Art. 270 Lichidarea societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Lichidarea societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni
Art. 270
(1) Sumele cuvenite acţionarilor, neîncasate în termen de două luni de la publicarea situaţiei financiare, vor fi depuse la o bancă sau la una dintre unităţile acesteia, cu arătarea numelui şi prenumelui acţionarului, dacă acţiunile sunt nominative, sau a numerelor acţiunilor, dacă ele sunt la purtător.
(2) Plata se va face persoanei arătate sau posesorului acţiunilor, reţinându-se titlul.
Art. 2701
În cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvenţă, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenţei. În condiţiile legislaţiei insolvenţei, creditorii vor putea cere deschiderea procedurii insolvenţei faţă de societatea aflată în curs de lichidare.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:
Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
Art. 2702
Constatând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legea insolvenţei, judecătorul-sindic va dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:
Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
Art. 270 2a)
Societăţilor europene cu sediul în România le sunt aplicabile prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene, cele ale prezentului capitol, precum şi cele privitoare la societăţile pe acţiuni, în măsura compatibilităţii lor cu dispoziţiile regulamentului comunitar.
Art. 270 2b)
(1) Societăţile europene cu sediul social în România au personalitate juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului.
(2) O societate europeană nu poate fi înmatriculată în registrul comerţului decât după încheierea unui acord privind implicarea angajaţilor în activitatea societăţii, în condiţiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 187/2007.
(3) În termen de 30 de zile de la înregistrare, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va comunica Jurnalului Oficial al Uniunii Europene un anunţ privind înmatricularea societăţii. Anunţul va cuprinde informaţiile prevăzute de art. 14 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2.157/2001.
Art. 270 2c)
(1) Orice societate europeană înmatriculată în România îşi poate transfera sediul social într-un alt stat membru.
(2) Proiectul de transfer, vizat de judecătorul-delegat, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala societăţii, cu cel puţin 30 de zile înaintea datei şedinţei în care adunarea generală extraordinară urmează a hotărî asupra transferului.
(3) Hotărârea adunării generale privind transferul sediului social al societăţii europene într-un alt stat membru se adoptă în condiţiile art. 115 alin. (2). În cazul în care acţionarii reprezentând majoritatea capitalului social sunt prezenţi sau reprezentanţi, decizia poate fi adoptată cu majoritate simplă.
Art. 270 2d)
(1) Creditorii societăţilor europene ale căror creanţe sunt anterioare datei publicării proiectului de transfer şi care nu sunt scadente la data publicării pot face opoziţie în condiţiile art. 62.
(2) Opoziţia prevăzută la alin. (1) suspendă executarea operaţiunii până la data la care hotărârea judecătorească rămâne definitivă, în afară de cazul în care societatea debitoare face dovada plăţii datoriilor sau oferă garanţii acceptate de creditori ori încheie cu aceştia un acord pentru plata datoriilor.
Art. 270 2e)
(1) Acţionarii care nu au votat în favoarea hotărârii adunării generale prin care a fost aprobat transferul sediului într-un alt stat membru au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea acţiunilor lor de către societate.
(2) Dreptul de retragere poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii adunării generale.
(3) Acţionarii vor depune la sediul societăţii, alături de declaraţia scrisă de retragere, acţiunile pe care le posedă sau, după caz, certificatele de acţionar.
(4) Preţul plătit de societate pentru acţiunile celui ce exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent, ca valoare medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării. Expertul este numit de judecătorul-delegat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 şi 39. Costurile de evaluare vor fi suportate de societate.
(5) Judecătorul-delegat, ulterior verificării legalităţii transferului, pronunţă o încheiere ce atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3-5 din prezenta lege şi a celor prevăzute de art. 8 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2.157/2001.
(6) Ulterior radierii societăţii europene transferate, oficiul registrului comerţului va comunica Jurnalului Uniunii Europene, pe cheltuiala societăţii, un anunţ privind radierea societăţii din registrul comerţului din România ca urmare a transferului sediului acestuia într-un alt stat membru.
Art. 2703
(1) Încălcarea prevederilor art. 74 constituie contravenţie şi este sancţionată cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.
(2) Încălcarea prevederilor art. 131 alin. (4) constituie contravenţie şi este sancţionată cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se realizează de către organele cu atribuţii de control ale Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi ale unităţilor sale teritoriale.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:
Legea 76/2012 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă din 24 mai 2012, Monitorul Oficial 365/2012;
OUG 82/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente din 28 iunie 2007, Monitorul Oficial 446/2007;
Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
| ← Art. 269 Lichidarea societăţilor pe acţiuni şi în... | Art. 271 Lichidarea societăţilor pe acţiuni şi în... → |
|---|
I. Dreptul de retragere al acţionarilor din SE
1. Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Regulament, „în cazul unei SE înmatriculate pe teritoriul său, un stat membru poate adopta dispoziţii menite să asigure protecţia adecvată a acţionarilor minoritari care se opun transferului."în aplicarea acestei dispoziţii, legiuitorul român a optat pentru reglementarea unui drept de retragere în favoarea acţionarilor care nu au votat pentru decizia de transfer a asediului SE.
Societăţile europene sunt organizate, exclusiv, sub forma unei societăţi pe acţiuni, guvernată sub toate aspectele
Citește mai mult
societare (organizatorice şi funcţionale) de legea naţională şi de Regulament (care se aplică direct în toate statele membre). Datorită naturii sale, societatea pe acţiuni este fundată mai mult pe exigenţele mobilizării capitalului decât pe cerinţele affectio societatis; de aceea, liantul societar este relativ fragil, permiţând încetarea calităţii de acţionar prin simplul transfer al acţiunilor deţinute, de regulă fără formalităţi sau cerinţe excesive. Pentru aceleaşi raţiuni, instituţii ca excluderea sau retragerea din societate, proprii societăţilor de persoane, sunt lipsite de rezonanţă în viaţa societăţii pe acţiuni, unde forţa este dată de numărul, şi nu de numele acţionarilor. Aşa fiind, legea română reglementează retragerea acţionarilor din societate doar cu titlu excepţional, în anumite cazuri bine determinate. Art. 134 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale menţionează aceste cauze excepţionale care permit retragerea acţionarilor din societate: schimbarea obiectului principal de activitate, mutarea sediului societăţii în străinătate, schimbarea formei societăţii şi fuziunea sau divizarea societăţii.Singura excepţie notabilă priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile în care acţionarul care nu a votat în favoarea unei asemenea hotărâri (a votat împotrivă, s-a abţinut de la vot sau nu a fost prezent la adunarea generală) poate să îşi exercite dreptul de retragere; acest termen curge de la data adoptării hotărârii adunării generale prin care s-a aprobat transferul sediului SE într-un alt stat membru. Legiuitorul nu mai leagă momentul începerii curgerii acestui termen de data efectuării publicităţii în Monitorul Oficial al României a hotărârii de transfer al sediului, optând pentru o soluţie mai expeditivă, aceeaşi cu cea practicată în cazul retragerii acţionarilor care nu au votat pentru fuziunea sau divizarea societăţii. Probabil că, având în vedere complexitatea acestei operaţiuni, legiuitorul a urmărit să le confere o eficienţă şi celeritate procedurale sporite, prin reducerea duratei de incertitudine asupra poziţiei acţionarilor care au vocaţia de a se retrage, în aceste situaţii speciale.
