Art. 216 Reducerea sau majorarea capitalului social

Art. 216

(1) Acţiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere, în primul rând acţionarilor existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă.

(2) Exercitarea dreptului de preferinţă se va putea realiza numai în interiorul termenului hotărât de adunarea generală sau de consiliul de administraţie, respectiv directorat, în condiţiile art. 220¹ alin. (4), dacă actul constitutiv nu prevede alt termen. În toate situaţiile, termenul acordat pentru exercitarea drepturilor de preferinţă nu poate fi mai mic de o lună de la data publicării hotărârii adunării generale, respectiv a deciziei consiliului de administraţie/directoratului, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. După expirarea acestui termen, acţiunile vor putea fi oferite spre subscriere publicului.

(3) Orice majorare a capitalului social efectuată cu încălcarea prezentului articol este anulabilă.

OUG 82/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente din 28 iunie 2007, Monitorul Oficial 446/2007;

Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;

Art. 216¹

Acţionarii au un drept de preferinţă şi atunci când societatea emite obligaţiuni convertibile în acţiuni. Dispoziţiile art. 216 se aplică în mod corespunzător.

Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;

Comentarii despre Art. 216 Reducerea sau majorarea capitalului social

Adina 11.09.2014

I. Dreptul de preferinţă al acţionarilor asupra acţiunilor noi emise de societate prin majorarea capitalului social

1. Atunci când societatea pe acţiuni îşi majorează capitalul social, acţionarii existenţi se bucură de un drept de preferinţă. în termenii utilizaţi chiar de art. 216 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, dreptul de preferinţă este dreptul ce revine acţionarilor existenţi de a li se oferi spre subscriere, în primul rând, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă, acţiunile emise pentru majorarea capitalului social.27*

Dreptul de preferinţă (cunoscut în

Citește mai mult

dreptul englez ca drept de preempţiune28), în dreptul francez ca drept preferenţial de subscriere şi în dreptul italian ca drept de primă opţiune301) urmăreşte, în contextul majorării capitalului, să evite diminuarea participaţiei fondatorilor şi acţionarilor existenţi (asigurându-le, astfel, posibilitatea de a-şi menţine cota de participare la capital şi, prin aceasta, cota de participare la distribuţia profitului) şi să ofere acestora posibilitatea subscrierii unor aporturi noi, potrivit strategiei determinate prin exprimarea voinţei sociale.

Dreptul de preferinţă, care pare a fi - mai degrabă - un drept de preempţiune,31) are, deci, o funcţie egalitară, întrucât tinde să menţină un status quo între acţionari. El este un drept individual care permite titularului să îşi manifeste o primă opţiune la dobândirea noilor acţiuni emise de societate în contextul procesului de majorare a capitalului. Acest drept, care se concretizează în subscrierea unor noi acţiuni, are o valoare economică, motiv pentru care art. 213 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale se referă la posibilitatea acţionarilor de a-şi tranzacţiona drepturile de preferinţă pe piaţa de capital.

2. Exercitarea dreptului de preferinţă se poate realiza în cadrul unui termen stabilit de actul constitutiv sau, în absenţa unei asemenea menţiuni, prin hotărârea adunării generale extraordinare, în condiţiile stabilite la art. 115 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale sau prin hotărârea consiliului de administraţie, respectiv directorat, în condiţiile art. 220" alin. (4) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. în toate cazurile, acest termen nu poate fi mai mic de o lună de la data publicării hotărârii privind majorarea capitalului în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.32) Termenul de exercitare a dreptului de preferinţă este un termen de decădere; orice opţiune manifestată după împlinirea acestuia este lipsită de efecte juridice.

Exercitarea dreptului de preferinţă în aceste condiţii indică faptul că majorarea capitalului societăţii pe acţiuni se face în două etape: într-o primă fază, adunarea generală extraordinară aprobă, de principiu, majorarea capitalului cu o anumită valoare, acordându-se acţionarilor un termen pentru exercitarea dreptului de preferinţă iar, după expirarea acestuia, adunarea convocată din nou va constata opţiunile exprimate de acţionarii existenţi şi va proceda la majorarea efectivă a capitalului subscris. Desigur că, în ipoteza delegării atribuţiilor adunării generale extraordinare, în condiţiile art. 114 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, locul hotărârilor acesteia va fi luat de deciziile consiliului de administraţie sau, după caz, ale directoratului.

3. După expirarea termenului prevăzut pentru exercitarea dreptului de preferinţă, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale stabileşte că acţiunile vor putea fi oferite publicului - bineînţeles, dacă acestea nu sunt subscrise integral de către acţionarii existenţi. Această subscriere se poate realiza în două forme: fie subscriitorii declară, de la început, că au disponibilitatea de a subscrie orice număr de acţiuni (deci, peste proporţia ce le revine comparativ cu acţiunile deţinute), fie subscriu, în termenul acordat, în limitele ce le revin, iar dacă au rămas acţiuni nesubscrise de ceilalţi acţionari, pot să îşi exprime, chiar în adunarea generală extraordinară, opţiunea de a continua subscrierea până la epuizarea acţiunilor nou emise disponibile.

