Art. 143 Sistemul unitar Societăţile pe acţiuni
| Comentarii |
|
Societăţile pe acţiuni
SUBSECŢIUNEA I
Sistemul unitar
Art. 143
(1) Consiliul de administraţie poate delega conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general.
(2) Directorii pot fi numiţi dintre administratori sau din afara consiliului de administraţie.
(3) Dacă prin actul constitutiv sau printr-o hotărâre a adunării generale a acţionarilor se prevede acest lucru, preşedintele consiliului de administraţie al societăţii poate fi numit şi director general.
(4) În cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare financiară, delegarea conducerii societăţii în conformitate cu alin. (1) este obligatorie.
(5) În înţelesul prezentei legi, director al societăţii pe acţiuni este numai acea persoană căreia i-au fost delegate atribuţii de conducere a societăţii, în conformitate cu alin. (1). Orice altă persoană, indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societăţii, este exclusă de la aplicarea normelor prezentei legi cu privire la directorii societăţii pe acţiuni.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
Art. 1431
(1) Directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii, în limitele obiectului de activitate al societăţii şi cu respectarea competenţelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor.
(2) Modul de organizare a activităţii directorilor poate fi stabilit prin actul constitutiv sau prin decizie a consiliului de administraţie.
(3) Orice administrator poate solicita directorilor informaţii cu privire la conducerea operativă a societăţii. Directorii vor informa consiliul de administraţie, în mod regulat şi cuprinzător, asupra operaţiunilor întreprinse şi asupra celor avute în vedere.
(4) Directorii pot fi revocaţi oricând de către consiliul de administraţie. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul în cauză este îndreptăţit la plata unor daune-interese.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:OUG 82/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente din 28 iunie 2007, Monitorul Oficial 446/2007;
Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
Art. 1432
(1) Consiliul de administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie. În lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, consiliul de administraţie reprezintă societatea prin preşedintele său.
(2) Prin actul constitutiv, preşedintele şi unul sau mai mulţi administratori pot fi împuterniciţi să reprezinte societatea, acţionând împreună sau separat. O astfel de clauză este opozabilă terţilor.
(3) Prin acordul lor unanim, administratorii care reprezintă societatea doar acţionând împreună pot împuternici pe unul dintre ei să încheie anumite operaţiuni sau tipuri de operaţiuni.
(4) În cazul în care consiliul de administraţie deleagă directorilor atribuţiile de conducere a societăţii în conformitate cu art. 143, puterea de a reprezenta societatea aparţine directorului general. Dispoziţiile alin. (2)-(4) se aplică directorilor în mod corespunzător Consiliul de administraţie păstrează însă atribuţia de reprezentare a societăţii în raporturile cu directorii.
(5) Consiliul de administraţie înregistrează la registrul comerţului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, menţionând dacă ele acţionează împreună sau separat. Acestea depun la registrul comerţului specimene de semnătură.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
| ← Art. 142 Sistemul unitar Societăţile pe acţiuni | Art. 144 Sistemul unitar Societăţile pe acţiuni → |
|---|
1. Una dintre funcţiile importante ale consiliului de administraţie este aceea de reprezentare şi angajare a societăţii în raporturile cu terţii şi în justiţie; aceasta, împreună cu funcţia de gestiune a patrimoniului societăţii pe acţiuni, reprezintă cele două dimensiuni esenţiale ale conceptului de administrare. Totuşi, art. 142 alin. (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu prezintă reprezentarea ca fiind o competenţă de bază a consiliului de administraţie şi care nu poate fi delegată directorilor societăţii pe acţiuni.
