Tocono si Profesorii Prometeisti c. Moldovei -Imparţialitatea judecătorului
(Cererea nr. 32263/03)
HOTĂRÂRE STRASBOURG 26 iunie 2007
DEFINITIVĂ
26/09/2007
Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Tocono şi Profesorii Prometeişti c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Sir Nicolas BRATZA, Preşedinte, Dl J. CASADEVALL, Dl G. BONELLO, Dl K. TRAJA, Dl S. PAVLOVSCHI, Dl J. ŠIKUTA, Dra P. HIRVELÄ, judecători, şi dl T.L. EARLY, Grefier al Secţiunii,
Deliberând la 5 iunie 2007 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 32263/03) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către S.R.L. Tocono şi Fundaţia Profesorii Prometeişti („reclamanţi”), două persoane juridice din Chişinău, la 26 mai 2003.
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl V. Nagacevschi, avocat din Chişinău şi membru al organizaţiei non-guvernamentale „Juriştii pentru Drepturile Omului”. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.
3. Reclamanţii au pretins, în special, violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei prin pretinsa lipsă de imparţialitate a unuia dintre judecătorii care au examinat recursul în cauza lor. De asemenea, ei au pretins încălcarea drepturilor lor garantate de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
4. La 9 februarie 2006, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
5. În anul 1991, imediat după destrămarea Uniunii Sovietice, Tocono, Consiliul municipal Chişinău şi Ministerul Educaţiei au venit cu iniţiativa de a crea în Republica Moldova primul liceu privat („liceul”). Din cauza lipsei legislaţiei care ar fi reglementat învăţământul privat, Guvernul a adoptat hotărârea nr. 473, din 29 august 1991, prin care a confirmat că Tocono era unicul fondator al liceului şi că liceul urma să fie finanţat din contul bugetului local, donaţiilor, taxelor şi banilor investiţi de Tocono.
6. Liceul, numit Liceul experimental, a fost deschis în toamna aceluiaşi an.
7. La 9 decembrie 1991, Guvernul a adoptat hotărârea nr. 685, prin care a modificat decizia precedentă şi a introdus ca co-fondatori ai liceului alte cinci persoane juridice care au investit în acesta.
8. Între 1991 şi 2001, din cauza lipsei legislaţiei care ar fi reglementat acest domeniu, liceul a funcţionat fără înregistrare de stat.
9. În anul 2001, după adoptarea legislaţiei cu privire la învăţământul privat, liceul a fost obligat să obţină înregistrarea de stat.
10. La 10 decembrie 2001, ca urmare a cererii directorului liceului, Guvernul a adoptat hotărârea nr. 1375, prin care a fost abrogată hotărârea nr. 685. La 20 decembrie 2001, aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare.
11. La 28 decembrie 2001, Tocono şi un grup de profesori de la liceu, care şi-au unit eforturile pentru a crea fundaţia „Profesorii Prometeişti”, în conformitate cu legislaţia nouă, au înregistrat noul statut al liceului. Noul statut menţiona doar doi fondatori ai liceului - Tocono şi Profesorii Prometeişti – şi prevedea că, în continuare, denumirea liceului va fi S.R.L. Prometeu. În aceeaşi zi, persoana juridică nou creată a primit certificatul de înregistrare de stat.
12. La 10 iunie 2002, la cererea co-fondatorilor precedenţi ai liceului, Guvernul a adoptat hotărârea nr. 718, prin care a abrogat hotărârea nr. 1375.
13. La 25 iunie 2002, patru din co-fondatorii precedenţi ai liceului menţionaţi în hotărârea nr. 685 au intentat o acţiune împotriva Camerei Înregistrării de Stat şi S.R.L. Prometeu, solicitând declararea nulă a înregistrării nou-createi entităţi S.R.L. Prometeu, pe motiv că, în conformitate cu hotărârea nr. 685, şi ei ar fi trebuit să fie recunoscuţi co-fondatori ai liceului.
14. La 11 decembrie 2002, Curtea de Apel a respins acţiunea. Ea a constatat inter alia că, la data înregistrării noului liceu (28 decembrie 2001), hotărârea nr. 685 nu era în vigoare.
