Art. 202 Societăţile cu răspundere limitată
| Comentarii |
|
CAPITOLUL VI
Societăţile cu răspundere limitată
Art. 202
(1) Părţile sociale pot fi transmise între asociaţi.
(2) Transmiterea către persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social.
(21) Hotărârea adunării asociaţilor, adoptată în condiţiile alin. (2), se depune în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului, spre a fi menţionată în registru şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
(22) Oficiul registrului comerţului va transmite de îndată, pe cale electronică, hotărârea prevăzută la alin. (21) Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti.
(23) Creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor sociale pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat, precum şi, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să îşi cedeze părţile sociale. Dispoziţiile art. 62 se aplică în mod corespunzător.
(24) Transmiterea părţilor sociale va opera, în lipsa unei opoziţii, la data expirării termenului de opoziţie prevăzut la art. 62, iar dacă a fost formulată o opoziţie, la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia.
(3) În cazul dobândirii unei părţi sociale prin succesiune, prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel; în acest din urmă caz, societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori, conform ultimului bilanţ contabil aprobat.
(4) În cazul în care s-ar depăşi maximul legal de asociaţi din cauza numărului succesorilor, aceştia vor fi obligaţi să desemneze un număr de titulari ce nu va depăşi maximul legal.
(5) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul ipotecii asupra părţilor sociale, însă numai în ceea ce priveşte constituirea acesteia.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:
Legea 152/2015 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerţului din 18 iunie 2015, Monitorul Oficial 519/2015;
OUG 54/2010 - privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale din 23 iunie 2010, Monitorul Oficial 421/2010;
| ← Art. 201 Societăţile cu răspundere limitată | Art. 203 Societăţile cu răspundere limitată → |
|---|
Societatea cu răspundere limitată, deşi părţile sociale emise de ea nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile, cunoaşte un regim mai relaxat de circulaţie a părţilor sociale,
Citește mai mult
Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale enunţând principiul liberei lor circulaţii între asociaţi şi restricţionând - fără a-l interzice - transferul lor către terti.2. Astfel, părţile sociale pot fi transmise între asociaţi iar către terţi numai dacă a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social. Sensul acestor dispoziţii relevă că transferul părţilor sociale este liber între asociaţi şi supus condiţiei aprobării a cel puţin trei pătrimi dintre asociaţi, atunci când cesionarul este o persoană din afara societăţii.
Legat de procedura acestui transfer de părţi sociale, este necesar să ne pronunţăm asupra caracterului acestei operaţiuni din perspectiva societară: este cesiunea părţilor sociale o modificare a actului constitutiv?
Concluzia noastră este că nu se poate da un răspuns unitar acestei chestiuni. Dacă am considera, fără nicio distincţie, că cesiunea părţilor sociale este o modificare a actului constitutiv, supusă tuturor cerinţelor de modificare a actului constitutiv, am ajunge la concluzia că cesiunea între asociaţi, în lipsa unor dispoziţii statutare contrare, ar trebui să fie aprobată, în cadrul adunării generale a asociaţilor, cu unanimitate de voturi, în timp ce transferul părţilor sociale către terţi ar fi supus doar cerinţei votului afirmativ a trei pătrimi dintre asociaţi. Cu alte cuvinte, transferului părţilor sociale între asociaţi i s-ar aplica un regim juridic mult mai riguros decât celui către terţi.
Dimpotrivă, dacă am aprecia că cesiunea părţilor sociale nu constituie o modificare a actului constitutiv, întrucât nu este menţionată în Titlul IV Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care constituie sediul materiei, ar însemna să ignorăm faptul că cesiunea nu produce efecte faţă de terţi decât de la data înregistrării ei în registrul comerţului şi că numai menţiunile înscrise în registrul comerţului atestă legalmente calitatea de asociat al societăţii cu răspundere limitată.
De aceea, pentru a da eficienţă juridică prevederilor art. 202 alin. (1) şi (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, apreciem că cesiunea părţilor sociale reprezintă, prin efectele sale, o modificare a actului constitutiv, întrucât modifică structura societară şi repartiţia părţilor sociale între asociaţi - elemente esenţiale ale actului constitutiv - dar că cesiunea între asociaţi este dispensată de cerinţa aprobării ei de către adunarea generală, cu votul unanim al asociaţilor, întrucât Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, statuând că „Părţile sociale pot fi transmise între asociaţi", enunţă principiul literei lor circulaţii între asociaţi, fără a mai cere aprobarea celorlalţi asociaţi şi fără ca aceştia să se poată opună unei asemenea cesiuni. Altfel spus, art. 202 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale consacră o derogare de la dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. d) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care stabileşte că modificarea actului constitutiv este o competenţă a adunării generale.
Oricum, ni se pare că acceptarea acestei diferenţieri procedurale, care distinge între regimul aplicabil celor două modificări ale actului constitutiv (cesiunea între asociaţi şi cesiunea către terţi), este singura soluţie care împacă exigenţele interpretării teleologice ale alin. (1) şi (2) ale art. 202 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
într-adevăr, cesiunea între asociaţi nu aduce atingere gravă „affectio societatis", întrucât nu introduce în structura societară persoane din afara societăţii şi, atunci când se face doar o cesiune parţială, nici măcar nu conduce la eliminarea unuia dintre asociaţi. Pe de altă parte, este adevărat că cesiunea între asociaţi schimbă raportul de forţe din cadrul societăţii, alterând echilibrul avut în considerare de fondatori la constituirea societăţii, dar o asemenea evoluţie este firească în viaţa unei societăţi comerciale.