De regulă, în lipsa unei stipulaţii contrare în
Citește mai mult
actul constitutiv, atribuţia de reprezentare nu revine tuturor administratorilor, ci numai preşedintelui consiliului. Ceea ce înseamnă că, în mod obişnuit, ceilalţi administratori au doar puteri legate de conducere a societăţii şi de gestiune a patrimoniului acesteia. Actul constitutiv poate însă lărgi sfera membrilor consiliului de administraţie care au drept de reprezentare, după cum poate decide ca reprezentarea societăţii să se facă printr-o altă persoană decât preşedintele consiliului de administraţie.Atunci când mai mulţi administratori sunt împuterniciţi să reprezinte societatea, actul constitutiv va preciza dacă aceştia vor acţiona împreună (conjunct) sau separat. O asemenea decizie, care ar putea fixa şi limite de competenţă valorică, limitând dreptul administratorilor de a reprezenta şi angaja societatea atunci când lucrează separat, este totuşi opozabilă terţilor, cu condiţia, desigur, a efectuării publicităţii legale aferente.
Chiar dacă actul constitutiv a stabilit că administratorii reprezintă societatea acţionând doar împreună, aceştia vor putea, cu acordul lor unanim şi doar pentru anumite operaţiuni sau tipuri de operaţiuni, să împuternicească, pe unul dintre ei, să reprezinte singur societatea. Nu este aici o delegare generală de atribuţii şi nicio substituire a mandatarului, în înţelesul art. 1542 C. civ., ci de un raport distinct de mandat care ia naştere între administratori şi cel împuternicit de aceştia. Raţiunea acestei împuterniciri ţine de exigenţele eficienţei activităţii administratorilor.
Răspunderea administratorilor fiind guvernată de regulile mandatului, aceştia vor răspunde solidar, chiar şi atunci când au fost împuterniciţi să reprezinte societatea separat. Această concluzie este consonantă cu regula stabilită prin art. 389 alin. (3) C. corn., potrivit căreia co-mandatarii sunt responsabili solidar. în acelaşi sens, art. 1442 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale reglementează răspunderea solidară nu numai între administratori ci şi, în anumite condiţii, între aceştia şi predecesorii lor imediaţi.
2. Atribuţia de reprezentare, nefiind o competenţă de bază a administratorilor, poate fi delegată directorilor; legea o consideră, cu bună dreptate, drept o componentă a atribuţiilor de conducere a societăţii şi stabileşte că, atunci când conducerea societăţii a fost delegată directorilor, societatea nu mai este reprezentată de preşedintele consiliului de administraţie, ci de directorul general. Atunci când preşedintele consiliului de administraţie este şi director general, este evident că aceeaşi persoană va continua să reprezinte societatea, dar în temeiul unor calităţi diferite: ca preşedinte al consiliului, atunci când conducerea societăţii nu a fost delegată directorilor şi ca director general, atunci când aceste atribuţii de conducere au fost delegate.
Prin actul constitutiv sau prin decizia consiliului de administraţie se poate deroga de la această regulă, în sensul că puterile de reprezentare pot fi încredinţate nu numai directorului general ci şi altor directori, stabilindu-se dacă aceştia acţionează împreună sau separat; oricum, şi aceştia vor putea conveni, prin acord unanim, să împuternicească pe un singur director să îndeplinească anumite operaţiuni care implică reprezentare, chiar dacă mandatul lor prevede că trebuie să acţioneze împreună.
Delegarea de atribuţii de conducere către directori conduce la stabilirea unor niveluri distincte de reprezentare a societăţii: dacă în raport cu terţii şi în justiţie, reprezentarea societăţii este asigurată de directori, consiliul de administraţie va păstra însă atribuţia de reprezentare a societăţii în raporturile cu directorii.
3. Pentru a asigura publicitatea legală şi opozabilitatea faţă de terţi a desemnării persoanelor care o reprezintă, societatea are obligaţia ca, prin consiliul de administraţie, să înregistreze la registrul comerţului numele persoanelor împuternicite să reprezinte societatea, menţionând dacă ele acţionează împreună sau separat. Această atribuţie revine consiliului de administraţie indiferent că acesta a delegat sau nu conducerea societăţii către directori. După caz, numele reprezentanţilor poate fi cel al preşedintelui consiliului sau/şi al altor administratori, atunci când consiliul păstrează competenţele de conducere a societăţii sau cel al directorului general sau/şi al altor directori, atunci când conducerea societăţii a fost delegată acestora.
în cazul în care societatea comercială nu a cerut oficiului registrului comerţului înregistrarea menţiunilor privind desemnarea altor persoane în aceste funcţii, propria culpă nu poate fi invocată pentru a susţine calitatea de reprezentant a unor alte persoane decât cele menţionate în registrul comerţului.
