Decizia CCR nr. 495 din 5.12.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 53 alin. 2, art. 54,art. 55 şi art. 58 din Codul familiei

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 alin. 2, art. 54,art. 55 și art. 58 din Codul familiei, excepție ridicată de Viorel Căpușeanu în Dosarul nr. 1.842/323/2011 (număr în format vechi 4.181/2012) al Tribunalului Mureș - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 130D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale menționate în punctele de vedere, excepția apare ca fiind neîntemeiată. Totuși, având în vedere necesitatea respectării interesului superior al minorului, precum și a asigurării unui tratament egal pentru părinții biologici, în temeiul art. 16 și art. 26 din Constituție, precum și al art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale și admiterea excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 1.842/323/2011 (număr în format vechi 4.181/2012), Tribunalul Mureș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 53 alin. 2, art. 54,art. 55 și art. 58 din Codul familiei.

Excepția a fost ridicată de Viorel Căpușeanu într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe civile prin care acțiunea în tăgada paternității introdusă de acesta a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată următoarele:

1. Prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei s-au adus modificări art. 54 din acest act normativ, în sensul că acțiunea în tăgada paternității poate fi introdusă de oricare dintre soți și de către copil, punându-se în acord legislația românească cu art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin prisma Hotărârii din 27 octombrie 1994, pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kroon șl alții împotriva Olandei, precum și a Deciziei Curții Constituționale nr. 349 din 19 decembrie 2001. Pentru aceleași considerente trebuie admisă și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 53 alin. 2, art. 54,art. 55 și art. 58 din Codul familiei. Astfel, textele de lege criticate aduc atingere prevederilor art. 20 din Constituție, precum și art. 6 și art. 8 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece art. 8 din Convenție obligă autoritățile de stat să respecte viața de familie, nu numai ca familie care se întemeiază pe căsătorie, dar și ca familie de fapt, un aspect al acestui respect constituindu-l tocmai posibilitatea tăgăduirii paternității copilului din căsătorie și de către o altă persoană decât soțul mamei.

2. în plus, textele de lege criticate aduc atingere art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 26 alin. (2) și art. 48 alin (3) din Constituție, întrucât, prin conținutul lor, creează o poziție privilegiată pentru copiii născuți în afara căsătoriei față de cei născuți în timpul căsătoriei în ceea ce privește stabilirea unei filiații normale și reale față de părintele firesc, și nu față de soțul mamei din căsătorie. Autorul face referire la argumentele reținute în doctrină potrivit cărora acțiunea în constatarea stării civile a copilului din căsătorie, care nu are posesiunea de stat în conformitate cu prezumția de paternitate, ar putea fi introdusă de către orice persoană interesată și s-ar putea întemeia pe prevederile art. 53 și art. 51 din Codul familiei, având același efect ca și tăgada paternității.

Tribunalul Mureș - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată în parte, în măsura în care prevederile art. 54 și art. 55 din Codul familiei nu permit tatălui biologic, alături de copil și de mamă, să tăgăduiască paternitatea prezumată. Excluderea tatălui biologic de la posibilitatea exercitării acțiunii în tăgada paternității prezumate aduce atingere art. 26 alin. (1) din Constituție care ocrotește dreptul la viață intimă, familială și privată. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil dă posibilitatea tatălui biologic să tăgăduiască paternitatea prezumată, acțiune imprescriptibilă în timpul vieții acestuia. Aceste prevederi se aplică însă numai în ce privește copiii născuți după intrarea legii în vigoare, situație ce aduce atingere principiului nediscriminării și al liberului acces la justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 54 alin. 2 din Legea nr. 4/1953 privind Codul familiei sunt neconstituționale prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 21,art. 49 alin. (1) și art. 124 alin. (2) din Constituție, pentru aceleași considerente ce au fost reținute prin Decizia Curții Constituționale nr. 349 din 19 decembrie 2001, iar dispozițiile art. 53 alin. 2, art. 54 alin. 1 și alin. 3-6, art. 55 și art. 58 din Codul familiei sunt constituționale.