Conceptul „persoană din afara societăţii" este confuziv, atât timp cât fondatorii nu sunt numai cei care au semnat actul constitutiv ci şi persoanele care au avut o contribuţie determinantă la constituirea societăţii (art. 6 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale). Din această perspectivă se pune întrebarea dacă aceşti din urmă fondatori sunt integraţi „persoanelor din afara societăţii" sau se bucură de principiul cesiunii libere a acţiunilor, ca şi asociaţii societăţii cu răspundere limitată.
3. Dacă părţile sociale sunt transmise prin succesiune, cerinţa aprobării transferului cu votul favorabil a trei pătrimi dintre asociaţi nu mai este, de principiu, aplicabilă; aceasta înseamnă că succesorii nu primesc tratamentul persoanelor din afara societăţii, ci se bucură de acelaşi regim cu asociaţii pe care îi succed în drepturi.
Asociaţii pot însă prin actul constitutiv, să interzică transferul calităţii de asociat prin succesiune; în acest din urmă caz, succesorii nu vor mai dobândi calitatea de asociat, ci vor fi doar îndreptăţiţi a reclama de la societate contravaloarea părţii sau părţilor sociale moştenite, determinată pe baza ultimelor situaţii financiare aprobate de adunarea generală.
Această soluţie se întemeiază pe dominantul caracter intuitu personae al asocierii în societatea cu răspundere limitată, care permite asociaţilor să decidă dacă vor sau nu să primească în rândurile lor un terţ, a cărei intervenţie în societate ar putea afecta echilibrul afectiv pe care se fundamentează societatea.
4. Societatea cu răspundere limitată nu poate să aibă mai mult de 50 de asociaţi, regulă prevăzută cu titlu imperativ de art. 12 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Prin efectul succesiunii, este posibil ca, prin cumularea numărului de succesori cu cel al asociaţilor existenţi să se depăşească acest număr, situaţie în care Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale obligă pe aceştia să desemneze un număr de titulari ce nu va depăşi maximul legal.
Există două posibile interpretări ale acestei dispoziţii legale: (a) fie că toţi succesorii, indiferent de numărul lor, vor dobândi calitatea de asociaţi, dar exerciţiul acestei calităţi va fi delegat unui număr de succesori care, adăugat numărului asociaţilor existenţi să nu conducă la depăşirea maximului legal, (b) fie că, într-o asemenea situaţie, succesorii vor desemna dintre ei pe acei titulari ai părţilor sociale care vor dobândi calitatea de asociat, pe care o vor exercita în nume propriu dar şi pe seama celorlalţi succesori.
această din urmă interpretare trebuie dată voinţei legiuitorului, întrucât orice altă interpretare ar conduce la încălcarea normei imperative cuprinsă în art. 12 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care limitează numărul asociaţilor; or, în lipsa unei derogări exprese, care nu este cuprinsă în acest art. 202 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, nu se poate accepta, pe cale de interpretare, o altă soluţie decât aceea a respectării numărului maxim de asociaţi.
în aceste condiţii, „desemnarea unor titulari" reprezintă, în drept, numirea unor mandatari cu reprezentare indirectă sau imperfectă, care fie deţin deja calitatea de asociat, fie vor dobândi calitatea de asociat (în nume propriu), dar vor exercita această calitate, cu tot cortegiul ei de drepturi şi obligaţii, atât în contul lor (pentru părţile sociale ce le deţin) cât şi în contul succesorilor care i-au desemnat (pentru părţile ce revin acestora prin succesiune).
titularii desemnaţi vor putea fi selectaţi numai dintre asociaţii existenţi şi dintre succesori; aceşti titulari nu pot fi desemnaţi dintre persoanele din afara societăţii pentru că, astfel, un terţ ar putea obţine calitatea de asociat cu încălcarea dispoziţiilor art. 202 alin. (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Exprimarea legală este deficitară; succesorii nu trebuie „să desemneze un număr de titulari ce nu va depăşi maximul legal" ci un număr de titulari care, adăugat numărului asociaţilor existenţi, să nu conducă la depăşirea numărului legal.
5. Există, în practică, situaţii în care soţii sunt asociaţi în aceeaşi societate cu răspundere limitată, mai ales atunci când aceasta derulează o aşa numită „afacere de familie". De aceea, este inevitabilă soluţionarea unei chestiuni care ţine de viaţa societară şi de modificarea structurii societare: este valabilă cesiunea părţilor sociale, intervenită între soţii care au şi calitatea de asociaţi? în această privinţă, poziţia jurisprudenţei este fermă: interdicţia de vânzare între soţi prevăzută expres în art. 1307 C. civ. este deopotrivă aplicabilă şi contractului de vânzare-cumpărare comercială (art. 1 C. com.), deci şi cesiunii de părţi sociale. Interdicţia vânzării comerciale între soţi este, de asemenea, menită să apere principiul revocabilităţii donaţiilor între soţi şi, totodată, să ocrotească pe moştenitorii şi creditorii soţului vânzător împotriva unor acte frauduloase ale terţilor. Cum sancţiunea vânzării între soţi este nulitatea absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958.25)