1. Este de notat că Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în art. 143, defineşte noţiunea de directori ai societăţii pe acţiuni (acea persoană căreia i-au fost delegate atribuţii de conducere a societăţii), făcând distincţie între aceştia şi alte persoane care ar putea purta această titulatură de directori, într-un înţeles tehnic al expresiei. De aceea, atunci când, în loc să folosească expresia completă „directori ai societăţii pe acţiuni" Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale face trimitere, pur şi simplu, la directori, este evident că textul are în vedere pe
Citește mai mult
directorii societăţii pe acţiuni, singurii care au competenţe de conducere a societăţii.Fixând limitele competenţelor de conducere ale societăţii delegate directorilor, de consiliul de administraţie, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale arată că aceştia sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii, în limitele obiectului de activitate al societăţii. Dacă încredinţarea „tuturor măsurilor aferente conducerii societăţii" reprezintă o formulă care sugerează plenitudinea de competenţe ce revine acestor directori, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale stabileşte totuşi că acestea trebuiesc exercitate cu respectarea competenţelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor.
Desigur că o primă limitare legală este impusă de dispoziţiile art. 142 alin. (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale care arată care sunt competenţele de bază ale consiliului de administraţie şi care nu pot fi delegate directorilor societăţii pe acţiuni. Tot astfel, art. 111 şi art. 113 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale stabilesc atribuţiile adunării generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor; chiar dacă unele dintre aceste atribuţii pot fi delegate consiliului de administraţie, acesta nu le va putea delega mai departe directorilor societăţii pe acţiuni, pentru că aceste atribuţii (mutarea sediului societăţii, schimbarea obiectului de activitate al societăţii, înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare şi majorarea capitalului social) nu reprezintă competenţe care să intre în sfera conceptului de conducere a societăţii.
Aceste limitări pot fi impuse şi de actul constitutiv şi - desigur - chiar şi dacă Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu prevede expres o asemenea limitare - de hotărârile adunării generale a acţionarilor. Este însă de reţinut că, potrivit prevederilor art. 55 alin. (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale societăţii care limitează puterile conferite de lege acestor organe sunt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost publicate.
Modul de organizare a activităţii directorilor poate fi stabilit prin actul constitutiv sau prin decizie a consiliului de administraţie. în practică, atunci când delegarea conducerii societăţii se face către un singur director, activitatea acestuia se organizează potrivit dispoziţiilor contractului de mandat încheiat de acesta cu societatea şi, în completare, potrivit hotărârilor adunării generale sau deciziilor consiliului de administraţie; atunci când societatea este condusă de o pluralitate de directori, activitatea acestora prezintă un grad de complexitate mai mare iar organizarea acestei activităţi implică o ierarhizare a competenţelor sau instituirea unui mecanism colectiv de conducere, aspecte care justifică, mai degrabă, redactarea unui regulament de organizare şi funcţionare a directorilor societătii.
2. Din momentul delegării atribuţiilor de conducere ale societăţii, consiliul de administraţie, păstrându-şi competenţele de bază prevăzute de art. 142 alin. (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, devine, în principal, un organ care exercită supravegherea activităţii directorilor, atât sub aspectul încadrării acesteia în limitele prevăzute de lege, de actul constitutiv, de hotărârile adunării generale sau de deciziile consiliului de administraţie, cât şi din perspectiva eficacităţii şi rentabilităţii acestei activităţi.
Această supraveghere se realizează, în principal, prin două instrumente comunicaţionale puse la dispoziţie de lege: pe de o parte, consiliul de administraţie şi orice administrator poate solicita tuturor sau oricărui director orice informaţii care privesc conducerea operativă a societăţii iar, pe de altă parte, directorii au obligaţia de a informa, în mod regulat şi cuprinzător, asupra operaţiunilor realizate sau pe care intenţionează să le întreprindă.
