Protocolul nr. 12. Discriminare pe motive de origine etnică sau rasă. Sejdic și Finei contra Bosnia și Herțegovina.
| Comentarii |
|
(C.E.D.O., Marea Cameră, Hotărârea din 22 decembrie 2009 în cauza Sejdic și Finei c. Bosnia și Herțegovina)
- în extras -
La originea cauzei s-au aflat două cereri (nr. 27996/06 și nr. 34836/06) împotriva Bosniei și Herțegovinei depuse la Curte, potrivit art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, de către doi cetățeni ai Bosniei și Herțegovinei, dl Dervo Sejdic și dl Jakob Finei, la data de 3 iulie 2006 și, respectiv, la data de 18 august 2006. Reclamanții s-au plâns Curții de ineligibilitatea lor de a candida la alegeri pe motive de origine etnică, întrucât unul este de origine rom și altul de origine evreu. Ei au invocat art. 3, art. 13 și art. 14 din Convenție, art. 3 din Protocolul 1 și art. 1 din Protocolul 12. Această hotărâre, deși nu a fost pronunțată într-un litigiu de muncă sau asigurări sociale, prezintă relevanță întrucât este prima cauză în care Curtea a fost învestită să se pronunțe cu privire la interdicția generală a discriminării astfel cum este prevăzută de art. 1 din Protocolul 12 la Convenție. Această hotărâre nu aduce niciun ele-f
ment de noutate față de jurisprudența anterioară în ceea ce privește interpretarea principiului nediscriminării.
În motivarea deciziei, Curtea a reamintit că art. 14 completează celelalte dispoziții substanțiale ale Convenției și protocoalelor sale. El nu are o existență independentă, deoarece aceasta are un efect exclusiv în legătură cu „exercitarea drepturilor și libertăților” garantate de Convenție și protocoalele la aceasta. Deși aplicarea art. 14 nu presupune o încălcare a acestor dispoziții - și, în acest sens, este autonom - nu poate exista loc pentru aplicarea acestuia, cu excepția situației când faptele în cauză se încadrează în unul sau mai multe domenii de aplicare ale Convenției și protocoalelor sale. Curtea a făcut trimitere la cauzele Abdula-ziz, Cabales și Balkandali c. Regatul Unit, 28 mai 1985, § 71; Pe-trovic c. Austria, 27 martie 1998, § 22 și Sahin c. Germania [GC], nr. 30943/96, § 85. Interdicția de discriminare prevăzută de art. 14 se extinde dincolo de exercitarea drepturilor și a libertăților pe care Convenția și protocoalele cer ca fiecare stat să le garanteze. El se aplică, suplimentar, la drepturile care intră în domeniul de aplicare al oricărui articol din Convenției, pentru care statul a decis în mod voluntar să le asigure.
Curtea a reiterat că a discrimina înseamnă a trata diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, persoane aflate în situații similare. Nu există o justificare obiectivă și rezonabilă atunci când distincția în cauză nu urmărește un „scop legitim” sau când nu există un „raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat”. Domeniul de aplicare al marjei de apreciere a unei părți contractante variază în funcție de circumstanțe, obiect și condiții. în cazul în care o diferență de tratament se bazează pe rasă sau etnie, noțiunea de justificare obiectivă și rezonabilă trebuie să fie interpretată cât mai strict.
Curtea a statuat că etnia și rasa sunt concepte înrudite întrucât noțiunea de rasă își are rădăcinile în ideea de clasificare biologică a ființelor umane în subspecii pe baza de caracteristici morfologice, cum ar fi culoarea pielii sau caracteristicile faciale, iar etnia își are originea în ideea de grupuri sociale marcate în special de cetățenie comună, credință religioasă comună, limbă comună sau de originile culturale și tradiționale comune. Curtea a apreciat că nicio diferență de tratament care se bazează exclusiv sau într-o măsură decisivă pe originea etnică a unei persoane nu este capabilă de a fi obiectiv justificată într-o societate democratică contemporană construită pe principiile pluralismului și a respectării diferitelor culturi.
Curtea a constatat că în timp ce art. 14 din Convenție interzice discriminarea în exercitarea „drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție”, art. 1 din Protocolul nr. 12 extinde domeniul de aplicare al protecției la „orice drept prevăzut de lege”. El introduce astfel o interdicție generală a discriminării. Curtea în opinie majoritară a statuat că noțiunile de discriminare interzise de art. 14 și de art. 1 din Protocolul nr. 12 trebuie să fie interpretate în același mod. Curtea a reamintit că noțiunea de discriminare a fost interpretată în mod constant în jurisprudența sa cu privire la art. 14 din Convenție, în sensul că „discriminarea” înseamnă a trata diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, persoane aflate în situații similare. Autorii au folosit același termen, discriminare, la art. 1 din Protocolul nr. 12, motiv pentru care, fără a aduce atingere în ceea ce privește diferența cu privire la domeniul de aplicare, Curtea a statuat că înțelesul termenului de discriminare din art. 1 din Protocolul nr. 12 a fost destinat să fie identică cu cel de la art. 14 din Convenție. »
Comentariu
Din jurisprudența C.E.D.O. pronunțată în cauzele în care s-a invocat încălcarea prevederilor art. 14 din Convenție am selectat un număr de 9 spețe, în care s-a invocat încălcarea principiului nediscriminării pentru diferite motive. De asemenea, a fost selectată și prezentată și prima cauză în care C.E.D.O. a avut a se pronunța cu privire la încălcarea Protocolului nr. 12.
Din simpla lecturare a spețelor prezentate se poate trage concluzia că C.E.D.O. a înțeles să interpreteze noțiunea de discriminare în același mod, indiferent că a fost chemată să constate existența sau inexistența unei fapte de discriminare din perspectiva art. 14 din Convenție sau a art. 1 din Protocolul nr. 12. Singura diferență pe care Curtea a înțeles să o precizeze a constat în domeniul de aplicare a principiului nediscriminării, în sensul că, în timp ce art. 14 din Convenție interzice discriminarea în exercitarea „drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție", art. 1 din Protocolul nr. 12 extinde domeniul de aplicare al protecției la „orice drept prevăzut de lege”.
Din analiza jurisprudenței C.E.D.O. se desprinde următoarea definiție a noțiunii de discriminare: „A discrimina înseamnă a trata diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, persoane aflate în situații similare". Curtea a mai precizat că „nu există o justificare obiectivă și rezonabilă atunci când distincția în cauză nu urmărește un „scop legitim" sau când nu există un „raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat". Totodată, se poate observa tendința C.E.D.O. de a adera la punctele de vedere ale Curților Constituționale, numărul cauzelor în care aceste puncte de vedere sunt înlăturate fiind din ce în ce mai mic.
Un alt aspect pe care dorim să îl subliniem îl constituie acela că, deși nu se aplică regula precedentului, C.E.D.O. obișnuiește să facă trimitere în motivarea soluțiilor pronunțate la propriile puncte de vedere pe care și le-a exprimat cu ocazia soluționării altor cauze. Inclusiv în jurisprudența C.E.J. se poate constata existența unor opinii diferite cu privire la același probleme de drept supuse spre analiză. Jurisprudența C.E.D.O. este influențată de evoluțiile politice care au loc, de progresele care se înregistrează.
| ← Discriminare pe bază de sex. Inadmisibilitatea unei diferențe... | Maria ATANASIU si altii contra ROMANIEI (Hotarare pilot... → |
|---|