Art. 270^2e - Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale reiterează o asemenea cauză de retragere [art. 134 alin. (1) lit. b) -transferul sediului în străinătate], particularizându-l sub forma transferului sediului SE într-un alt stat membru. Dreptul de retragere, într-o asemenea situaţie, se exercită în aceleaşi condiţii cu cele enumerate de art. 134 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Din această perspectivă, o bună parte a art. 2702e) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale este inutilă, întrucât alin. (1), (3) şi (4) nu fac altceva decât să repete fidel textul alin. (1)14), (3), (4) şi (5) al art. 134 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
II. încheierea formalităţilor de transfer al sediului SE
2. Din perspectiva legiuitorului român, transferul sediului unei societăţi europene într-un alt stat membru se descompune în trei faze procedurale: (a) verificarea legalităţii transferului sediului SE şi autorizarea acestuia, (b) înregistrarea SE la noul sediu şi (c) radierea SE de la vechiul sediu, toate acestea însoţite fiind de o publicitate corespunzătoare. Dintre aceste faze, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale se referă explicit doar la prima fază şi, implicit, la cea de-a treia fază.
3. Potrivit prevederilor alin. (5) al acestui articol, judecătorul-delegat efectuează un control de regularitate, verificând îndeplinirea condiţiilor legale reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, de Regulament şi de alte dispoziţii aplicabile. Având în vedere că verificarea efectuată de judecătorul-delegat se referă la legalitatea transferului sediului SE în alt stat membru, este de neînţeles trimiterea pe care acest articol o face la atribuţia judecătorului-delegat de a emite un certificat prin care „atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3-5" clin Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale; aceste articole se referă la răspunderea societăţii şi a asociaţilor pentru obligaţiile sociale, la numărul minim de asociaţi şi la forma actului constitutiv al societăţii comerciale şi nu par a avea nicio legătură directă cu îndeplinirea condiţiilor legale de transfer.
Acelaşi text mai face trimitere şi la condiţiile prevăzute de art. 8 din Regulament. Potrivit prevederilor art. 8 alin. (8) din Regulament, instanţa, biroul notarial sau altă autoritate competentă din statul membru în care o SE are sediul social, vor elibera „un certificat care atestă în mod concludent încheierea actelor şi a formalităţilor necesare" transferului. Acest certificat nu se va elibera decât dacă societatea face dovada că interesele creditorilor beneficiază de o protecţie corespunzătoare, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de statul membru în care SE are sediul social anterior transferului.
Din perspectiva acestei reglementări, încheierea judecătorului-delegat la care ne-am referit mai sus constituie, probabil, suportul pe baza căruia se emite acest certificat (dacă nu este chiar echivalentul acelui certificat). Dacă prin trimiterea pe care, prin acest alineat (5), o face la art. 3-5 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale şi la art. 8 din Regulament, legiuitorul a dorit să exprime chiar cerinţele de bază a căror îndeplinire o atestă certificatul menţionat mai sus, fără îndoială că aici reglementarea legală este deficitară; în loc să ateste încheierea formalităţilor şi îndeplinirea unor condiţii legale precise [potrivit exigenţelor art. 8 alin. (8) clin Regulament], legate de transferul sediului, încheierea judecătorului-delegat ar urma să ateste îndeplinirea unor condiţii generale, legate de valabilitatea constituirii unei societăţi comerciale, sub raportul întinderii răspunderii asociaţilor, a numărului minim de asociaţi şi a formei actului constitutiv.
4. A doua fază sau etapă procedurală vizează înmatricularea sau înregistrarea SE la noul sediu; în mod explicabil, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu reglementează această operaţiune, care ţine de aplicarea legislaţiei statului membru unde se transferă sediul.
Potrivit prevederilor art. 8 şi 9 din Regulament, înregistrarea SE la noul sediu se va face pe baza unui certificat emis de autorităţile competente clin statul membru al vechiului sediu, care să ateste îndeplinirea legală a tuturor formalităţilor de transfer al sediului şi a dovezii că au fost îndeplinite formalităţile necesare înregistrării în statul membru în care se află noul sediu social.
Pe data înmatriculării SE în registrul de la noul sediul social, se produc efectele legale ale mutării sediului, incluzând şi modificarea corespunzătoare a actului constitutiv.
5. Consecutiv înregistrării SE la noul sediu, se produce radierea SE de la vechiul sediu, pe baza notificării trimise de oficiul registrului de la noul sediu. Faţă de terţi, transferul sediului este opozabil de la data publicării noii înmatriculări sau de la data radierii vechiului sediu, dacă SE nu dovedeşte că respectivii terţi aveau cunoştinţă de noul sediu social.
Pe lângă publicitatea naţională, proprie modificării actului constitutiv al oricărei societăţi comerciale, transferul sediului unei SE şi radierea ei de la vechiul sediu face şi obiectul unei publicităţi în Jurnalul Uniunii Europene. Aceasta va fi asigurată de oficiul registrului comerţului care efectuează radierea şi va îmbrăca forma unui anunţ
menţionând atât transferul sediului într-un alt stat membru cât şi radierea de la vechiul sediu, anunţ ce va fi publicat pe cheltuiala societăţii, în baza dispoziţiei judecătorului delegat [art. 125 alin. (2) din Nomele Metodologice aprobate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2594/2008|.
6. Autorităţile unui stat membru se pot opune transferului sediului unei SE pentru motive de interes public. în această situaţie, examinarea opoziţiei se va realiza de instanţa competentă. Orice litigii ale SE care şi-a transferat sediul, izvorând din acte sau fapte anterioare transferului, rămân de competenţa instanţelor din statul membru în care SE în cauză era înregistrată anterior transferului, chiar dacă se intentează o acţiune în justiţie împotriva SE după efectuarea transferului.
1. Transferul societăţii europene cu sediul în România pe teritoriul unui alt stat membru reprezintă o modificare majoră în viaţa SE, care astfel îşi schimbă statutul personal, guvernat, pentru viitor, de legea noului sediu; această modificare poate produce reacţii adverse ale factorilor umani care sunt implicaţi în viaţa socială: acţionari, personal, creditori. Acţionarii se pot opune unei asemenea bulversante schimbări prin votul exprimat în adunarea generală a acţionarilor; personalul SE, respectiv angajaţii societăţii vor putea reacţiona prin intermediul mecanismelor de negociere
Citește mai mult
reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 187/2007 privind procedurile de informare, consultare şi alte modalităţi de implicare a angajaţilor în activitatea societăţii europene. Creditorii SE au la îndemână, în acelaşi scop, un drept de opoziţie.Dreptul de opoziţie reglementat de acest articol constituie o aplicaţie specială a dreptului de opoziţie reglementat de art. 61 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, drept ce revine creditorilor sociali şi altor persoane prejudiciate prin hotărârea de modificare a actului constitutiv al societăţii comerciale de a formula o cerere prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige societatea sau asociaţii, după caz, la repararea prejudiciului cauzat. în raport cu exigenţele art. 61 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale mai sus menţionat, textul art. 2702t,) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale cuprinde anumite derogări importante.
în primul rând, în ceea ce priveşte persoana creditori lor13> aceştia au vocaţia formulării acestui drept la opoziţie fără a fi ţinuţi să probeze existenţa unui prejudiciu pe care l-ar fi încercat ca urmare a publicării proiectului de transfer. Ca atare, scopul opoziţiei nici nu mai este acela al reparării prejudiciului cauzat prin transferul societăţii, ci doar suspendarea operaţiunii.