În plus, arată că dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei instituie discriminări și între tații biologici cu privire la posibilitatea acestora de a exercita acțiunea în tăgada paternități, deoarece cei care pretind că sunt tați biologici ai copiilor născuți după intrarea în vigoare a Codului civil au dreptul să introducă respectiva acțiune. Astfel, singura condiție care împiedică tatăl biologic să intenteze acțiune în tăgada paternității este aceea a datei nașterii copilului, respectiv înainte de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a noului Cod civil).

Or, așa cum Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Constituție, copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor, ceea ce nu poate avea decât semnificația instituirii în sarcina statului a obligației de asigurare a mijloacelor juridice mai numeroase și mai eficiente în vederea realizării drepturilor copiilor și tinerilor.

Astfel, principiul interesului superior al copilului trebuie să prevaleze oricărei prezumții create de legiuitor, respectiv prezumția de paternitate a copilului născut în timpul căsătoriei, asigurând dreptul oricărei persoane interesate de a se folosi de toate mijloacele necesare în vederea realizării drepturilor copiilor și tinerilor în interesul superior al acestora.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 53 alin. 2, art. 54,art. 55 și art. 58 din Codul familiei, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut;

- Art. 53 alin. 2: "Copilul născut după desfacerea, declararea nulității sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soț al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei și nașterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.";

- Art. 54:"Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.

Acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi pornită de oricare dintre soți, precum și de către copil; ea poate fi continuată de moștenitori.

Acțiunea se introduce de către soțul mamei împotriva copilului; dacă acesta este decedat, acțiunea se pornește împotriva mamei sale.

Mama sau copilul introduce acțiunea împotriva soțului mamei; dacă acesta este decedat, acțiunea se pornește împotriva moștenitorilor lui.

Dacă titularul acțiunii este pus sub interdicție, acțiunea va putea fi pornită de tutore.

Mama copilului va fi citată în toate cazurile în care nu formulează ea însăși acțiunea."

- Art. 55: "Acțiunea în tăgăduirea paternității se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii copilului. Pentru soțul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoștință de nașterea copilului.

Dacă acțiunea nu a fost introdusă în timpul minorității copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.

Reclamantul poate fi repus în termen, în condițiile legii.";

- Art. 58: "Recunoașterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată.

Dacă recunoașterea este contestată de mamă, de cel recunoscut sau de descendenții acestuia, dovada paternității este în sarcina autorului recunoașterii sau a moștenitorilor săi."

Autorul excepției apreciază că textele de lege criticate aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 26 alin. (2) privind dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăși, art. 49 alin. (1) referitor la protecția copiilor și tinerilor, precum și dispozițiilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

I. Cu privire la prevederile art. 53 alin. 2 din Codul familiei Curtea observă că acestea reglementează cu privire la prezumția de paternitate a copilului ce a fost conceput în timpul căsătoriei, a cărui naștere a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie, dar care este născut după desfacerea, declararea nulității sau anularea căsătoriei, tatăl prezumtiv fiind fostul soț al mamei.

Referitor la dispozițiile art. 58 din Codul familiei Curtea constată că acestea reglementează cu privire la recunoașterea ce nu corespunde adevărului, a copilului conceput și născut în afara căsătoriei, și care poate fi contestată de orice persoană interesată, precum și a dovezii paternității în respectiva situație.

Curtea observă că obiectul cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate îl constituie acțiunea în tăgada paternității unui copil născut în timpul căsătoriei, acțiune introdusă de către pretinsul tată biologic. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de acesta în calea de atac a apelului formulat împotriva hotărârii prin care i s-a respins acțiunea, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active, în temeiul art. 54 alin. 2 din Codul familiei.

Prin urmare, Curtea reține că prevederile art. 53 alin. 2 și art. 58 din Codul familiei nu au legătură cu soluționarea cauzei, urmând ca excepția de neconstituționalitate formulată în privința acestora să fie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

II. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 și art. 55 din Codul familiei, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele motive:

1. Prevederile art. 54 alin. 2 din Codul familiei aveau inițial următorul conținut: "Acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi pornită numai de soț; moștenitorii acestuia pot continua acțiunea începută de el."

