STEPULEAC contra Moldovei - Arestarea şi deţinerea reclamantului fără a se verifica dacă plângerile împotriva sa erau, a priori, întemeiate: încălcare.
| Comentarii |
|
STEPULEAC împotriva Moldovei (Dosar nr. 8207/06) Hotărâre CEDO - 6.11.2007 [Secţia a IV-a]
În fapt:
Reclamantul era directorul unei societăţi private care furniza servicii de pază şi protecţie. El a fost arestat prima dată în noiembrie 2005 ca urmare a deschiderii unei anchete în urma acuzaţiilor de şantaj şi ameninţare făcute de un angajat. A fost încarcerat într-un centru de detenţie aparţinând Ministerului Afacerilor Interne. Autorizaţia societăţii sale a fost retrasă la cererea acestui minister, motivat de faptul că firma sa a încălcat regulile privind culoarea uniformei paznicilor şi că reclamantul a fost implicat în activităţi infracţionale. In decembrie 2005 reclamantul a fost eliberat pe cauţiune. El a spus presei că a fost arestat ca rezultat al eforturilor făcute de minister de a monopoliza piaţa serviciilor de securitate, distrugând competitorii, inclusiv societatea sa. Câteva zile mai târziu a fost arestat din nou, sub motivaţia că alte două persoane l-au acuzat de şantaj. Plângerea a fost înregistrată de acelaşi ofiţer care a înregistrat prima plângere. Reclamantul a formulat recurs împotriva arestării sale, dar fără succes. El s-a plâns Biroului Procuraturii Generale că, în absenţa avocatului său, persoane neidentificate au venit în celulă şi au exercitat presiuni împotriva sa pentru a-l determina să renunţe la afacerile sale. Totuşi, nu a primit nici un răspuns. El s-a plâns, de asemenea fără rezultat, de relele condiţii de detenţie şi de lipsa asistenţei medicale, susţinând că suferă de bronşită. în martie 2006 a fost transferat într-un centru de detenţie al Ministerului de Justiţie. în mai 2006 a fost din nou eliberat cu condiţia de a nu părăsi oraşul.
În drept:
Art. 3. Reclamantul a fost deţinut pentru mai mult de 3 luni fără asistenţă medicală adecvată, hrană suficientă şi căldură, liber acces la apa de la robinet, la toaletă ori la lumina zilei, până la 22 ore pe zi. în ceea ce priveşte susţinerile privind intimidarea reclamantului în celula sa, Curtea nu a avut suficiente probe. Reclamantul a fost ţinut la izolare, în lipsa vreunui ordin judecătoresc, unde s-a simţit în mod special vulnerabil. Mai mult, încarcerarea unui acuzat într-un centru de detenţie aflat sub aceeaşi autoritate care l-a acuzat (Ministerul Afacerilor de Interne) creează posibilitatea unor abuzuri. Cu toate acestea, autorităţile nu au luat nici o măsură pentru a investiga corespunzător plângerile sale. Concluzie: încălcare (unanimitate).
Art. 5 alin. (1) - în ceea ce priveşte prima arestare a reclamantului, nici una dintre instanţe, examinând acţiunile procuraturii şi cererile de arestare, nu a verificat, în ciuda susţinerilor reclamantului că era nevinovat, dacă exista o îndoială rezonabilă că reclamantul a comis o infracţiune. Dată fiind lipsa unei motivări explicite a acestei chestiuni în hotărârile instanţelor interne, examinarea Curţii trebuie să fie deosebit de minuţioasă. Singurul temei pentru arestarea
reclamantului şi detenţia sa înainte de proces a fost acela că victima - angajatul reclamantului - l-a identificat în mod direct ca fiind autorul infracţiunii. Totuşi, acesta nu a indicat numele reclamantului în plângerea sa. A fost neclar de ce reclamantul a fost considerat ca fiind făptaşul chiar de la începutul investigaţiei şi înainte de a fi obţinută orice probă suplimentară. El nu a fost niciodată acuzat că a tolerat activităţi ilegale ale firmei sale, care ar fi putut explica arestarea sa ca director al companiei, ci că a participat personal în şantaj. Guvernul a declarat că victima l-a identificat pe reclamant la câtva timp după depunerea plângerii. Totuşi, nu a depus acte doveditoare, în ciuda faptului că procedurile de identificare trebuiau să fie documentate corespunzător în conformitate cu legea. Existau de asemenea motive de îndoială asupra credibilităţii victimei. Conflictul avut cu administraţia companiei dădea temeiuri suplimentare de îndoială asupra motivelor sale. Autorităţile nu au verificat informaţiile furnizate de victimă. Acest fapt a întărit susţinerea reclamantului potrivit căreia anchetatorii nu au verificat cu adevărat dacă existau motive rezonabile de a-l suspecta de comiterea unei infracţiuni, sau mai degrabă urmăreau arestarea sa, din interese particulare. Este demn de notat că autorităţile care au condus ancheta au cerut şi au obţinut retragerea licenţei societăţii, reţinând participarea reclamantului la activităţi ilegale înainte ca orice instanţă să stabilească vinovăţia sa.
în ceea ce priveşte cea de a doua arestare, aceasta s-a bazat pe o presupusă infracţiune comisă într-o perioadă ce a luat sfârşit în septembrie 2005. Dacă reclamantul ar fi comis într-adevăr vreo infracţiune şi ar fi avut intenţia să efectueze presiuni asupra victimei şi a martorilor sau să distrugă dovezi, ar fi avut tot timpul să o facă înaintea arestării din decembrie 2005, însă nu a fost adusă nici o dovadă Curţii în acest sens. Prin urmare, nu a existat o nevoie urgentă de a-l aresta pentru a stopa o activitate infracţională în desfăşurare, în loc să facă astfel de verificări, autorităţile l-au arestat pe reclamant în ziua începerii investigaţiilor. Mai mult, din declaraţiile celor două presupuse victime rezulta că una dintre plângeri a fost fabricată iar autorităţile care au efectuat ancheta nu au verificat dacă plângerea a fost într-adevăr făcută şi semnată de către victimă, în timp ce cealaltă plângere a fost rezultatul directei influenţe a unui poliţist. Ambele plângeri au fost de aceea irelevante în ceea ce priveşte determinarea existenţei unei suspiciuni rezonabile că reclamantul a comis o infracţiune.
Curtea a găsit similarităţi între cele două arestări ale reclamantului. în fiecare situaţie singurul temei a fost plângerea unei presupuse victime; nu a fost adusă nici o altă dovadă care să susţină îndoiala rezonabilă că reclamantul a comis vreo infracţiune. Toate cele de mai sus au creat o îngrijorătoare impresie că reclamantul a constituit o ţintă în mod deliberat.
Concluzia: încălcare (unanimitate).
Art. 41. 12.000 euro pentru daune morale.
| ← FINOGENOV contra Rusiei - Recurgerea la forţă. Utilizarea unui... | MOKARSKA contra Poloniei - Prelungirea detenţiei reclamantei... → |
|---|