Pe urmă, pentru exercitarea legală a acestui drept, creanţa invocată de creditorii SE trebuie să fie anterioară datei publicării proiectului de transfer, condiţie pe care art. 61 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu o prevede. în consecinţă, creanţa trebuie să se fi născut valabil înainte de publicarea proiectului de transfer; spre exemplu, nu îndeplinesc această condiţie penalităţile contractuale care sancţionează executarea cu întârziere a unei obligaţii contractate anterior publicării proiectului de transfer, atunci când termenul contractual de executare a obligaţiei sancţionate este ulterior datei publicării transferului.
Este de reţinut că acţionarii SE nu pot utiliza acest drept la opoziţie, întrucât ei au la îndemână calea acţiunii în anulare reglementată de art. 132 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (a se vedea, în acest sens, şi comentariile de la art. 61-62 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale).
Apoi, creanţa trebuie să nu fi fost scadentă la data publicării, cerinţă care este concordantă cu absenţa exigenţei prejudiciului provocat prin publicarea proiectului de transfer. Dar dacă nu există un prejudiciu, care este interesul legitim al creditorilor de a promova o asemenea opoziţie? Şi cum este rezolvată situaţia creditorilor ale căror creanţe sunt scadente anterior publicării proiectului de transfer? Altfel spus, care este noima, înţelesul acestui text de lege?
Această dispoziţie a legii trebuie privită ca o măsură de protecţie a creditorilor a căror creanţă s-a născut anterior publicării proiectului de transfer al SE, deci anterior momentului când societatea a adus la cunoştinţă publică intenţia sa de a-şi muta sediul pe teritoriul altui stat membru. De asemenea, ea este o măsură de protecţie a acelor creditori care nu au fost în măsură să îşi realizeze creanţa înainte de momentul publicităţii intenţiei de transfer, moment care constituie şi punctul temporal care marchează un eventual risc de depreciere a creanţei sau de amplificare a riscului de neexecutare.
Toţi ceilalţi creditori, care nu se află în situaţia specială reglementată de acest articol, vor putea să exercite dreptul de opoziţie prevăzut de art. 61 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, desigur cu condiţia îndeplinirii exigenţelor legale acolo stipulate. Dreptul special de opoziţie reglementat de acest articol nu înlătură aplicarea prevederilor de drept comun (art. 61 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale) în privinţa celor care nu îndeplinesc condiţiile art. 2702d) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale; de altfel, acest din urmă articol nici nu se referă la art. 61 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, ci doar la art. 62 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care reglementează aspecte procedurale.
2. Modul de exercitare a dreptului la opoziţia specială reglementată de acest articol este cel prevăzut de art. 62 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Opoziţia se depune la oficiul registrului comerţului, în termen de 30 de zile de la data publicării proiectului de transfer; oficiul va menţiona opoziţia în registru şi o va înainta instanţei judecătoreşti competente.
Opoziţia suspendă executarea operaţiunii de transferare a sediului, până la data când hotărârea prin care se soluţionează opoziţia dobândeşte caracter irevocabil. Este un efect de drept al opoziţiei reglementate de art. 2702d) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, nemaifiind necesară formularea de către reclamant a unei cereri de suspendare, pe calea ordonanţei preşedinţiale, în vederea suspendării; astfel, deşi art. 2702d) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale arată că dreptul la opoziţie se exercită în condiţiile art. 62 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, iar art. 62 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale face trimitere la procedura suspendării executării reglementată de art. 133 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în realitate aceste dispoziţii ale art. 133 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu îşi mai găsesc aplicare în procedura opoziţiei formulate împotriva transferului sediului unei SE.
Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu stabileşte data de la care se produce suspendarea operaţiunii transferului. Efectul suspendării de drept a operaţiunii transferului se produce, doar pe data remiterii de către oficiul registrului comerţului şi înregistrării opoziţiei la instanţa judecătorească competentă. Simpla depunere a opoziţiei la oficiul registrului comerţului nu poate produce acest efect suspensiv, oficiul nefiind instanţă judecătorească.
Pentru a evita consecinţele defavorabile, asupra transferului sediului, a suspendării operaţiunii, societatea europeană debitoare poate fie să stingă datoriile, fie să ofere garanţii de plată acceptate de creditori fie să încheie cu aceştia un acord de plată a datoriilor. întrucât la data realizării acestor măsuri de contracarare sau îndepărtare a suspendării operaţiunii, este posibil ca creanţele care conferă creditorilor vocaţia la opoziţie să nu fie, încă, ajunse la scadenţă, plata acestor creanţe trebuie interpretată ca o renunţare a debitorului la beneficiul termenului.
Constatarea plăţii acestor creanţe va conduce la respingerea opoziţiei; celelalte două alternative (oferirea unor garanţii acceptate de creditori sau încheierea unui acord de plată) vor face obiectul unor tranzacţii judiciare, care vor conduce la pronunţarea, de către instanţele sesizate, a unor hotărâri de expedient.
Hotărârea pronunţată asupra opoziţiei este supusă numai recursului.
1. în mod tradiţional, transferarea sediului unei persoane juridice de pe teritoriul unui stat pe teritoriul altui stat implică dizolvarea şi lichidarea acesteia în statul din care se transferă sediul şi înfiinţarea unei noi persoane juridice în statul de destinaţie. în aceste condiţii, pe lângă colapsul patrimonial echivalent cu o „gaură neagră" în care dispare vechea societate şi din care apare noua societate, este impropriu, din punct de vedere juridic, să se vorbească despre continuitatea aceleiaşi societăţi comerciale, din moment ce există un hiatus în personalitatea şi identitatea
Citește mai mult
juridică a societăţii transferate.Transferarea sediului unei SE pe teritoriul unui alt stat membru, astfel cum este reglementata de Regulament, nu are acest efect disolutoriu, SE menţinându-şi personalitatea juridică şi neîncetând, niciun moment, să existe, în coordonatele sale juridice esenţiale. Potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Regulament, transferul unei SE nu duce nici la dizolvarea SE, nici la crearea unei noi persoane juridice.
Potrivit Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, acest transfer se poate produce, cu efectele reglementate de Regulament, numai pe teritoriul unui stat membru; este o prevedere care este o consecinţă normală a regulii potrivit căreia o societate europeană poate fiinţa valabil, cu acest statut, numai pe teritoriul Uniunii Europene. Transferul unei SE pe teritoriul unui stat care nu e membru al Uniunii Europene nu este reglementat de Regulament şi, în consecinţă, pe lângă faptul că, astfel, încetează statutul de societate europeană al societăţii transferate, nu se asigură nici continuitatea personalităţii juridice a acesteia.
Semnalăm o discrepanţă între Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale şi Normele metodologice aprobate prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2594/2008 în cea ce priveşte reperele în raport cu care se calculează acest termen; în timp ce Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale se raportează la data înregistrării societăţii în registrul comerţului, normele fac referire la data publicării în Monitorul Oficial al României a încheierii de înmatriculare a societăţii europene în registrul comerţului.
2. Traseul procedural al transferului sediului debutează prin redactarea unui proiect de transfer, care se supune vizei judecătorului-delegat; această viză echivalează cu un control jurisdicţional de regularitate, necontencios, prin care judecătorul-delegat încuviinţează publicarea proiectului, fără a efectua un control de fond al condiţiilor transferului.
Acest proiect se dă publicităţii în Monitorul Oficial, cu cel puţin 30 de zile înaintea datei şedinţei adunării generale convocate pentru a se pronunţa asupra transferului. Cheltuielile de publicare vor fi suportate de societatea solicitantă. Termenul de 30 de zile menţionat mai sus se socoteşte pe zile libere iar semnificaţia lui precisă este aceea că adunarea generală care se va pronunţa asupra cererii de transfer nu va putea avea loc intr-un termen mai scurt de 30 de zile de la data publicării efective, în Monitorul Oficial al României, a proiectului de transfer. în termen de o lună de la publicarea proiectului de transfer, se va publica un anunţ cu titlu informativ şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, menţionând denumirea, numărul, data şi locul înmatriculării SE, data şi locul publicării şi titlul publicaţiei, precum şi sediul social şi domeniul de activitate a SE (art. 14 din Regulament).
