Markass Car Hire Ltd contra Cipru - Ordonanţă preşedinţială Aplicabilitatea art 6

CEDO, secţia III, decizia Markass Car Hire Ltd versus Cipru, 23 octombrie 2001, 51591/99

Atunci când o cerere de ordonanţă preşedinţială are acelaşi obiect cu acţiunea preşedinţială, art. 6 este aplicabil.

Societatea reclamantă era proprietar al unui parc de vehicule de închiriat. Societatea K a introdus o acţiune în instanţă contra reclamantei, susţinând ca aceasta nu şi-a respectat obligaţiile contractuale privind închirierea unui număr de 127 de maşini, susţinând că acesta nu i-au fost puse la dispoziţie. De asemenea, societatea K a cerut o încheiere provizorie a instanţei prin care reclamanta să fie obligată să îi pună la dispoziţie autovehiculele în discuţie. Procedura judiciară privind această cerere incidentală a fost marcată de mai multe incidente care, în opinia reclamantei, constituie atingeri ale dreptului său la un proces echitabil.

Art. 6. Domeniul de aplicabilitate. Cu privire la aplicabilitatea art. 6 la procedurile provizorii din cursul unei proceduri judiciare, Curtea aminteşte că fosta Comisie europeană a drepturilor omului a declarat în mai multe decizii ale sale că aceste decizii nu privesc exercitarea unor drepturi şi obligaţii cu caracter civil. Mai recent, Curtea a considerat că art. 6 nu este aplicabil procedurii privind ordonanţa de desemnare a unui expert, desfăşurată în cadrul unei proceduri de fond. Totuşi, în speţă, Curtea a constatat că cererea de ordonanţă provizorie coincide, în principal, cu acţiunea principală şi a condus la afectarea drepturilor civile ale reclamantei. Astfel, măsura provizorie a permis judecarea litigiului privind drepturile contractuale ale părţilor, constituind astfel o contestaţie asupra unui drept sau obligaţie cu caracter civil. De aceea, art. 6 este aplicabil, iar plângerea este admisibilă.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Markass Car Hire Ltd contra Cipru - Ordonanţă preşedinţială Aplicabilitatea art 6