Prin Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2002, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituționale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu și mamei și copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acțiunea în tăgăduirea paternității.

Prin art. I pct. 2 și 3 din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007, s-au modificat art. 54 și art. 55 din Codul familiei în forma reținută la obiectul prezentei excepții. Astfel, art. 54 alin. 2 prevede că "Acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi pornită de oricare dintre soți, precum și de către copil; ea poate fi continuată de moștenitori", iar art. 55 alin. 1 teza întâi reglementa un termen de prescripție de 3 ani, calculat de la data nașterii copilului, în care acțiunea în tăgăduirea paternității putea fi pornită de titularii acesteia.

Prin Decizia nr. 755 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea a reținut, în esență, că înainte de modificările aduse prin Legea nr. 288/2007, după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 349 din 19 decembrie 2001, au dobândit dreptul la exercitarea acțiunii în tăgada paternității atât copilul născut în timpul căsătoriei, cât și mama, iar acest drept era imprescriptibil (în această situație aflându-se mama și copilul, născut la data de 14 aprilie 2001, a cărui paternitate este tăgăduită în prezenta cauză). După adoptarea Legii nr. 288/2007 s-a stabilit, pentru acest drept, un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii copilului. Or, în ipoteza copiilor născuți înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2007, Curtea a constatat că prevederile art. II din Legea nr. 288/2007 contravin art. 15 alin. (2) din Constituție, sub aspectul aplicării termenului de prescripție, deoarece legea nouă se aplică și copiilor născuți înainte de intrarea ei în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de soluționare.

În acest sens, Curtea a reținut că, potrivit art. 55 din Codul familiei, începutul prescripției de 3 ani a dreptului la acțiune în tăgăduirea paternității, pentru mamă și copil, este momentul obiectiv al nașterii copilului. Or, aplicarea termenului special de prescripție de 3 ani și copiilor născuți înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2007 este retroactivă, în condițiile în care legea nouă se aplică unui drept născut sub imperiul legii vechi.

Cu acest prilej, cu referire la deciziile nr. 349 din 19 decembrie 2001 și nr. 755 din 24 iunie 2008, Curtea mai observă că, potrivit jurisprudenței sale, spre exemplu Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.

Curtea constată că Legea nr. 4/1953 privind Codul familiei a fost abrogată prin art. 230 lit. m) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr, 409 din 10 iunie 2011. În prezent, potrivit art. 429 alin, (1) din Codul civil,"Acțiunea în tăgada paternității poate fi pornită de soțul mamei, de mamă, de tatăl biologic, precum și de copil. Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată și de moștenitorii acestora, în condițiile legii", iar, potrivit art. 432 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, "Acțiunea în tăgada paternității introdusă de către cel care se pretinde tată biologic poate fi admisă numai dacă acesta face dovada paternității sale față de

copil".

Curtea observă însă că, potrivit art. 47 din Legea nr. 71/2011,"Stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor Codului civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare", astfel încât, în prezenta cauză, copilul fiind născut la data de 14 aprilie 2001, sunt incidente prevederile din Codul familiei referitoare la tăgada paternității.

2. Curtea constată că, asupra unei excepții motivate în mod similar, s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 314 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012. Cu acel prilej, Curtea a reținut, în esență, referitor la critica potrivit căreia textele de lege criticate creează o poziție privilegiată copiilor născuți în afara căsătoriei față de cei născuți în timpul căsătoriei, că aceasta este neîntemeiată, atât acțiunea în tăgada paternității, cât și contestarea recunoașterii paternității din afara căsătoriei au ca scop stabilirea paternității conforme cu realitatea, fără nicio discriminare între copiii din căsătorie și cei din afara căsătoriei, astfel încât nu se aduce atingere art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 26 alin. (2) și art. 48 alin. (3) din Constituție.

