Art. 256 Codul muncii Răspunderea patrimonială
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Răspunderea patrimonială
Răspunderea patrimonială
Art. 256
(1) Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
(2) Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit valorii acestora de la data plăţii.
| ← Art. 255 Codul muncii Răspunderea patrimonială | Art. 257 Codul muncii Răspunderea patrimonială → |
|---|
Deşi ea apare ca o instituţie distinctă de răspunderea patrimonială, totuşi procedura pentru reîntregirea patrimoniului angajatorului este aceeaşi. Răspunderea patrimonială propriu-zisă se întemeiază pe o faptă săvârşită cu vinovăţie, pe când obligaţia de restituire are la bază plata lucrului nedatorat, îmbogăţirea fără justă cauză .
Prin urmare, obligaţia de restituire priveşte, după caz:
- sumele de bani primite nedatorat (de exemplu, salariul a fost calculat greşit ori s-a acordat o indemnizaţie de concediu
Citește mai mult
superioară celei legale);- bunuri care nu i se cuveneau (de pildă, echipamente de lucru sau de protecţie);
- servicii neîndreptăţite (referitoare, de exemplu, la cazare, transport, telefon de serviciu etc.).
Dacă bunurile nu pot fi restituite în natură (au fost înstrăinate, degradate etc.) salariatul va suporta contravaloarea lor (în bani). Contravaloarea serviciilor (de pildă privind cazarea sau transportul) va trebui, de asemenea, suportată.
Privind alin. 1 al textului comentat, Curtea Constituţională a reţinut (Decizia nr. 274/2011) că „într-adevăr, textul de lege criticat nu dă o definiţie exactă a noţiunii de «sumă nedatorată» şi nici nu detaliază condiţiile în care se naşte obligaţia de restituire. El vine să acopere însă, prin excluderea tuturor celorlalte situaţii prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reţinută vinovăţia acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză. De asemenea, având în vedere contextul reglementării, este evident că obligaţia de restituire se naşte în legătură cu desfăşurarea raporturilor de muncă."