Recurs la forţă Manifestaţii violente Uzul de arme de foc Obligaţia de a uza de alte mijloace mai puţin dăunătoare - Şimşek şi alţii contra Turciei
| Comentarii |
|
Recurs la forţă Manifestaţii violente Uzul de arme de foc Obligaţia de a uza de alte mijloace mai puţin dăunătoare
CEDO, secţia II, hotărârea Şimşek şi alţii versus Turcia, 26 iulie 2005, 35072/97 şi 37194/97
Dacă art. 2 din Convenţie nu exclude recursul la forţă din partea forţelor de ordine în anumite situaţii, acesta nu acordă autorităţilor un cec în alb, cât timp recursul la forţă trebuie să fie absolut necesar.
Reclamanţii sunt familiile a 17 de persoane ucise în urma unei manifestaţii care a avut loc în 1995 într-un cartier din Istanbul locuit în majoritate de persoane aparţinând sectei Alevis. Mai mulţi locuitori ai acestui cartier s-au adunat pe străzi pentru a protesta contra indiferenţei poliţiei relativ la mai multe atacuri cu arme de foc comise de persoane neidentificate contra unor cafenele din cartier. Poliţia a organizat nişte baricade în sectorul unde se derula manifestaţia şi a deschis focul asupra manifestanţilor. Moartea a doi dintre ei, atinşi de focurile de armă ale poliţiei, a condus la agitarea mulţimii care a avansat către baricadele ridicate de poliţie. 15 alte persoane au fost ucise de focurile de armă care au urmat. Aceste incidente a suscitat o emoţie considerabilă în opinia publică şi au dat naştere la multe manifestaţii în cursul cărora au fost ucise mai multe persoane. Statul pârât contestă versiunea stării de fapt oferită de reclamanţi. Acesta afirmă că mulţimea a atacat vehiculele poliţiei, iar acestea au încercat să oprească mulţimea folosind tunuri cu apă şi gazele lacrimogene. Statul afirmă că autorităţile interne au anchetat de o manieră eficace evenimentele litigioase şi că familiile celor decedaţi au fost indemnizate conform dreptului intern. Parchetul a deschis o anchetă penală în 1995 şi a trimis în judecată 20 de poliţişti care au participat la reprimarea manifestaţiei. În 2000, doi dintre aceştia au fost condamnaţi în primă instanţă. Curtea de Casaţie a anulat această decizie. Printr-o hotărâre ulterioară, în primă instanţă, s-a menţinut condamnarea unuia dintre poliţişti, iar pedeapsa celuilalt a fost redusă, iar executarea ei suspendată condiţionat.
Art. 2. Provocarea morţii unei persoane. Cum faptele sunt controversate între părţi, Curtea a examinat chestiunile privind prezenta afacere în lumina datelor aflate la dispoziţia sa. Dacă art. 2 din Convenţie nu exclude recursul la forţă din partea forţelor de ordine în anumite situaţii, acesta nu acordă autorităţilor un cec în alb, cât timp recursul la forţă trebuie să fie absolut necesar. E adevărat că manifestaţiile nu au fost pacifiste, iar protestatarii au rezistat poliţiei şi au comis acte de violenţă, însă poliţiştii i-au vizat cu arme de foc fără ca în prealabil să uziteze altfel de mijloace, mai puţin riscate pentru viaţa manifestanţilor – gaze lacrimogene, tunuri cu apă, gloanţe de cauciuc. Regula din dreptul turc, după care forţele de ordine nu pot face uz de armă de foc decât în anumite circumstanţe limitate nu a fost aplicată în incidentele din speţă. În absenţa unui comandament central şi a unor reguli clare, poliţia a putut să acţioneze cu o prea mare autonomie. În aceste condiţii, forţa utilizată pentru a dispersa manifestanţii, care a cauzat moartea a 17 persoane, a fost superioară celei absolut necesare la care face referire art. 2 şi, de aceea, există o violare a acestuia.
Caracterul efectiv al anchetei. Autorităţile au deschis trei anchete distincte asupra incidentelor în discuţie, însă acestea sunt marcate de omisiuni frapante. În ceea ce priveşte investigaţiile primei instanţe, care a condamnat doi poliţişti, iar una dintre condamnări a fost cu suspendare, măsurile de anchetă penală au fost luate tardiv şi cu o neobişnuită clemenţă. Ancheta în discuţia a început în 1995, însă a fost succesiv conferită unor organe diferite din raţiuni de securitate şi de competenţă. Pe de altă parte, responsabilitatea generală a autorităţilor pentru greşelile în conducerea operaţiunilor din teren şi pentru incapacitatea de a recurge la o forţă proporţionată în încercarea de dispersa manifestanţii nu a fost niciodată discutată în cadrul anchetei. O altă procedură este încă în curs. Pe scurt, autorităţile nu au realizat o anchetă rapidă şi eficientă cu privire la moartea apropiaţilor reclamanţilor. Maniera în care sistemul de justiţie penală a răspuns la aceste evenimente tragice nu a permis stabilirea unei responsabilităţi a agenţilor ori a autorităţilor vinovate şi, de aceea, statul şi-a încălcat obligaţia de a conduce o anchetă eficace cu privire la moartea unei persoane. În consecinţă, există o violare a art. 2 şi sub acest aspect.
| ← Acţiune pauliană formulată de un creditor viitor Vânzare... | Judecată de valoare Informaţii factuale Delimitare Consecinţe... → |
|---|
