Nicolae Craciun contra României - Fond de ajutor reciproc tip Caritas Faliment fraudulos Arest preventiv
| Comentarii |
|
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
din 30 septembrie 2008
în cauza CRĂCIUN împotriva României
(Cererea nr. 5512/02)
Strasbourg
Devenită definitivă la 26.01.2009
Hotărârea poate suferi modificări de formă.
În CauzaCrăciun împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra, judecători,
şi Stanley Naismith, grefier adjunct al secţiei,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 9 septembrie 2008,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 5512/02, introdusă împotriva României, prin care un cetăţean român, dl. Nicolae Crăciun (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 23 februarie 2001 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu.
3. La 3 mai 2007 Curtea a hotărât să comunice Guvernului cererea. În temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. 3, ea a decis să examineze împreună admisibilitatea şi fondul cauzei.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
4. Reclamantul s-a născut în 1950 şi locuieşte în Bucureşti.
5. La data de 1 octombrie 1993 G.G.C. şi I.S. au înfiinţat o companie G. în Focşani pentru a conduce o schemă de ajutor reciproc de tip Caritas, care promitea de opt până la zece ori banii investiţi în şaptezeci şi cinci până la optzeci şi cinci de zile lucrătoare.
6. La 11 ianuarie 1994 reclamantul a devenit unicul acţionar al companiei iar la 17 februarie 1994 acesta s-a retras transferând toate acţiunile capitalului către P.I. Transferul a fost înregistrat la Registrul Oficiului de Comerţ de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Vrancea şi s-a precizat că reclamantul continua să acţioneze în calitate de director general al companiei.
7. La 11 martie 1994, în urma unor notificări scrise, poliţia, Parchetul şi Garda Financiară au început să ancheteze activitatea companiei şi au descoperit mai multe ilegalităţi.
A. Primul set de proceduri penale
8. La 23 martie, 15 aprilie, 20 septembrie şi 19 octombrie 1994 procurorul a dispus sechestrul asupra proprietăţilor mobile şi activelor fixe aparţinând reclamantului, soţiei sale şi celor trei companii implicate în afaceri cu el în această calitate de acţionar unic al companiei G., şi îngheţarea tuturor conturilor sale bancare personale până la soluţionarea cauzei, în vederea recuperării prejudiciului.
9. La 24 martie 1994 procurorul a pus în mişcare acţiunea penală împotriva reclamantului pentru faliment fraudulos, fraudă, falsuri şi uz de fals, şi a emis un mandat de arestare preventivă împotriva acestuia, menţionând aceste infracţiuni în mandat.
10. La 18 aprilie, 17 mai, 15 iunie şi 14 iulie 1994 Judecătoria Focşani, la cererile succesive ale procurorului, a prelungit în mod repetat arestarea reclamantului de dinainte de proces cu treizeci de zile. Reclamantul a rămas în arest până la 13 octombrie 1995.
11. Reclamantul a contestat starea de arest preventiv. La 17 mai, 8 şi 29 iunie, şi 26 iulie 1994 Tribunalul Judeţean Vrancea i-a respins cererile ca fiind neîntemeiate.
12. La 2 noiembrie 1994 procurorul i-a arătat reclamantului dosarul anchetei şi l-a informat cu privire la încadrarea infracţiunilor drept fraudă şi faliment fraudulos.
13. La 7 noiembrie 1994, printr-o cerere a procurorului, reclamantul a fost trimis în vederea procesului la Judecătoria Focşani pentru fraudă şi faliment fraudulos, împreună cu alte patru persoane. Incriminarea procurorului menţiona că reclamantul indusese în eroare mii de oameni şi îşi însuşise în mod ilegal suma de 555.528.448 lei vechi (ROL).
În continuare a dezvăluit că în timpul investigaţiilor 4.927 de deponenţi solicitaseră să participe la proces ca părţi vătămate şi s-au constituit într-o asociaţie. Actul de acuzare menţiona de asemenea o societate şi comisia de lichidare ca părţi vătămate şi trei societăţi ca părţi purtând răspunderea civilă.
14. La 27 decembrie 1994 procurorul l-a chemat pe reclamant în instanţă pentru management inadecvat.
15. La 8 februarie 1995 Judecătoria Focşani a considerat că dosarul ţinea de jurisdicţia Judecătoriei Bucureşti şi a transmis dosarul acestei instanţe.
