DRUZSTEVNI ZALOZNA PRIA contra Republicii Cehe - Refuzarea de către lichidatorul judiciar desemnat de stat a accesului la documente comerciale şi contabile în scopul contestării ordonanţei de lichidare judiciară: încălcare.
| Comentarii |
|
Cauza DRUZSTEVNI ZALOZNA PRIA şi alţii împotriva Republicii Cehe (nr. 2034/01), hotărârea din 31 iulie 2008 [Secţia a V-a]
în fapt
Reclamanta, o uniune de credit, a fost plasată sub supraveghere de către Oficiul de Supraveghere a Uniunilor de Credit (OSCU) pentru presupusa angajare, fără autorizare, în alte activităţi decât cele care intră în competenţa sa. Recursul administrativ formulat de reclamantă a fost respins de către Ministrul de finanţe. înalta Curte a respins de asemenea cererea reclamantei de revizuire după ce a constatat că ordinul de supraveghere a fost emis în concordanţă cu legislaţia în vigoare la acel moment şi că OSCU nu şi-a depăşit competenţele. în cele din urmă, după numeroase cereri şi recursuri reclamanta a fost declarată în faliment şi a fost desemnat un lichidator.
în cererea adresată Curţii Europene, reclamanta a susţinut că a existat o imixtiune în dreptul său de proprietate, deoarece lichidatorul a refuzat accesul consiliului de administraţie la documentele contabile şi comerciale necesare contestării ordinului de punere sub supraveghere şi datorită faptului că nu a putut să conteste acest ordin în faţa unei instanţe independente, imparţiale şi cu deplină jurisdicţie.
în drept
Art. 1 din Protocolul nr. 1 - Orice ingerinţă în folosinţa paşnică a bunurilor trebuie să fie însoţită de garanţii procedurale care să acorde persoanei fizice sau entităţii interesate o posibilitate rezonabilă de a contesta efectiv măsurile în cauză. Potrivit legii în vigoare la acel moment, lichidatorul nu era obligat să permită accesul la documentele contabile şi comerciale ale reclamantei şi a refuzat accesul consiliului de administraţie. Situaţia financiară era factorul decisiv în orice decizie de punere sub supraveghere şi juca un rol central în orice revizuire ulterioară a acelei decizii. Prin urmare, era indispensabil oricărei entităţi ce intenţiona să conteste decizia de punere sub supraveghere să aibă acces la toate documentele sale şi la celelalte materiale care puteau fi folosite într-un recurs. Actele contabile şi cele comerciale se încadrează în această categorie. Cu toate că dreptul de acces nu era absolut, orice limitare trebuia să evite vătămarea esenţei acelui drept. Aceasta lucru era important mai ales când decizia de a permite accesul la documente revenea unui lichidator angajat de o autoritate prevăzută de lege deoarece în ipoteza contrară executivul putea împiedica orice contestare a ordinului prin interzicerea accesului la documente indispensabile. Niciuna dintre aceste cerinţe nu a fost îndeplinită în cauza reclamantei, astfel încât ea a fost privată de garanţiile procedurale necesare. Dacă Curtea a acceptat că, în special în momentul crizei, putea exista o necesitate imperioasă pentru stat să acţioneze în scopul evitării unei vătămări ireparabile, ameninţarea în cauza reclamantei a fost substanţial redusă odată ce statul deţinea controlul total al afacerii, astfel încât nu a existat niciun motiv pentru a interzice accesul la documentele comerciale sau pentru a contesta accesul în faţa instanţelor. Ingerinţa în folosinţa bunurilor reclamantei nu a fost prin urmare însoţită de suficiente garanţii împotriva arbitrariului şi astfel nu a fost legală. Concluzie: încălcare (unanimitate).
Art. 6 alin. (1) - Auditul situaţiei financiare a reclamantei a fost efectuat de OSCU iar obiecţiunile reclamantei au fost înregistrate de angajaţii OSCU. Ministerul de Finanţe a refuzat să reexamineze auditul deoarece fusese efectuat în conformitate cu legea iar faptele, aşa cum au fost evaluate de OSCU, nu puteau fi reexaminate de nicio altă autoritate administrativă. OSCU era condusă de un director desemnat şi eliberat din funcţie de către Ministrul de finanţe, care avea de asemenea puterea de a aproba în detaliu statutul OSCU, atribuţiile şi regulamentul. în consecinţă era o autoritate subordonată, care depindea de un ministru şi făcea parte din executiv, neputând fi deci privită ca un tribunal imparţial şi independent.
în ceea ce priveşte procedurile de reexaminare judiciară, până la sfârşitul anului 2002 instanţele administrative cehe nu aveau deplină jurisdicţie pentru a examina actele administrative, competenţa lor fiind limitată la chestiunile de legalitate. Din motivarea înaltei Curţi era evident că datorită lacunelor legislaţiei s-a abţinut în a examina dacă situaţia reclamantei justifica punerea sub supraveghere. Prin urmare, în loc să decidă asupra proporţionalităţii acelor măsuri, ea s-a limitat la a verifica dacă OSCU a acţionat în limitele puterii sale discreţionare. în acest fel ea a presupus, fără să verifice, acurateţea evaluării făcute de OSCU asupra situaţiei economice a reclamantei, şi astfel nu a efectuat o reexaminare judiciară deplină.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Art. 41 - Judecarea chestiunii acordării unei despăgubiri juste a fost amânată.
| ← KOKTEPE contra Turciei - Calificare ca domeniu forestier public... | PARTIDUL MUNCITORESC GEORGIAN contra Georgiei - Libera exprimare... → |
|---|
