LARIONOVS contra Letoniei - Nullum crimen sine lege. Condamnare pentru genocid, în temeiul unor acte comise în 1949: comunicată.
| Comentarii |
|
Cauza LARIONOVS împotriva Letoniei (nr. 45520/04), [Secţia a lll-a]
în 1998, parchetul general a deschis o anchetă preliminară privind activităţile reclamantului din anul 1 949 întrucât, având calitatea de responsabil în Ministerul Securităţii de Stat al R.S.S. a Letoniei, a avizat şi a semnat mai multe decrete administrative prin care se dispunea arestarea şi deportarea a numeroşi ţărani înstăriţi («kulaci») şi a familiilor acestora. Parchetul a solicitat arestarea provizorie a reclamantului, care a fost respinsă, l-a aplicat atunci plasarea sub supravegherea poliţiei, măsură care nu a mai fost ridicată niciodată. Apoi, parchetul l-a cercetat pe reclamant pentru crime împotriva umanităţii şi genocid. Conform deciziei, reclamantul participase în mod activ la marea operaţiune de deportare a ţăranilor baltici din 25 martie 1949, numită «Priboi» («Resac»), redactând şi semnând 150 de decrete de deportare privind 1 50 de familii de kulaci. Parchetul i-a notificat acestuia din urmă un act final de acuzare, iar dosarul a fost trimis în faţa diverselor curţi regionale, înainte ca examinarea fondului cauzei să fie atribuită uneia dintre ele. Aceasta a ţinut o şedinţă pregătitoare, în cursul căreia reclamantul a formulat o serie de cereri de natură procedurală; el a cerut curţii mai ales suspendarea examinării dosarului său şi sesizarea Curţii Constituţionale cu o cerere prejudicială. Curtea regională i-a respins toate cererile. Reclamantul a încercat să atace această ordonanţă pe calea unui recurs în faţa camerei de cauze penale a Curţii Supreme; cu toate acestea, curtea regională a refuzat transmiterea recursului la cameră, pe motiv că acest timp de decizii nu erau susceptibile a fi atacate cu vreun recurs.
Temeinicia acuzaţiei îndreptate împotriva reclamantului a fost examinată în şedinţa de la curtea regională, care a durat aproape un an, cu numeroase întreruperi motivate de starea de sănătate a acuzatului. Reclamantul a pledat nevinovat. El a amintit că legislaţia sovietică în vigoare în 1949 nu prevedea răspunderea penală pentru acţiunile care îi erau imputate. De asemenea, a susţinut că aceste acţiuni nu erau calificate drept criminale de dreptul internaţional de la acea vreme. în această privinţă, el a amintit că art. 2 al Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid din 1948 nu trata decât crimele comise împotriva unui grup „naţional, etnic, rasial sau religios". Or, operaţiunea «Priboi» consta în deportarea ţăranilor înstăriţi, deci un grup social. Nu putea fi vorba deci despre un „genocid", aşa cum era înţeles la epoca faptelor. Cu privire la articolul din codul penal, formularea lui, lărgită în raport cu Convenţia precitată, nu i se putea aplica retroactiv.
Reclamantul a fost declarat vinovat de crimă de genocid, în înţelesul codului penal. Curtea a subliniat că prevenirea şi reprimarea acestei crime nu depinde
nici de momentul intrării în vigoare a Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, nici de existenţa unei dispoziţii respective în legislaţia naţională. în consecinţă, în această cauză penală nu se poate vorbi de o încălcare a principiului nullum crimen sine lege. în plus, ea nu vede nicio problemă juridică în faptul că, spre deosebire de Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid, codul penal concretizează şi un grup social ca fiind victimă potenţială a genocidului. Deoarece acuzaţia de crimă de genocid menţionată de Convenţie nu se deosebeşte în substanţă de acuzaţia de crimă definită de codul penal, acesteia
i se poate aplica imprescriptibilitatea, astfel cum este menţionată în codul penal. Acesta include şi menţionarea unui grup social în dispoziţia referitoare ia genocid. Astfel, o deplasare forţată şi violentă a unor persoane din reşedinţa lor obişnuită spre un loc complet străin, îndepărtat şi necunoscut, se analizează, precu-m acesta, în crearea de condiţii de viaţă care antrenează o distrugere fizică parţială sau totală a acestor oameni. Reclamantul a făcut apel în faţa camerei de cauze penale a Curţii supreme. în memoriul său, el şi-a reiterat argumentele deja invocate în primă instanţă. în plus, a acuzat curtea regională că ar fi făcut o confuzie, pe de o parte între imprescriptibilitatea unei infracţiuni şi, pe de altă parte, retroactivitatea unei dispoziţii penale. în opinia lui, nimic nu justifica o aplicare retroactivă a codului penal, la situaţia sa.
între altele, reclamantul a sesizat Curtea constituţională cu un recurs vizând recunoaşterea incompatibilităţii codului penal cu Constituţia letonă, cu art. 2 al Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid din 1948 şi cu art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. în memoriul său, el a recunoscut că cererea sa nu îndeplinea condiţiile prevăzute de legea privind Curtea constituţională, care prevedea epuizarea căilor ordinare de recurs, înainte de sesizarea acestei jurisdicţii. Cu toate acestea, el a arătat că afacerea sa prezenta un interes general, căile ordinare de recurs nefiind de natură a-i rezolva cererea; el a cerut Curţii constituţionale să autorizeze o derogare, conform legii. Curtea constituţională a declarat recursul inadmisibil pentru neepuizarea căilor ordinare de recurs. Faţă de acest aspect, ea a remarcat că hotărârea dată în primă instanţă era însă susceptibilă de apel şi de casare. Reclamantul a decedat la sfârşitul anului 2005, înainte de examinarea apelului său. Camera pentru cauze penale a Curţii supreme a respins apelul, îmbrăţişând în totalitate motivarea din hotărârea curţii regionale. Avocatul reclamantului a formulat recurs în casaţie, în numele şi pe socoteala fiului acestuia. Senatul Curţii supreme a respins recursul în casaţie, confirmând motivele deciziei atacate.
Comunicată conform prevederilor art. 7, art. 6 alin. (1) şi art. 35 alin. (1) din Convenţie.
[A se vedea, de asemenea, cauza Tess împotriva Letoniei (nr. 2), nr. 19363/05].
| ← BLUMBERGA contra Letoniei - Obligaţii pozitive. Jefuirea... | PARIZOV contra Fostei Republici Iugoslave - Incapacitatea de a... → |
|---|
