Art. 142 Sistemul unitar Societăţile pe acţiuni
| Comentarii |
|
Societăţile pe acţiuni
SUBSECŢIUNEA I
Sistemul unitar
Art. 142
(1) Consiliul de administraţie este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acţionarilor.
(2) Consiliul de administraţie are următoarele competenţe de bază, care nu pot fi delegate directorilor:
a) stabilirea direcţiilor principale de activitate şi de dezvoltare ale societăţii;
b) stabilirea politicilor contabile şi a sistemului de control financiar, precum şi aprobarea planificării financiare;
c) numirea şi revocarea directorilor şi stabilirea remuneraţiei lor;
d) supravegherea activităţii directorilor;
e) pregătirea raportului anual, organizarea adunării generale a acţionarilor şi implementarea hotărârilor acesteia;
f) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei societăţii, potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
(3) De asemenea, nu pot fi delegate directorilor atribuţiile primite de către consiliul de administraţie din partea adunării generale a acţionarilor, în conformitate cu art. 114.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:OUG 52/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi pentru completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului din 21 aprilie 2008, Monitorul Oficial 333/2008;
Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
| ← Art. 141 Sistemul unitar Societăţile pe acţiuni | Art. 143 Sistemul unitar Societăţile pe acţiuni → |
|---|
La o primă analiză, două observaţii se impun. în primul
Citește mai mult
rând, exercitarea competenţelor consiliului de administraţie implică o operaţiune de calificare şi apreciere pentru a distinge, pe de o parte, între actele care sunt necesare şi cele care sunt utile şi, pe de altă parte, între acestea şi cele care nu prezintă aceste atribute. Implicaţiile deciziilor administratorilor, luate în exercitarea acestor atribuţii, sunt relevate de prevederile art. 72 şi art. 144" şi 1442 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Astfel, aceştia răspund, potrivit regulilor mandatului, pentru prejudiciile aduse societăţii, atât pentru actele săvârşite cât şi pentru omisiuni; administratorii se vor putea apăra de această răspundere dacă decizia lor de a lua sau a nu lua anumite măsuri cu privire la administrarea societăţii (decizia de afaceri) este, în mod rezonabil fundamentată pe interesul societăţii şi pe informaţii adecvate.în al doilea rând, competenţele consiliului de administraţie par a fi limitate numai de atribuţiile, rezervate prin lege, adunării generale a acţionarilor. Este aici, credem noi, o omisiune a legiuitorului care ignoră faptul că puterile administratorilor nu derivă numai din dispoziţiile legii ci şi din voinţa asociaţilor, exprimată prin actul constitutiv şi prin hotărârile adunării generale.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 55 alin. (2), „clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale societăţilor care limitează puterile conferite de lege acestor organe sunt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost publicate". O asemenea prevedere nu limitează însă dreptul asociaţilor de a contura întinderea mandatului administratorilor, ci doar face inopozabile terţilor acele limitări care amputează puterile expres conferite de lege (cum ar fi competenţele de bază ale consiliului de administraţie, enumerate mai jos).
în fine, să mai menţionăm că aceste atribuţii generale ce revin consiliului de administraţie suportă o dublă limitare legală: pe de o parte, sub raport material, administratorilor le revin numai acele competenţe legate de îndeplinirea actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate iar, pe de altă parte, sub raport ierarhic, corespunzător subordonării lor faţă de adunarea generală a acţionarilor, competenţele lor sunt limitate de puterile legale ce revin acestui organ ierarhic superior.
2. într-o încercare de a limita controlul covârşitor pe care consiliul de administraţie îl deţine asupra societăţii pe acţiuni, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale a permis şi, în unele situaţii, chiar a impus, ca acesta să delege conducerea societăţii către directorii acestuia, păstrându-şi doar unele atribuţii esenţiale şi asumându-şi rolul de supraveghetor al activităţii acestor directori, în acest sens, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale stabileşte că următoarele atribuţii reprezintă competenţe de bază ale consiliului de administraţie şi, în consecinţă, nu pot fi delegate directorilor societăţii:
a) stabilirea direcţiilor principale de activitate şi de dezvoltare ale societăţii; consiliul de administraţie, în îndeplinirea atribuţiilor sale legale şi statutare şi pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor adunării generale a acţionarilor, rămâne dirijorul echipei de directori, stabilind doar direcţiile principale de activitate şi de dezvoltare ale societăţii şi, în mod evident, urmărind modul cum aceste principii directoare sunt implementate în practică.