15. Reclamanţii în procedurile naţionale au depus recurs la Curtea Supremă de Justiţie.
16. La 30 aprilie 2003, un complet al Curţii Supreme de Justiţie, compus din judecătorii V.M., I.P. şi V.B., a admis recursul, a casat hotărârea Curţii de Apel şi a pronunţat o nouă hotărâre în favoarea foştilor co-fondatori. Ea a constatat inter alia că cererea de înregistrare a S.R.L. Prometeu a fost depusă la Camera Înregistrării de Stat la 13 decembrie 2002, când hotărârea nr. 685 din 9 decembrie 1991 era încă în vigoare. De asemenea, ea a dispus excluderea Fundaţiei Profesorii Prometeişti din lista fondatorilor liceului.
17. Reclamanţii nu au ştiut componenţa completului de judecată până în ziua şedinţei. Ei susţin că nu cunoşteau la data şedinţei că, cu trei ani mai devreme, fiul judecătorului V.B. a fost exmatriculat din liceu din cauza comportamentului rău, absenţelor nemotivate şi notelor proaste, exmatricularea fiind făcută de către directorul liceului şi profesorii care făceau parte din Fundaţia Profesorii Prometeişti. În urma acestui incident, judecătorul ar fi ameninţat administraţia şcolii cu răzbunarea.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
18. Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, în vigoare în perioada în cauză, sunt următoarele:
„Articolul 19. Temeiurile de recuzare a judecătorului
Judecătorul nu poate participa la judecarea pricinii şi urmează să fie recuzat:
1) dacă la judecarea anterioară a procesului dat a participat în calitate de martor, expert, interpret, reprezentant, procuror, grefier;
2) dacă este interesat personal, direct sau indirect în procesul dat sau dacă există alte împrejurări care pun la îndoială nepărtinirea lui;
3) dacă el personal, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii ...;
4) dacă soţul ... este rudă a uneia din părţi ...;
5) dacă este tutore ... al uneia din părţi.
…
Articolul 23. Cererea de recuzare
Dacă există împrejurările arătate în articolele 19..., judecătorul ... este obligat el însuşi să declare că se recuză.
Pentru aceleaşi motive recuzarea [judecătorului] poate fi propusă de participanţii la proces.
Recuzarea trebuie să fie motivată şi propusă înainte de începerea judecării pricinii în fond. Propunerea de recuzare poate fi făcută mai tîrziu, numai dacă persoana care propune recuzarea a aflat motivul recuzării după ce a început judecarea pricinii. Dacă împrejurările arătate [mai sus] au devenit cunoscute instanţei de judecată după ce a început judecarea pricinii, instanţa este obligată să le comunice în şedinţa de judecată în scopul soluţionării chestiunii [recuzării].”
ÎN DREPT
19. Reclamanţii s-au plâns, în temeiul articolului 6 al Convenţiei, de încălcarea dreptului lor la judecarea echitabilă de către o instanţă imparţială, susţinând că judecătorul V.B. nu putea fi imparţial, deoarece fiul său a fost exmatriculat din liceu. De asemenea, ei s-au plâns de lipsa de independenţă a tuturor judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiţie după venirea la putere a Partidului Comuniştilor şi de faptul că Curtea Supremă de Justiţiei nu şi-a motivat suficient decizia sa. Partea relevantă a articolului 6 § 1 este următoarea:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. ...”
20. De asemenea, reclamanţii au pretins că obligaţia impusă lor de către Curtea Supremă de Justiţie de a se asocia cu alte persoane a încălcat dreptul lor garantat de articolul 11 al Convenţiei. Articolul 11 prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrîngeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrîngeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.”
21. Reclamanţii au mai pretins că inechitatea procedurilor a avut ca rezultat încălcarea drepturilor lor garantate de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, care prevede următoarele:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
I. ADMISIBILITATEA PRETENŢIILOR
A. Pretenţia formulată în temeiul articolului 11 al Convenţiei
22. Reclamanţii au pretins că soluţia dată de Curtea Supremă de Justiţie a reprezentat o obligaţie impusă lor de a se asocia cu alţi fondatori ai liceului, fapt care, în viziunea lor, era contrar articolul 11 al Convenţiei.