16. Din cele douăzeci şi două de înfăţişări care au avut loc între 22 iunie 1995 şi
28 iunie 2001, optsprezece procese verbale menţionau că instanţa nu reuşise să citeze în justiţie diferite părţi, inclusiv două, când reclamantul a solicitat de asemenea o amânare pentru absenţa sa şi cea a avocatului său. In special, zece înfăţişări ţinute între 25 ianuarie 1996 şi 14 decembrie 2000, atunci când I.S., unul dintre co-acuzaţi, a trebuit să fie citat în Statele Unite, au fost amânate la intervale variind între trei până la aproape opt luni.
La înfăţişarea din 14 decembrie 2000 Judecătoria Bucureşti a luat în considerare în cele din urmă, inter alia, că I.S. se sustrăgea procedurii şi prin urmare cererea avocatului său ca acesta să fie în continuare citat în Statele Unite, urma să fie considerată abuz de procedură.
17. La 29 aprilie 1999 reclamantul a contestat atât la parchet cât şi în instanţă, în conformitate cu articolul 168 din Codul de Procedură Penală, sechestrul asupra unuia din activele sale fixe.
18. La 13 iulie 2001 Judecătoria l-a condamnat pe reclamant pentru fraudă şi l-a condamnat la un an, şase luni şi douăzeci şi patru de zile de închisoare, luându-se în considerare că sentinţa fusese executată în timpul detenţiei sale provizorii între 24 martie 1994 şi 14 octombrie 1995. În continuare l-a achitat pe reclamant pentru falimentul fraudulos şi a închis procedura penală pentru management defectuos din cauza prescrierii răspunderii penale. De asemenea l-a considerat personal răspunzător pentru 555.528.448 lei faţă de asociaţia deponenţilor vătămaţi. Instanţa a menţinut măsurile preventive luate în timpul cercetărilor dinainte de proces.
Curtea a luat în considerare, inter alia, că procedurile fuseseră întârziate pentru o perioadă îndelungată prin faptul că la 25 ianuarie 1996 s-a decis citarea lui I.S. în Statele Unite. Aceasta a constatat de asemenea că la 9 decembrie 1999 s-a decis citarea lui G.G.C., un alt co-acuzat, de asemenea în Statele Unite şi instanţa a reconsiderat aceste măsuri în 14 decembrie 2000.
19. La 10 mai 2002 Tribunalul Bucureşti a admis apelurile depuse de reclamant, de către procuror şi de către G.G.C., a infirmat hotărârea anterioară şi a trimis dosarul înapoi la judecătorie pentru reexaminare. Acesta a considerat că partea civilă a dosarului nu fusese apreciată corect.
20. În timpul reluării procesului, au aut loc douăzeci şi şase de înfăţişări între 4 octombrie 2002 şi 11 martie 2005, dintre care nici una nu a fost amânată ca urmare a cererilor reclamantului.
21. La 14 martie 2005 Judecătoria Bucureşti a luat notă într-o hotărâre că prescrierea responsabilităţii penale a reclamantului avusese loc la 16 august 2001 şi că acesta solicitase, împreună cu alţi doi co-acuzaţi, ca procedurile penale să fie continuate în conformitate cu articolul 13 din Codul de Procedură Penală. Instanţa a dispus ca acest caz să fie disjuns, stabilind o înfăţişare pentru 22 aprilie 2005.
22. Din cele optsprezece înfăţişări care au avut loc între 22 aprilie 2005 şi 25 mai 2007, una a fost amânată la cererea reclamantului.
23. La 11 noiembrie 2005 Tribunalul Bucureşti a aprobat apelurile introduse atât de procuror cât şi de reclamant, a casat hotărârea Judecătoriei pe motiv că nu examinase unele obiecţii ridicate de părţi, incluzând măsurile provizorii luate în timpul cercetării penale, şi că procedura fusese viciată şi a trimis dosarul înapoi spre rejudecare.
În timpul rejudecării, la 17 martie 2006 Judecătoria Bucureşti a decis să răspundă diferitelor reclamaţii în cauză, considerând că prin anularea hotărârii din 14 martie 2005 în întregime, ordinul de a separa cauza a fost de asemenea anulat.
24. Procedurile sunt încă pe rol şi Guvernul nu a informat Curtea cu privire la derularea procedurilor după înfăţişarea din 25 mai 2007.
La 8 iulie 2008 reclamantul a informat Curtea că o nouă înfăţişare va avea loc la 21 octombrie 2008.
