Distribuirea unor ediţii false ale unui ziar oficial Proporţionalitatea pedepsei - Salov contra Ucrainei
| Comentarii |
|
CEDO, secţia II, hotărârea Salov versus Ucraina, 6 septembrie 2005, 65518/01
Statul pârât nu a reuşit să demonstreze Curţii necesitatea ingerinţei în libertatea de exprimare a reclamantului, iar decizia de a-l condamna pe acesta pentru distribuirea celor 8 ediţii false ale jurnalului Parlamentului constituie o măsura evident disproporţionată faţă de scopul vizat.
Reclamantul este avocat şi, la momentul faptelor de care a fost acuzat, era reprezentantul în justiţie a unui dintre candidaţii la preşedinţia Ucrainei la alegerile din 1999. În octombrie 1999, reclamantul a distribuit mai multe numere ale unei ediţii false a jurnalului oficialului al Parlamentului, care conţineau o declaraţie atribuită preşedintelui Parlamentului, potrivit căreia candidatul la preşedinţie şi preşedintele în funcţie al Ucrainei Leonid Kuchma a decedat. La 1 noiembrie 1999, reclamantul a fost arestat pentru difuzarea de informaţii false privindu-l pe dl. Kuchma. La 10 noiembrie 1999, reclamantul a introdus o cerere de punere în libertate în faţa unei instanţe, cerere care a fost respinsă la 17 noiembrie 1999. La 7 martie 2000, instanţa nu a decelat nici un motiv pentru a-l condamna pe inculpat şi a dispus trimiterea dosarului pentru completarea urmăririi penale. În aprilie 2000, preşedintele instanţei a primit un protest formulat de către ministerul public contra deciziei din 7 martie 2000 şi a dispus repunerea pe rolul instanţei a dosarului cauzei. Reclamantul a fost pus în libertate în iunie 2000. În iulie 2000, instanţa de judecată, din care făcea parte şi judecătorul care dispuse iniţial trimiterea dosarului pentru completarea urmării, l-a condamnat pe reclamant la 5 ani de închisoare, dintre care 2 ani cu suspendare pentru infracţiunea de tentativă de atingere a dreptului de vot al cetăţenilor cu scopul de a influenţa rezultatul alegerilor printr-un mijloc fraudulos. Urmare a acestei decizii, reclamantul a pierdut şi dreptul de exercita profesia de avocat pe o perioadă de 3 ani şi 5 luni.
Art. 5 § 3. Reclamantul a fost reţinut de către poliţie la 1 noiembrie 1999, dar legalitatea detenţiei sale nu a fost controlată de către un tribunal decât la 17 noiembrie 1999, 16 zile după arestarea sa. Chiar dacă Curtea trebuie să accepte argumentul statului pârât potrivit căruia reclamantul a contribuit la prelungirea acestui interval de timp, prin faptul că a cerut punerea sa în libertate doar la 10 noiembrie 1999, tot rămân 7 zile de privarea de libertate a reclamantului fără un control al acesteia, ceea ce excede garanţiile stricte privind durata de timp pe care le impune art. 5 § 3. De aceea, există o violare a art. 5 § 3.
Art. 6. Aplicabilitate. Trimiterea dosarului pentru completarea urmăririi penale se analizează ca o măsură procedurală care implică o nouă determinare a fundamentului unei acuzaţii în materie penală. De aceea, art. 6 este aplicabil întregii proceduri judiciare îndreptate contra reclamantului.
Independenţa şi imparţialitatea instanţelor. Dubiile ridicate de către reclamant cu privire la imparţialitatea judecătorului pot trece ca fiind obiectiv justificate, ţinând cont de insuficienţa garanţiilor legislative şi financiare contra presiunilor care pot fi exercitate asupra judecătorului unei cauze şi, în particular, de absenţa unor garanţii contra riscului presiunilor venite din partea preşedintelui instanţei, de natura obligatorie a instrucţiunilor preşedintelui instanţei şi de implicarea acestuia în cadrul procedurii aflate în curs de judecată. De aceea, există o violare a art. 6 § 1 sub acest aspect.
Egalitatea armelor. Principiul egalităţii armelor a fost respectat în speţă, ca urmare a faptului că protestul depus de către ministerul public în faţa preşedintelui instanţei a fost comunicat reclamantului, care avea posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta observaţiile cu privire la acest subiect, înainte ca protestul să fie examinat de către preşedintele instanţei. De aceea, nu există o violare a art. 6 sub acest aspect.
Obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti. Curtea a considerat că instanţa internă este în culpă cu privire la obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti, cât timp nu a dat nici un răspuns la întrebarea de a ştii de ce o instanţă care declară că nu există vreun element pentru condamnarea inculpatului revine, peste puţin timp, şi a decis condamnarea acestuia având în faţa acelaşi dosar. De aceea, există o violare a art. 6 sub acest aspect.
Statul de drept şi principiul securităţii juridice. Decizia preşedintelui instanţei de a examina protestul ministerului public contra deciziei din 7 martie 2000, în ciuda caracterului tardiv al acestuia, şi de a anula decizia respectivă la o lună după emiterea sa poate fi socotită ca fiind o măsură arbitrară şi de natură să nege echitatea procedurii şi stabilitatea raporturilor născute în urma unei decizii judecătoreşti. De aceea, există o violare a art. 6 § 1 şi sub acest aspect.
Art. 10. Nimeni nu contestă faptul că condamnarea reclamantului constituie o ingerinţă în exercitarea libertăţii sale de expresie. Ingerinţa este prevăzută de lege şi vizează un scop legitim, anume furnizarea votanţilor de informaţii autentice în cursul campaniei prezidenţiale. Cu privire la necesitatea măsurii într-o societate democratică, articolul litigios poate fi considerat ca o falsă declaraţie de fapt, însă reclamantul nici nu l-a produs, nici nu la publicat el. În plus, informaţiile care se găseau în ediţia litigioasă a jurnalului respectiv nu au avut decât un impact limitat din cauză reclamantului, întrucât acesta a distribuit doar 8 copii ale ediţiei false. De aceea, în raport de proporţionalitatea ingerinţei, impunerea unei pedepse de 5 ani închisoare, dintre care 2 ani cu suspendare, a unei amenzi şi a unei interdicţii de a-şi exercita profesia de avocat reprezintă o pedeapsă prea dură. Statul pârât nu a reuşit să demonstreze Curţii necesitatea ingerinţei în libertatea de exprimare a reclamantului, iar decizia de a-l condamna pe acesta pentru distribuirea celor 8 ediţii false ale jurnalului Parlamentului constituie o măsura evident disproporţionată faţă de scopul vizat. De aceea, există o violare a art. 10.
| ← Judecată de valoare Informaţii factuale Delimitare Consecinţe... | Jurnalist Informaţii despre corupţia unui om politic Buna... → |
|---|
