Decizia CCR nr. 774 din 18.12.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 17 alin. (3) şi (4) din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Oil Depol Service" - S.R.L. în Dosarul nr. 10.124/118/2013 al Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 500D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin avocatul Cristina Toxin, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește partea Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepției ca nefondată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea criticii de neconstituționalitate, deoarece, contrar dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate nu îndeplinesc cerințele de previzibilitate a normei. În absența unor criterii clare de aplicare a sancțiunilor în raport cu gravitatea faptei săvârșite, prevederile de lege criticate impun suspendarea autorizației de mediu, în ansamblul său, având astfel, un caracter excesiv. În acest sens depune note scrise.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, deoarece prevederile de lege criticate îndeplinesc exigențele de claritate și previzibilitate. O enumerare exhaustivă a faptelor a căror săvârșire atrage aplicarea unor sancțiuni ar fi ineficientă, de vreme ce nerespectarea oricăreia dintre prevederile acordului de mediu, autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu atrage aplicarea acestora. De altfel, prin critica de neconstituționalitate formulată, autoarea tinde la modificarea textelor de lege, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea din 15 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 10.124/118/2013, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului.

7. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Oil Depol Service" - S.R.L. într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece nu reglementează situațiile în care autoritatea publică emitentă poate dispune suspendarea sau anularea acordului de mediu, autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu, respectiv condițiile, modalitățile și criteriile clare de aplicare a acestor sancțiuni. Maniera de reglementare a acestor sancțiuni, "dramatice" din punctul de vedere al consecințelor produse asupra activității beneficiarului este în mod evident defectuoasă, ele putând fi aplicate arbitrar, discreționar, pentru orice gen de încălcare a actului de reglementare, indiferent de gravitatea acesteia.

9. De asemenea, aceste sancțiuni nu sunt reglementate ca sancțiuni complementare pentru faptele de natură contravențională și/sau penală, suspendarea putând fi aplicată independent de existența și constatarea unei fapte de natură contravențională sau penală. Prin urmare, aplicarea acestor sancțiuni este lăsată la latitudinea discreționară a autorității publice emitente.

10. Mai mult, căile de atac reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 pentru sancțiunile suspendării și anulării actului de reglementare sunt distincte de cele prevăzute pentru actele de constatare și sancționare a contravențiilor la protecția mediului, ceea ce înseamnă că, în situația ipotetică, în care cele două sancțiuni se aplică cumulativ, o eventuală cale de atac va trebui formulată distinct pentru fiecare dintre sancțiuni, în contencios administrativ pentru sancțiunea suspendării/anulării autorizației și plângerea la judecătorie pentru sancțiunea contravențională, iar soluțiile pronunțate pot fi contradictorii. Sunt invocate aspecte din jurisprudența Curții Constituționale privind respectarea exigenței de previzibilitate a legii, spre exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 și Decizia nr. 552 din 22 aprilie 2008.

11. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autoarea excepției și de parte, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 17 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, modificate prin art. I pct. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 164 din 19 noiembrie 2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 3 decembrie 2008, având următorul cuprins: "(3) Acordul de mediu, autorizația de mediu si autorizația integrată de mediu se suspendă de către autoritatea emitentă, pentru nerespectarea prevederilor acestora, după o notificare prealabilă prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 de zile pentru îndeplinirea obligațiilor. Suspendarea se menține până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendării, desfășurarea proiectului sau a activității este interzisă.

(4) În cazul în care nu s-au îndeplinit condițiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competentă pentru protecția mediului dispune, după expirarea termenului de suspendare, anularea acordului de mediu sau autorizației/autorizației integrate de mediu, după caz".

15. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 17 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 instituie sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor stabilite prin autorizația de mediu, acordul de mediu sau autorizația integrată de mediu, constând inițial în suspendarea, și, ulterior, în anularea acestor acte. Astfel, sancțiunea suspendării se aplică după o notificare prealabilă prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 de zile pentru îndeplinirea obligațiilor. Totodată, suspendarea se menține până la eliminarea cauzelor care au generat-o, dar nu mai mult de 6 luni, pentru aceeași perioadă de timp fiind interzisă și desfășurarea proiectului sau a activității respectivei societăți. În cazul în care nu s-au îndeplinit condițiile stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competentă pentru protecția mediului dispune, după expirarea termenului de suspendare, anularea acordului de mediu sau autorizației/autorizației integrate de mediu, după caz.