B. Al doilea set de proceduri penale
25. La 16 martie 1994 reclamantul s-a comportat violent în mod intenţionat în prezenţa unui ziarist care venise să culeagă informaţii cu privire la sistemul de ajutor reciproc, şi a distrus reportofonul acestuia din urmă.
26. La 21 aprilie 1994 procurorul a emis un mandat de arestare preventivă împotriva reclamantului pentru o perioadă de treizeci de zile. Detenţia sa a durat până la 20 iulie 1994.
27. La 22 aprilie 1994, printr-o cerere a procurorului, reclamantul a fost trimis în judecată la Judecătoria Focşani pentru daune penale, comportament abuziv şi defăimare şi calomnie.
28. La 27 noiembrie 1997 Judecătoria l-a achitat pe reclamant pentru daunele penale şi comportamentul abuziv şi l-a condamnat pentru calomnie. Instanţa a constatat în continuare că reclamantul, în conformitate cu legea 137/1997, fusese amnistiat în ceea ce priveşte sentinţa.
29. La 16 aprilie 1999 Tribunalul Judeţean Harghita a admis apelul procurorului şi l-a respins pe cel al reclamantului, a anulat parţial hotărârea Judecătoriei şi l-a condamnat de asemenea pe reclamant pentru daune penale şi comportament abuziv, constatând că în conformitate cu Legea 137/1997 acesta fusese amnistiat în ceea ce priveşte sentinţa sa.
30. La 30 noiembrie 1999 Curtea de Apel Târgu Mureş, într-o hotărâre definitivă, a admis apelul reclamantului şi a casat parţial sentinţele anterioare. Curtea a modificat încadrarea infracţiunilor din comportament abuziv în atac sau alte forme de violenţă, l-a condamnat pe reclamant pentru acestea din urmă şi a constatat că fusese amnistiat în ceea ce priveşte sentinţa în conformitate cu Legea 137/1997. Aceasta a eliminat de asemenea prevederea cu privire la respingerea apelului reclamantului de către Tribunalul Judeţean.
C. Al treilea set de proceduri penale
31. La 19 aprilie 1994 procurorul a pus în mişcare acţiunea penală împotriva reclamantului pentru faliment fraudulos, fraudă, falsificare de acte oficiale şi fals, şi a emis un mandat de arestare provizorie pentru o perioadă de treizeci de zile. Procurorul a constatat că reclamantul falsificase chitanţe şi realizase plăţi anticipate către mai multe persoane.
32. Judecătoria Focşani, în baza unor cereri succesive ale procurorului, a prelungit în mod repetat arestarea preventivă a reclamantului cu treizeci de zile până la 14 august 1994, când a fost eliberat.
33. Reclamantul a contestat arestarea preventivă şi cel puţin la 8 iunie 1994 Tribunalul Judeţean Vrancea a respins cererea acestuia ca neîntemeiată.
34. La 22 februarie 1995, prin rechizitoriul procurorului şi împreună cu patru alte persoane, reclamantul a fost trimis în judecată la Judecătoria Focşani pentru faliment fraudulos, falsificare de acte oficiale şi fals în legătură cu falsificarea a opt chitanţe pentru plata anticipată către unii deponenţi.
35. La 30 octombrie 1996 Judecătoria Giurgiu l-a achitat pe reclamant. Această decizie a fost confirmată la 8 iulie 1997 de Tribunalul Judeţean Giurgiu şi la 1 iunie 1998 printr-o hotărâre definitivă a Curţii de Apel Bucureşti.
D. Cazierul judiciar al reclamantului
36. La 4 ianuarie 2001 Inspectoratul General al Poliţiei a emis cazierul judiciar al reclamantului care arăta că fusese condamnat pentru daune penale şi comportament abuziv, şi condamnat la şase luni închisoare şi respectiv un an prin sentinţa din
27 noiembrie 1997 a Judecătoriei Focşani, care a devenit definitivă prin hotărârea din 30 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Târgu Mureş. Sentinţele au fost amnistiate conform Legii 137/1997. În continuare se prevedea că la 7 noiembrie 1994 şi 27 decembrie 1994 se iniţiaseră proceduri penale împotriva reclamantului pentru fraudă şi management defectuos.
37. La 5 ianuarie 2006 Inspectoratul General al Poliţiei a emis cazierul judiciar pentru reclamant, menţionând că acesta fusese condamnat pentru distrugere şi calomnie şi condamnat la şase luni şi respectiv un an de închisoare prin sentinţa din 27 noiembrie 1997 a Judecătoriei Focşani, devenită definitivă prin sentinţa din 30 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Târgu Mureş. Sentinţele au fost amnistiate în conformitate cu Legea 137/1997.