Astfel, consiliul de administraţie păstrează atât răspunderea de a exercita o supraveghere activă, prin solicitarea de informaţii, cât şi pe aceea de a urmări şi examina rapoartele pe care directorii le prezintă. Aceste rapoarte trebuie să fie prezentate nu numai cu ocazia întrunirilor consiliului de administraţie (care se pot produce şi doar odată la 3 luni), ci în mod regulat, pe măsura realizării sau planificării operaţiunilor de conducere operativă supuse supravegherii. Mai mult chiar, potrivit prevederilor art. 1442 alin. (3), directorii au obligaţia de a înştiinţa consiliul de administraţie de toate neregulile constatate cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor lor. Astfel, supravegherea efectuată de administratori are atât un caracter preventiv cât şi unul evaluator al consecinţelor modului în care se realizează conducerea societăţii.
3. Directorii, ca şi administratorii, se află cu societatea în raporturi de mandat, contract cu un pronunţat caracter intuitu personae. în consecinţă, încetarea raporturilor acestora cu societatea se poate produce atât prin renunţare la mandat cât şi prin revocarea directorilor, mijloace specifice de denunţare a contractului de mandat.
La fel ca şi administratorii societăţii pe acţiuni [art. 1371 alin. (4) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale], directorii acesteia pot fi revocaţi oricând din funcţie, fără a avea putinţa de a contesta, sub aspectul temeiniciei, această decizie a consiliului de administraţie. Această concluzie se desprinde din interpretarea, potrivit principiului simetriei juridice, a interdicţiei pe care art. 132 alin. (4) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale o stabileşte în privinţa atacării, de către administratori, a hotărârii adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie.
Nu suntem însă în prezenţa unei revocări ad nutum, la discreţia consiliului de administraţie, pentru că atunci când revocarea s-a făcut în mod neîntemeiat, fără justă cauză, directorul revocat are deschisă calea unei acţiuni în daune, dacă acestea nu sunt acordate de societate pe cale amiabilă. Aceste daune-interese pot fi comensurate sau anticipate chiar prin contractul de mandat încheiat între societate şi director, evitând astfel chestiunea spinoasă a întinderii acestora, directorului rămânându-i să dovedească doar caracterul neîntemeiat al revocării.
Puterea excesivă pe care consiliul de administraţie o exercită în societăţile pe acţiuni, unde proprietatea este separată de controlul şi, implicit, managementul societăţii
Citește mai mult
datorită dispersării sau chiar pulverizării acţionariatului, a condus la recunoaşterea necesităţii unor sisteme de control al managementului corporatist. Una dintre soluţii este aceea a sistemului dualist, unde atribuţiile de supraveghere şi management sunt împărţite între două structuri distincte (un consiliu de supraveghere şi un directorat). O altă soluţie a fost aceea a modernizării sistemului unitar, prin instituţia delegării de atribuţii de conducere.Astfel consiliul de administraţie se transformă dintr-un organ, a cărui atribuţie principală este aceea de conducere a activităţii societăţii, într-un organ de supraveghere a modului în care este condusă societatea, păstrând doar acele componente esenţiale ale puterilor sale de administrare şi delegând celelalte competenţe directorilor societăţii pe acţiuni.
2. Literal, delegarea de atribuţii sau delegarea unor puteri înseamnă a abilita pe cineva sau a permite cuiva să îndeplinească anumite activităţi, acte sau operaţiuni care, în mod normal, ţin de competenţa celui care delegă. Delegarea puterii reprezintă „oportunitatea şi mijloacele de a participa efectiv la autoritate şi de a o împărţi cu
ceilalţi membri ai comunităţii"235*. Pe de altă parte, ca instituţie de dreptul muncii, „delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă"- art. 43 din Codul muncii. în dreptul administrativ, delegarea reprezintă exercitarea, de către o autoritate ori instituţie publică subordonată, a unor competenţe, în numele unei autorităţi sau instituţii publice superioare ierarhic, în limitele stabilite de către aceasta din urmă. Delegarea administrativă de competenţe funcţionează şi în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice, între funcţionarii acesteia.
