Discriminare fiscală. Impozit pe venit. Driha contra României.
| Comentarii |
|
(C.E.D.O., Hotărârea din 21 februarie 2008 în cauza Driha c. România)
- în extras -
Circumstanțele cauzei și cererea adresată C.E.D.O.: Reclamantul a avut calitatea de pompier, până în luna februarie 2000. Acesta avea statutul de cadru militar și era în subordinea Ministerului de Interne. Printr-un ordin al ministrului de interne din data de 29 februarie 2000, reclamantul a fost trecut în rezervă. La trecerea în rezervă, în temeiul art. 31 din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, i s-a acordat reclamantului o plată compensatorie corespunzătoare cu treizeci și patru solde brute, și anume o sumă echivalentă cu 15.001 euro (EUR). Din această plată compensatorie, ministrul de interne a reținut o sumă de 107.554.193 lei vechi (ROL), și anume 5.843 euro, cu titlu de impozit pe venit. Prin urmare, reclamantul a primit doar suma de 168.593.455 ROL (9.158 euro). Acesta a încasat suma respectivă în patru rate lunare.
La data de 27 iunie 2001, considerând această impunere nelegală, cu atât mai mult cu cât alte cadre militare trecute în rezervă, aflate în aceeași situație, nu au făcut obiectul unor astfel de impuneri, reclamantul a solicitat în justiție restituirea impozitului perceput pentru această plată compensatorie, precum și actualizarea sumei ținând seama de inflație. Prin hotărârea din 10 ianuarie 2002, Tribunalul Bihor a decis că, în temeiul art. 31 din Legea nr. 138/1999 și al art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73 din 27 august 1999"1, plata compensatorie acordată reclamantului era neimpozabilă. Tribunalul a respins argumentele Ministerului de Interne și, respectiv, de Finanțe pentru constatarea naturii salariale, și deci impozabile, a acestei plăți compensatorii, apreciind că plata compensatorie punctuală primită cu ocazia trecerii în rezervă nu putea fi inclusă în veniturile de natură salarială în sensul legislației relevante. Tribunalul a obligat în solidar Ministerele de Interne și de Finanțe să restituie reclamantului suma plătită necuvenit, cu o rată a dobânzii de 35%, aceasta din urmă incluzând rata inflației. La 1 aprilie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis recursul introdus de Ministerele de Interne și de Finanțe, a casat hotărârea Tribunalului Bihor și a respins acțiunea reclamantului. Potrivit Curții, atât art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999, cât și principiul general al impunerii veniturilor exprimau intenția legiuitorului de a impozita plata compensatorie menționată.
Reclamantul s-a adresat C.E.D.O., cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 1 din Protocolul 1 și art. 14 din Convenție. În motivarea cererii adresate C.E.D.O., reclamantul a pretins că plata compensatorie primită la ieșirea sa la pensie a fost impozitată în mod nelegal, cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1. În plus, reclamantul se plânge că, ținând seama de faptul că alte cadre militare care se află în aceeași situație cu a sa au beneficiat de o plată compensatorie neimpozitată, a suferit o discriminare contrară art. 14 din Convenție.
Hotărârea Curții din 1 mai 2008: în motivarea hotărârii pronunțate, Curtea a reținut că pentru unele cadre militare trecute în rezervă, cum este cazul reclamantului, plățile lor compensatorii au fost diminuate prin impozitul pe venit. Instanțele au confirmat în mod constant pe parcursul anilor 2000, 2001 și 2002 caracterul neimpozabil al plăților compensatorii acordate în temeiul Legii nr. 138/1999 și au obligat ministerul să ramburseze impozitul reținut la sursă în mod nelegal, majorat cu rata dobânzii aferente, în conformitate cu art. 1088 C. civ. 1864. Cu toate acestea, la 30 ianuarie 2002, Curtea Supremă de Justiție a apreciat că plata compensatorie era impozabilă, în pofida textului art. 31 din Legea nr. 138/1999, care prevedea contrariul. Aceasta și-a întemeiat hotărârea pe interpretarea combinată a art. 31 menționat, a art. 5 din O.G. nr. 73/1999 și a H.G. nr. 1066 din 29 decembrie 1999, conform cărora a ajuns la concluzia că legiuitorul avusese intenția de a supune impozitării această plată compensatorie, întrucât era calculată în raport cu solda brută.
La 12 noiembrie 2002, revenind la jurisprudența sa constantă, Curtea Supremă de Justiție a considerat că plata compensatorie în speță era neimpozabilă. Aceasta a dispus restituirea impozitului reținut la sursă din această plată compensatorie. La 4 noiembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, fosta Curte Supremă de Justiție, a admis un recurs în anulare introdus de procurorul general și a anulat o hotărâre definitivă pe care o pronunțase anterior și prin care dispusese restituirea sumei plătite necuvenit ca urmare a impozitării plății compensatorii privind solicitantul C.M., cadru militar trecut în rezervă. Aceasta a apreciat că, în pofida termenilor expliciți ai art. 31 din Legea nr. 138/1999 și ai H.G. nr. 1066/99, care defineau această plată compensatorie ca neimpozabilă, plata compensatorie în cauză era impozabilă prin natura sa salarială.
C.E.D.O. a statuat că, în temeiul art. 14 din convenție, o discriminare constă în tratarea diferită, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, a persoanelor aflate în situații comparabile (Willis c. Regatul Unit, nr. 36042/97, pct. 48, C.E.D.O. 2002-IV). în plus, lista menționată la art. 14 are un caracter indicativ și nu este limitativă (a se vedea Engel și alții c. Țările de Jos, Hotărârea din 8 iunie 1976, pct. 72 și Rasmussen c. Danemarca, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, pct. 34). Curtea constată că, spre deosebire de reclamant, alte cadre militare trecute în rezervă au beneficiat de plata compensatorie respectivă fără ca aceasta să fie impozitată. Or, Curtea nu observă, în speță, niciun motiv care să justifice o asemenea discriminare. Prin urmare, a fost încălcat art. 14 din Convenție, combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție.
| ← Încălcarea principiului egalității de tratament între... | Pensie. Lipsa unei justificări obiective și rezonabile pentru... → |
|---|