Proiectul va menţiona denumirea societăţii, sediul social şi numărul de înregistrare actual al SE precum şi sediul social preconizat al SE, eventual noua denumire şi noul act constitutiv, consecinţele pe care transferul le poate avea asupra acţionarilor şi asupra implicării salariaţilor în SE, calendarul operaţiunilor de transfer precum şi modul de conservare a drepturilor prevăzute în materie de protecţie a acţionarilor şi a creditorilor, în plus, organul de conducere sau de administraţie întocmeşte un raport explicând şi justificând aspectele juridice şi economice ale transferului şi explicând consecinţele transferului pentru acţionari, creditori şi lucrători.
Proiectul de transfer şi raportul administratorilor va fi pus la dispoziţia acţionarilor şi creditorilor SE la sediul acesteia, cu cel puţin o lună înainte de data la care este convocată adunarea generală ce urmează să se pronunţe asupra transferului. în consecinţă, concluzia logică ce se desprinde din aceste dispoziţii este aceea că atât măsurile de publicitate lărgită (publicarea în Monitorul Oficial) cât şi măsurile de publicitate restrânsă (punerea acestor documente la dispoziţia acţionarilor) trebuie să fie îndeplinite cu cel puţin 30 de zile înainte de data adunării generale care urmează a hotărî asupra transferului.
Art. 8 alin. (6) din Regulament dispune, însă, că nici o hotărâre a adunării generale privind transferul nu poate fi luată decât după două luni de la publicarea proiectului de transfer. Apare astfel, o adevărată contradicţie între dispoziţiile Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale şi dispoziţiile Regulamentului care reglementează, direct sau indirect, data adunării generale a societăţii europene, prin raportare la data publicării proiectului. Potrivit prevederilor Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, proiectul trebuie publicat cu cel puţin 30 de zile înainte de data adunării generale, condiţie care induce şi prezumţia legală că o adunare poate să se desfăşoare şi să adopte în mod valid hotărârea de transfer după expirarea unui termen de 30 de zile de la data publicării proiectului, în timp ce Regulamentul permite luarea unei decizii numai după expirarea unui termen de 2 luni de la publicare. Având în vedere forţa superioară a dispoziţiilor Regulamentului, urmează a primi aplicare prevederile art. 8 alin. (6) şi a fi îndepărtată prezumţia stabilită de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
3. Potrivit prevederilor alineatului (3) al art. 2702c) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, pe care îl examinăm aici, adunarea generală va putea aproba transferul societăţii europene în condiţiile art. 115 alin. (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, adică în prezenţa acţionarilor deţinând (a) cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi de vot, pentru prima convocare şi (b) cel puţin o cincime din numărul total al drepturilor de vot, pentru convocările ulterioare, cu majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi. Această cerinţă nu se aplică atunci când la adunarea generală extraordinară participă, direct sau prin reprezentanţi, acţionari care deţin majoritatea capitalului social, situaţie în care decizia poate fi adoptată cu majoritatea simplă a voturilor valabil exprimate.
Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale introduce aici o altă discrepanţă marcantă faţă de dispoziţiile Regulamentului, care stipulează că orice modificare a actului constitutiv al unei societăţi europene poate fi adoptată, de regulă, numai cu o majoritate de minimum două treimi din voturile valabil exprimate, cu excepţia cazurilor în care legislaţia aplicabilă societăţilor anonime în statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social al SE cere sau permite o majoritate mai largă [art. 59 alin. (1) din Regulament]. Cum Regulamentul are prioritate faţă de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, urmează a se observa majoritatea calificată cerută de Regulament.
în ceea ce priveşte majoritatea simplă la care face menţiune teza finală a acestui alineat (3) al art. 270-c), art. 59 alin. (2) din Regulament prevede şi el posibilitatea adoptării unei hotărâri de transfer al sediului, cu majoritate simplă, atunci când cel puţin jumătate din capitalul subscris al unei SE este reprezentat la adunarea generală, şi aici se înregistrează o uşoară disparitate între Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale şi Regulament, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale făcând trimitere la majoritatea capitalului (50% + 1), iar Regulamentul doar la cel puţin jumătate din capitalul subscris (50%); şi aici Regulamentul se va aplica în dauna prevederilor Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
I. Dobândirea personalităţii juridice
1. Ca orice societate comercială, societatea europeană este persoană juridică de la data înmatriculării sale în registrul comerţului (a se vedea şi comentariul de la art. 41 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale). Pe data înmatriculării, societatea europeană dobândeşte deplină capacitate de folosinţă şi de exerciţiu, necesară încheierii de acte juridice şi dobândirii/asumării valabile de drepturi şi obligaţii în legătură cu îndeplinirea scopului pentru care a fost constituită.
Procedura de înmatriculare a societăţii europene este
Citește mai mult
reglementată prin Normele metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor aprobate prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2594/2008, care stabilesc actele ce se ataşează cererii de înmatriculare, şi anume:a) certificate eliberate de autorităţile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene pe teritoriul cărora îşi au sediile entităţile juridice implicate în constituire, din care să rezulte că acestea funcţionează, au sediul şi administraţia centrală pe teritoriul Uniunii Europene.
b) dovezi privind realizarea acordului privind modalităţile de participare şi implicare a lucrătorilor la activitatea societăţii europene sau dovada că s-au purtat negocieri fără a se ajunge la un acord;
c) dovada subscrierii şi vărsării capitalului social minim prevăzut de Regulament;
d) declaraţiile pe propria răspundere ale reprezentanţilor entităţilor juridice implicate în constituire, din care să rezulte că acestea nu sunt supuse unei proceduri de lichidare, insolvenţă (reorganizare judiciară, faliment) sau unei alte proceduri cu efect similar.
Pe lângă aceste acte, corespunzător diferitelor modalităţi de constituire a unei SE (prin fuziune, ca holding, ca filială sau prin transformare), o serie de alte acte şi documente sunt cerute pentru dovedirea îndeplinirii condiţiilor de validă constituire.
II. Constituirea unei societăţi europene
2. Constituirea prin fuziune. Atunci când societatea europeană se constituie prin fuziune, sunt aplicabile prevederile care guvernează fuziunea în statul membru unde îşi are sediul societatea absorbantă (care devine SE) sau pe teritoriul căruia îşi va avea sediul societatea rezultată din contopire (care ia naştere ca SE). Evident că de primă aplicare sunt prevederile naţionale care guvernează fuziunea transfrontalierâ, în completarea cărora se aplică prevederile de drept comun, armonizate cu exigenţele Directivelor comunitare care guvernează materia.
Directiva 78/855/CEE (aşa numită Directiva a 3-a privind fuziunea) şi Directiva 2005/56/CE privind fuziunea transfrontalierâ a societăţilor de capital.
exclusiv în acţiuni sau participaţii pe care le deţin la societăţile care promovează constituirea holdingului, şi care trebuie să reprezinte peste 50% din drepturile de vot asupra fiecărei societăţi implicate în holding. Datorită acestui specific, acţionarii SE holding nu vor fi societăţile care promovează constituirea, ci asociaţii acestora, iar holdingul va deveni, în schimb, un asociat cu drept de control asupra fiecărei societăţi care a promovat constituirea societăţii europene holding.