17. Asemenea sancțiuni au o natură juridică distinctă de cea specifică sancțiunilor contravenționale sau penale, astfel încât este posibilă aplicarea lor independent de stabilirea răspunderii contravenționale sau penale în cauză.

18. Curtea constată că aceste reglementări constituie garanții legale împotriva aplicării abuzive a sancțiunii suspendării autorizației de mediu și a interzicerii desfășurării activității, dar și o modalitate prin care legiuitorul a înțeles să ofere operatorului economic posibilitatea reală de a intra în legalitate, în sensul respectării prevederilor cuprinse în acordul de mediu, autorizația de mediu și în autorizația integrată de mediu (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.078 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 1 octombrie 2009).

19. Sub acest aspect, Curtea reține că prevederile legale criticate nu pot fi desprinse din ansamblul actului normativ, edictat în considerarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea fundamentală, care instituie obligația statului de a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului la un mediu sănătos și echilibrat ecologic, recunoscut oricărei persoane prin prevederile alin. (1) ale aceluiași articol. Astfel, potrivit art. 94 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005, protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, care trebuie ca, în acest scop, să respecte condițiile din actele de reglementare obținute. De asemenea, art. 95-98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 instituie punctual cazurile în care intervin sancțiunile contravenționale și penale.

20. Totodată, definirea semnificației termenilor și expresiilor din cuprinsul textelor de lege criticate este realizată de legiuitor prin art. 2 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005. Astfel, art. 2 pct. 3 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 stabilește că acordul de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și, după caz, măsurile pentru protecția mediului care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect. Art. 2 pct. 9 stabilește că autorizația de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și/sau parametrii de funcționare a unei activități existente sau a unei activități noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, act obligatoriu la punerea în funcțiune, în timp ce art. 2 pct. 10 din ordonanța de urgență definește autorizația integrată de mediu ca fiind actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, cu informarea prealabilă a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalație, în anumite condiții, care să garanteze că instalația corespunde prevederilor privind prevenirea și controlul integrat al poluării; autorizația poate fi emisă pentru una sau mai multe instalații ori părți ale acesteia, situate pe același amplasament și exploatate de același operator.

21. În acest context, referitor la criticile de neconstituționalitate formulate în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție, prin prisma criteriilor de calitate a legii, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru ca o lege să poată fi considerată previzibilă, aceasta trebuie să precizeze cu claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților într-un anumit domeniu, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a-i oferi individului o protecție corespunzătoare împotriva arbitrariului. Pentru a determina previzibilitatea legii se va ține cont de conținutul măsurii respective, persoanele cărora li se adresează și statutul celor cărora le este adresată. De asemenea este necesar ca legea respectivă să fie enunțată cu suficientă precizie pentru a-i permite cetățeanului să își dea seama ce conduită trebuie să adopte într-o anumită situație. Nu în ultimul rând, legea trebuie să îi permită individului să își dea seama ce consecințe vor decurge dintr-un anumit comportament (a se vedea, în acest sens, hotărârile din 26 aprilie 1979, 20 mai 1999, 4 mai 2000 și 25 aprilie 2006, pronunțate în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Rekvenyi împotriva Ungariei, Rotaru împotriva României și, respectiv, Dammann împotriva Elveției).

22. Aplicând aceste considerente în cauza de față, Curtea constată că textele de lege criticate nu prezintă, în sine, deficiențe de claritate, fiind redactate cu suficientă precizie, pentru a permite beneficiarului acordului de mediu, autorizației de mediu sau autorizației integrate de mediu să își regleze conduita, astfel încât să prevadă consecințele ce pot decurge din neîndeplinirea obligațiilor stabilite.

23. În aceste condiții, Curtea constată că normele supuse controlului de constituționalitate, îndeplinind exigențele de claritate, precizie și previzibilitate, nu încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.