BRECKNELL contra Regatului Unit - Lipsa de independenţă a poliţiştilor însărcinaţi cu anchetarea unei înţelegeri între forţele de ordine şi loialişti, care a condus la decesul soţului reclamantei: încălcare.
| Comentarii |
|
BRECKNELL împotriva Regatului Unit (Dosar nr. 32457/04) Hotărâre - 27.11.2007 [Secţia a IV-a]
În fapt
Soţul reclamantei a fost unul dintre cei trei oameni ucişi în atacul desfăşurat de luptători loialişti într-un bar din Irlanda de Nord în 1975. Deşi responsabilitatea pentru incident a fost în cele din urmă asumată de o organizaţie paramilitară ilegală, poliţia nu a putut iniţial identifica nici o persoană suspectă. La sfârşitul anilor 70 poliţia a arestat în final două persoane - Laurence McCIure, un ofiţer în rezervă în Poliţia Regală Ulster (RUC) şi
Elizabeth Shields - care a recunoscut că a condus cu maşina trei persoane de la locul faptei în noaptea atacului. Cu toate acestea, ei au negat orice implicare în comiterea asasinatelor sau că ar fi cunoscut identitatea criminalilor. Cei doi au fost acuzaţi de refuz de a dezvălui informaţii referitoare la o infracţiune. Totuşi, în 1981 Procurorul General a decis să nu dea curs acuzaţiilor din cauza întârzierii prezentării cazului în instanţă, a improbabilităţii obţinerii unei pedepse cu închisoarea şi a lipsei oricărei perspective de a obţine o condamnare.
în 1999 un fost ofiţer de poliţie, John Weir, care a executat o pedeapsă cu închisoarea pentru omor într-un caz separat, a acuzat RUC şi Regimentul de Apărare Ulster de încheierea unei înţelegeri cu loial işti i paramilitari în anii 70. El a furnizat numele unor persoane pe care le-a acuzat de implicarea în atacurile ce au avut loc în acea perioadă, inclusiv patru nume ale unor persoane despre care a pretins că erau răspunzătoare pentru atacul în care a murit soţul reclamantei. Un canal de televiziune irlandez a difuzat un program în care Weir şi-a repetat acuzaţiile. Acestea au devenit subiectul unei anchete a poliţiei de ambele părţi ale graniţei irlandeze, deşi investigaţia în Irlanda de Nord a avut un scop limitat, urmărind să determine, în principal, dacă acuzaţiile erau suficient de credibile pentru a necesita o investigaţie completă.
După analizarea copiilor declaraţiilor făcute de Weir poliţiei irlandeze şi unui jurnalist, RUC a intervievat un număr de persoane suspecte. Cu toate acestea, nu a fost adusă nici o acuzaţie şi s-a decis că nu se poate trage nici o concluzie până ce Weir însuşi nu va fi interogat, ceea ce la momentul respectiv a fost imposibil, deoarece locul în care se afla nu a putut fi descoperit. în noiembrie 2001, RUC a devenit Serviciul de Poliţie al Irlandei de Nord (PSNI). în cele din urmă, cazul a fost trimis pentru o cercetare suplimentară iniţial către SCRT (Serious Crime Review Team), apoi către HET (Historical Enquiry Team). HET a reuşit în cele din urmă să se întâlnească cu Weir, dar acesta a refuzat să dea o declaraţie sau să depună mărturie în instanţă. Potrivit Guvernului, reexaminarea cauzei era aproape de sfârşit; nu existau piste reale de urmat şi nici probe suficiente pentru a pregăti o acuzare suplimentară.
Reclamanta s-a plâns că ancheta ce a avut loc după acuzaţiile aduse de Weir în 1999, privind implicarea RUC în moartea soţului său, nu întruneşte cerinţele prevăzute de art. 2. în special, ea s-a plâns de lipsa independenţei autorităţilor ce au investigat cazul, de lipsa unei examinări publice şi a accesului la piesele dosarului, de întârzieri nejustificate şi de ineficienţă.
