Decizia CCR nr. 499 din 5.12.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 324 alin. (4) din Codul civil

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 324 alin. (4) din Codul civil, excepție ridicată de Simona Nicoleta Crăveanu în Dosarul nr. 6.541/55/2012 al Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 275D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în acord cu art. 5 referitor la egalitatea între soți din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 474 din 26 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 6.541/55/2012, Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 324 alin. (4) din Codul civil.

Excepția a fost ridicată de Simona Nicoleta Crăveanu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva hotărârii prin care s-a respins ca inadmisibilă acțiunea având ca obiect atribuirea beneficiului locuinței conjugale și evacuarea soțului său.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că, potrivit textului de lege criticat, este obligat să înregistreze o acțiune de partaj, a cărei taxă judiciară de timbru este excesiv de mare, ceea ce aduce atingere dreptului de proprietate, accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil.

Condiționarea accesului la justiție, în ceea ce privește atribuirea beneficiului locuinței conjugale, de existența unei hotărâri definitive de partaj reprezintă o nesocotire a acestui principiu constituțional fundamental.

Funcțiile justiției sunt de a interpreta și aplica legea la cazurile concrete, or, textul de lege criticat nu permite organului judiciar să pătrundă în judecarea fondului cauzei și la apărarea dreptului autorului la integritate fizică și psihică.

Textul de lege criticat creează un vid legislativ pentru variate situații de fapt ce se pot ivi de la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj, până la data executării efective a acesteia. Sintagma "până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj" este neconstituțională, aceasta trebuind de fapt să vizeze executarea hotărârii de partaj, situația realizării efective a partajării bunului imobil aflat în coproprietate și nu simpla rămânere definitivă a hotărârii de partaj.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, atribuirea beneficiului contractului de închiriere la desfacerea căsătoriei reprezintă un mecanism menit să protejeze interesul superior al copilului. Conform art. 324 alin. (1) din Codul civil, la desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinței de către ambii soți și aceștia nu se înțeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soți. Această atribuire se va face de către instanța competentă avându-se în vedere o serie de criterii, de care se va ține cont în ordine, după cum urmează: interesul superior al copiilor minori, culpa soților în desfacerea căsătoriei, posibilitățile locative proprii ale foștilor soți. Totodată, prin textul supus controlului de constituționalitate, criteriile și regulile statuate pentru atribuirea beneficiului contractului de închiriere se aplică în mod corespunzător și în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor doi soți, atribuirea beneficiului locuinței conjugale producând efecte numai până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj. Prin dispozițiile legale criticate este garantat dreptul de proprietate al soților asupra bunurilor comune, urmând ca prin hotărârea de partaj instanța să dispună cu privire la acestea Cât privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituție, se apreciază că textul supus controlului de constituționalitate nu îngrădește în niciun fel liberul acces la justiție, scopul acestuia fiind crearea unui regim juridic de protecție a locuinței familiei, care să permită asigurarea protecției intereselor membrilor acesteia.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituțional, instituind o procedură specială în cadrul căreia se poate dispune luarea unei măsuri cu caracter vremelnic - justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime. Măsura luată de instanța de judecată reprezintă o soluție temporară de atribuire a beneficiului locuinței conjugale, respectiv până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj, și nu este de natură a vătăma dreptul de proprietate al soților coproprietari, aceștia putând dispune împreună asupra bunului care face obiectul coproprietății, până la soluționarea procesului de partaj. În acest context, soții coproprietari pot încheia o tranzacție - prin care pot hotărî prin bună învoială fie asupra modalității de atribuire, fie asupra înstrăinării dreptului de proprietate - sau pot renunța oricând la procesul de partaj, în temeiul principiului disponibilității.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 324 alin. (4) din Codul civil care au următorul cuprins: "Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod similar și în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor 2 soți, atribuirea beneficiului locuinței conjugale având efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj."

Prevederile art. 324 alin. (1)-(3) din Codul civil, la care face referire textul de lege criticat, au următorul cuprins:

Art. 324 alin. (1)-(3): "La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinței de către ambii soți și aceștia nu se înțeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soți, ținând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei și de posibilitățile locative proprii ale foștilor soți.

(2) Soțul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să plătească celuilalt soț o indemnizație pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuință, cu excepția cazului în care divorțul a fost pronunțat din culpa exclusivă a acestuia din urmă. Dacă există bunuri comune, indemnizația se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite soțului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere.

(3) Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului și produce efecte față de acesta de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă".

Autorul excepției arată că textul de lege criticat aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție și art. 22 privind la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 44 alin. (1) și (2) referitor la dreptul de proprietate, precum și art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea observă că autorul excepției critică, în esență, limitarea în timp a atribuirii beneficiului locuinței conjugale, în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor 2 soți, până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj.

Curtea constată că, prin textul de lege criticat, legiuitorul a reglementat atribuirea beneficiului locuinței conjugale în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor doi soți până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj, având în vedere ipoteza înscrisă în art. 324 alin. (1) din Codul civil, respectiv aceea că la desfacerea căsătoriei nu este posibilă folosirea locuinței de către ambii soți și aceștia nu se înțeleg.

Curtea observă că opțiunea legiuitorului este întemeiată, fără a aduce atingere textelor constituționale și convenționale invocate. Astfel, limitarea în timp a atribuirii beneficiului locuinței conjugale până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj, ținând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei și de posibilitățile locative proprii ale foștilor soți, are o dublă finalitate. Pe de-o parte, este protejat interesul superior al copiilor minori ori interesul soțului ce obține beneficiul ca urmare a aplicării criteriilor prevăzute de art. 324 alin. (1) din Codul civil, iar, pe de altă parte, este protejat dreptul de proprietate asupra bunului comun al soțului ce nu a obținut acest beneficiu.

Caracterul temporar al acestei măsuri, respectiv până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj, este de esența acesteia. Dacă această măsură nu ar fi vremelnică, soțul care a obținut beneficiul locuinței conjugale, bun comun, nu ar mai avea interesul de a partaja respectivul bun, astfel încât cererea de partaj ar trebui introdusă de celălalt soț, care ar suporta exclusiv taxele aferente acesteia.

Din această perspectivă, Curtea observă că textul de lege criticat nu aduce atingere art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, ci, dimpotrivă, reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor soțului căruia i se atribuie locuința conjugală.

Referitor la condiționarea accesului autorului la justiție pentru acordarea beneficiului locuinței conjugale, privit ca componentă a dreptului la un proces echitabil, de existența unei cereri de partaj înregistrate,Curtea observă că prin Decizia nr. 1.558 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 23 ianuarie 2012, făcând referire la jurisprudența sa a reținut, în esență, că "accesul liber la justiție [...] poate fi supus unor condiționări de fond și de formă".

Condiționarea reglementată prin textul de lege criticat are ca scop ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate aparținând celor doi soți.

Cât privește critica referitoare la încălcarea art. 22 privind la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică din Constituție, Curtea observă că acestea nu sunt incidente în cauză.