CEDO, secţia III, hotărârea Jasiūnienė c. Lituania, 6 martie 2003, 41510/98
Autorităţile au pus în discuţie dreptul reclamantei la restituire, care fusese stabilit printr-o hotărâre judecătorească, iar o astfel de situaţie este inadmisibilă în raport cu art. 6.
În urma ocupării sovietice a Lituaniei în 1940, terenul aparţinând mamei reclamantei a fost naţionalizat. În 1992, consiliul municipal a decis că reclamanta are dreptul la restituirea bunului său. Întrucât această decizie nu a fost executată, reclamanta a introdus o acţiune în justiţie. Acţiunea sa a fost admisă, în sensul că instanţa a obligat consiliul local să dispună fie retrocedarea în natură, fie acordarea altui teren, fie despăgubirea bănească. Reclamanta a refuzat mai multe terenuri care i-au fost oferite de către administraţie. În 1999, autorităţile au informat-o pe reclamantă că nu se poate lua o decizie în favoarea sa înainte ca aceasta să producă documente care să probeze faptul că mama sa a fost proprietar al terenului.
1. Art. 6 („Dreptul la un proces echitabil”) parag. 1. Rezultă clar din hotărârea instanţei că autorităţile aveau obligaţia să dispună restituirea în natură sau prin echivalent a terenului în discuţie. Iniţial, s-ar putea spune că neexecutarea acestei decizii judecătoreşti s-a produs din culpa reclamantei care a refuzat mai multe terenuri, care îi fuseseră propuse. Din 1999 însă, autorităţile au pus în discuţie dreptul reclamantei la restituire, care fusese stabilit printr-o hotărâre judecătorească, iar o astfel de situaţie este inadmisibilă în raport cu art. 6, transformând dreptul de acces la justiţie într-unul iluzoriu şi formal.
2. Art. 1 („Protecţia proprietăţii”) din Protocolul nr. 1. Cu privire la naţionalizarea terenului. Curtea nu are competenţa temporală pentru a analiza plângerile.
3. Cu privire la imposibilitatea de a recupera terenul în natură. Nici legea internă, nici hotărârea instanţei nu au recunoscut reclamantei dreptul de a primi înapoi terenul în discuţie. De aceea, reclamanta nu avea nici măcar o speranţă legitimă de a primi terenul în natură, astfel că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu este aplicabil.
4. Cu privire la neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Dreptul reclamantei de a primi o restituire a bunului său, chiar prin echivalent, este un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, iar prin neexecutarea acelei hotărâri reclamanta a fost privată de acest bun. De aceea, art. 1 din Protocolul nr. 1 a fost violat sub acest aspect.
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Jasiūnienė contra Lituania - Securitatea raporturilor juridice. Repunerea în discuţie a unei hotărâri
