Art. 269 Codul muncii Competenţa materială şi teritorială
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Competenţa materială şi teritorială
Art. 269
(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii.
(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
(3) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de codul de procedură civilă pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.
Codul muncii (Legea nr. 53/2003) actualizat prin:
- Legea nr. 2/2013 - privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Monitorul Oficial nr. 89/2013;
- Legea nr. 76/2012 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Monitorul Oficial nr. 365/2012
| ← Art. 268 Codul muncii Dispoziţii generale | Art. 270 Codul muncii Reguli speciale de procedură → |
|---|
Multumesc anticipat !
Vedeţi şi hotărârile judecătoreşti de mai jos:
1. Contestaţie anulare decizie de concediere. Reintegrare pe postul deţinut anterior. Raporturi de muncă. |
Citește mai mult
Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii2. Contestaţie împotriva deciziei de concedie. Potrivit art. 252 alin. 2 Codul muncii decizia de sancţionare trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, Salarizare | Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii
Aşadar, competenţa generală aparţine instanţelor judecătoreşti, aşa cum dispune şi art. 208 din Legea 62/2011.
Competenţa materială este reglementată de Codul de procedură civilă, în acest sens fiind şi art. 209 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Conform art. 2 pct. 1 lit. c) din acest Cod, tribunalele judecă în primă instanţă conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe, iar în
Citește mai mult
temeiul art. 3 pct. 3, curţile de apel judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale.în privinţa competenţei teritoriale, Codul muncii derogă de la dreptul comun (art. 5 Cod procedură civilă), în sensul că aceasta aparţine nu instanţei de la domiciliul pârâtului, ci celei de la domiciliul (sau reşedinţa) reclamantului.
Derogarea este justificată având în vedere că de cele mai multe ori calitatea de reclamant o are salariatul, creându-i-se astfel o facilitate. Chiar şi atunci când angajatorul este reclamant se dă satisfacţie cerinţei apropierii justiţiei de locul de muncă.
Art. 210 din Legea dialogului social completează art. 269 alin. 2 din Codul muncii, prevăzând că „cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul." Acest text instituie aşadar, o competenţă teritorială alternativă în cazul salariaţilor, aceştia putând introduce acţiunea: sau la domiciliul lor (înţeles în sens larg, inclusiv reşedinţa) sau la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă (care, de cele mai multe ori, coincide cu sediul angajatorului). în cazul în care calitatea de reclamant o are angajatorul, este competentă teritorial doar instanţa de la sediul său.
S-a ridicat problema în practică, şi discutată în doctrină, care este instanţa competentă teritorial în cazul pluralităţii de reclamaţi (salariaţi). în prezent, există şi un răspuns legal, după adoptarea Legii nr. 62/2011: aceasta poate fi cea de la locul de muncă al celor interesaţi (art. 210). Soluţia este valabilă şi în situaţia în care salariaţii sunt reprezentaţi de sindicatul din care fac parte.