23. Curtea notează că decizia irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie reprezintă o recunoaştere a statutului celor din urmă de fondatori ai liceului. Nu există nimic în acea decizie care ar indica că reclamanţii erau obligaţi într-un mod sau altul să-şi menţină statutul lor de asociaţi. Prin urmare, această pretenţie urmează a fi respinsă ca fiind vădit nefondată, după cum prevede articolul 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
B. Pretenţia formulată în temeiul articolului 6 al Convenţiei în ceea ce priveşte lipsa de independenţă a Curţii Supreme de Justiţie
24. În cererea lor iniţială, reclamanţii s-au mai plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei, că Curtea Supremă de Justiţie nu era independentă. Totuşi, în observaţiile lor privind admisibilitatea şi fondul cauzei, ei au cerut Curţii să nu examineze această pretenţie. Curtea nu găseşte niciun motiv pentru a o examina.
C. Concluzia cu privire la admisibilitate
25. Curtea consideră că pretenţiile reclamanţilor formulate în temeiul articolului 6 al Convenţiei, cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorului V.B. şi motivarea insuficientă a deciziei Curţii Supreme de Justiţie, precum şi pretenţia lor formulată în temeiul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie ridică chestiuni de fapt şi de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de examinarea fondului. În continuare, ea notează că Guvernul nu a ridicat nicio obiecţie cu privire la admisibilitate şi niciun temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea le declară admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenţiei (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va purcede imediat la examinarea fondului acestor pretenţii.
II. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENŢIEI
A. Argumentele părţilor
26. Guvernul a susţinut că, în conformitate cu prevederile articolelor 19 şi 23 ale Codului de procedură civilă în vigoare în acea perioadă, reclamanţii ar fi putut cere recuzarea judecătorului V.B. El a fost de acord că reclamantul nu putea cunoaşte componenţa completului de judecători înainte de începerea şedinţei, totuşi, el a susţinut că ei au avut posibilitate să recuzeze judecătorul chiar după începerea şedinţei. De asemenea, el şi-a exprimat dubii cu privire la declaraţiile reclamanţilor precum că directorul liceului, care a fost prezent la şedinţa Curţii Supreme de Justiţie, nu l-a recunoscut pe judecătorul V.B. El a susţinut că nu a trecut mult timp de la data când a avut loc acel incident între judecător şi liceu şi că, mai mult, judecătorul V.B. şi-a păstrat mustaţa. Potrivit lui, faptul că el şi-a ras barba nu a adus o schimbare atât de radicală în exteriorul lui încât să-l facă de nerecunoscut. Mai mult, preşedintele completului a citit la începutul şedinţei atât prenumele, cât şi numele judecătorului V.B., fapt care ar fi trebuit să-i permită directorului liceului să-şi dea seama cine era acesta. Guvernul a indicat că în Republica Moldova nu mai este un alt judecător cu prenumele şi numele similar celui al judecătorului V.B. şi a declarat că, luând în consideraţie relaţiile tensionate dintre directorul liceului şi judecătorul V.B., era greu de a crede că primul l-ar fi uitat pe cel din urmă.
27. Reclamanţii au recunoscut că codul de procedură civilă le-a dat dreptul de a-l recuza pe judecătorul V.B., totuşi, acest drept nu putea fi exercitat de către ei în mod efectiv, deoarece componenţa completului de judecători nu le era cunoscut până la şedinţă. Ei au recunoscut faptul că directorul liceului, care a participat la şedinţa Curţii Supreme de Justiţie, îşi amintea incidentul cu fiul judecătorului V.B., mai cu seamă din cauza că cel din urmă a promis să se răzbune. Totuşi, în acel moment el nu l-a recunoscut pe judecător. Potrivit reclamanţilor, atunci când fiul lui a fost exmatriculat, judecătorul V.B. lucra la Judecătoria Economică şi nu la Curtea Supremă de Justiţie. Mai mult, între timp, el şi-a schimbat exteriorul răzându-şi barba, în plus, numele lui era larg răspândit în Moldova. Abia după câteva zile de la examinarea cauzei la Curtea Supremă de Justiţie, reclamanţii şi-au dat seama că judecătorul V.B. era judecătorul al cărui copil a fost exmatriculat trei ani în urmă. Reclamanţii au susţinut că, în orice caz, judecătorul era obligat, în temeiul articolului 23 al Codului de procedură civilă, să se abţină de la examinarea cauzei din proprie iniţiativă.