ÎN DREPT
I. ASUPRA PRETINSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL 1 DIN CONVENŢIE
38. Reclamantul reclama faptul că durata primului set de proceduri fusese incompatibil cu cerinţa pentru “timpul rezonabil”, prevăzută în Articolul 6 alineatul 1 din Convenţie, care prevede după cum urmează:
“Orice persoană are dreptul la judecarea … într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă … care va hotărî asupra ... oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. "
39. Guvernul a contestat argumentul respectiv, luând în considerare cazul deosebit de complex datorat lucrurilor aflate în joc şi numărului mare de părţi, anume peste 6.000 părţi civile.
40. Perioada de luat în considerare a început doar la 20 iunie 1994, atunci când România a ratificat Convenţia. Cu toate acestea, în evaluarea rezonabilităţii termenului care a trecut după acea dată, trebuie să se ţină cont de procedurile la momentul respectiv.
Perioada în chestiune nu a luat încă sfârşit. A durat astfel mai mult de paisprezece ani şi patru luni pentru două nivele de jurisdicţie. Patru instanţe au examinat cazul în această perioadă.
A. Admisibilitatea
41. Curtea constată că această reclamaţie nu este in mod manifest neîntemeiată în sensul articolului 35 alineatul 3 din Convenţie. Observă în continuare că nu este inadmisibilă din nici un alt temei. Prin urmare trebuie declarată admisibilă.
B. Pe Fond
42. Curtea reiterează faptul că rezonabilitatea duratei procedurilor trebuie să fie evaluată în lumina circumstanţelor cazului şi cu referire la următoarele criterii: complexitatea cazului, comportamentul reclamantului şi autorităţile relevante (vezi, printre multe alte autorităţi, Pélissier şi Sassi împotriva Franţei [GC], nr. 25444/94, alineatul 67, CEDO 1999-II).
43. Curtea constată că doar complexitatea cauzei şi comportamentul reclamantului nu pot explica durata generală a procedurilor. Aceasta consideră că un număr de întârzieri (în special, amânări repetate ale înfăţişărilor din cauza absenţei celorlalte părţi şi transmiteri ale cauzei pentru reexaminare) pot fi atribuite statului pârât. Mai mult, o întârziere de aproximativ cinci ani a fost cauzată de incapacitatea curţii de a cita în mod corespunzător pe unul dintre co-acuzaţi în Statele Unite (vezi alineatul 16 de mai sus).
44. Curtea a constatat frecvente încălcări ale Articolului 6 alineatul 1 al Convenţiei în cazurile care ridică probleme similare cu cea din cauza de faţă (vezi Pélissier şi Sassi, menţionat mai sus).
45. După ce a examinat toate materialele prezentate ei, Curtea consideră că Guvernul nu a înaintat nici un fapt sau argument capabil să o convingă să ajungă la o concluzie diferită în cauza de faţă. Legat de jurisprudenţa în speţă (vezi, printre alte autorităţi, Lavents împotriva Letoniei, nr. 58442/00, 28 noiembrie 2002), Curtea consideră că în cazul curent durata procedurilor a fost excesivă şi nu îndeplineşte cerinţa unui “termen rezonabil”.
În consecinţă a existat o încălcare a articolului 6 alineatul 1.
II. ALTE PRETINSE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENŢIEI
46. Reclamantul s-a întemeiat pe articolele 3, 5 alineatele 1 (a), (c), 2-4 cu privire la perioada de arest, reclamând tratamentul necorespunzător, faptul că contractase diabet, tuberculoză şi hepatită, şi lipsa unui tratament medical, arestul ilegal, faptul că nu exista nici o suspiciune rezonabilă conform căreia el ar fi comis vreo infracţiune, faptul că nu fusese informat cu privire la motivele arestării sale, faptul că fusese arestat de procuror şi nu fusese adus înaintea unui magistrat, şi faptul că dreptul de contestare a prelungirii arestării preventive era teoretic şi ineficient.
47. Reclamantul a reclamat de asemenea în temeiul articolului 6 alineatul 1, cu privire la primul şi cel de-al doilea set de proceduri, că soluţionarea a fost incorectă, că instanţele interne nu au evaluat corect faptele, au interpretat greşit legislaţia internă şi nu au admis, în timpul primului set de proceduri, nici o dovadă adusă în numele său. În continuare a pretins o încălcare a articolului 6 alineatul 2 cu privire la măsurile preventive luate de procuror şi cu privire la înscrierile provizorii în cazierul său judiciar, şi a articolului 8 în măsura în care măsurile preventive au interferat cu viaţa sa personală şi cu cea a soţiei sale.
