebuie însă dedus de aici că privarea de libertate a unei persoane poate fi dispusă pentru simplul motiv că aceasta a consumat alcool, însă nimic nu indică că art. 5 ar interzice reţinerea unei persoane în cazul căreia abuzul de alcool produce rezultate nefaste.
În consecinţă, în speţă, se poate afirma că privarea de libertate a reclamantului este vizată de această prevedere a Convenţiei. În raport de problema de a şti dacă privarea de libertate a fost licită şi lipsită de arbitrariu, Curtea a constatat că aceasta avea o bază legală în dreptul intern. Totuşi, Curtea a constatat că reclamantul nu a manifestat nicio un moment vreun comportament de natură să constituie o ameninţare pentru el sau pentru alţii, incidentul în care a fost implicat la poştă fiind mai degrabă nesemnificativ. În consecinţă, Curtea a considerat că privarea de libertate a fost nejustificată, autorităţile putând să fi luat alte măsuri mai puţin dure împotriva reclamantului. De aceea, art. 5 a fost violat.
| ← Riera Blume şi alţii contra Spaniei - Privare de libertate... | Bollan contra Marea Britanie - Carcera sancţiune disciplinară... → |
|---|