5,1 Dreptul de preferinţă este definit ca fiind facultatea pe care un drept real accesoriu unui drept de creanţă o conferă titularului acesteia de a avea prioritate faţă de toţi ceilalţi creditori pentru a obţine satisfacerea creanţei sale, prin urmărirea bunului asupra căruia poartă dreptul real accesoriu.

Dreptul de preempţiuneesie dreptul titularului de a fi preferat în calitate de cumpărător al unui bun. Dreptul de preempţiune poate rezulta din convenţia părţilor sau se poate naşte direct din lege, fiind prevăzut de o normă juridică imperativă.

De abia în aceste condiţii şi după epuizarea opţiunilor de subscriere ale acţionarilor existenţi, pot să fie oferite publicului acţiunile nesubscrise. Orice altă interpretare ar conduce la încălcarea dreptului de preferinţă ce revine
acţionarilor existenţi.

Este nulă hotărârea adunării generale care limitează termenul de exercitare a dreptului de preferinţă, structurându-l în două etape de subscriere care totalizează 30 de zile, atunci când la cea de-a doua etapă pot participa numai acţionarii care au subscris în prima etapă (I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 1709 din 11 martie 2005).

4. Dreptul de preferinţă al acţionarilor existenţi este protejat prin sancţiunile aplicabile în caz de nerespectare a acestuia. în dreptul francez, dreptul de preferinţă este de ordine publică şi este ireductibil prin actul constitutiv; el este protejat prin sancţiuni penale şi prin sancţiuni civile - orice clauză contrară este considerată ca nescrisă.341

Legea română a optat iniţial pentru un regim sancţionator aspru, stabilind că încălcarea dreptului de preferinţă se sancţionează cu nulitatea absolută. Ulterior, prin modificările aduse prin Legea nr. 441/2006, a fost consacrat un regim mai îngăduitor, stabilindu-se că orice majorare a capitalului social efectuată cu încălcarea dreptului de preferinţă sau a termenului legal minim acordat pentru exercitarea acestuia este anulabilă. Nerespectarea dreptului de preferinţă este sancţionată, deci, cu nulitate relativă, care poate fi invocată, în termenul general de prescripţie, de acţionarii ale căror drepturi de preferinţă au fost încălcate.

5. în absenţa unei distincţii pe care legea să o facă - din această perspectivă - între majorarea prin aporturi în numerar şi majorarea prin aporturi în natură, rezultă că dreptul de preferinţă al acţionarilor este deopotrivă aplicabil în ambele modalităţi de majorare a capitalului. De aceea, considerăm că este fundamental greşită interpretarea jurisprudenţială potrivit căreia majorarea capitalului prin compensarea unor creanţe certe şi lichide asupra societăţii cu acţiuni emise (liberate) de aceasta nu reprezintă o formă specială de majorare a capitalului şi deci nu trebuie supusă exigenţei dreptului de preferinţă; la fel de eronată este şi teza că atunci când majorarea se realizează prin aportul unui asociat existent, nu se aplică dreptul de preferinţă351.

II. Dreptul de preferinţă asupra obligaţiunilor emise de societatea pe acţiuni, atunci când aceste obligaţiuni sunt convertibile în acţiuni

6. Dreptul de preferinţă al acţionarilor existenţi se întinde nu numai asupra acţiunilor noi emise de societate prin majorarea capitalului social, ci şi asupra obligaţiunilor emise de aceasta, atunci când aceste obligaţiuni sunt convertibile în acţiuni.

Prin acest procedeu - al convertirii obligaţiilor în acţiuni - se produce o majorare de capital care nu a fost avută în vedere, în mod expres, la redactarea art. 210 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale dar care, în linii mari, ar putea fi asimilată cu conversia datoriilor societăţii în acţiuni (definită în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale ca fiind „compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia").

într-adevăr, obligaţiunile emise de o societate comercială - definite ca instrumente financiare sau valori mobiliare prin care emitentul se obligă să plătească deţinătorului, la anumite intervale de timp, o anumită sumă de bani precum şi să restituie la scadenţă valoarea nominală - sunt titluri de credit care încorporează creanţa şi care pot fi convertite în acţiuni.

Prin această majorare, ca rezultat al conversiei obligaţiunilor în acţiuni, sunt afectate drepturile acţionarilor existenţi, astfel încât este legitimă opţiunea legiuitorului de a extinde aplicarea dreptului de preferinţă al acestora şi asupra emisiunii de obligaţiuni convertibile în acţiuni. Exercitarea specială a acestui drept de preferinţă este supusă condiţiilor reglementate de art. 216 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale - ca termen şi consecinţe ale nerespectării dreptului de preferinţă.

Răspunde