De aceea, asociaţii societăţilor implicate în constituirea SE holding vor avea la dispoziţie un termen de 3 luni pentru a se pronunţa cu privire la constituire şi la procentul de acţiuni cu care intenţionează să participe. SE holding se va constitui şi înregistra numai dacă asociaţii societăţilor care promovează operaţiunea alocă procentul minim de acţiuni sau părţi sociale deţinut în fiecare societate în conformitate cu proiectul de constituire şi în care toate celelalte condiţii legale privind constituirea unei societăţi comerciale sunt îndeplinite.
4. Constituirea unei filiale a SE. Examinarea acestei operaţiuni impune o diferenţiere terminologică; astfel, filialele cu statut de SE pot fi constituite (a) fie de cel puţin două societăţi comerciale sau entităţi juridice de drept public sau privat, (b) fie, în mod direct, de către o societate europeană.
în primul caz, printre societăţile sau entităţile care subscriu acţiuni la filiala cu statut de SE, trebuie să se afle cel puţin două al căror regim juridic să fie guvernat de legislaţiile unor state membre diferite. De asemenea, fiecare societate sau entitate subscriitoare trebuie să deţină, de cel puţin doi ani, o filială reglementată de legislaţia unui alt stat membru sau o sucursală pe teritoriul altui stat membru.
în al doilea caz, SE care constituie una sau mai multe filiale cu statut de SE (toate aceste filiale trebuind sa fie constituite, în mod obligatoriu, sub forma unei societăţi pe acţiuni), este dispensată de obligaţia de a observa regulile naţionale potrivit cărora o societate pe acţiuni trebuie să aibă minimum 2 acţionari sau în conformitate cu care o persoană nu poate avea calitatea de asociat unic, simultan, în mai multe societăţi.
Pe lângă respectarea condiţiilor prezentate mai sus, constituirea unei SE cu statut de filială urmează procedura de drept comun aplicabilă în statul membru în care se constituie filiala.
5. Transformarea unei societăţi pe acţiuni în SE. O societate pe acţiuni care deţine de cel puţin doi ani o filială reglementată de legislaţia unui alt stat membru se poate transforma în SE. Pentru a aduce la îndeplinire această transformare, societatea (prin administratorii săi) va redacta un proiect de transformare şi un raport explicativ şi justificativ privind aspectele juridice şi economice ale transformării, menţionând consecinţele pe care adoptarea formei de societate europeană le are asupra acţionarilor şi salariaţilor.
Proiectul de transformare se dă publicităţii cu cel puţin o lună înainte de data adunării generale convocată pentru a se pronunţa asupra transformării. Unul sau mai mulţi experţi independenţi vor pregăti şi prezenta adunării generale un raport în care vor arăta dacă societatea dispune de active nete cel puţin echivalente cu capitalul său. Adunarea generală a societăţii aprobă proiectul de transformare, precum şi statutul SE. Transformarea formei juridice fiind o modificare a actului constitutiv, decizia adunării generale va fi adoptată cu cvorumul şi majoritatea cerute pentru validitatea hotărârilor adunărilor generale extraordinare.
II. Implicarea angajaţilor în activitatea societăţii europene
6. Societatea europeană, constituită ca societate pe acţiuni şi având fie o dimensiune comunitară, fie un obiect de activitate sau interese care depăşesc sfera locală sau naţională, utilizează, de regulă, un personal numeros. Pentru a se preveni posibilitatea ca înfiinţarea unei SE să afecteze regimul informării, consultării şi implicării salariaţilor în activitatea SE a fost adoptată Directiva 2001/86/CE a Consiliului (Uniunii Europene) din 8 octombrie 2001 de completare a statutului societăţii europene în ceea ce priveşte implicarea lucrătorilor (în continuare denumită „Directiva"); pentru transpunerea ei, în România a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 187/2007 privind procedurile de informare, consultare şi alte modalităţi de implicare a angajaţilor în activitatea societăţii europene, ambele acte urmărind să creeze un cadru legal care să asigure implicarea salariaţilor în activitatea SE şi să elimine posibilitatea ca înfiinţarea unei SE să restrângă sau să limiteze formele de participare a salariaţilor în activitatea societăţii europene.
Pentru a proteja drepturile şi interesele legitime ale salariaţilor unei SE în curs de constituire, la nivelul societăţilor implicate, a filialelor sau sucursalelor acestora se constituie un grup special de negociere, alcătuit din reprezentanţi ai salariaţilor, care vor elabora un regulament propriu de organizare şi funcţionare, pe baza căruia vor negocia cu organul de conducere competent al societăţilor participante stabilirea modalităţilor de implicare a salariaţilor în cadrul unei SE. Grupul special de negociere şi organele de conducere ale societăţilor participante vor decide, împreună, modalităţile şi mecanismele de informare, consultare şi implicare a salariaţilor în activitatea societăţii europene.
Rezultatul negocierilor dintre organele de conducere ale societăţilor participante şi grupul special de negociere este reflectat într-un acord încheiat între aceştia, cuprinzând dispoziţii referitoare la informarea, consultarea şi implicarea salariaţilor, inclusiv prin desemnarea unor membri ai organelor de administrare, conducere sau supraveghere ale societăţii europene astfel constituite.
O societate europeană nu va putea fi înregistrată în registrul naţional de evidenţă a comercianţilor, respectiv în registrul comerţului, în absenţa unui asemenea acord. Această dispoziţie a Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (Art. 2702b)) apare ca restrictivă şi neconformă cu prevederile art. 3 alin. (6) al Directivei, care reglementează şi posibilitatea ca grupul special de negociere al acordului să decidă să nu demareze negocierile sau să pună capăt negocierilor deja iniţiate şi să se bazeze pe reglementările cu privire la informarea şi consultarea lucrătorilor, în vigoare în statele membre în care SE are salariaţi. Această decizie pune capăt procedurii de încheiere a acordului şi, în concluzie, o SE se va putea înmatricula şi în absenţa unui asemenea acord. în acelaşi sens sunt şi prevederile art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 187/2007 iar dispoziţiile Normelor metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor aprobate prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2594/2008 prevăd că în locul acordului menţionat mai sus se vor putea depune dovezi că negocierea a avut loc. Desigur că, în cazul în care se încheie un asemenea acord, el trebuie să fie expresia unei înţelegeri, a unei convenţii între organele de conducere şi angajaţii societăţilor implicate în constituire, având conţinutul recomandat de dispoziţiile art. 4 din Directiva.
III. Publicitatea constituirii SE
7. Constituirea oricărei societăţi europene este supusă unor formalităţi de publicitate, care urmăresc să pună la îndemâna terţilor informaţii privind apariţia unui nou comerciant, subiect societar implicat în activităţi economice. Această publicitate se realizează atât prin înmatricularea în registrul comerţului (publicitate restrânsă) cât şi prin publicarea în Monitorul Oficial al României a încheierii de autorizare a constituirii societăţii.
Constituirea societăţii europene, având în vedere dimensiunea sa comunitară, necesită o publicitate mult mai largă decât cea asigurată prin mijloacele reglementate de legislaţia naţională. De aceea, alin. (3) al acestui articol al Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale prevede obligativitatea asigurării publicităţii la nivelul Uniunii Europene, prin intermediul Jurnalului Oficial al Uniunii Europene. în acest sens, în baza comunicărilor primite de la oficiul registrului comerţului în circumscripţia căruia îşi are sediul şi administraţia centrală societatea europeană nou constituită, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va transmite Oficiului pentru Publicaţii Oficiale al Comunităţilor Europene, pe cheltuiala solicitantului, un anunţ privind înmatricularea unei societăţi europene, în vederea publicării lui în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Anunţul va fi transmis în termen de 30 de zile de la data înmatriculării societătii europene şi va cuprinde informaţiile prevăzute în art. 14 din regulament, adică: denumirea, numărul, data şi locul înmatriculării, sediul social şi domeniul de activitate ale societăţi europene, precum şi data şi numărul Monitorului Oficial al României în care s-a efectuat publicarea.