b) stabilirea politicilor contabile şi a sistemului de control financiar, precum şi aprobarea planificării financiare. Politicile contabile ale societăţii definesc concepţia contabilă pe care aceasta a îmbrăţişat-o pentru rezolvarea ansamblului problemelor sale financiare. întrucât Standardele Internaţionale de Contabilitate (I.A.S.) oferă diverse metode, soluţii sau alternative de rezolvare a unei anumite probleme contabile sau financiare, politicile contabile sunt cele care încorporează o anumită opţiune contabilă, pe baza unor principii, reguli şi practici specifice adoptate de societate în conducerea curentă a activităţii şi a contabilităţii sale, pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare. Stabilirea unor politici contabile presupune elaborarea unui set de proceduri de către conducerea societăţii pentru toate operaţiunile derulate, pornind de la întocmirea documentelor justificative până la finalizarea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale.
Sistemul de control financiar reprezintă un instrument de cunoaştere şi informare dinamică, reală, a situaţiei financiar-contabile a unei societăţi comerciale, a modului de administrare a mijloacelor materiale şi financiare ale societăţii, urmărind asigurarea şi consolidarea echilibrului financiar, asigurarea eficienţei economic-financiare şi perfecţionarea modului de gestionare a patrimoniului societăţii şi a activităţii de conducere a societăţii.2341
Planificarea financiară este rezultanta unei activităţi de programare, coordonare şi conducere pe bază de plan a activităţii financiare a societăţii comerciale. Ea reprezintă o evaluare a stadiului actual şi o proiecţie a viitorului financiar, pornind de la resursele financiare existente şi urmărind să determine resursele financiare necesare pentru respectarea planului financiar.
Este evident că toate aceste activităţi sunt esenţiale pentru realizarea obiectivelor societăţii şi reprezintă competenţe pe care administratorii trebuie să le exercite direct.
c) numirea şi revocarea directorilor şi stabilirea remuneraţiei lor. Este unul dintre instrumentele de control prin care consiliul de administraţie îşi păstrează neştirbită autoritatea asupra directorilor societăţii pe acţiuni; este normal ca selecţia celor cărora consiliul le deleagă atribuţiile de conducere sa fie realizată de consiliu, care poate şi să stabilească o remuneraţie stimulatoare, orientată spre profit, chiar şi prin participarea acestor directori la distribuţia profitului societăţii.
d) supravegherea activităţii directorilor; este principala atribuţie ce revine administratorilor care şi-au delegat competenţele de conducere, fiind atât o responsabilitate cât şi un mijloc de control şi intervenţie directă asupra modului în care se realizează activitatea societăţii.
e) pregătirea raportului anual, organizarea adunării generale a acţionarilor şi implementarea hotărârilor acesteia; prin aceste competenţe de baza, consiliul rămâne veriga de bază care asigură legătura structurii de conducere cu acţionarii societăţii. De altfel, consiliul continuă să reprezinte societatea în relaţiile cu directorii, aceştia din urmă reprezentând societatea în relaţiile cu terţii.
f) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei societăţii, potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Este o cerere de importanţă capitală, care poate conduce la încetarea existenţei societăţii, astfel încât ea nu poate fi încredinţată altor organe. Cu toate acestea, este de menţionat că această dispoziţie a Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale este disonantă faţă de cea a art. 27 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, care arată că cererile de deschidere a procedurii insolvenţei, formulate de persoanele juridice, vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutare, au calitatea de a le reprezenta. Or, potrivit prevederilor art. 1432 alin. (4) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în cazul în care consiliul de administraţie deleagă directorilor atribuţiile de conducere a societăţii în conformitate cu art. 143, puterea de a reprezenta societatea aparţine directorului general.
Singura cale de a interpreta cele două prevederi - aparent contradictorii - astfel încât ele să producă efecte este aceea de a reţine că decizia privind introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei aparţine consiliului de administraţie, dar cererea va fi semnată de directorul general al societăţii.
3. De asemenea, pe lângă competenţele de bază menţionate mai sus nu vor putea fi delegate directorilor atribuţiile primite de către consiliul de administraţie din partea adunării generale a acţionarilor, în conformitate cu art. 114 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, respectiv cele care privesc mutarea sediului societăţii, schimbarea obiectului de activitate al societăţii, înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare (sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică) şi majorarea capitalului social. De altfel, delegarea acestor din urmă atribuţii ar fi şi nefirească - ele nefiind atribuţii proprii ale consiliului de administraţie, ci primite tot ca efect al unei delegări de la un organ superior - şi nepotrivită - întrucât nu sunt atribuţii de conducere, singurele pe care consiliul de administraţie le poate delega, potrivit dispoziţiilor art. 143 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.