Potrivit reclamanţilor, judecătorul V.B. nu putea fi considerat imparţial după exmatricularea fiului său din liceu, în special, deoarece el a ameninţat cu răzbunarea administraţia liceului. Ei au notat că, în circumstanţele specifice ale cauzei, Guvernul nu a contestat lipsa de imparţialitate a judecătorului V.B., ci s-a concentrat doar asupra pretinsei posibilităţi de a-l recuza.
B. Aprecierea Curţii
28. În ceea ce priveşte argumentul Guvernului precum că reclamanţii nu l-au recuzat pe judecătorul V.B., Curtea consideră că nu i-au fost prezentate argumente suficiente care ar combate declaraţia reclamanţilor precum că directorul liceului nu l-a recunoscut pe judecătorul V.B. în timpul şedinţei de judecată.
29. În hotărârea Kyprianou v. Cyprus [GC], nr. 73797/01, § 121, ECHR 2005-..., Curtea a rezumat principiile care reies din jurisprudenţa sa cu privire la imparţialitatea instanţei judecătoreşti după cum urmează:
„Curtea reiterează, în primul rând, că într-o societate democratică este de o importanţă fundamentală ca instanţele judecătoreşti să inspire încredere populaţiei şi, în primul rând, acuzatului, în cazul procedurilor penale (a se vedea Padovani v. Italy, hotărâre din 26 februarie 1993, Seria A nr. 257-B, p. 20, § 27). În acest sens, articolul 6 cere instanţei, care cade sub incidenţa sa, să fie imparţială. Imparţialitatea, în mod normal, denotă absenţa prejudecăţii sau părtinirii, existenţa sau absenţa acesteia putând fi probată în diferite moduri. Astfel, Curtea face distincţie între o abordare subiectivă, adică încercarea de a constata convingerea personală sau interesul unui judecător într-o anumită cauză, şi o abordare obiectivă, adică determinarea dacă el a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în acest sens (a se vedea Piersack v. Belgium, hotărâre din 1 octombrie 1982, Seria A nr. 53, § 30 şi Grieves v. the United Kingdom [GC], nr. 57067/00, § 69, ECHR 2003-XII). În ceea ce priveşte al doilea test, atunci când testul se aplică unui complet de judecători, aceasta înseamnă că este necesar de a stabili dacă, pe lângă comportamentul personal al oricăruia dintre membrii acelui complet, există fapte care pot fi stabilite şi care pot trezi dubii în ceea ce priveşte imparţialitatea. În această privinţă, chiar aparenţele pot avea o anumită importanţă (a se vedea Castillo Algar v. Spain, hotărâre din 28 octombrie 1998, Reports 1998-VIII, p. 3116, § 45 şi Morel v. France, nr. 34130/96, § 42, ECHR 2000-VI). Atunci când se hotărăşte dacă într-o anumită cauză există motive legitime de a bănui că un complet nu este imparţial, punctul de vedere al celor care pretind că acesta nu este imparţial este important, dar nu decisiv. Ceea ce este decisiv este dacă această bănuială poate fi obiectiv justificată (a se vedea Ferrantelli and Santangelo v. Italy, hotărâre din 7 august 1996, Reports 1996-III, pp. 951-52, § 58, şi Wettstein v. Switzerland, nr. 33958/96, § 44, ECHR 2000-XII).
30. Curtea este gata să prezume că, din punct de vedere subiectiv, judecătorul V.B. nu a fost părtinitor. Totuşi, ea va examina cauza prin prisma testului obiectiv.
31. Părţile nu au contestat faptul că, cu trei ani înainte de şedinţa Curţii Supreme de Justiţie, fiul judecătorului V.B. a fost exmatriculat din liceu de către director şi profesorii care fac parte din organizaţiile reclamante şi că judecătorul V.B. a ameninţat administraţia liceului cu răzbunarea. Curtea consideră că, în mod rezonabil, se poate presupune că judecătorul V.B. ştia de relaţiile sale trecute cu liceul. În temeiul articolului 23 al Codului de procedură civilă, el era obligat să informeze părţile despre o posibilă incompatibilitate. Curtea reaminteşte că articolul 6 § 1 al Convenţiei impune o obligaţie fiecărei instanţe naţionale să verifice dacă, aşa cum este formată, ea reprezintă o „instanţă imparţială” în sensul acestei prevederi (a se vedea Remli v. France, hotărâre din 23 aprilie 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996-II, § 48).