Reclamantul s-a întemeiat de asemenea pe articolul 7 din Convenţie şi pe articolul 1 din Protocolul Nr. 4.
48. După ce a luat cu atenţie în considerare susţinerile reclamantului în lumina tuturor documentelor aflate în posesia sa, Curtea constată că, în măsura în care problemele reclamate ţin de competenţa sa, acestea nu prezintă nici o aparenţă a unei încălcări a drepturilor şi libertăţilor prevăzute în Convenţie sau în Protocoalele sale.
49. Rezultă că această parte a cererii trebuie să fie declarată inadmisibilă, ca fiind în mod manifest neîntemeiată, în conformitate cu Articolul 35 alineatele 3 şi 4 din Convenţie.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
II. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
50. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
« Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă. »
A. Daune
51. Reclamantul a solicitat minim 41.250 euro (EUR) drept daune pecuniare, reprezentând salariile pe care le-ar fi câştigat începând cu aprilie 1994. Acesta a solicitat de asemenea Curţii să stabilească valoarea despăgubirii legate de daunele nepecuniare.
52. Guvernul a contestat reclamaţia cu privire la daunele pecuniare pe motiv că o astfel de revendicare nu ar fi fost ridicată în prezenta cerere. În plus, aceştia au considerat că o constatare a unei încălcări ar reprezenta în sine o satisfacţie suficientă pentru orice daune nepecuniare suferite de reclamant.
53. Curtea nu discerne nici o legătură cauzală între încălcarea constatată şi pretinsele daune pecuniare; prin urmare respinge această reclamaţie. Cu toate acestea, consideră că reclamantul a suferit daune nepecuniare prin încălcarea constatată. Hotărând pe bază echitabilă, Curtea îi acordă 7.200 euro cu acest titlu.
B. Costuri şi cheltuieli
54. Reclamantul a revendicat rambursarea costurilor şi cheltuielilor suferite în timpul procedurilor la tribunalele naţionale şi înaintea Curţii, fără a le cuantifica şi fără a prezenta acte justificative. Acesta a lăsat la discreţia Curţii stabilirea sumei care ar trebui să fie acordată cu acest titlu.
55. Guvernul a contestat reclamaţia ca fiind neîntemeiată.
56. Curtea reiterează faptul că în conformitate cu Articolul 41 din Convenţie aceasta va rambursa doar costurile şi cheltuielile care sunt indicate ca fiind suportate în mod real şi necesar şi sunt rezonabile în ceea ce priveşte cuantumul acestora (vezi Arvelakis împotriva Greciei, nr. 41354/98, alineatul 34, 12 aprilie 2001). În plus, Regulamentul 60 alineatul 2 din Regulamentul Curţii prevede că particularităţile specificate ale oricărei cereri emise în conformitate cu Articolul 41 din Convenţie trebuie să fie prezentate, împreună cu documentele justificative sau chitanţele relevante, în caz contrar Curtea poate respinge reclamaţia integral sau parţial.
57. În cazul de faţă, Curtea observă că reclamantul nu şi-a argumentat reclamaţia în nici un fel, întrucât fie nu a cuantificat costurile fie nu a prezentat documente justificative. În consecinţă, Curtea nu acordă nici o sumă cu acest titlu. (vezi Cumpănă şi Mazăre împotriva României [GC], nr. 33348/96, alineatele 133-134, CEDO 2004 XI).
C. Majorări de întârziere
58. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei procente.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE:
1. Declară plângerea cu privire la durata excesivă a procedurilor admisibilă iar restul cererii inadmisibil;
2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 alineatul 1 din Convenţie;
3. Hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie suma de 7.200 euro (şapte mii două sute euro) plus orice sumă putând fi datorată cu titlul de daune non-pecuniare, sume ce vor fi convertite în moneda statului pârât, la cursul aplicabil la data achitării;
b) că începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, sumele vor fi majorate cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale;
4. Respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru restul.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la data de 30 septembrie 2008, cu aplicarea art. 77 alineatele 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall, Stanley Naismith,
Preşedinte Grefier
| ← Olimpia Maria Teodorescu contra Romaniei - Despagubiri Legea 112... | Grigoras contra Romaniei - Imobil nationalizat cu plata unei... → |
|---|
