Ordinul Ministerului Economiei nr. 473/2014 - aprobarea procedurilor de implementare a Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, a Programului pt....

MINISTERUL ECONOMIEI DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, MEDIUL DE AFACERI ȘI TURISM

ORDINNr. 473/2014

privind aprobarea procedurilor de implementare a Programului de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, a Programului pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului la finanțare - START, a Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, a Programului național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului și a Programului național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri

Monitorul Oficial nr. 138 din 25.02.2014

Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, ale art. 25 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 430/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism,

ministrul delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism emite următorul ordin:

Art. 1

Se aprobă următoarele proceduri de implementare, prevăzute în anexă:

- Procedura de implementare a Programului de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, împreună cu anexele aferente;

- Procedura de implementare a Programului pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului la finanțare - START, împreună cu anexele aferente;

- Procedura de implementare a Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, împreună cu anexele aferente;

- Procedura de implementare a Programului național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului, împreună cu anexele aferente;

- Procedura de implementare a Programului național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri, împreună cu anexele aferente.

Art. 2

Procedurile de implementare împreună cu anexele aferente sunt parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3

Direcția implementare programe pentru IMM din cadrul Departamentului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism și oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și cooperație vor duce la îndeplinire prezentul ordin.

Art. 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism,

Maria Grapini

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul Ministerului Economiei nr. 473/2014 - aprobarea procedurilor de implementare a Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, a Programului pt....