I. Sediul materiei
1. Potrivit principiilor care constituie justificarea existenţei societăţilor europene, proiectul realizării unei pieţei interne la scară europeană şi beneficiile pe care aceasta le aduce situaţiei economice şi sociale din Comunitate necesită nu numai o înlăturare a barierelor din calea comerţului, ci şi o adaptare a structurilor de producţie la dimensiunea comunitară. în acest scop, este esenţial ca acele societăţi a căror activitate nu este limitată la satisfacerea nevoilor pur locale să poată concepe şi întreprinde reorganizarea activităţilor lor la scară
Citește mai mult
comunitară. O asemenea viziune comunitară este satisfăcută prin reglementarea societăţilor europene, structuri asociative cu vocaţie transfrontalieră.Regimul juridic al societăţilor europene (Societas Europaea, fiind comună şi abrevierea „5P) este guvernat, pe plan comunitar de un ansamblu de reglementări:
- Regulamentul (CE) nr. 2157/2001 al Consiliului (Uniunii Europene) din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene (în continuare denumit „Regulamentul"), care reglementează constituirea, organizarea, funcţionarea, situaţiile financiare anuale, dizolvarea şi lichidarea societăţilor europene;
- Directiva 2001/86/CE a Consiliului (Uniunii Europene) din 8 octombrie 2001 de completare a statutului societăţii europene în ceea ce priveşte implicarea lucrătorilor (în continuare denumită „Directiva"), care urmăreşte să creeze un cadru legal care să asigure implicarea salariaţilor în activitatea societăţii europene şi să elimine posibilitatea ca înfiinţarea unei societăţi europene să restrângă sau să limiteze formele de participare a salariaţilor în activitatea societăţii europene.
Societăţilor europene cu sediul în România le sunt aplicabile dispoziţiile Regulamentului precum şi, având în vedere că acestea sunt întotdeauna organizate ca societăţi pe acţiuni, dispoziţiile privitoare la societăţile pe acţiuni, cuprinse în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în măsura compatibilităţii lor cu Regulamentul. în plus, pe plan naţional, societăţilor europene li se mai aplică dispoziţiile prezentului Titlu VII1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (care vizează, în principal, chestiuni privind dobândirea personalităţii juridice de către o societate europeană cu sediul în România precum şi formalităţile şi consecinţele transferării sediului acesteia pe teritoriul unui alt stat membru), precum şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 187/2007 privind procedurile de informare, consultare şi alte modalităţi de implicare a angajaţilor în activitatea societăţii europene, al cărei rol este să transpună în legislaţia naţională prevederile Directivei 2001/86/CE.
Potrivit prevederilor art. IV din O.U.G. nr. 52/2008, societatea europeană, în înţelesul legii române, este societatea pe acţiuni constituită în condiţiile şi prin mecanismele prevăzute de Regulament.
2. Dispoziţia finală a art. 2702,1>Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, arătând că prevederile acesteia se aplică numai în măsura în care sunt compatibile cu Regulamentul, reprezintă o reafirmare a supremaţiei reglementărilor comunitare direct aplicabile pe teritoriul statelor membre, în raport cu legislaţia naţională. Această compatibilitate urmează a fi constată de instanţa competentă sesizată cu soluţionarea unei chestiuni are implică o apreciere a regimului juridic aplicabil unei societăţi europene cu sediul în România.
Un exemplu de incompatibilitate a reglementării naţionale a regimului societăţilor pe acţiuni cu dispoziţiile regulamentului este art. 4 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care prevede regula existenţei a cel puţin doi asociaţi pentru orice formă de societate, cu excepţia cazului când legea prevede altfel; singura excepţie de la această regulă se află în dispoziţiile art. 13 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale care permit existenţa unei societăţi cu răspundere limitată cu asociat unic. Per a contrario, societatea pe acţiuni trebuie să aibă cel puţin doi membri, potrivit regulii stabilite de art. 13 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
în schimb, Regulamentul permite existenţa unei societăţi pe acţiuni cu un singur asociat, atunci când aceasta este o filială (cu statut de societate europeană) a unei alte societăţi europene; în această situaţie, potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulament,
Este de remarcat că, deşi art. 7 clin Regulament localizează SE printr-un dublu criteriu teritorial, în sensul că cere ca atât sediul social cât şi administraţia centrală a unei SE să fie situate pe teritoriul Comunităţii, în acelaşi stat membru (permiţând chiar unui stat membru să impună unei SE înregistrate pe teritoriul său obligaţia de a-şi amplasa administraţia centrală şi sediul social în acelaşi loc), art. 270 şi urm. Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale se referă doar la SE care îşi au sediul în România, ignorând, prin omisiune, cea de-a doua caracteristică de identificare teritorială a unei SE (amplasarea administraţiei centrale a SE). Este o omisiune care ar putea fi o sursă ele interpretări conflictuale privind calificarea statutului de SE al unei societăţi pe acţiuni care, deşi îndeplineşte toate celelalte criterii de calificare, îşi are sediul în România dar administraţia centrală pe teritoriul unui alt stat (care ar putea să nici nu fie membru al Uniunii Europene).
„Dispoziţiile legale ale statului membru în care o filială SE îşi are sediul social, care prevăd ca o societate pe acţiuni să aibă mai mult de un singur acţionar, nu se aplică". Nu este mai puţin adevărat că şi existenţa unei societăţi europene cu un singur acţionar este tot o excepţie de la regula pluralităţii de acţionari, regulă care domină constituirea şi existenţa societăţilor europene.
II. Definiţie. Trăsături
3. Nici Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale şi nici Regulamentul nu oferă o definiţie propriu-zisă a societăţii europene, dar acesta din urmă prezintă trăsăturile caracteristice ale acesteia. Prin raportare la aceste trăsături, societatea europeană (în măsura în care are cel puţin doi acţionari) poate fi definită ca o societate comercială pe acţiuni, dotată cu personalitate juridică, având un capital minim de 120.000 euro, creată pe teritoriul unui stat membru de către asociaţi persoane juridice al căror statut naţional este guvernat de legislaţiile a cel puţin două state membre diferite, societate care are un scop şi un obiect de activitate depăşind interesele locale sau naţionale şi al cărei regim juridic este guvernat de prevederile Regulamentului (CE) nr. 2157/2001.
4. Această definiţie încorporează deci principalele trăsături definitorii ale societăţii europene. Societatea europeană este fiinţă socială dotată cu personalitate juridică, personalitate pe care o dobândeşte pe data înregistrării ei intr-un registru naţional de evidenţă centralizată.Ea îmbracă, întotdeauna şi în mod exclusiv, forma unei societăţi comerciale pe acţiuni, constituită cu un capital minim de 120.000 euro.71 Fiind constituită şi organizată ca o societate pe acţiuni, societatea europeană are calitatea de comerciant, prin efectul legii. Firma unei societăţi europene se compune dintr-o denumire proprie care va fi precedată sau urmată de abrevierea „S.E."