În drept
Curtea a respins argumentul Guvernului privitor la faptul că trebuia respectat termenul limită de 6 luni şi că transmiterea cererilor la mai mult de 6 luni de la investigaţia originală nu se încadrează în dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Convenţie. Referitor la necesitatea unei noi anchete, în situaţia în care exista o susţinere plauzibilă, credibilă, o probă sau informaţie relevantă pentru identificarea şi, eventual, pentru acuzarea sau condamnarea făptaşului sau a autorului omorului, autorităţile aveau obligaţia de a lua măsuri de investigaţie suplimentare. Paşii de urmat variau considerabil în funcţie de faptele concrete. Acuzaţiile aduse de Weir erau grave, implicând înţelegerea dintre forţele de securitate în urmărirea sistematică a civililor nevinovaţi, şi, la prima vedere, plauzibile, deoarece proveneau dintr-o sursă implicată în astfel de incidente şi care a dat detalii concrete. Autorităţile aveau astfel obligaţia de a verifica temeinicia informaţiei şi necesitatea unei investigaţii complete, iar sarcina Curţii a fost aceea de a verifica dacă măsurile de investigaţie luate au respectat dispoziţiile art. 2.
(i) Independenţa:ancheta iniţială desfăşurată de RUC nu a putut fi considerată ca fiind suficient de independentă, de vreme ce proprii ofiţeri erau într-un grad ridicat incriminaţi de acuzaţiile lui Weir. RUC a fost cea care s-a ocupat de interogarea persoanelor numite de Weir şi care a fost însărcinată cu evaluarea iniţială a credibilităţii acuzaţiilor sale. Deşi din noiembrie 2001 conducerea investigaţiilor a fost preluată de PSNI, distinctă din punct de vedere instituţional de predecesoarea sa, şi de alte organisme a căror independenţă nu putea fi pusă la îndoială, aceasta nu înlătură faptul că pentru o considerabilă perioadă cazul s-a aflat sub responsabilitatea şi controlul RUC. Prin urmare, în această privinţă, nu s-au respectat cerinţele art. 2.
(ii) Accesul familiei şi examinarea publică: Acest aspect al obligaţiilor procedurale nu cere ca reclamanţii să aibă acces la dosarele poliţiei sau la copii ale documentelor în timpul desfăşurării anchetei, sau să fie consultaţi ori informaţi la fiecare pas. Se pare că poliţia a făcut efortul de a se întâlni cu membrii familiei începând cu anii 2000 şi, de asemenea, a existat o corespondenţă între poliţie şi reprezentantul reclamantei. Nu este clar dacă furnizarea unor informaţii limitate a rezultat mai degrabă din
vreo obstrucţionare sau confuzie decât din lipsa oricăror rezultate concrete. Reclamanta nu a fost exclusă din procesul de investigaţie într-un asemenea grad încât să fie înfrânte standardele minime cerute de art. 2.
(iii) Promptitudinea şi dura ta rezonabilă: R U C a re I u at cercetările fără întârzieri nejustificate iar absenţa ulterioară a progresului a fost datorată în mare parte lipsei oricărei piste şi dificultăţilor în interogarea lui Weir, care a rămas în afara jurisdicţiei, şi nu unor tergiversări intenţionate sau unor eschivări. Un factor suplimentar a fost numărul considerabil de alte cazuri ce au fost reexaminate în această perioadă. Nu a fost reţinută nici o încălcare a acestor cerinţe.
(iv) Eficienţa:Nu a existat vreo omisiune semnificativă. Martorii-cheie au fost audiaţi, probele disponibile au fost adunate şi reexaminate. Nu se poate considera că erorile sau neajunsurile aparente ale RUC, identificate de reclamantă, ar face inadecvată ancheta privită în ansamblu. în ceea ce priveşte faptul de a stabili dacă o acuzare suplimentară trebuia sau nu adusă lui McCIure şi lui Shields, Curtea a reţinut că aceştia au fost participanţi minori la acel eveniment şi autorităţile puteau în mod rezonabil să fie de părere că încercarea de a readuce sau extinde acuzaţiile anterioare fie ar fi sortită eşecului, fie excesiv de opresivă şi astfel nu ar ajuta efectiv la tragerea la răspundere a autorilor principali ai uciderii soţului reclamantei. De asemenea, nu era clar că o acuzare împotriva oricărei persoane ar avea vreo şansă de succes, dat fiind refuzul lui Weir de a face o declaraţie sau de a depune mărturie. Nu a existat nici o ignorare culpabilă, nu s-a putut reţine reaua-credinţă sau lipsa de voinţă din partea autorităţilor.
Concluzie: încălcare din cauza lipsei de independenţă a RUC (unanimitate).
| ← CONSTANTIN OPREA contra României - Dreptul la executarea... | FINOGENOV contra Rusiei - Recurgerea la forţă. Utilizarea unui... → |
|---|