Dar poziţia juridică a membrilor consiliului de administraţie precum şi răspunderea lor sunt guvernate, potrivit prevederilor art. 72 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, de regulile mandatului, potrivit cărora mandatarul este răspunzător pentru acela pe care a substituit în gestiunea sa (art. 1542 C. civ.), operând răspunderea solidară a codebitorilor pentru prejudiciul cauzat (art. 42 C. com. şi art. 71 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale).
Oricum, este de reţinut că, dacă delegarea avută în vedere de acest articol nu este o instituţie proprie dreptului comercial, ea nu poate fi privită nici ca un act administrativ sau de dreptul muncii, fiind mai degrabă o transmitere a unor drepturi, în condiţiile arătate de lege. De aceea, utilizarea, în acest context, a noţiunii de „delegaţie" pare improprie.
Delegarea trebuie să fie expresă, neîndoielnică iar actul de delegare trebuie să îmbrace formă scrisă; fiind în puterea consiliului de administraţie să decidă delegarea şi persoana sau persoanele beneficiare ale delegării, acest act trebuie să fie constatat printr-o hotărâre a consiliului, luată în condiţiile legii. Desigur că, de principiu, posibilitatea sau obligativitatea delegării conducerii societăţii poate fi menţionată în actul constitutiv, consiliul de administraţie urmând doar să aducă la îndeplinire aceste dispoziţii.
Să mai notăm că utilizarea sintagmei legale referitoare la delegarea „conducerii societăţii" nu este întâmplătoare, ci evidenţiază un grad de generalitate a puterilor delegate şi care vizează ansamblul managementului societăţii. Această precizare este utilă pentru a distinge între acei directori cărora li s-au delegat asemenea atribuţii de conducere generală, la nivelul societăţii, şi acele persoane care exercită atribuţii limitate de conducere, la nivelul unui departament sau compartiment al societăţii comerciale, atribuţii ce le revin nu ca efect al delegării reglementate de acest articol al Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, ci prin natura funcţiei lor.
3. Delegarea conducerii societăţii se poate face numai directorilor societăţii, care pot fi numiţi dintre administratori (care astfel devin administratori executivi) sau din afara consiliului de administraţie. Potrivit Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, prin director al societăţii pe acţiuni se înţelege exclusiv acea persoană căreia i s-au delegat atribuţii de conducere a societăţii. Orice altă persoană care poartă denumirea de director, dar căreia nu i s-au delegat asemenea atribuţii de conducere nu este supusă obligaţiilor şi răspunderilor speciale ale directorilor societăţii pe acţiuni şi nici nu poate exercita atribuţii de conducere, înseamnă că societatea pe acţiuni va putea avea două categorii de directori: directori ai societăţii pe acţiuni, cărora li s-au delegat atribuţii de conducere a societăţii şi directori care, deşi exercită anumite atribuţii limitate de conducere, nu beneficiază de o asemenea delegare de atribuţii conferită de consiliul de administraţie.
Desigur că prin delegarea conducerii societăţii sau a atribuţiilor de conducere se delegă, în principiu, şi atribuţia de reprezentare în raporturile cu terţii, această funcţie fiind o componentă intrinsecă a managementului unei societăţi comerciale. Această atribuţie va reveni directorului general al societăţii, care va fi numit de consiliul de administraţie dintre directorii societăţii [art. 1432 alin. (4) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale].
Funcţia de director general nu este rezervată preşedintelui consiliului de administraţie şi nici administratorilor; mai mult chiar, preşedintele consiliului de administraţie va putea fi numit director general numai dacă această posibilitate este prevăzută în actul constitutiv.
4. în anumite situaţii, delegarea conducerii societăţii nu mai este o facultate acordată consiliului de administraţie ci o obligaţie ce revine acestuia. Este cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare financiară, societăţi determinate prin aplicarea criteriilor stabilite de Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1752/2005. în cazul acestor societăţi, există multe similitudini între sistemul unitar de administrare şi cel dualist, existând două categorii de organe care exercită atribuţii similare: pe de o parte, consiliul de administraţie şi consiliul de supraveghere, cu atribuţii de supraveghere iar pe de altă parte directorii societăţii pe acţiuni şi, respectiv, directoratul, cu atribuţii de conducere a societăţii.