Societatea europeană trebuie să îşi aibă sediul şi administraţia centrală pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art. 10 din Regulament, o societate europeană este tratată în orice stat membru ca şi cum ar fi o societate pe acţiuni constituită în conformitate cu dreptul statului în care societatea europeană îşi are sediul social.
Societatea europeană poate fi constituită de către unul sau mai mulţi asociaţi (societăţi comerciale sau alte entităţi juridice reglementate de dreptul public sau privat); diversitatea formelor de organizare a asociaţilor care pot da naştere unei societăţi europene este, totuşi, limitată de modalitatea de constituire a acesteia, întrucât nu toate persoanele juridice au vocaţia de a constitui oricare formă de societate europeană reglementată de Regulament.
Ca regulă, statutul personal al acestor persoane juridice trebuie să fie guvernat de legislaţia unui stat membru, în sensul că se cere ca aceste persoane juridice, la rândul lor, să îşi aibă sediul şi administraţia centrală pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene; cu toate acestea, o societate a cărei administraţie centrală nu se află pe teritoriul unui stat membru poate să participe la constituirea unei societăţi europene, dacă ea fost constituită în conformitate cu dreptul unui stat membru, îşi are sediul social în respectivul stat membru şi are o legătură reală şi constantă cu economia unui stat membru.
în cazul României, este evident că acest registru este cel al comerţului.
Statele membre pot să prevadă, pentru anumite activităţi, necesitatea unui capital mai mare.
Pe lângă aceste trăsături generale, există anumite elemente de particularizare a societăţii europene ca societate pe acţiuni, elemente independente de legislaţia statelor membre. Astfel, indiferent de statul în care este înregistrată, capitalul SE va fi exprimat în euro, chestiune care, pentru SE înregistrate în România, reprezintă o aparentă derogare de la prevederile art. 10 şi 11 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, din care rezultă că societăţile cu sediul în România au capitalul exprimat în lei iar acţiunile şi părţile sociale emise de acestea reprezintă multipli sau fracţiuni ale leului.® De asemenea, filialele societăţii europene, constituite la rândul lor ca SE, sunt dispensate de obligaţia de a avea cel puţin doi asociaţi, aplicându-li-se, mutatis mutandis, legislaţia care guvernează societăţile cu răspundere limitată cu asociat unic. în fine, sediul unei SE trebuie să fie situat, în mod obligatoriu, pe teritoriul aceluiaşi stat membru unde este situată şi administraţia sa centrală.
III. Formele societăţii europene
5. Societăţile europene se pot constitui în mai multe modalităţi şi, sub aspect structural şi funcţional, pot îmbrăca mai multe forme:
(a) Societatea europeană poate fi înfiinţată prin fuziunea a cel puţin două societăţi pe acţiuni, guvernate de legislaţiile unor diferite state membre; potrivit prevederilor art. 17 alin. (2) din Regulament fuziunea se poate produce atât prin absorbţie (sau prin achiziţie) cât şi prin contopire, operaţiune având ca rezultat constituirea unei noi societăţi.
(b) Societatea europeană poate fi înfiinţată ca un holding,9) prin asocierea a cel puţin două societăţi pe acţiuni şi/sau societăţi cu răspundere limitată, (a) al căror statut este guvernat de legislaţia a cel puţin două state membre diferite sau (fa) care deţin, de cel puţin doi ani, o filială reglementată de legislaţia unui alt stat membru sau o sucursală pe teritoriul altui stat membru.
(c) Societatea europeană poate fi constituită, cu statut de filială, de către cel puţin două societăţi comerciale şi/sau alte entităţi juridice reglementate de dreptul public sau privat, (a) al căror statut este guvernat de legislaţia a cel puţin două state membre diferite sau (fa) care deţin, de cel puţin doi ani, o filială reglementată de legislaţia unui alt stat membru sau o sucursală pe teritoriul altui stat membru.
(d) Societatea europeană poate fi înfiinţată şi prin transformarea unei societăţi pe acţiuni constituită pe teritoriul unui stat membru, cu condiţia ca aceasta să deţină, de cel puţin doi ani, o filială reglementată de legislaţia unui alt stat membru sau o sucursală pe teritoriul altui stat membru.
(e) în fine, societatea europeană poate fi constituită pe teritoriul unui stat membru, cu statut de filială a unei alte societăţi europene, constituite pe teritoriul unui alt stat membru.
8) Potrivit art. 67 alin. (1) clin Regulament, statelor membre care nu au intrat în a treia fază a uniunii economice şi monetare (UEM) nu li se aplică această cerinţă, fiecare stat membru putând aplica societăţilor europene care au sediul social pe teritoriul său dispoziţiile aplicabile societăţilor pe acţiuni care intră sub incidenţa dreptului statului membru în cauză în ceea ce priveşte modul de exprimare a capitalului.
9) Un holding este, de regulă, o societate comercială care controlează mai multe societăţi, prin deţinerea majorităţii acţiunilor ori a părţilor sociale sau a drepturilor de vot în respectivele societăţi sau prin puterea de a decide asupra numirii şi revocării conducerii acestora; holdingul are, în principiu, un singur obiect de activitate şi acesta este administrarea participaţiilor sale în societăţile controlate.
750 loan Schiau
IV. Organizarea şi funcţionarea societăţii europene
Societatea europeană este organizată într-o structură care cuprinde organe deliberative, de conducere şi de supraveghere.
6. Adunarea generală. Societatea europeană este întotdeauna o societate pe acţiuni; de aceea, adunarea generală a societăţii europene îşi desfăşoară activitatea după regulile care guvernează, în legislaţia aplicabilă sediului ei, societatea pe acţiuni.
Adunarea generală are o competenţă limitată la atribuţiile exclusive stabilite prin Regulament, potrivit legii naţionale sau încredinţate prin actul constitutiv. Adunarea generală se întruneşte cel puţin o dată pe an, în termen de 6 luni de la terminarea exerciţiului financiar şi va putea fi convocată de administratorii sau conducătorii societăţii europene precum şi la cererea acţionarilor care deţin cel puţin 10% din capitalul acesteia. Convocatorul sau cererea de convocare, după caz, trebuie să cuprindă toate problemele care apar în ordinea de zi.
Adunarea generală decide, de regulă, cu majoritatea voturilor exprimate, în afara cazurilor când se discută o modificare a actului constitutiv şi când Regulamentul cere o majoritate calificată de două treimi din voturile valabil exprimate. Fiecare stat membru poate reglementa însă, cerinţe de majoritate mai mari pentru adoptarea unei hotărâri valabile a adunării generale.
7. Administrarea, conducerea şi supravegherea societăţii europene. Regulamentul permite societăţii europene să opteze fie pentru un sistem de conducere şi supraveghere (sistem dualist), fie pentru o formă simplificată de administrare (sistem monist sau unitar).
a) Sistemul dualist presupune existenţa unui organ de conducere compus din unul sau mai mulţi directori generali (un directorat, în termenii Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale), care asigură gestiunea curentă şi reprezentarea societăţii europene precum şi existenţa unui organ de supraveghere, care îi numeşte pe directori şi controlează activitatea organului de conducere.
O persoană nu poate cumula calitatea de membru al organului de supraveghere cu cea de membru al organului de conducere, decât în situaţia excepţională a vacanţei unui post de director, când un membru al organului de supraveghere va putea fi numit, temporar, în funcţia de director, fiindu-i suspendată calitatea de membru al organului de supraveghere.