3. Referitor la critica privind încălcarea art. 6 și art. 8 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a art. 20 din Constituție, prin prisma Hotărârii din 27 octombrie 1994, pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kroon și alții împotriva Olandei și a Deciziei Curții Constituționale nr. 349 din 19 decembrie 2001, Curtea reține că aceasta nu poate fi primită.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat asupra unei cereri introduse de un reclamant aflat într-o situație similară autorului excepției prin Hotărârea din 21 decembrie 2010, pronunțată în Cauza Chavdarov împotriva Bulgariei. Cu acel prilej, Curtea a reiterat că statele dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a se conforma obligației pozitive care vizează asigurarea respectării efective a vieții de familie (paragraful 46) (în acest sens fiind Hotărârea din 18 iulie 2006, pronunțată în Cauza Keegan împotriva Regatului Unit). Curtea a recunoscut că, în procesul de reglementare în domeniul stabilirii filiației paterne și a contestării acesteia, alegerile făcute de legiuitor între o soluție sau alta sunt dificil de operat, putând fi influențate de considerații de ordin diferit - morale, etice, sociale sau religioase (paragraful 46).

Curtea a observat că, potrivit studiilor de drept comparat de care dispune, nu există o abordare comună în legislația a douăzeci și patru dintre țările semnatare ale Convenției asupra autorizării contestării paternității prezumate de către pretinsul tată biologic. Astfel, legislația internă a opt dintre cele douăzeci și patru de state permite pretinsului tată biologic să conteste prezumția de paternitate a soțului, în timp ce în alte zece state tatăl biologic nu dispune de acest drept procedural. În patru dintre cele douăzeci și patru de state legislatorul a optat pentru restrângerea dreptului tatălui biologic doar cu privire la acele cazuri în care realitatea socială nu corespunde filiației legal stabilite. În alte două state autoritățile publice pot interveni la solicitarea tatălui biologic și pot contesta eventual paternitatea prezumată a copiilor (paragraful 47).

Așa fiind, Curtea nu s-a considerat chemată să se pronunțe în abstract asupra compatibilității art. 8 din Convenție cu opțiunile legiuitorului național în materie, și nici să se substituie acestuia. Curtea a fost chemată să stabilească dacă în speță a fost păstrat un just echilibru între interesele concurente ale întregii societăți și persoanele interesate (paragraful 48).

Concluzia Curții a fost aceea că reclamantul și cei trei copii a căror paternitate biologică o revendică au format o familie monoparentală de facto și că existența acesteia nu a fost pusă în pericol în niciun moment nici de autorități, nici de mama sau tatăl prezumat al copiilor. Curtea a ținut seama de marja de apreciere aparținând statului în reglementarea relațiilor de filiație și a constatat lipsa consensului la nivel european între legislațiile interne referitor la acordarea posibilității tatălui biologic de a contesta prezumția de paternitate a soțului. În speță, chiar dacă reclamantul nu are o astfel de posibilitate, Curtea a constatat că dreptul intern nu-l privează de orice fel de posibilitate de a stabili legături de paternitate cu copiii sau de a depăși inconvenientele de ordin practic ce rezultă din absența unor astfel de legături (paragraful 56).

Concluzia Curții a fost aceea că s-a realizat un just echilibru între interesele societăți și ale persoanelor, astfel încât nu a avut loc o încălcare a art. 8 din Convenție (paragraful 56).

4. Curtea observă că nu pot fi reținute argumentele invocate de instanța care a sesizat-o în opinia exprimată asupra excepției. Astfel, potrivit art. 432 alin. (1) din Codul civil,"Acțiunea în tăgada paternității introdusă de către cel care se pretinde tată biologic poate fi admisă numai dacă acesta face dovada paternității sale față de copil".

Curtea observă că acest text de lege condiționează admiterea acțiunii în tăgada paternității de dovada paternității față de copil, în considerarea interesului superior al acestuia.

Or, constatarea neconstituționalității prevederilor art. 54 și art. 55 din Codul familiei nu ar avea aceeași finalitate, deoarece Curtea Constituțională, nefiind legiuitor pozitiv, nu ar putea adopta o reglementare identică celei de la art. 432 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, reglementare care ține de opțiunea legiuitorului.