32. Prin urmare, Cutea este de părere că, în circumstanţele acestei cauze, imparţialitatea judecătorului în cauză poate trezi aparenţe pentru a fi pusă la îndoială şi că bănuiala reclamanţilor în acest sens poate fi considerată obiectiv justificată.
33. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei în această parte. Din acest motiv, nu este necesar de a pătrunde în alte aspecte ale acestei prevederi invocate de reclamant.
III. PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENŢIE
34. Reclamanţii pretind că rezultatul examinării cauzei reprezintă o încălcare a drepturilor lor garantate de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie.
35. Luând în consideraţie concluziile sale cu privire la violarea articolului 6 § 1 al Convenţiei (a se vedea paragrafele Error! Reference source not found. şi Error! Reference source not found. de mai sus), Curtea constată că nu este necesar de a examina separat dacă, în prezenta cauză, a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Zanghì v. Italy, hotărâre din 19 februarie 1991, Seria A nr. 194-C, p. 47, § 23, şi Lungoci v. Romania, nr. 62710/00, § 48, 26 ianuarie 2006).
IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENŢIEI
36. Articolul 41 al Convenţiei prevede următoarele:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă”.
A. Prejudiciu
37. Reclamanţii au pretins 15,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral şi au susţinut, că, ca urmare a procedurilor inechitabile, Fundaţia Profesorii Prometeişti a fost exclusă din lista fondatorilor liceului, iar Tocono a fost obligată să se asocieze cu alte trei persoane juridice.
38. Guvernul a contestat suma pretinsă de reclamanţi, declarând că ea este nefondată şi excesivă.
39. Având în vedere violarea constată mai sus, Curtea consideră că în această cauză este justificată acordarea unei compensaţii cu titlu de prejudiciu moral. Făcând evaluarea sa în bază echitabilă, Curtea acordă, reclamanţilor EUR 3,000.
B. Costuri şi cheltuieli
40. Avocatul reclamanţilor a pretins EUR 3,675 cu titlu de costuri şi cheltuieli angajate în faţa Curţii. El a prezentat o listă detaliată care indica numărul de ore lucrate, onorariul perceput pentru o oră fiind de EUR 75, precum şi o chitanţă, care confirma că reclamanţii i-au plătit întreaga sumă. De asemenea, el a prezentat o chitanţă conform căreia EUR 80 au fost cheltuiţi pentru traducerea observaţiilor reclamanţilor din română în franceză.
41. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă pentru reprezentare şi a contestat inter alia numărul de ore lucrate de reprezentantul reclamantului şi onorariul perceput pe oră.
42. Curtea reiterează că, pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit dacă ele au fost necesare, realmente angajate şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004-III).
43. În această cauză, luând în consideraţie lista detaliată prezentată şi complexitatea cauzei, precum şi faptul că o pretenţie a fost declarată inadmisibilă (a se vedea paragraful Error! Reference source not found. de mai sus), Curtea acordă avocatului reclamantului EUR 2,080 cu titlu de costuri şi cheltuieli.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1. Declară inadmisibilă pretenţia formulată în temeiul articolului 11 al Convenţiei, iar restul cererii admisibil;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte lipsa de imparţialitate a judecătorului V.B.;
3. Hotărăşte că nu este necesar de a examina separat pretenţia formulată în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte omisiunea Curţii Supreme de Justiţie de a motiva suficient decizia sa;
4. Hotărăşte că nu este necesar de a examina separat pretenţia formulată în temeiul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie;
5. Hotărăşte
(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, următoarele sume, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:
(i) EUR 3,000 (trei mii euro) cu titlu de prejudiciu moral;
(ii) EUR 2,080 (două mii optzeci euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli;
(iii) orice taxă care poate fi percepută la sumele de mai sus;
(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;
6. Respinge restul pretenţiilor reclamanţilor cu privire la satisfacţia echitabilă.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 26 iunie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului Curţii.
T.L. EARLY Nicolas BRATZA
Grefier Preşedinte
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Tocono si Profesorii Prometeisti contra Moldovei -Imparţialitatea judecătorului