între organul de conducere şi organul de supraveghere există un raport de subordonare, directorii fiind obligaţi să informeze periodic organul de supraveghere cu privire la activitatea societăţii europene să răspundă oricărei cereri de informare şi să permită verificările dispuse de acest organ. De asemenea, anumite operaţiuni vor putea fi întreprinse de organul de conducere numai cu autorizarea expresă a organului de supraveghere.
b) Sistemul monist presupune existenţa unui singur organ de administrare, ai cărui membri sunt numiţi de adunarea generală sau prin actul constitutiv. Aceştia administrează societatea europeană, dar pot delega competenţele de gestiune unor directori administrativi, a căror activitate o controlează şi coordonează, actul constitutiv putând menţiona operaţiunile care se pot realiza numai cu aprobarea organului de administrare. Membrii organului de administrare se întâlnesc cel puţin o dată la trei luni.
8. Dispoziţii comune ambelor sisteme de administrare. Membrii organelor societăţii europene pot fi aleşi pentru un mandat maxim de 6 ani. Ei pot fi atât persoane fizice cât
şi persoane juridice, acestea din urmă având obligaţia de a desemna o persoană fizică pentru a le reprezenta în organele de conducere, administrare sau supraveghere, după caz. Nu pot fi membri ai organelor SE cei care, potrivit legislaţiei naţionale a statului membru, nu pot fi membri ai organelor unei societăţi pe acţiuni.
Organele sau organismele SE iau decizii valabile în prezenţa majorităţii membrilor lor, cu majoritatea voturilor valabil exprimate. în caz de paritate de voturi, votul preşedintelui este decisiv.
V. încetarea societăţii europene. Modalităţi
9. Pe lângă cauzele generale sau speciale de dizolvare reglementate de legislaţia statului membru care guvernează regimul juridic al societăţii europene, acestea se vor putea dizolva şi dacă nu respectă cerinţa de a avea atât sediul social cât şi administraţia centrală pe teritoriul aceluiaşi stat membru (art. 7 din Regulament). Regulamentul prevede şi o acţiune în regularizare, prin care societatea europeană este obligată fie să îşi transfere administraţia centrală înapoi în statul membru pe teritoriul căruia se află sediul social, fie să îşi transfere sediul social pe teritoriul statului unde îşi are administraţia centrală.
Procedurile de dizolvare, lichidare şi insolvenţă ale societăţii europene sunt cele prevăzute de legislaţia statului membru unde aceasta îşi are sediul şi trebuie să beneficieze de publicitatea care priveşte actele societăţii europene.
10. O societate europeană poate să înceteze şi prin transformarea ei într-o societate pe acţiuni, guvernată de legea naţională a sediului său. Procesul de transformare poate fi declanşat numai după trecerea unui interval de timp de cel puţin doi ani de la data constituirii societăţii europene şi nu conduce la dizolvarea şi lichidarea societăţii sau constituirea unei noi persoane juridice, având ca efect doar pierderea calităţii de societate europeană.,0) Transformarea se face în baza unui proiect şi a unui raport justificativ redactate de organele societăţii europene, care se dau publicităţii şi se supun aprobării adunării generale, împreună cu un raport întocmit de unul sau mai mulţi experţi independenţi autorizaţi, atestând faptul că societatea dispune de active cel puţin echivalente cu capitalul propriu.
1. Cu prilejul comentariilor pe marginea art. 260 alin. (4), am formulat câteva consideraţii cu privire la posibilitatea ca o societate comercială aflată în lichidare, voluntară sau judiciară, dar nu pentru motive de insolvenţă, să fie declarată în faliment şi să se deschidă acea procedură împotriva ei. De altfel, Legea nr. 85/2006 prevede în mod expres o astfel de posibilitate care, la prima vedere, ar părea ca fiind lipsită de sens. în realitate, în fapt şi în drept, poate exista un interes legitim, atât al debitorului aflat în procedură de lichidare, dar care este insolvent
Citește mai mult
prin prisma cerinţelor impuse de prevederile Legii nr. 85/2006, dar mai ales al creditorilor debitorului, pentru trecerea la procedura egalitară, colectivă şi concursuală a falimentului. Abandonarea procedurii necontencioase şi extrajudiciare a lichidării şi trecerea la procedura judiciară, neconten-cioasă ori contencioasă, după caz, a falimentului, este o soluţie care favorizează pe creditori, în detrimentului asociaţilor, astfel încât, putem afirma că, în astfel de situaţii, avem de a face cu o răsturnare a priorităţii intereselor pentru care se face lichidarea patrimoniului social. Nu este mai puţin adevărat că, din întreaga economie a lichidării reglementate de Titlul VII din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale rezultă că primii care vor fi satisfăcuţi din activul patrimonial sunt creditorii sociali şi nu asociaţii (în cadrul procedurii falimentului, asociaţii unei societăţi comerciale se vor afla pe ultimul loc în cadrul ordinii de prioritate la satisfacerea creanţelor lor). Dar, în cadrul procedurii falimentului, deşi tot creditorii sociali vor fi satisfăcuţi cu prioritate, în raport cu asociaţii, condiţiile şi procedura în care trebuie să se realizeze lichidarea activului şi plata pasivului sunt substanţial diferite, activitatea lichidatorului judiciar care va fi numit de judecătorul-sindic fiind permanent supusă controlului acestuia.2. Cererea de deschidere a procedurii falimentului adresată judecătorului-sindic, ca variantă ultimă şi extremă a procedurilor de insolvenţă, se va putea formula fie de către lichidatorul numit de către asociaţi ori de către tribunal, dacă a fost cazul, cel dintâi ca reprezentant legal al debitorului, fie de către creditorii sociali, având creanţe anterioare ori chiar şi posterioare - după părerea noastră - deschiderii procedurii lichidării.
Fără nicio posibilitate de discuţie, articolul 2702, articol introdus prin Legea nr. 441/2006, ca şi art. 270", de altfel, obligă judecătorul-sindic care va găsi întemeiată cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă, să dispună doar deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei81 nu şi o eventuală procedură de reorganizare a activităţii debitorului, chiar dacă acesta şi-ar exprima intenţia în acest sens. Deschiderea procedurii simplificate a procedurii insolvenţei este prevăzută expres, de altfel, şi de Legea nr. 85/2006 pentru ipoteza societăţilor comerciale anterior dizolvate pentru alte motive, cum ar fi cele prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, dar care pe parcursul unei proceduri de lichidare -aflată în derulare - au devenit insolvente.
Deşi soluţia impusă de Legea nr. 85/2006 şi de art. 2702 este una de excepţie şi care limitează drepturile debitorului aflat insolvenţă, se impune, în mod firesc, având în vedere faptul că motivele pentru care se poate dispune sau constata dizolvarea potrivit Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, fără excepţie, exclud posibilitatea ori intenţia societăţilor în cauză de a continua activitatea pentru a dobândi resursele necesare stingerii pasivului.
In acest context trebuie observată analogia dintre situaţia administratorilor ori membrilor directoratului, după caz, a unui debitor - societate comercială - aflat în stare de insolvenţă, cu cea a societăţii aflată în procedură de lichidare voluntară, reprezentată de către un lichidator, altul decât unul judiciar, societate care, pe parcursul procedurii intră în stare de insolvenţă, de diferite tipuri.
Citește mai mult
să le solicite plata, la momentul în care acele persoane vor găsi oportun să o facă [a se vedea prevederile alin. (1)].în schimbul eliberării (plăţii) sumelor cuvenite, indiferent dacă acţiunile sunt nominative materializate, dematerializate ori la purtător, banca depozitară - persoană juridică care se comportă şi ca un mandatar comercial cu reprezentare al societăţii lichidate - are obligaţia de a reţine de la beneficiarul plăţii titlul cu care el îşi justifică dreptul de a solicita plata.